Secetă record la jumătatea lunii iulie în Europa și în regiunea mediteraneeană; România, nivel de afectare de 51%
Peste jumătate din solurile din Europa și din regiunea mediteraneană erau în continuare afectate de secetă în perioada 11-19 iulie 2025, potrivit unei analize realizate de AFP pe baza datelor furnizate de Observatorul european al secetei (EDO).
Acest nivel de 51,9%, mai mare cu 21 de procente față de media perioadei 2012-2024 este cel mai ridicat înregistrat în această perioadă a anului de la începutul observațiilor, în anul 2012. Proporția solurilor afectate este stabilă în raport cu prima decadă a lunii iulie.
Indicatorul de secetă al Observatorului european Copernicus, bazat pe observații satelitare, combină trei parametri: precipitații, umiditatea solurilor și starea vegetației. Se disting trei niveluri de secetă: monitorizare, avertizare, alertă.
Europa de Est și regiunea Balcanilor este în mod deosebit afectată. În Serbia, unde cvasitotalitatea solurilor (99%) prezintă deficit de apă, rata de alertă ajunge la 68%. Situația îi îngrijorează pe producătorii de zmeură din această țară, Serbia fiind unul dintre cei mai mari exportatori ai acestui produs.
Mai mult de jumătate din solurile de pe teritoriul Ungariei, Bulgariei și României sunt de asemenea în situație de alertă, cu niveluri de 63%, 52% și respectiv 51%.
În Europa de Vest, situația s-a agravat în comparație cu prima decadă a lunii iulie. Un procent de 21% dintre soluri prezintă niveluri de alertă, iar Regatul Unit se confruntă în continuare cu o secetă puternică, după o primăvară istoric de caldă.
În Germania, suprafața vizată de alertă a crescut semnificativ, de la 9% la 26% între prima și cea de-a doua decadă a lunii iulie. În Franța, acest nivel a atins 19%, mai ales în vestul țării.
Seceta favorizează incendiile, așa cum s-a întâmplat cu incendiul istoric și mortal care a izbucnit marți în regiunea Aude, în sudul Franței.
Turcia nu este nici ea scutită de penuria de apă: mai mult de trei sferturi din țară (76%) se confruntă cu seceta. Nivelul de alertă ajunge la 18%.
În regiunea Izmir, situată în vest, această secetă intensifică conflictele dintre turiști și locuitori privind utilizarea apei.
O problemă care apare și în alte țări din regiunea mediteraneană, care concentrează 30% din turismul mondial, este, potrivit climatologilor, o scădere a precipitațiilor în decursul deceniilor următoare.
Pe de altă parte, Portugalia și Spania au o situație mai bună, cu niveluri de secetă smici (10% și respectiv 7%). AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Risc de inundații și valuri uriașe: California se pregătește pentru o serie de furtuni
California se pregătește începând de vineri pentru o serie de furtuni însoțite de ploi abundente, care riscă să genereze valuri uriașe și chiar să inunde, din nou, anumite orașe costiere, informează AFP. Valuri cu înălțimi de aproximativ nouă metri sunt așteptate în apele din largul orașului San Francisco și de-a
Declinul criosferei depășește limitele planetare de siguranță (studiu)
Degradarea zonelor înghețate ale Pământului a depășit limitele planetare de siguranță, ceea ce generează riscuri tot mai mari, pe termen lung, pentru ecosisteme și societățile umane, au constatat autorii unui studiu realizat recent, informează vineri Xinhua. Studiul, publicat în revista Science, examinează patru indicatori pr
Un seism cu magnitudinea 5,6 s-a produs în Peru
Un cutremur de pământ cu magnitudinea 5,6 s-a produs vineri în proximitatea regiunilor costiere ale statului Peru, a anunțat Centrul German de Cercetare pentru Geoștiințe (GFZ), citat de Reuters. Seismul a fost înregistrat la o adâncime de 10 kilometri, au precizat specialiștii de la GFZ. AGERPRES/(AS - redactor: Florin
COP31: Țările și-au prezentat divergențele, înaintea unei potențiale decizii finale
Renunțarea la combustibilii fosili, electricitate, finanțare pentru adaptare: liderii lumii care participă la marea reuniune anuală dedicată climei, COP31, au publicat vineri un prim rezumat al priorităților anunțate de diverse țări, încă foarte diferite între ele și uneori chiar opuse, înaintea unei potențiale decizii finale, informează AFP.
Delhi devansează Lahore în clasamentul celor mai poluate orașe pe fondul scăderii calității aerului
Capitala Indiei, Delhi, a devansat Lahore, un oraș din Pakistan, și a devenit vineri cel mai poluat oraș din lume, după ce calitatea aerului a atins niveluri periculoase, iar vizibilitatea a scăzut dramatic când smogul a învăluit orașul de 20 de milioane de locuitori, informează Reuters. Indicele calității aerului (AQI) în De
Lumea se confruntă cu o 'depășire ireversibilă' a limitelor în ceea ce privește încălzirea globală, avertizează un raport
Lumea se îndreaptă către o 'depășire ireversibilă' a pragului de încălzire globală periculoasă, cu excepția cazului în care guvernele renunță la combustibilii fosili și încep să reducă rapid emisiile, avertizează un raport citat joi de DPA/PA Media. Cea mai recentă
India/ Capitala New Delhi, sufocată de ceață toxică
Capitala Indiei, New Delhi, a continuat să fie, joi, învăluită într-un nor dens și toxic, calitatea aerului fiind de peste o săptămână neîntreruptă 'foarte slabă', o criză de mediu care sufocă orașul încă de la 2 noiembrie, transmite agenția de presă EFE. Indicele oficial al calității aerului era situat în jurul valo
COP31: Conflictele nu trebuie să distragă atenția de la acțiunile climatice, avertizează lideri internaționali
Războaiele și disputele comerciale nu ar trebui să distragă atenția lumii de la eforturile de combatere a încălzirii globale, au declarat lideri prezenți miercuri în Antalya, la conferința climatică COP31, în timp ce negociatorii se pregăteau să elaboreze un nou acord menit să limiteze schimbările climatice, transmite Reuters.
Furtuna Charles a ajuns în Portugalia: Peste 200 de curse aeriene anulate, școlile au fost închise (GALERIE FOTO)
Companiile aeriene au anulat peste 200 de curse spre și dinspre Portugalia, unde școlile și sute de supermarketuri și magazine au fost închise miercuri în contextul în care furtuna Charles a atins uscatul în această țară, aducând cu sine ploi abundente și vânturi extrem de puternice, informează Reuters. Deși
COP31: Secretarul general al ONU a cerut eliminarea combustibililor fosili
Secretarul general al ONU a cerut miercuri la COP31 din Turcia ''dispariția'' combustibililor fosili, ''la fel ca dinozaurii'', și a îndemnat oamenii să-și deschidă ochii cu privire la grupurile de lobby care protejează acești carburanți, în timpul unei sesiuni a summitului internațional privind clima, dedicată șefilor de s
Bilanțul incendiilor din Indonezia se ridică la 2,9 milioane de hectare distruse, potrivit unei organizații independente
Incendiile care devastează Indonezia de câteva luni, alimentate de un fenomen El Nino puternic, au distrus 2,88 milioane de hectare de teren de la începutul anului 2026, a declarat miercuri pentru AFP o organizație de monitorizare prin satelit. Bilanțul anterior furnizat de organizația de monitorizare Nusantara Atlas indica 1,9 mil
Unul dintre ultimele ecosisteme oceanice nealterate, descoperit de cercetători în Insulele Marshall
Doi atoli de corali izolați, situați în Insulele Marshall, la nord-est de Australia, în Oceanul Pacific, se numără printre 'ultimele ecosisteme sălbatice și sănătoase' ale oceanului, neafectate de activitatea umană, conform cercetătorilor, informează miercuri agenția de presă Xinhua. Bikar și Bokak, cei mai nordici atoli din Insulele Marsha
India/ Senzorii de monitorizare a calității aerului, depășiți de amploarea poluării
Poluarea care afectează capitala indiană, New Delhi, a atins o concentrație atât de mare încât a depășit capacitatea senzorilor responsabili cu măsurarea calității aerului, a recunoscut Biroul guvernamental pentru controlul poluării (CPCB), transmite miercuri AFP. Concentrația de microparticule PM2,5 din aer, cele mai nocive, care este î
Un seism cu magnitudinea 5,6 s-a produs în Guatemala; seismul a fost resimțit și în El Salvador și Nicaragua
Un seism cu magnitudinea 5,6 s-a produs marți în largul coastelor din Guatemala, zguduind clădirile din capitala acestei țări, Ciudad de Guatemala, potrivit Serviciului de Prospectare Geologică al Statelor Unite (USGS), citat de Reuters. Autoritățile locale nu au raportat deocamdată pagube materiale majore și nici victime omenești. USGS
Cercetătorii belgieni avertizează cu privire la creșterea nivelului mării la Ostende
Nivelul mării a crescut cu aproape 24 de centimetri începând din 1950 în Ostende, pe litoralul belgian, iar această creștere s-a accelerat pe parcursul ultimului deceniu, potrivit unui raport publicat luni, care avertizează cu privire la schimbările climatice de origine antropică, informează AFP. Raportul, publicat de Centrul












