Mii de ghețari amenințați cu dispariția în fiecare an din cauza schimbărilor climatice (studiu)
Mii de ghețari vor dispărea în fiecare an pe durata următoarelor decenii și doar o parte dintre ei vor putea să supraviețuiască până la sfârșitul acestui secol dacă schimbările climatice nu vor fi încetinite, afirmă autorii unui studiu publicat luni, relatează AFP.
Măsurile luate de guvernele lumii în ceea ce privește combaterea schimbărilor climatice ar putea decide dacă omenirea va pierde 2.000 sau 4.000 de ghețari pe an până la jumătatea secolului al XXI-lea, potrivit unui studiu publicat în revista Nature Climate Change și coordonat de glaciologul Lander Van Tricht.
Câteva grade Celsius ar putea face diferența între a conserva aproape jumătate dintre ghețarii din lume până în anul 2100 și a conserva mai puțin de 10% dintre aceștia.
'Rezultatele noastre subliniază urgența unei politici climatologice ambițioase', afirmă autorii studiului.
Cercetătorii se concentrează în general asupra scăderii de masă și a suprafeței giganților de gheață la nivel mondial, însă Lander Van Tricht și colegii lui au încercat să stabilească numărul ghețarilor individuali care s-ar putea topi în fiecare an pe parcursul acestui secol.
Turism, cultura locală
Deși topirea micilor ghețari are un impact mai scăzut asupra creșterii nivelului mării decât cea a marilor ghețari, dispariția lor poate afecta considerabil turismul și cultura locală, potrivit oamenilor de știință implicați în realizarea noului studiu.
'Dispariția fiecărui ghețar individual poate avea repercusiuni locale importante, deși contribuția sa la creșterea nivelului apei este scăzută', a spus Lander Van Tricht, specialist în glaciologie la Ecole Polytechnique Federale (ETH) din Zurich, în timpul unei conferințe de presă.
'Dispariția ghețarilor despre care vorbim în acest caz este mai mult decât o simplă preocupare științifică. Ea afectează cu adevărat inimile noastre', a declarat Matthias Huss, coautor al studiului și glaciolog la ETH, care a participat în 2019 la funeraliile simbolice ale ghețarului Pizol din Alpii Elvețieni.
Cercetătorii au examinat contururile a 211.490 de ghețari cu ajutorul unei baze de date satelitare globale pentru a stabili anul în care cei mai mulți dintre ei vor dispărea, un concept pe care l-au denumit 'vârful extincției ghețarilor'.
Cu ajutorul unor modele informatice care au evaluat mai multe scenarii de încălzire a climei de pe Terra, care variau de la o încălzire cu 1,5°C până la o încălzire cu 4°C în raport cu nivelurile preindustriale, ei au ajuns la concluzia că ritmul actual de pierdere a 1.000 de ghețari în fiecare an ar urma să crească în mod accelerat.
Fenomenul ar atinge un vârf de 2.000 de ghețari dispăruți în anul 2041, chiar dacă încălzirea climei globale va fi limitată la 1,5°C, pragul pe care țările lumii s-au angajat să îl respecte în Acordul de la Paris, pentru a evita cele mai grave efecte ale schimbărilor climatice, deși ONU a avertizat că încălzirea planetei noastre ar urma să depășească acest nivel în anii următori.
În acest ritm, doar 95.957 de ghețari vor mai rămâne pe planeta noastră până în anul 2100, reprezentând mai puțin de jumătate din numărul lor actual.
Cel mai rău scenariu
Potrivit proiecțiilor actuale ce indică faptul că temperaturile pe Terra vor crește cu 2,7°C, aproximativ 3.000 de ghețari ar dispărea în fiecare an între anii 2040 și 2060, au avertizat glaciologii.
Iar până în 2100, doar un ghețar din cinci, adică 43.852 de ghețari, ar supraviețui într-o lume în care temperatura medie globală va crește cu 2,7°C în raport cu era preindustrială.
În cel mai rău scenariu, bazat pe o creștere a temperaturii cu 4°C, până la 4.000 de ghețari ar dispărea în fiecare an până la jumătatea anilor 2050. Și doar 9% dintre ghețarii de pe Terra, adică un număr de 18.288, vor rezista până la sfârșitul secolului actual, indică studiul.
Momentul în care dispariția ghețarilor va atinge punctul maxim variază în funcție de regiune geografică, de mărimea lor și de amplasamentul lor. În zonele în care ghețarii sunt în principal de talie mică, precum în Alpi și în Anzii subtropicali, jumătate dintre ei ar putea să dispară în următoarele două decenii.
În regiunile din lume unde ghețarii sunt mai mari, precum în Groenlanda și la periferia Antarcticii, vârful dispariției ghețarilor se va produce mai târziu pe parcursul acestui secol. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ciclonul Arnab va atinge uscatul pe coastele estice ale Indiei
Arnab, un ciclon foarte puternic, cu vânturi care ajung la viteze de aproape 130 km/h, urmează să atingă uscatul pe coastele estice și sud-estice ale Indiei în primele ore ale dimineții de miercuri, a anunțat marți Departamentul Indian de Meteorologie (IMD), citat de agenția de presă Xinhua. Mai multe mii de persoane au fost evacua
Gazele cu efect de seră au atins concentrații record în 2025, potrivit ONU
Concentrațiile de gaze cu efect de seră, motorul principal al schimbărilor climatice, au atins un nivel record în 2025 și continuă să crească în acest an, condamnând planeta noastră la 'un viitor mai cald', a avertizat marți ONU, informează AFP. Potrivit Organizației Meteorologice Mondiale (OMM), concentrațiile atmosf
Climă/ Reducerea cu 6% a emisiilor globale preconizată până în 2035 este 'insuficientă', potrivit ONU
Organizația Națiunilor Unite (ONU) a estimat, marți, că angajamentele recente asumate de state în ceea ce privește reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) vor permite o scădere de doar 6% până în 2035, un procent 'în mod clar insuficient' pentru atingerea obiectivelor climatice, transmite AFP. 'Nivelurile totale l
Țările de Jos vor contribui cu 500 de milioane de dolari pentru protejarea pădurilor tropicale
Guvernul olandez a spus luni că va contribui cu o sumă de până la 500 de milioane de dolari în următorul deceniu la un fond internațional destinat protejării pădurilor tropicale, informează Reuters. Suma va contribui la înființarea Tropical Forest Forever Facility, un nou fond de investiții public-privat care are drept obiect
Thailanda / Insula Phuket, afectată de viituri și alunecări de teren
Ploile torențiale au provocat viituri și alunecări de teren în insula thailandeză Phuket, meteorologii avertizând că se vor produce și alte episoade de vreme rea înaintea încheierii sezonului ploios în această țară din sud-estul Asiei, potrivit DPA. Orașul Patong, o populară destinație turistică, a fost printre cele mai grav afect
Regatul Unit/ Doi morți în urma furtunii Boelo
Doi bărbați au murit, iar mii de locuințe au rămas fără curent electric după ce două furtuni au lovit Marea Britanie în trei zile, informează luni DPA/PA Media. Un bărbat în vârstă de aproximativ 20 de ani a fost declarat decedat, duminică, după ce un copac a căzut peste o mașină aflată în mișcare, în nordul Londrei, potrivit BBC.
India / Evacuări pe coasta estică înaintea sosirii ciclonului Arnab
Două state din India situate pe coasta estică se pregăteau să evacueze mii de persoane înaintea sosirii ciclonului Arnab, așteptat să atingă uscatul miercuri, unul dintre state anunțând totodată că urmează să închidă școlile în câteva districte pentru două zile, potrivit Reuters. Arnab, care s-a format deasupra golfului Bengal &ic
Emiratele Arabe Unite își închid plajele din cauza poluării cu petrol
Plajele din Emiratele Arabe Unite - Ras Al Khaimah, Umm Al Quwain și Sharjah, vecin cu Dubai - au fost închise din cauza poluării produse probabil de un atac asupra unui petrolier, a anunțat duminică ministerul mediului de la Abu Dhabi, conform agenției dpa. Scurgerile de petrol provin de la o navă avariată în conflictul dintre Ira
Replică de 5,3 grade în zona afectată de cutremurul cu magnitudinea 7 din Tibet
Un cutremur cu magnitudinea 5,3 a zguduit sâmbătă o zonă situată în apropierea epicentrului cutremurului cu magnitudinea 7 care a lovit joi regiunea tibetană din China și s-a soldat cu cel puțin 16 morți și 76 de răniți, informează agenția de presă EFE care citează informațiile furnizate de Centrul Chinez pentru Rețele Seismice. Se
Taifunul Champi în Taiwan/ 56.000 de gospodării fără curent electric, un mort și mii de evacuați (FOTO/VIDEO)
Echipele pentru intervenții de urgență au fost mobilizate sâmbătă pentru restabilirea alimentării cu energie electrică în aproximativ 56.000 de gospodării din Taiwan, rămase fără curent după trecerea taifunului Champi, care se îndreaptă spre China și Japonia, transmite AFP. Peste 5.000 de persoane au fost evacuate din locuinț
Vanuatu/ Dublu seism, cu magnitudinea 6,9, respectiv 6,3
Două seisme, cu magnitudinea 6,9, respectiv 6,3, s-au produs sâmbătă în largul arhipelagului Vanuatu, în Oceanul Pacific, ceea ce a condus la declanșarea unei alerte de tsunami, care a fost între timp ridicată, conform centrului de monitorizare pentru tsunami, informează AFP. Serviciul Geologic al Statelor Unite (USGS)
Taifunul Champi în Taiwan: Un mort, peste 350 de persoane rănite
Un taifun puternic a lovit vineri Taiwanul, autoritățile locale avertizând populația în legătură cu 'vânturi distrugătoare' și îndemnând-o să se adăpostească de efectele furtunii, informează AFP. Taifunul Champi a adus cu sine ploi abundente, a dezrădăcinat copaci și a privat de electricitate peste 21.000 de gospodării atu
Furtuna Austen provoacă pene de curent și perturbă traficul în Franța și Marea Britanie
Sute de mii de persoane au fost afectate de pene de curent, iar serviciile feroviare au fost perturbate de vântul puternic și de ploaia care au afectat vineri Franța, informează agențiile Reuters și EFE. Compania de utilități Enedis a anunțat într-un comunicat dat publicității vineri dimineață că 161.000 de clienți au rămas fără cu
Taiwan/ Școli și magazine închise în așteptarea taifunului Champi (FOTO/VIDEO)
Majoritatea magazinelor și școlilor din Taiwan au fost închise vineri, iar sute de persoane au fost nevoite să-și părăsească locuințele înainte de sosirea taifunului Champi, care se apropia de insulă, transmite AFP. Taifunul ar urma să lovească nord-estul insulei vineri, îndreptându-se apoi, conform prognozelor, spre Ch
VIDEO China: 16 morți într-un seism cu magnitudinea 7 în Tibet
Șaisprezece persoane au fost ucise și 32 rănite în urma unui cutremur cu magnitudinea 7 în regiunea autonomă Tibet din China, potrivit agenției de presă Xinhua, citând responsabili locali, notează AFP. Peste 300 de case s-au prăbușit în timpul cutremurului care a lovit joi, la ora 22:33 (14:33 GMT).












