Poluarea sonoră afectează 'în mod semnificativ' păsările și reproducerea lor (studiu)
Amenințate de agricultura intensivă sau de schimbările climatice, păsările din întreaga lume sunt, de asemenea, puternic afectate de zgomotul de origine umană, precum cel produs de traficul rutier sau de șantiere, conform concluziilor unui studiu amplu, publicat miercuri și citat de AFP.
O echipă de cercetători din Statele Unite a realizat o meta-analiză amplă, care a inclus o serie de studii anterioare, pentru a înțelege efectul perturbărilor sonore asupra a 160 de specii de păsări de pe șase continente.
'Am constatat că zgomotul de origine umană a afectat în mod semnificativ diverse comportamente, precum și fiziologia' și a avut 'efecte negative importante' asupra reproducerii, au concluzionat oamenii de știință în acest studiu publicat în revista britanică Proceedings B a Royal Society.
Astfel, întregul ciclu de reproducere este afectat, de la succesul împerecherii și supraviețuirea ouălor și până la zborul puilor.
'Păsările sunt deosebit de dependente de informațiile acustice. Ele cântă pentru a-și găsi parteneri, avertizează împotriva prădătorilor, iar puii își cheamă părinții pentru a le transmite că le este foame. Așadar, dacă în mediul înconjurător există mult zgomot, cum mai pot ele să audă semnalele emise în cadrul propriei specii?', a declarat Natalie Madden, de la Universitatea din Michigan, Statele Unite și de la organizația nonguvernamentală Defenders of Wildlife, citată într-un comunicat.
Efectele diferă de la o pasăre la alta și în funcție de situație. Spre exemplu, păsările care trăiesc în cuiburi amenajate în cavități par să fie mai predispuse la efectele negative asupra dezvoltării lor în comparație cu păsările care trăiesc în cuiburi deschise. De asemenea, păsările care trăiesc în zonele urbane tind să aibă niveluri mai ridicate de hormoni de stres decât cele care trăiesc în afara orașelor.
Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (IUCN) estima în octombrie că 61% din speciile de păsări din lume înregistrau o scădere a populației, comparativ cu 44% în 2016.
Pierderea și degradarea habitatelor reprezintă cauza principală a acestui fenomen, în special sub presiunea agriculturii și a exploatării forestiere, potrivit IUCN.
Un studiu publicat în 2023, pe baza unui volum de date fără precedent, a concluzionat că intensificarea agriculturii era cauza principală a declinului spectaculos al păsărilor în Europa, unde, în medie, aproximativ 20 de milioane de exemplare dispar în fiecare an. Asta înseamnă cu 800 de milioane mai puține păsări comparativ cu anul 1980.
În ceea ce privește zgomotul, autorii studiului publicat miercuri consideră că înțelegerea efectelor sale negative permite totodată remedierea acestei probleme. 'Când vorbim despre pierderea biodiversității, atât de multe lucruri par inexorabile și la scară largă, însă știm cum să folosim alte materiale și să construim lucrurile în mod diferit pentru a bloca sunetele', a subliniat Neil Carter, de la Universitatea din Michigan, unul dintre autorii studiului. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cutremure în Venezuela/ Cel puțin 164 de morți și aproape 1.000 de răniți (bilanț provizoriu)
Președintele interimar al Venezuelei, Delcy Rodriguez, a anunțat joi că cel puțin 164 de persoane și-au pierdut viața și alte aproape 1.000 au fost rănite în urma a două seisme cu magnitudinea 7,2
Piețe, bulevarde și mașini, transformate în dormitoare improvizate după cutremurele din Venezuela
Venezuelenii au dormit pe saltele și rogojini întinse pe asfalt sau s-au refugiat în propriile lor autoturisme parcate pe străzi joi dimineață devreme, pe fondul fricii de replici în urma celor
Spania/ Cel puțin 212 decese atribuite temperaturilor ridicate din ultimele zile (estimări)
Cel puțin 212 decese înregistrate de duminică până miercuri în Spania pot fi puse pe seama valului de căldură care a afectat țara zilele acestea, conform datelor publicate de Institutul de Sănătate Carol al III-lea din Madrid, transmite joi AFP. În aceeași perioadă din 2025, 98 de decese au fost atribuite aceleiași cauze, conform acestor date.
Cutremure în Venezuela / Statele Unite, China, America Latină, Uniunea Europeană își oferă ajutorul
Majoritatea statelor din America Latină au promis că vor ajuta Venezuela după puternicele două seisme care au făcut cel puțin 32 de morți, iar Statele Unite au anunțat mobilizarea unor echipe de sal
Persoane rănite și servicii de utilități perturbate în urma unui seism de 5,6 produs în nordul Californiei
Un seism cu magnitudinea 5,6 s-a produs miercuri în apropierea orașului Willits, comitatul Mendocino, în nordul Californiei, fiind raportate câteva persoane rănite și perturbarea serviciilor de utilități și a activităților comerciale, informează Xinhua. Cutremurul a declanșat de asemenea alerte emise prin Sistemul de avertizare timpurie &icir
Canicula continuă să afecteze Europa
Europa continuă să fie afectată în această perioadă de caniculă, Franța, Belgia, Regatul Unit, Spania, Austria sau Danemarca numărându-se printre țările cu temperaturi neobișnuit de ridicate pentru această perioadă. Iată ultimele noutăți privind acest val de căldură care afectează continentul european, potrivit AFP. În Franța, nivelul maxim d
UPDATE Cutremure în Venezuela/ Cel puţin 32 de morţi şi peste 700 de răniţi (preşedinte)
Președintele interimar a Venezuelei, Delcy Rodriguez, a anunțat joi că cel puțin 32 de persoane și-au pierdut viața și alte peste 700 au fost rănite în urma a două seisme cu magnitudinea 7,2, respectiv 7,
Două cutremure de magnitudine foarte mare au lovit Venezuela, clădiri prăbușite în Caracas (GALERIE FOTO/VIDEO)
Două cutremure puternice, cu magnitudini de 7,2 și 7,5 conform serviciului seismologic american (United States Geological Survey, USGS), au lovit succesiv miercuri Venezuela, unde jurnaliști ai AFP au văzut clădiri prăbușite și au asistat la scene de panică în capitala Caracas. Niciun bilanț nu a fost făcut public imediat. Conform USGS,
VIDEO Cutremur cu magnitudinea 6,9 în nordul Japoniei
Un cutremur cu magnitudinea de 6,9 a fost înregistrat joi în largul nordului Japoniei, a anunțat Agenția Meteorologică Japoneză, precizând că nu există risc de tsunami, transmite AFP. Acest cutremur s-a produs în Oceanul Pacific, în largul prefecturii Iwate, la nord de insula principală Honshu, la o adâncime
Luni și marți au fost cele mai călduroase zile de iunie înregistrate de Spania în ultimii 76 de ani
Luni și marți au fost cele mai călduroase zile înregistrate în Spania pentru luna iunie din 1950, a anunțat miercuri Agenția Națională de Meteorologie (Aemet), pe fondul unui val de căldură care cuprinde Europa, transmite AFP. Spania este obișnuită cu temperaturi extreme, dar în ultimii ani s-a confruntat cu o frecvență și in
Record de temperatură doborât în Regatul Unit pentru luna iunie
Recordul de temperatură din Regatul Unit pentru luna iunie a fost doborât miercuri, când 35,8 grade Celsius au fost înregistrate la Wiggonholt, în sudul Angliei, a anunțat agenția națională de meteorologie din această țară, citată de AFP. Acest record va fi 'foarte probabil doborât din nou, mai târziu &i
Un seism cu magnitudinea 5,6 s-a produs în nordul Californiei
Un seism cu magnitudinea 5,6 s-a produs miercuri în comitatul Mendocino din nordul statului american California, potrivit Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), citat de Reuters. Acest cutremur de pământ, înregistrat la o distanță de aproximativ 11 kilometri nord de Redwood Valley, s-a produs la ad&aci
Caniculă: OMS cere prioritate pentru investiții în sisteme de sănătate reziliente
Directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) a îndemnat marți țările lumii să facă 'o prioritate' din investițiile în sisteme de sănătate reziliente, pentru ca acestea să reziste mai bine la valurile de căldură devenite din ce în ce mai frecvente și mai intense, informează AFP. 'Valul de căldură c
Majoritatea orașelor din Italia, sub cod roșu de caniculă
Ministerul Sănătății din Italia, a plasat miercuri 16 dintre cele mai mari 27 de orașe din țară sub cod roșu din cauza pericolului reprezentat de temperaturile ridicate, în contextul valului de caniculă care afectează o mare parte din Europa de Vest, transmite agenția de presă ANSA. Latina s-a alăturat miercuri celor 15 orașe aflate deja sub cod roșu de
Marți a fost cea mai călduroasă zi înregistrată vreodată în Franța
Ziua de marți a fost 'cea mai călduroasă zi înregistrată vreodată în Franța' de la începutul măsurătorilor meteorologice în 1947 și numeroase recorduri absolute de temperatură au fost doborâte în vestul țării, a anunțat agenția Meteo-France, citată de AFP. Indicatorul termic național - media temperat














