Incendii în Los Angeles/ Panica victimelor care nu au asigurare pentru locuință
După ce locuința i-a fost distrusă în incendiile din Los Angeles, Sebastian Harrison nu-și face iluzii: ''Locul acesta nu va mai fi niciodată ca înainte'', a spus acest rezident din Malibu, care nu avea asigurare pentru locuință, relatează miercuri AFP.
''Știam că e riscant, dar n-am avut de ales'', a mărturisit pentru AFP acest antreprenor, afectat de criza de pe piața asigurărilor din California.
Înaintea incendiilor mortale care continuă să facă ravagii în Los Angeles și împrejurimi, acest bărbat de circa 50 de ani era proprietarul ''unui paradis'', la porțile metropolei americane: o reședință la poalele muntelui, flancată de mai multe dependințe, cu vedere la Oceanul Pacific.
Însă, companiile private de asigurări, îngrijorate de riscul de incendiu, nu au vrut niciodată să-i ofere asigurare. Timp de mai bine de 10 ani, Sebastian Harrison a fost nevoit să recurgă la sistemul public de asigurări, plătind prime din ce în ce mai mari.
După ce factura a ajuns la aproape 40.000 de dolari pe an după pandemie, în comparație cu 8.000 de dolari în 2010, a renunțat cu totul la asigurare.
''Nu e ca și cum mi-aș fi cumpărat o mașină de lux în loc să cotizez la o asigurare, ci am considerat că să mă hrănesc pe mine și familia mea era mai important'', a spus el.
Pentru acest fost actor, incendiile s-au transformat într-un coșmar.
''Sunt foarte îngrijorat pentru că această proprietate era tot ce aveam'', a spus el, punându-și speranța în ajutoarele federale.
Statele Unite au ''salvat băncile în timpul crizei financiare, apoi au acordat subvenții oamenilor în timpul pandemiei de COVID-19, trebuie deci să așteptăm'', a spus el.
Riscuri climatice
Sebastian Harrison nu este nici pe departe un caz izolat: în California, devastată de numeroase incendii în ultimii 15 ani, asigurarea unei locuințe a devenit o adevărată cursă cu obstacole.
Iar asta pentru că politicile democrate adoptate în scopul limitării prețurilor s-au întors împotriva populației. Împiedicați să-și fixeze în mod liber prețurile, asigurătorii și-au făcut bagajele din cauza riscurilor climatice.
Cel mai recent exemplu, State Farm, unul dintre giganții acestui sector, a anunțat marți rezilierea a circa 30.000 de contracte de asigurare a locuinței.
În mijlocul acestui exod, incendiile care fac ravagii la Los Angeles în mijlocul lunii ianuarie consolidează imaginea unei Californii imposibil de asigurat împotriva schimbărilor climatice.
Pagubele se vor cifra la zeci de miliarde de dolari și, potrivit multor experți, acestea vor fi incendiile cele mai costisitoare din istoria Statelor Unite. În cartierul de lux Pacific Palisades, preferat de celebrități, prețul mediu al unei locuințe este de 3,5 milioane de euro.
Autoritățile nu sunt optimiste. Comisarul pentru asigurări Ricardo Lara, care a implementat reforme importante la finalul anului 2024, este sceptic că acestea ar fi suficiente pentru restabilirea pieței.
''Nu mai știu acum întrucât (...) cea mai mare frică a mea era că am putea suferi o astfel de catastrofă'', a recunoscut el sâmbătă într-un articol pentru San Francisco Chronicle.
Chiar și sistemul public de asigurări, conceput pentru proprietarii excluși de companiile private, pare în pragul imploziei.
Exodul companiilor de asigurare
Denumit FAIR, sistemul a fost creat în 1968 ca soluție temporară. Însă odată cu exodul sectorului privat, numărul locuințelor pe care le asigură a crescut drastic în ultimii ani.
Fondul are în rezervele sale doar 200 de milioane de dolari, o sumă cu mult mai mică în comparație cu pierderile estimate în Pacific Palisades, unde a încheiat asigurări pentru numeroși proprietari particulari.
Pentru a împiedica agravarea crizei, California a decretat un moratoriu prin care interzice timp de un an asiguratorilor să rezilieze contractele în zonele afectate de incendii.
Un demers care nu îl liniștește pe Gabrielle Gottlieb, a cărui locuința situată în Pacific Palisades a supraviețuit flăcărilor.
''Asigurătorul meu a reziliat (contractele) cu mulți dintre cunoscuții mei în ultimele luni și mi-e teamă să nu mă abandoneze și pe mine'', a explicat acest artist în vârstă de 60 de ani. ''Practic, ni se spune indirect: 'succes peste un an!'''.
Temeri cărora li se adaugă explozia anunțată a primelor de asigurare din cauza recent adoptatelor reforme.
Pentru a stăvili exodul asiguratorilor, California le va acorda o mai mare libertate tarifară. În schimbul revenirii lor în zonele vizate de riscuri mari de incendii, își vor putea fixa prețurile evaluând riscurile de pagube viitoare, evident mai ridicate în comparație cu istoricul pierderilor anterioare utilizate până în prezent.
''Imobiliarele și impozitele sunt deja foarte ridicate în California'', a spus Robert Spoeri, un proprietar din Pacific Palisades, abandonat de compania sa de asigurare privată, în septembrie. ''Dacă asigurarea crește din nou, cine va mai putea trăi în acest stat?''. AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Dana Purgaru, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Președinția COP31 solicită statelor angajamente pentru a face din AI 'o parte a soluției' pentru climă
Președinția COP31 a cerut țărilor să se angajeze voluntar să facă din inteligența artificială (AI) 'o parte a soluției la provocările climatice', mai degrabă decât o nouă sursă de creștere a emisiilor de gaze cu efect de seră, prin lansarea miercuri a unui prim document de politici pe această temă, transmite AFP. Această problemă
Fumul provenit de la incendiile de vegetație poate reduce producția parcurilor solare cu 70% (studiu)
Fumul provenit de la incendiile de vegetație de mare amploare poate reduce producția de energie solară cu până la 70% pe o rază de aproximativ 50 de kilometri față de focare și cu până la 30% pe o distanță de cel puțin 150 de kilometri, a dezvăluit un studiu australian recent, informează Xinhua. Cercetătorii au utilizat date meteor
Singapore/Pasionații de alergare se antrenează în centrele comerciale pentru a se feri de smog
Zgomotul pantofilor de alergare răsună, înainte de deschiderea magazinelor, pe culoarele climatizate ale unui centru comercial din Singapore, devenit un refugiu pentru alergătorii matinali pe fondul smogului sufocant de afară, relatează miercuri AFP. Calitatea aerului din Singapore a ajuns, în ultimele săptămâni, la cel mai scăzut nivel din u
Ciclonul Arnab lovește India; mii de persoane au fost evacuate
Vânturile puternice și ploile torențiale au lovit miercuri coasta de sud-est a Indiei, după ce ciclonul Arnab a atins zona de uscat, conform serviciului național de meteorologie, citat de AFP. Autoritățile indiene au dispus marți evacuarea a aproape 100.000 de persoane din statele Andhra Pradesh și Odisha. Arnab a lovit Andhra Pradesh mier
Ciclonul Arnab va atinge uscatul pe coastele estice ale Indiei
Arnab, un ciclon foarte puternic, cu vânturi care ajung la viteze de aproape 130 km/h, urmează să atingă uscatul pe coastele estice și sud-estice ale Indiei în primele ore ale dimineții de miercuri, a anunțat marți Departamentul Indian de Meteorologie (IMD), citat de agenția de presă Xinhua. Mai multe mii de persoane au fost evacua
Gazele cu efect de seră au atins concentrații record în 2025, potrivit ONU
Concentrațiile de gaze cu efect de seră, motorul principal al schimbărilor climatice, au atins un nivel record în 2025 și continuă să crească în acest an, condamnând planeta noastră la 'un viitor mai cald', a avertizat marți ONU, informează AFP. Potrivit Organizației Meteorologice Mondiale (OMM), concentrațiile atmosf
Climă/ Reducerea cu 6% a emisiilor globale preconizată până în 2035 este 'insuficientă', potrivit ONU
Organizația Națiunilor Unite (ONU) a estimat, marți, că angajamentele recente asumate de state în ceea ce privește reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) vor permite o scădere de doar 6% până în 2035, un procent 'în mod clar insuficient' pentru atingerea obiectivelor climatice, transmite AFP. 'Nivelurile totale l
Țările de Jos vor contribui cu 500 de milioane de dolari pentru protejarea pădurilor tropicale
Guvernul olandez a spus luni că va contribui cu o sumă de până la 500 de milioane de dolari în următorul deceniu la un fond internațional destinat protejării pădurilor tropicale, informează Reuters. Suma va contribui la înființarea Tropical Forest Forever Facility, un nou fond de investiții public-privat care are drept obiect
Thailanda / Insula Phuket, afectată de viituri și alunecări de teren
Ploile torențiale au provocat viituri și alunecări de teren în insula thailandeză Phuket, meteorologii avertizând că se vor produce și alte episoade de vreme rea înaintea încheierii sezonului ploios în această țară din sud-estul Asiei, potrivit DPA. Orașul Patong, o populară destinație turistică, a fost printre cele mai grav afect
Regatul Unit/ Doi morți în urma furtunii Boelo
Doi bărbați au murit, iar mii de locuințe au rămas fără curent electric după ce două furtuni au lovit Marea Britanie în trei zile, informează luni DPA/PA Media. Un bărbat în vârstă de aproximativ 20 de ani a fost declarat decedat, duminică, după ce un copac a căzut peste o mașină aflată în mișcare, în nordul Londrei, potrivit BBC.
India / Evacuări pe coasta estică înaintea sosirii ciclonului Arnab
Două state din India situate pe coasta estică se pregăteau să evacueze mii de persoane înaintea sosirii ciclonului Arnab, așteptat să atingă uscatul miercuri, unul dintre state anunțând totodată că urmează să închidă școlile în câteva districte pentru două zile, potrivit Reuters. Arnab, care s-a format deasupra golfului Bengal &ic
Emiratele Arabe Unite își închid plajele din cauza poluării cu petrol
Plajele din Emiratele Arabe Unite - Ras Al Khaimah, Umm Al Quwain și Sharjah, vecin cu Dubai - au fost închise din cauza poluării produse probabil de un atac asupra unui petrolier, a anunțat duminică ministerul mediului de la Abu Dhabi, conform agenției dpa. Scurgerile de petrol provin de la o navă avariată în conflictul dintre Ira
Replică de 5,3 grade în zona afectată de cutremurul cu magnitudinea 7 din Tibet
Un cutremur cu magnitudinea 5,3 a zguduit sâmbătă o zonă situată în apropierea epicentrului cutremurului cu magnitudinea 7 care a lovit joi regiunea tibetană din China și s-a soldat cu cel puțin 16 morți și 76 de răniți, informează agenția de presă EFE care citează informațiile furnizate de Centrul Chinez pentru Rețele Seismice. Se
Taifunul Champi în Taiwan/ 56.000 de gospodării fără curent electric, un mort și mii de evacuați (FOTO/VIDEO)
Echipele pentru intervenții de urgență au fost mobilizate sâmbătă pentru restabilirea alimentării cu energie electrică în aproximativ 56.000 de gospodării din Taiwan, rămase fără curent după trecerea taifunului Champi, care se îndreaptă spre China și Japonia, transmite AFP. Peste 5.000 de persoane au fost evacuate din locuinț
Vanuatu/ Dublu seism, cu magnitudinea 6,9, respectiv 6,3
Două seisme, cu magnitudinea 6,9, respectiv 6,3, s-au produs sâmbătă în largul arhipelagului Vanuatu, în Oceanul Pacific, ceea ce a condus la declanșarea unei alerte de tsunami, care a fost între timp ridicată, conform centrului de monitorizare pentru tsunami, informează AFP. Serviciul Geologic al Statelor Unite (USGS)











