Super-taifunul Ragasa/ Evacuări în Filipine și Taiwan; aeroportul din Hong Kong se va închide pentru 36 de ore
Peste 10.000 de persoane s-au refugiat luni în școli și în centre de evacuare din Filipine, în contextul în care ploile torențiale și vânturile violente aduse de super-taifunul Ragasa s-au abătut asupra nordului țării și a sudului Taiwanului, informează AFP.
Taifunul, care crește în intensitate pe măsură ce se îndreaptă spre sudul Chinei, urmează să atingă uscatul la mijlocul zilei pe insulele filipineze Babuyan. Aceste insule slab populate se află la circa 740 de kilometri sud de Taiwan, în strâmtoarea Luzon.
La ora 11.00 (03.00 GMT), au fost înregistrate rafale de vânt care puteau atinge 265 km/h, a precizat serviciul meteorologic național.
'M-am trezit din cauza vântului puternic. Lovea ferestrele și făcea un zgomot asemănător cu cel al unei mașini în funcțiune', a povestit Tirso Tugagao, un locuitor al orașului costier Aparri, din provincia Cagayan (nord).
Președintele Ferdinand Marcos Jr. a afirmat pe Facebook că toate agențiile guvernamentale se află 'în stare de alertă pentru a oferi ajutor oriunde și oricând', dacă va fi necesar.
În Taiwan, serviciile meteorologice au avertizat asupra riscului de 'ploi deosebit de abundente' în estul insulei. Evacuări sunt în curs în zonele montane din apropiere de Pingtung (sud), a declarat pentru AFP James Wu, ofițer în cadrul pompierilor locali.
Școlile și birourile guvernamentale au fost închise luni în metropola Manila și în 29 de provincii filipineze, în așteptarea ploilor puternice.
'Inundații grave și alunecări de teren' sunt așteptate în nordul insulei principale Luzon, a avertizat duminică meteorologul John Grender Almario.
Taifunul este așteptat la o zi după manifestații în cadrul cărora mii de filipinezi au denunțat un scandal de corupție legat de proiecte de control al inundațiilor realizate defectuos sau lăsate neterminate.
În fiecare an, cel puțin 20 de furtuni sau taifunuri lovesc Filipinele sau se apropie de acestea, regiunile cele mai sărace fiind de obicei cel mai grav afectate.
În China, serviciile de urgență din metropola Shenzhen (sud) au anunțat că intenționează să evacueze 400.000 de persoane în așteptarea super-taifunului Ragasa.
'Metropola plănuiește să relocheze și să mute circa 400.000 de persoane, începând cu cele care locuiesc în adăposturi temporare, în zone joase și de coastă', a declarat Wang Changxiao, directorul serviciilor de prevenire a dezastrelor din cadrul biroului de gestionare a situațiilor de urgență din Shenzhen, într-un mesaj postat luni pe rețelele de socializare.
De asemenea, la Hong Kong, aeroportul internațional va suspenda toate zborurile de pasageri timp de 36 de ore, începând de marți seara, a anunțat Qantas Airways, în condițiile în care centrul financiar asiatic se pregătește pentru unul dintre cele mai puternice super-taifunuri din ultimii ani, notează Reuters.
Aeroportul va fi închis între ora 20:00 (12:00 GMT) pe 23 septembrie și ora 08:00 pe 25 septembrie, a precizat Qantas într-un comunicat, adăugând că îi va contacta pe clienții afectați.
Vremea este așteptată să se deterioreze rapid de marți, iar vânturi puternice sunt așteptate să lovească orașul miercuri, cu rafale ce ar putea atinge intensitatea unui uragan în larg și în zonele înalte.
În toată metropola, locuitorii au început să facă provizii încă de luni dimineață. Cozi lungi s-au format la supermarketuri, unde laptele se epuizase deja, în timp ce legumele se vindeau la prețuri de peste trei ori mai mari decât de obicei în piețele agroalimentare, potrivit martorilor citați de Reuters.AGERPRES/ (AS - editor: Ana Alecu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bhutan/ O viitură în urma revărsării unui lac glaciar a produs pagube materiale; nu au fost raportați răniți
O viitură cauzată de revărsarea lacului glaciar Shintaphu a distrus elemente de infrastructură la izvoarele naturale Gasa Tshachu din regatul Bhutan, situat la poalele Munților Himalaya, potrivit unor articole apărute vineri în presă, informează Reuters. Nu au fost raportate persoane rănite sau decese, a precizat postul public BBS. Izvoare
Poluarea cauzată de incendii a provocat 3.560 de decese în Indonezia în septembrie (raport științific)
Poluarea legată de incendiile masive care au afectat Indonezia în ultimele luni a provocat aproximativ 3.560 de decese în această țară în luna septembrie, potrivit unui raport științific publicat joi, informează AFP. ''Deteriorarea calității aerului din cauza incendiilor de pădure și de vegetație din Indonezia a dus la creșterea bilan
VIDEO Filipine ridică nivelul de alertă după erupția vulcanului Mayon
Cel mai activ vulcan din Filipine a erupt vineri, expulzând în atmosferă un nor dens de cenușă, care a atins o înălțime de 3.000 de metri, ceea ce a determinat oamenii de știință să ridice nivelul de alertă, transmit agențiile de presă DPA și Xinhua.
Paiele de hârtie sunt mai dăunătoare pentru mediu decât cele din plastic (studiu)
Un studiu recent comandat de guvernul din Coreea de Sud a constatat că paiele de hârtie pot fi mai dăunătoare pentru mediu decât cele din plastic, ceea ce a dus la critici la adresa eforturilor țării de a înlocui plasticul, eforturi care au început în 2022, transmite site-ul Geekspin care citează publicațiile The Korea Herald și The Kore
Președinția COP31 solicită statelor angajamente pentru a face din AI 'o parte a soluției' pentru climă
Președinția COP31 a cerut țărilor să se angajeze voluntar să facă din inteligența artificială (AI) 'o parte a soluției la provocările climatice', mai degrabă decât o nouă sursă de creștere a emisiilor de gaze cu efect de seră, prin lansarea miercuri a unui prim document de politici pe această temă, transmite AFP. Această problemă
Fumul provenit de la incendiile de vegetație poate reduce producția parcurilor solare cu 70% (studiu)
Fumul provenit de la incendiile de vegetație de mare amploare poate reduce producția de energie solară cu până la 70% pe o rază de aproximativ 50 de kilometri față de focare și cu până la 30% pe o distanță de cel puțin 150 de kilometri, a dezvăluit un studiu australian recent, informează Xinhua. Cercetătorii au utilizat date meteor
Singapore/Pasionații de alergare se antrenează în centrele comerciale pentru a se feri de smog
Zgomotul pantofilor de alergare răsună, înainte de deschiderea magazinelor, pe culoarele climatizate ale unui centru comercial din Singapore, devenit un refugiu pentru alergătorii matinali pe fondul smogului sufocant de afară, relatează miercuri AFP. Calitatea aerului din Singapore a ajuns, în ultimele săptămâni, la cel mai scăzut nivel din u
Ciclonul Arnab lovește India; mii de persoane au fost evacuate
Vânturile puternice și ploile torențiale au lovit miercuri coasta de sud-est a Indiei, după ce ciclonul Arnab a atins zona de uscat, conform serviciului național de meteorologie, citat de AFP. Autoritățile indiene au dispus marți evacuarea a aproape 100.000 de persoane din statele Andhra Pradesh și Odisha. Arnab a lovit Andhra Pradesh mier
Ciclonul Arnab va atinge uscatul pe coastele estice ale Indiei
Arnab, un ciclon foarte puternic, cu vânturi care ajung la viteze de aproape 130 km/h, urmează să atingă uscatul pe coastele estice și sud-estice ale Indiei în primele ore ale dimineții de miercuri, a anunțat marți Departamentul Indian de Meteorologie (IMD), citat de agenția de presă Xinhua. Mai multe mii de persoane au fost evacua
Gazele cu efect de seră au atins concentrații record în 2025, potrivit ONU
Concentrațiile de gaze cu efect de seră, motorul principal al schimbărilor climatice, au atins un nivel record în 2025 și continuă să crească în acest an, condamnând planeta noastră la 'un viitor mai cald', a avertizat marți ONU, informează AFP. Potrivit Organizației Meteorologice Mondiale (OMM), concentrațiile atmosf
Climă/ Reducerea cu 6% a emisiilor globale preconizată până în 2035 este 'insuficientă', potrivit ONU
Organizația Națiunilor Unite (ONU) a estimat, marți, că angajamentele recente asumate de state în ceea ce privește reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) vor permite o scădere de doar 6% până în 2035, un procent 'în mod clar insuficient' pentru atingerea obiectivelor climatice, transmite AFP. 'Nivelurile totale l
Țările de Jos vor contribui cu 500 de milioane de dolari pentru protejarea pădurilor tropicale
Guvernul olandez a spus luni că va contribui cu o sumă de până la 500 de milioane de dolari în următorul deceniu la un fond internațional destinat protejării pădurilor tropicale, informează Reuters. Suma va contribui la înființarea Tropical Forest Forever Facility, un nou fond de investiții public-privat care are drept obiect
Thailanda / Insula Phuket, afectată de viituri și alunecări de teren
Ploile torențiale au provocat viituri și alunecări de teren în insula thailandeză Phuket, meteorologii avertizând că se vor produce și alte episoade de vreme rea înaintea încheierii sezonului ploios în această țară din sud-estul Asiei, potrivit DPA. Orașul Patong, o populară destinație turistică, a fost printre cele mai grav afect
Regatul Unit/ Doi morți în urma furtunii Boelo
Doi bărbați au murit, iar mii de locuințe au rămas fără curent electric după ce două furtuni au lovit Marea Britanie în trei zile, informează luni DPA/PA Media. Un bărbat în vârstă de aproximativ 20 de ani a fost declarat decedat, duminică, după ce un copac a căzut peste o mașină aflată în mișcare, în nordul Londrei, potrivit BBC.
India / Evacuări pe coasta estică înaintea sosirii ciclonului Arnab
Două state din India situate pe coasta estică se pregăteau să evacueze mii de persoane înaintea sosirii ciclonului Arnab, așteptat să atingă uscatul miercuri, unul dintre state anunțând totodată că urmează să închidă școlile în câteva districte pentru două zile, potrivit Reuters. Arnab, care s-a format deasupra golfului Bengal &ic











