Arctica s-a confruntat cu cel mai călduros an din istoria înregistrărilor meteorologice
Arctica s-a confruntat cu cel mai călduros an din istoria înregistrărilor meteorologice, potrivit unui raport publicat marți de Administrația Națională Oceanică și Atmosferică (NOAA) din Statele Unite, care prezintă un tablou alarmant al acestei regiuni, expusă în mod deosebit la efectele schimbărilor climatice, informează AFP.
Între octombrie 2024 și septembrie 2025, temperaturile au fost cu 1,6°C mai mari decât media înregistrată între 1991 și 2020, potrivit raportului anual întocmit de NOAA pentru Arctica, bazat pe date ce datează începând din anul 1900.
Tom Ballinger, cercetător la Universitatea Alaska și coautor al studiului, a declarat că este 'alarmant' să se constate o astfel de încălzire într-o perioadă atât de scurtă și a spus că această tendință este 'aparent fără precedent în perioada recentă și poate chiar de câteva mii de ani încoace'.
Anul analizat de NOAA include cea mai călduroasă toamnă din istoria înregistrărilor, a doua iarnă în topul celor mai călduroase ierni și a treia vară în clasamentul celor mai călduroase veri înregistrate în Arctica începând din 1900.
Această regiune în care se află și Polul Nord este afectată de un fenomen denumit 'amplificare', care o determină să se încălzească mai repede decât zonele aflate la latitudini medii. Acest mecanism se datorează mai multor factori, precum scăderea acoperirii cu zăpadă și a suprafeței banchizei.
Topirea banchizei
În martie 2025 a fost înregistrat un recul inedit al banchizei din Arctica, cu un maxim al suprafeței sale ajuns la cel mai scăzut nivel măsurat de la începutul monitorizării din satelit.
Cercetătorii de la National Snow and Ice Data Center (NSIDC) au estimat că banchiza Arcticii a ajuns la mărimea sa maximă din 2025 pe 22 martie, cu o suprafață evaluată la 14,33 milioane de kilometri pătrați, reprezentând cea mai mică valoare măsurată în peste patru decenii de monitorizare satelitară.
În fiecare iarnă, banchiza - gheață formată prin înghețarea apei de mare - reintră în drepturi în jurul Polului Nord și se extinde apoi, pentru a-și atinge suprafața maximă în luna martie.
Însă din cauza schimbărilor climatice de natură antropică, gheața întâmpină tot mai multe dificultăți în a se forma din nou.
Acest lucru înseamnă 'o problemă imediată pentru urșii polari, focile și morsele de acolo, care folosesc gheața ca o platformă pentru a se deplasa, a vâna sau a se înmulți', a explica Walt Meier, coautor al raportului NSIDC.
Deși topirea banchizei nu duce în mod direct la creșterea nivelului oceanelor, spre deosebire de topirea gheții situate pe uscat (calote glaciare, ghețari), ea provoacă numeroase consecințe climatice, care amenință multe ecosisteme.
Iar această topire accentuează, de asemenea, schimbările climatice, întrucât prin scăderea suprafeței sale, banchiza albă descoperă astfel oceanul, care, fiind mai închis la culoare decât gheața, reflectă mai puțin razele solare și absoarbe mai multă energie.
Valuri de frig
Deoarece Arctica se încălzește mai repede decât restul planetei noastre, acest lucru duce la scăderea diferențelor de temperatură care ajută la păstrarea aerului rece în apropierea polilor, permițând frigului glacial să se răspândească mai frecvent la latitudini mai joase, potrivit unor studii.
Precipitațiile din regiune au înregistrat, de asemenea, un nou record în perioada octombrie 2024 - septembrie 2025, cunoscută totodată sub denumirea de 'anul apei' și inclusă în topul 5 al anilor cu cele mai multe ploi de după 1950.
Aceste temperaturi mai calde și o vreme mai umedă duc totodată la înverzirea tundrei, un mediu ecologic alcătuit dintr-o vegetație joasă și din permafrost, un sol congelat care conține dublul cantității de CO2 din atmosferă și triplul celei care a fost emisă de activitățile umane începând cu anul 1850.
În 2025, media înverzirii maximale a tundrei circumpolare a fost a treia în topul celor mai ridicate din ultimii 26 de ani de înregistrări satelitare.
Dezghețarea permafrostului - denumit și pergelisol - eliberează fier în ocean și este responsabilă în special de fenomenul 'râurilor ruginite'.
Potrivit noului raport, peste 200 de cursuri de apă au fost identificate ca fiind decolorate sau portocalii, semn al degradării calității apei, contribuind în special la pierderea biodiversității acvatice. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ciclonul Arnab va atinge uscatul pe coastele estice ale Indiei
Arnab, un ciclon foarte puternic, cu vânturi care ajung la viteze de aproape 130 km/h, urmează să atingă uscatul pe coastele estice și sud-estice ale Indiei în primele ore ale dimineții de miercuri, a anunțat marți Departamentul Indian de Meteorologie (IMD), citat de agenția de presă Xinhua. Mai multe mii de persoane au fost evacua
Gazele cu efect de seră au atins concentrații record în 2025, potrivit ONU
Concentrațiile de gaze cu efect de seră, motorul principal al schimbărilor climatice, au atins un nivel record în 2025 și continuă să crească în acest an, condamnând planeta noastră la 'un viitor mai cald', a avertizat marți ONU, informează AFP. Potrivit Organizației Meteorologice Mondiale (OMM), concentrațiile atmosf
Climă/ Reducerea cu 6% a emisiilor globale preconizată până în 2035 este 'insuficientă', potrivit ONU
Organizația Națiunilor Unite (ONU) a estimat, marți, că angajamentele recente asumate de state în ceea ce privește reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) vor permite o scădere de doar 6% până în 2035, un procent 'în mod clar insuficient' pentru atingerea obiectivelor climatice, transmite AFP. 'Nivelurile totale l
Țările de Jos vor contribui cu 500 de milioane de dolari pentru protejarea pădurilor tropicale
Guvernul olandez a spus luni că va contribui cu o sumă de până la 500 de milioane de dolari în următorul deceniu la un fond internațional destinat protejării pădurilor tropicale, informează Reuters. Suma va contribui la înființarea Tropical Forest Forever Facility, un nou fond de investiții public-privat care are drept obiect
Thailanda / Insula Phuket, afectată de viituri și alunecări de teren
Ploile torențiale au provocat viituri și alunecări de teren în insula thailandeză Phuket, meteorologii avertizând că se vor produce și alte episoade de vreme rea înaintea încheierii sezonului ploios în această țară din sud-estul Asiei, potrivit DPA. Orașul Patong, o populară destinație turistică, a fost printre cele mai grav afect
Regatul Unit/ Doi morți în urma furtunii Boelo
Doi bărbați au murit, iar mii de locuințe au rămas fără curent electric după ce două furtuni au lovit Marea Britanie în trei zile, informează luni DPA/PA Media. Un bărbat în vârstă de aproximativ 20 de ani a fost declarat decedat, duminică, după ce un copac a căzut peste o mașină aflată în mișcare, în nordul Londrei, potrivit BBC.
India / Evacuări pe coasta estică înaintea sosirii ciclonului Arnab
Două state din India situate pe coasta estică se pregăteau să evacueze mii de persoane înaintea sosirii ciclonului Arnab, așteptat să atingă uscatul miercuri, unul dintre state anunțând totodată că urmează să închidă școlile în câteva districte pentru două zile, potrivit Reuters. Arnab, care s-a format deasupra golfului Bengal &ic
Emiratele Arabe Unite își închid plajele din cauza poluării cu petrol
Plajele din Emiratele Arabe Unite - Ras Al Khaimah, Umm Al Quwain și Sharjah, vecin cu Dubai - au fost închise din cauza poluării produse probabil de un atac asupra unui petrolier, a anunțat duminică ministerul mediului de la Abu Dhabi, conform agenției dpa. Scurgerile de petrol provin de la o navă avariată în conflictul dintre Ira
Replică de 5,3 grade în zona afectată de cutremurul cu magnitudinea 7 din Tibet
Un cutremur cu magnitudinea 5,3 a zguduit sâmbătă o zonă situată în apropierea epicentrului cutremurului cu magnitudinea 7 care a lovit joi regiunea tibetană din China și s-a soldat cu cel puțin 16 morți și 76 de răniți, informează agenția de presă EFE care citează informațiile furnizate de Centrul Chinez pentru Rețele Seismice. Se
Taifunul Champi în Taiwan/ 56.000 de gospodării fără curent electric, un mort și mii de evacuați (FOTO/VIDEO)
Echipele pentru intervenții de urgență au fost mobilizate sâmbătă pentru restabilirea alimentării cu energie electrică în aproximativ 56.000 de gospodării din Taiwan, rămase fără curent după trecerea taifunului Champi, care se îndreaptă spre China și Japonia, transmite AFP. Peste 5.000 de persoane au fost evacuate din locuinț
Vanuatu/ Dublu seism, cu magnitudinea 6,9, respectiv 6,3
Două seisme, cu magnitudinea 6,9, respectiv 6,3, s-au produs sâmbătă în largul arhipelagului Vanuatu, în Oceanul Pacific, ceea ce a condus la declanșarea unei alerte de tsunami, care a fost între timp ridicată, conform centrului de monitorizare pentru tsunami, informează AFP. Serviciul Geologic al Statelor Unite (USGS)
Taifunul Champi în Taiwan: Un mort, peste 350 de persoane rănite
Un taifun puternic a lovit vineri Taiwanul, autoritățile locale avertizând populația în legătură cu 'vânturi distrugătoare' și îndemnând-o să se adăpostească de efectele furtunii, informează AFP. Taifunul Champi a adus cu sine ploi abundente, a dezrădăcinat copaci și a privat de electricitate peste 21.000 de gospodării atu
Furtuna Austen provoacă pene de curent și perturbă traficul în Franța și Marea Britanie
Sute de mii de persoane au fost afectate de pene de curent, iar serviciile feroviare au fost perturbate de vântul puternic și de ploaia care au afectat vineri Franța, informează agențiile Reuters și EFE. Compania de utilități Enedis a anunțat într-un comunicat dat publicității vineri dimineață că 161.000 de clienți au rămas fără cu
Taiwan/ Școli și magazine închise în așteptarea taifunului Champi (FOTO/VIDEO)
Majoritatea magazinelor și școlilor din Taiwan au fost închise vineri, iar sute de persoane au fost nevoite să-și părăsească locuințele înainte de sosirea taifunului Champi, care se apropia de insulă, transmite AFP. Taifunul ar urma să lovească nord-estul insulei vineri, îndreptându-se apoi, conform prognozelor, spre Ch
VIDEO China: 16 morți într-un seism cu magnitudinea 7 în Tibet
Șaisprezece persoane au fost ucise și 32 rănite în urma unui cutremur cu magnitudinea 7 în regiunea autonomă Tibet din China, potrivit agenției de presă Xinhua, citând responsabili locali, notează AFP. Peste 300 de case s-au prăbușit în timpul cutremurului care a lovit joi, la ora 22:33 (14:33 GMT).












