VIDEO Clădiri prăbușite și răniți în urma cutremurului din vestul Turciei
Cel puțin zece clădiri s-au prăbușit și un număr neprecizat de persoane sunt rănite în urma cutremurului cu magnitudinea de 6,1 care a avut loc duminică seară în vestul Turciei, au anunțat autoritățile, transmit agențiile AFP și EFE.
Seismul s-a produs la ora locală 19:53 în provincia Balikesir, având epicentrul în zona orașului Sindirgi, la circa 200 de kilometri distanță de cel mai mare oraș al Turciei, Istanbul, și a fost resimțit în mai multe provincii ale țării.
'Zece clădiri s-au prăbușit în districtul nostru. Am reușit să salvăm patru persoane care se aflau într-o clădire prăbușită și încercăm să salvăm alte două. Farmacia aflată la parterul clădirii a fost complet distrusă. Sunt clădiri prăbușite în multe cartiere. Nu am primit informații din mai multe locuri', a declarat presei primarul orașului Sindirgi, Serkan Sak.

Ministrul turc de Interne, Ali Yerlikaya, a declarat la rândul său că echipele de salvare încearcă să ajungă la persoanele prinse sub dărâmături.
Bilanțul provizoriu al victimelor comunicat de autorități este de patru răniți, dar niciunul în stare gravă.

Potrivit Agenției turce pentru gestionarea dezastrelor (AFAD), cutremurul a avut loc la o adâncime de 11 kilometri, iar Centrul German de Cercetare Geoștiințifică (GFZ) a înregistrat magnitudinea seismului la 6,19, la o adâncime de 10 km.

Seismul a fost resimțit pe o rază extinsă, inclusiv în orașe importante precum Istanbul, Izmir, Bursa și Kocaeli, iar în ora următoare au fost înregistrate șase replici cu magnitudinea mai mare de 4.

Guvernatorul Istanbulului, Davut Gul, a declarat că nu au fost semnalate pagube majore sau victime în metropola turcă.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Andreea Preda)
Foto: (c) Efekan Akyuz/REUTERS
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Spania / Un nou cutremur în Granada; trei persone rănite ușor
Un seism cu magnitudinea 4,8 a dus la rănirea ușoară a trei persoane și a provocat pagube materiale marți în Granada, sudul Spaniei, oraș afectat deja în acest weekend de un cutremur cu o magnitudine puțin mai mare, informează AFP. Mișcarea telurică a avut loc aproximativ la ora 10:38 (08:38 GMT), epicentrul fiind localizat î
Indonezia/ Bilanțul cutremurului cu magnitudinea 7,7 crește la 68 de morți și 213 răniți
Autoritățile indoneziene au crescut luni la 68 de morți și 213 de răniți bilanțul puternicului seism cu magnitudinea 7,7 care a zguduit sâmbătă coastele insulei Flores, în estul arhipelagului, transmis agențiile EFE și Reuters. Operațiunile de căutare și salvare sunt în curs de desfășurare. Agenția Locală pentru Gestionarea D
Cenușa emisă de vulcanul Etna reduce numărul de sloturi de aterizare pe aeroportul din Catania
Noile emisii de cenușă provenite de la vulcanul Etna au condus din nou la restricționarea parțială a traficului aerian pe Aeroportul Internațional din Catania, situat pe insula italiană Sicilia de la Marea Mediterană, a anunțat luni operatorul aeroportului, transmite agenția DPA. O parte din spațiul aerian a fost închisă din cauza emisiilor de cenușă, li
Grecia/ Incendiile de pe insula Salamina, de lângă Atena, soldate cu două victime, au fost stinse
Două incendii izbucnite pe insula grecească Salamina din apropiere de Atena, care au provocat moartea a doi locuitori și au condus la evacuarea a aproape 600 de persoane, au fost în mare parte stinse, au anunțat luni pompierii citați de AFP. 'Situația s-a îmbunătățit, nu mai există niciun front activ', a declarat pentru AFP un purtător de c
Hawaii/Peste 180.000 de persoane fără electricitate, 100 de locuințe avariate de uraganul Lala, retrogradat la furtună tropicală
Peste 180.000 de clienți au rămas fără electricitate în Hawaii duminică după-amiază după ce uraganul Lala s-a abătut asupra Insulei Mari înainte să fie retrogradat în categoria furtună tropicală, informează Reuters. Circa 183.123 de consumatori de pe întreg teritoriul Hawaii au rămas fără curent electric începând cu ora loca
Spania/ Deces al unui soldat într-un incendiu forestier din Aragon
Un soldat spaniol și-a pierdut viața duminică în timp ce participa la operațiunile de stingere a unui vast incendiu forestier izbucnit în Aragon, a declarat liderul acestei regiuni din nord-estul Spaniei, citat luni de AFP. 'I-am transmis sincere condoleanțe locotenentului-general al unității militare de urgență pentru decesul unui soldat &icir
Columbia continuă, fără prea multe speranțe, căutarea supraviețuitorilor cutremurului cu magnitudinea 7,4
Columbia a continuat duminică operațiunile de îndepărtare a dărâmăturilor, la aproape o săptămână de la puternicul seism care a devastat o parte din țară, în pofida șanselor reduse de a mai fi găsiți supraviețuitori, transmite luni AFP. Într-un peisaj dezolant, excavatoarele au intrat în acțiune, întrerupând lini
Incendiul de vegetație din Belgia nu mai avansează spre granița cu Germania
Incendiul de vegetație din rezervația naturală High Fens din Belgia nu a mai avansat luni dimineață spre granița cu Germania după ce o ploaie ușoară, vânturile calme și umiditatea crescută au sprijinit eforturile pompierilor, informează DPA. ''E bine pentru noi'', a spus un purtător de cuvânt al departamentului de pompieri de la cen
Indonezia/ Bilanțul cutremurului cu magnitudinea 7,7 crește la 54 de morți
Bilanțul seismului cu magnitudinea 7,7 care a lovit sâmbătă provincia Nusa Tenggara de Est (NTT) din Indonezia a crescut la 54 de morți, a anunțat luni Agenția Națională pentru Gestionarea Dezastrelor (BNPB), informează Xinhua. Autoritățile continuă să evalueze numărul victimelor și pagubele, în timp ce echipele de salvatori acordă asistență medica
VIDEO Cutremur în Columbia/ Femeia care a supraviețuit cel mai mult timp sub dărâmături a murit la spital
Femeia care a petrecut aproape 37 de ore prinsă sub dărâmături după cutremurul din Columbia, după care a fost salvată, un caz care a devenit un simbol al speranței în Columbia, a murit vineri seară într-un spital, a declarat familia sa pentru AFP. Daniela Largo, în vârstă de 32 de ani, a fost scoasă din dărâ
Zborurile sunt reluate pe aeroportul din Catania după reducerea activității vulcanului Etna
Operatorul aeroportului Catania din Sicilia a anunțat sâmbătă că se reiau zborurile pe aeroport la ora 14:00 (12:00 GMT) în urma retrogradării stării de alertă privind activitatea vulcanică la vulcanul Etna din apropiere, transmite DPA. 'Zborurile care sosesc și pleacă de pe aeroportul Catania vor fi reluate la ora 14:00, ora l
VIDEO Cel puțin 47 de morți după cutremurul cu magnitudine 7,7 din Indonezia (bilanț actualizat)
Cel puțin 47 de persoane au fost ucise de seismul cu magnitudinea de 7,7 care a lovit sâmbătă estul Indoneziei, a anunțat Agenția Națională pentru Managementul Dezastrelor (BNPB) într-un anunț
Aproape 36 de grade Celsius la Bruxelles, cea mai caldă zi din 2026
Capitala Belgiei, Bruxelles, a înregistrat vineri cea mai caldă zi a anului 2026, cu o temperatură de 35,9 grade Celsius, a anunțat Institutul regal de meteorologie (IRM), potrivit AFP. În alte zone din țară, mercurul termometrelor a urcat până la 37,4 grade Celsius pe parcursul zilei, a precizat David Dehenauw, meteorolog &i
Spania deschide o anchetă după ce o orca iberică pe cale de dispariție pare să prezinte răni prin împușcare
Ministerul Mediului din Spania a dispus o anchetă după ce o orca iberică rară a fost filmată cu răni la înotătoarea dorsală care par să fie produse prin împușcare, a spus vineri vicepremierul Sara Aagesen, potrivit Reuters. ''Cea mai bătrână orca din Strâmtoarea Gibraltar a fost zărită cu urme asemănătoare celor lăsate de alicel
Grecia/ Vânt puternic, risc ''extrem'' de incendii și interdicție de navigație
Pompierii s-au aflat vineri în stare de alertă maximă în Grecia, unde riscul de incendiu este considerat extrem în mai multe regiuni ale țării din cauza vântului intens, care afectează și traficul maritim, transmite AFP. Un incendiu de proporții, izbucnit joi în nordul Greciei, în Halkidiki, însă adus










