Portugalia/ Circa 3.600 de persoane, evacuate preventiv din cauza riscului de revărsare a râului Mondego
Aproximativ 3.600 de persoane au fost evacuate preventiv, miercuri, din localitățile portugheze Coimbra, Montemor-o-Velho și Soure, din centrul țării, din cauza riscului de revărsare a râului Mondego, transmite agenția EFE care citează o sursă din cadrul Protecției Civile portugheze.
Situația este 'destul de complicată', după cum a explicat responsabilul de operațiuni din cadrul Autorității pentru Situații de Urgență și Protecție Civilă (ANEPC) din Portugalia, Telmo Ferreira, în contextul riscului ca râul să se reverse, dar și al pericolului ca 'digurile de protecție ale acestor localități să se prăbușească'.
În total, au fost evacuate 3.580 de persoane, cifră care se adaugă celor aproximativ 1.200 de persoane care rămân evacuate în diferite zone ale țării din cauza furtunilor din ultimele săptămâni, soldate cu șapte decese directe și cel puțin șase decese indirecte - persoane care au căzut de pe acoperișurile pe care încercau să le repare după furtuni.
Cantitatea de apă și presiunea acesteia pot să provoace o 'creștere excesivă a nivelului și depășirea digurilor', a precizat Ferreira. 'Următoarele ore sunt cruciale pentru a înțelege dacă situația se rezolvă cu adevărat sau dacă există o încetinire a debitelor. Cel puțin pe parcursul zilei de astăzi, situația va fi monitorizată constant', a afirmat Ferreira miercuri.
Institutul Portughez al Mării și Atmosferei (IPMA) a menținut miercuri avertizarea cod portocaliu (al doilea cel mai ridicat dintr-un total de patru) pentru precipitații în nouă districte. IPMA a precizat într-un comunicat că aceste intemperii sunt cauzate de furtuna Nils. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Opt morți în urma unui seism de magnitudine 5,9 produs în Afganistan
Opt persoane au fost ucise și un copil a fost rănit vineri, după ce o clădire s-a prăbușit la Kabul din cauza unui cutremur, a anunțat Autoritatea Națională de Management al Dezastrelor din Afganistan, transmite Reuters. Un cutremur cu magnitudinea 5,9 a lovit vineri regiunea Hindu Kush din Afganistan, a anunțat și Centrul German de Geoștiințe
Căldura extremă este asociată cu greutatea scăzută la naștere (studiu)
Expunerea la căldura extremă crește riscul ca bebelușii să se nască subponderali, potrivit unui nou studiu coordonat de cercetători de la Universitatea Adelaide din Australia, informează Xinhua. Studiul a analizat date medicale obținute de la peste 85.000 de mame și bebelușii lor din Pakistan, combinând înregistrările privind naște
UPDATE Indonezia: Cel puțin un mort după un cutremur puternic în Marea Molucelor
O persoană a murit în prăbușirea unei clădiri în Indonezia, a declarat pentru AFP un oficial al serviciilor de urgență, în urma unui cutremur puternic care s-a produs joi dimineață în Marea Molucelor, declanșând o alertă de tsunami care a fost între timp ridicată.
O furtună de nisip african perturbă transporturile din Grecia (FOTO/VIDEO)
O furtună de nisip african și ploi abundente au perturbat traficul aerian spre insula Creta din Grecia, în timp ce o furtună obișnuită de primăvară afectează partea continentală a țării, blocând majoritatea feriboturilor în porturi, informează AFP.
Nu vor mai exista încercări de salvare a balenei eșuate în largul coastelor germane de la Marea Baltică
Nu vor mai fi făcute încercări de salvare a balenei cu cocoașă care a rămas blocată în mod repetat pe coastele Germaniei de la Marea Baltică, au transmis oficialii germani miercuri, în condițiile în care experții în faună marină cred că animalul nu va supraviețui acestui calvar care durează de peste o săptămână, informează DPA.
Cutremur cu magnitudinea 6,2 în nordul Peru (EMSC)
Un cutremur cu magnitudinea 6,2 s-a produs miercuri în nordul Peru, a anunțat Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC), informează Reuters. Seismul s-a produs la o adâncime de 113 kilometri, a precizat EMSC. Peru este situat pe ''Cercul de Foc al Pacificului'', o zonă vastă unde se înregistr
Un cutremur puternic zguduie regiunea metropolitană Tokyo
Un seism puternic a zguduit regiunea metropolitană Tokyo, au anunțat miercuri autoritățile, precizând că nu există riscul producerii unui tsunami, transmite agenția DPA. Epicentrul cutremurului cu magnitudinea 5 s-a situat în prefectura Ibaraki, învecinată cu Tokyo, capitala Japoniei, la o adâncime de aproximativ 50 de kilometri, a decl
Afganistan/ 22 de morți în urma ploilor torențiale și a inundațiilor
Ploi torențiale, care au provocat în ultimele două zile inundații grave și prăbușirea unor clădiri în Afganistan, au cauzat moartea a 22 de persoane și rănirea altor 32, a declarat luni Autoritatea Națională pentru Gestionarea Dezastrelor (NDMA) din această țară, avertizând totodată asupra riscului continuu generat de condițiile meteorologice nefavo
Cutremur cu magnitudinea 7 în arhipelagul Vanuatu (GFZ)
Un seism cu magnitudinea 7 s-a produs luni în arhipelagul Vanuatu, a anunțat Centrul German de Cercetare în Geoștiințe (GFZ), informează Reuters. Centrul de Alertă pentru Tsunami din Pacific (PTWC) a indicat că nu există riscul producerii unui tsunami ca urmare a cutremurului din Vanuatu. Seismul s-a produs la o adâncime de 130
Balena cu cocoașă eșuată pe coasta baltică a Germaniei, în continuare blocată
O balenă cu cocoașă care a eșuat în repetate rânduri pe bancurile de nisip din apropiere de coasta baltică a Germaniei nu a reușit să se elibereze, informează luni agenția DPA. Animalul se afla luni în Golful Wismar, după cum a declarat pentru DPA un purtător de cuvânt al poliției maritime din acest oraș situat în nordul Germaniei
Balena eliberată după ce a eșuat pe coasta baltică a Germaniei a eșuat din nou pe un banc de nisip
O balenă cu cocoașă, blocată timp de mai multe zile în largul coastei baltice a Germaniei, a eșuat pe un alt banc de nisip, a declarat sâmbătă o purtătoare de cuvânt a Greenpeace pentru DPA. Ghinionistul animal a atras atenția presei de luni dimineață, când a eșuat pe un banc de nisip în largul stațiunii germane T
Populația de urși din Pirinei continuă să crească, dar devine tot mai săracă genetic
Populația de urși din Munții Pirinei continuă să crească, ajungând la 'cel puțin 108 exemplare diferite în întreaga regiune a Pirineilor în 2025', dar se confruntă cu o 'sărăcire' a diversității sale genetice, potrivit unui raport anual publicat joi de Oficiul Francez al Biodiversității (OFB), informează AFP. Această pop
Un raport UE recomandă o restricționare severă a poluanților persistenți în Europa
Un raport științific mult așteptat, publicat joi, a recomandat Uniunii Europene să restricționeze semnificativ utilizarea poluanților pereni (PFAS), cu unele excepții 'țintite', subliniind riscurile tot mai mari pe care aceste substanțe chimice le prezintă pentru sănătatea populației, transmite AFP. Utilizate de industrie pentru proprietățile lor antia
Zgomotele traficului rutier afectează fauna pe o distanță mai mare decât s-a crezut inițial (studiu)
Un nou studiu a ajuns la concluzia că zgomotele produse de traficul rutier afectează suprafețe vaste de faună sălbatică din zonele non-urbane până la o distanță mult mai mare față de drumuri decât s-a crezut inițial, potrivit unui comunicat al Universită
Noi specii carstice descoperite în vestul Cambodgiei
Un nou studiu de biodiversitate a dezvăluit existența unui număr mare de specii necunoscute pentru știință care trăiesc în ecosisteme carstice din provincia Battambang, din vestul Cambodgiei, transmite luni Xinhua. Explorând peste 60 de peșteri aflate într-o regiune deluroasă a provinciei, studiul a descoperit o comoară de creaturi ex










