Sudul Europei se sufocă sub un val de caniculă
Temperaturi record în Spania și Portugalia, ''adăposturi climatice'' în Italia și o caniculă de o amploare geografică ''fără precedent'' în Franța: sudul Europei se sufoca luni sub valul de caniculă care s-a abătut asupra acestei regiuni în timpul weekendului și care nu se va ameliora curând, informează AFP.
Sâmbătă, Spania înregistrase o temperatură de 46 grade Celsius la Huelva, în sudul țării, în apropierea frontierei cu Portugalia, un record pentru o lună iunie, a confirmat luni Agenția meteorologică națională (AEMET). Precedentul record istoric pentru luna iunie a fost înregistrat în 1965 la Sevilla, când termometrele au arătat 45,2 grade Celsius.
Nici în ziua următoare vremea nu a suferit vreo îmbunătățire în Spania: ''Duminică a fost cel mai cald 29 iunie de pe teritoriul Spaniei din anul 1950 cel puțin'', a mai precizat AEMET.
Luni, agenția meteorologică spaniolă a emis o alertă atât pentru ''temperaturi extreme'', cât și pentru furtuni asemenea celor care se abătuseră deja asupra țării vecine Portugalia duminică. Mercurul termometrelor va depăși din nou 40 de grade Celsius în mai multe regiuni din cele două țări iberice, în special în zona frontalieră.
În Portugalia, temperaturile au ajuns duminică la 46,6 grade Celsius la Mora, o localitate situată la circa 100 de kilometri est de Lisabona. Potrivit presei locale, este vorba despre un nou record pentru o lună iunie, precedentul datând de asemenea din 1965.
Incendii forestiere și valuri de caniculă
În Italia, Ministerul Sănătății a plasat sub alertă roșie 17 localități de pe teritoriul țării, printre acestea Roma, Milano, Florența și Verona.
Italia se confruntă cu unul dintre cele mai severe valuri de caniculă din această vară și care, în plus, este marcat de o durată deosebit de lungă, a comentat pentru AFP expertul Antonio Spano, fondatorul site-ului specializat ilmeteo.it.
În timp ce pompierii combat incendiile forestiere din mai multe regiuni, presa italiană a relatat despre o femeie de 77 de ani care a decedat duminică, sufocată de fumul degajat de un incendiu ce făcea ravagii în apropierea locuinței ei, în localitatea Potenza, din sudul țării.
În Portugalia de asemenea, riscul de incendii este considerat maximal în majoritatea zonelor forestiere, iar circa 160 de pompieri se luptau în continuare luni cu un incendiu declarat în ziua anterioară în localitatea Castelo Branco (centru).
După ce sâmbătă în Spania au murit două persoane care lucrau în aer liber, o femeie la Barcelona (nord-est) și un bărbat la Córdoba (sud), probabil din cauza insolației, sindicatele au solicitat la rândul lor companiilor să ''aplice măsuri preventive pentru evitarea consecințelor temperaturilor ridicate asupra sănătății lucrătorilor, în special asupra celor care își exercită activitatea în exterior''.
Anglia, de asemenea afectată
Tendința este clară: valurile de caniculă devin mai intense, mai frecvente, încep mai devreme și se produc mai târziu spre sfârșitul verii sub efectul schimbărilor climatice.
În Franța, durata anului școlar este acum avută în vedere: țara s-a confruntat cu un val neobișnuit de caniculă în septembrie 2023, iar în prezent este afectată ultima săptămână de școală.
Météo-France a plasat luni și marți 84 de departamente din cele 95 de pe teritoriul țării sub alertă portocalie, avertizând că s-ar putea înregistra temperaturi care să depășească local 40 de grade Celsius, valul de căldură fiind estimat să dureze cel puțin până la mijlocul săptămânii.
O astfel de extindere geografică este ''fără precedent'', a precizat duminică seară pentru AFP ministrul Tranziției ecologice, Agnes Pannier-Runacher.
Companiile au făcut un apel la ''protejarea salariaților'', iar circa 200 de școli publice din cele 45.000 au fost închise parțial sau total luni, marți și miercuri.
În Italia, Spania și Portugalia, anul școlar s-a încheiat deja, iar cele mai multe mijloace de transport din marile orașe dețin instalații de climatizare, spre deosebire de majoritatea liniilor de metrou din Paris.
Regatul Unit a fost de asemenea afectat de acest val de caniculă în prima zi a turneului de tenis de la Wimbledon. Autoritățile britanice au lansat de asemenea o alertă portocalie în cinci regiuni din Anglia, inclusiv pentru Londra. AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
BTA/ Un documentar va prezenta concluziile unei expediții de explorare a Dunării în contextul nivelului extrem de scăzut al apei
O expediție de cercetare la care au participat oameni de știință de la Institutul pentru studii în domeniul climei, atmosferei și apei din cadrul Academiei Bulgare de Științe (BAS), de la Institutul de cercetări și tehnologie spațială din cadrul BAS, precum și de la Universitatea de Sud-Vest Neofit Rilski a studiat fluviul Dunărea în perioada în car
Un seism cu magntitudinea 5,7 în centrul Japoniei, soldat cu răniți
Un seism cu magnitudinea 5,7 a făcut peste 20 de răniți în primele ore ale dimineții în centrul Japoniei, potrivit autorităților și media locale, citate de AFP. Cutremurul s-a produs la ora locală 01:04 (16:04 GMT sâmbătă) la 40 de kilometri adâncime în vestul prefecturii Shizuoka, la aproximativ 200 km vest de To
Perturbare neobișnuit de timpurie a vortexului polar, cu un impact încă incert în Europa
Experții în climatologie au observat o perturbare excepțional de timpurie a vortexului polar, o zonă de joasă presiune atmosferică situată deasupra polilor, un fenomen ale cărui consecințe sunt încă 'incerte' pentru starea vremii în Europa, au precizat agențiile meteorologice din Franța și Regatul Unit pentru AFP. Vortexul polar este
India ordonă școlilor din New Delhi să organizeze cursuri online în contextul deteriorării calității aerului
Autoritățile din India le-au ordonat școlilor din orașul New Delhi și din împrejurimile sale să organizeze cursuri online, încurajând totodată populația să lucreze de acasă și să amâne reuniunile private, în contextul în care calitatea aerului din capitala țării și din zonele înconjurătoare s-a deteriorat rapid în cursul zilei
Populațiile mici de animale sălbatice se pot redresa chiar și atunci când se află în pragul extincției (studiu)
Speciile cu mai puțin de 50 de exemplare rămase în sălbăticie nu sunt condamnate în mod automat la extincție, întrucât eforturile de conservare bine țintite pot salva o specie de la dispariția sa definitivă, potrivit unui studiu recent, informează Xinhua. Studiul, realizat de cercetători de la Universitatea Monash din orașul australian
Precipitații record și evacuări în estul Japoniei în timpul furtunii tropicale In-fa
Puternica furtună tropicală In-fa a adus joi precipitații record în estul Japoniei, unde agenția de meteorologie a emis alerte privind riscul de alunecări de teren și a îndemnat la evacuarea locuitorilor din zonele afectate, transmite EFE. Furtuna In-fa a adus precipitații istorice pe insula Niijima, situată la sud de capitala Toky
Climă/sănătate: OMS propune șase măsuri pentru salvarea a circa 1,6 milioane de vieți în fiecare an
Punerea în aplicare la nivel mondial a șase măsuri menite să limiteze efectele schimbărilor climatice asupra sănătății ar putea contribui la prevenirea a 1,56 milioane de decese pe an, generând în același timp beneficii economice substanțiale, conform unui raport al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) publicat miercuri și citat de AFP.
India/ Capitala New Delhi, învăluită într-o ceață densă și toxică
Nivelul de poluare atmosferă din New Delhi a depășit miercuri dimineață de peste 30 de ori pragul zilnic recomandat de Organizația Mondială a Sănătății, capitala Indiei fiind învăluită, încă de dimineață, într-o ceață toxică densă, relatează AFP. Această agravare a poluării survine la trei zile după intrarea în vigoare
Cutremur cu magnitudinea 5,5 în vestul Columbiei (EMSC)
Un cutremur cu magnitudinea 5,5 s-a produs marți în vestul Columbiei, în apropiere de orașul Tulua, a anunțat Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC), citat de Reuters. EMSC a estimat inițial că seismul a avut magnitudinea 5,8, înainte de a o revizui la 5,5. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 35
Depășirea pragului de încălzire globală amenință rezervele de gheață ale planetei, avertizează un studiu
Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica se topesc de circa șase ori mai rapid decât în anii 1990, în contextul încălzirii globale care amenință să provoace creșterea nivelului mării, mai multe avalanșe și nesiguranța aprovizionării cu apă, potrivit a două rapoarte publicate luni, informează DPA. Rapoartele, reali
Conferința ONU privind biodiversitatea, desfășurată în Armenia, se încheie într-o notă de optimism prudent
Organizațiile din domeniul protecției mediului au exprimat un optimism prudent la încheierea, sâmbătă, la Erevan, a celei de-a 17-a conferințe a ONU privind biodiversitatea (COP17), informează DPA. Circa 200 de state membre ale Convenției pentru Diversitate Biologică au negociat aproape două săptămâni în capitala Armeniei, încep&a
Discuții finale înaintea ultimei sesiuni plenare COP17 de la Erevan
Aproape 200 de state încearcă să ajungă la compromisuri de ultim moment, după două săptămâni de discuții marcate de dezacorduri profunde, înaintea ultimei sesiuni plenare a COP17 privind biodiversitatea în Armenia, transmite vineri AFP. Se așteaptă ca cele mai importante puncte să rămână în mare parte neschi
Bhutan/ O viitură în urma revărsării unui lac glaciar a produs pagube materiale; nu au fost raportați răniți
O viitură cauzată de revărsarea lacului glaciar Shintaphu a distrus elemente de infrastructură la izvoarele naturale Gasa Tshachu din regatul Bhutan, situat la poalele Munților Himalaya, potrivit unor articole apărute vineri în presă, informează Reuters. Nu au fost raportate persoane rănite sau decese, a precizat postul public BBS. Izvoare
Poluarea cauzată de incendii a provocat 3.560 de decese în Indonezia în septembrie (raport științific)
Poluarea legată de incendiile masive care au afectat Indonezia în ultimele luni a provocat aproximativ 3.560 de decese în această țară în luna septembrie, potrivit unui raport științific publicat joi, informează AFP. ''Deteriorarea calității aerului din cauza incendiilor de pădure și de vegetație din Indonezia a dus la creșterea bilan
VIDEO Filipine ridică nivelul de alertă după erupția vulcanului Mayon
Cel mai activ vulcan din Filipine a erupt vineri, expulzând în atmosferă un nor dens de cenușă, care a atins o înălțime de 3.000 de metri, ceea ce a determinat oamenii de știință să ridice nivelul de alertă, transmit agențiile de presă DPA și Xinhua.













