VIDEO Seism cu magnitudinea 7,3 în Vanuatu: Cel puţin un mort şi pagube materiale
Un seism cu magnitudinea 7,3 produs marţi în Vanuatu a provocat pagube semnificative, valuri tsunami şi, potrivit martorilor, mai multe victime, în acest arhipelag din Oceanul Pacific deosebit de vulnerabil la dezastre naturale, transmit agenţiile AFP şi Reuters.
Postul de stat din Vanuatu VBTC, citat de Reuters, a difuzat imagini cu vehicule strivite în urma prăbuşirii unei clădiri pe o stradă mărginită de magazine şi a relatat că o persoană se află sub dărâmăturile unei clădiri prăbuşite.
Poliţia a declarat că cel puţin o persoană şi-a pierdut viaţa, iar mai mulţi răniţi au fost transportaţi la spital, a indicat pentru Reuters Dan McGarry, un jurnalist de la Organised Crime and Corruption Reporting Project cu sediul în Vanuatu.
Foto: (c) Tana Plaza Pharmacy/via REUTERS
"A fost cel mai violent cutremur pe care l-am experimentat în cei 21 de ani de când locuiesc în Vanuatu şi în Insulele Pacificului. Am asistat la o mulţime de cutremure mari, dar niciodată la unul ca acesta", a spus el.
Drumul care leagă Port Vila de terminalul maritim internaţional a fost blocat de alunecări de teren, a adăugat McGarry.
Epicentrul acestui cutremur produs la ora locală 12:47 (01:47 GMT) a fost înregistrat la o adâncime de 43 de kilometri în larg, la doar 30 de kilometri vest de capitala acestui stat insular, conform Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), fiind declanşată o alertă de tsunami.
Un martor a declarat pentru AFP că a văzut cadavre în clădiri din capitala Port Vila, iar înregistrările video postate pe reţelele sociale arată pagube semnificative la o structură în care se află mai multe reprezentanţe diplomatice, inclusiv ambasada Franţei.
Un locuitor din regiune, Michael Thompson, a declarat pentru AFP că a văzut cadavre în capitală, poduri prăbuşite şi alunecări de teren provocate de seism. "Erau oameni în clădirile din centrul oraşului, erau cadavre când am trecut prin apropiere", a povestit el.
Ambasada Statelor Unite din Port Vila "a suferit pagube considerabile şi este închisă până la noi dispoziţii", a declarat misiunea diplomatică americană din Papua Noua Guinee într-un comunicat postat pe reţeaua X. Potrivit imaginilor publicate online de Michael Thompson, cutremurul a afectat această clădire care găzduieşte, de asemenea, ambasada Franţei şi reprezentanţa diplomatică a Noii Zeelande. Potrivit imaginilor distribuite pe reţelele sociale, seismul a provocat căderea unui stâlp de beton, crăparea unui perete şi deformarea ferestrelor clădirii.
"Primul etaj nu mai există. Este complet aplatizat. Ultimele trei etaje încă mai rezistă", dar au scăzut în înălţime, a descris Thompson.
"Reţeaua de telefonie a fost întreruptă", a precizat martorul, care a contactat AFP folosind un telefon prin satelit.

Foto: USGS HANDOUT / EPA
Seismul a determinat Centrul de Avertizare pentru Tsunami din Pacific (PTWC) să emită o alertă de tsunami, care de atunci a fost ridicată. "Au fost observate valuri tsunami", a precizat PTWC într-un buletin informativ, după ce iniţial au existat temeri legate de formarea unor valuri de până la un metru înălţime de-a lungul unor zone costiere din Vanuatu.
Seismele sunt frecvente în Vanuatu. Acest arhipelag de joasă altitudine, cu 320.000 de locuitori, este situat pe "Cercul de Foc al Pacificului", o zonă cu activitate seismică şi vulcanică intensă, care se întinde din Asia de Sud-Est până în bazinul Pacificului.
Vanuatu se numără printre ţările cele mai vulnerabile la dezastre naturale - cum ar fi cutremure -, daune provocate de furtuni, inundaţii şi tsunami, conform Raportului anual privind riscurile la nivel mondial. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Ana Alecu, editor online: Gabriela Badea)
Citiţi şi:
* Cutremure cu magnitudinea peste 6 pe Richter produse în lume (cronologie 2024)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Președinția COP31 solicită statelor angajamente pentru a face din AI 'o parte a soluției' pentru climă
Președinția COP31 a cerut țărilor să se angajeze voluntar să facă din inteligența artificială (AI) 'o parte a soluției la provocările climatice', mai degrabă decât o nouă sursă de creștere a emisiilor de gaze cu efect de seră, prin lansarea miercuri a unui prim document de politici pe această temă, transmite AFP. Această problemă
Fumul provenit de la incendiile de vegetație poate reduce producția parcurilor solare cu 70% (studiu)
Fumul provenit de la incendiile de vegetație de mare amploare poate reduce producția de energie solară cu până la 70% pe o rază de aproximativ 50 de kilometri față de focare și cu până la 30% pe o distanță de cel puțin 150 de kilometri, a dezvăluit un studiu australian recent, informează Xinhua. Cercetătorii au utilizat date meteor
Singapore/Pasionații de alergare se antrenează în centrele comerciale pentru a se feri de smog
Zgomotul pantofilor de alergare răsună, înainte de deschiderea magazinelor, pe culoarele climatizate ale unui centru comercial din Singapore, devenit un refugiu pentru alergătorii matinali pe fondul smogului sufocant de afară, relatează miercuri AFP. Calitatea aerului din Singapore a ajuns, în ultimele săptămâni, la cel mai scăzut nivel din u
Ciclonul Arnab lovește India; mii de persoane au fost evacuate
Vânturile puternice și ploile torențiale au lovit miercuri coasta de sud-est a Indiei, după ce ciclonul Arnab a atins zona de uscat, conform serviciului național de meteorologie, citat de AFP. Autoritățile indiene au dispus marți evacuarea a aproape 100.000 de persoane din statele Andhra Pradesh și Odisha. Arnab a lovit Andhra Pradesh mier
Ciclonul Arnab va atinge uscatul pe coastele estice ale Indiei
Arnab, un ciclon foarte puternic, cu vânturi care ajung la viteze de aproape 130 km/h, urmează să atingă uscatul pe coastele estice și sud-estice ale Indiei în primele ore ale dimineții de miercuri, a anunțat marți Departamentul Indian de Meteorologie (IMD), citat de agenția de presă Xinhua. Mai multe mii de persoane au fost evacua
Gazele cu efect de seră au atins concentrații record în 2025, potrivit ONU
Concentrațiile de gaze cu efect de seră, motorul principal al schimbărilor climatice, au atins un nivel record în 2025 și continuă să crească în acest an, condamnând planeta noastră la 'un viitor mai cald', a avertizat marți ONU, informează AFP. Potrivit Organizației Meteorologice Mondiale (OMM), concentrațiile atmosf
Climă/ Reducerea cu 6% a emisiilor globale preconizată până în 2035 este 'insuficientă', potrivit ONU
Organizația Națiunilor Unite (ONU) a estimat, marți, că angajamentele recente asumate de state în ceea ce privește reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) vor permite o scădere de doar 6% până în 2035, un procent 'în mod clar insuficient' pentru atingerea obiectivelor climatice, transmite AFP. 'Nivelurile totale l
Țările de Jos vor contribui cu 500 de milioane de dolari pentru protejarea pădurilor tropicale
Guvernul olandez a spus luni că va contribui cu o sumă de până la 500 de milioane de dolari în următorul deceniu la un fond internațional destinat protejării pădurilor tropicale, informează Reuters. Suma va contribui la înființarea Tropical Forest Forever Facility, un nou fond de investiții public-privat care are drept obiect
Thailanda / Insula Phuket, afectată de viituri și alunecări de teren
Ploile torențiale au provocat viituri și alunecări de teren în insula thailandeză Phuket, meteorologii avertizând că se vor produce și alte episoade de vreme rea înaintea încheierii sezonului ploios în această țară din sud-estul Asiei, potrivit DPA. Orașul Patong, o populară destinație turistică, a fost printre cele mai grav afect
Regatul Unit/ Doi morți în urma furtunii Boelo
Doi bărbați au murit, iar mii de locuințe au rămas fără curent electric după ce două furtuni au lovit Marea Britanie în trei zile, informează luni DPA/PA Media. Un bărbat în vârstă de aproximativ 20 de ani a fost declarat decedat, duminică, după ce un copac a căzut peste o mașină aflată în mișcare, în nordul Londrei, potrivit BBC.
India / Evacuări pe coasta estică înaintea sosirii ciclonului Arnab
Două state din India situate pe coasta estică se pregăteau să evacueze mii de persoane înaintea sosirii ciclonului Arnab, așteptat să atingă uscatul miercuri, unul dintre state anunțând totodată că urmează să închidă școlile în câteva districte pentru două zile, potrivit Reuters. Arnab, care s-a format deasupra golfului Bengal &ic
Emiratele Arabe Unite își închid plajele din cauza poluării cu petrol
Plajele din Emiratele Arabe Unite - Ras Al Khaimah, Umm Al Quwain și Sharjah, vecin cu Dubai - au fost închise din cauza poluării produse probabil de un atac asupra unui petrolier, a anunțat duminică ministerul mediului de la Abu Dhabi, conform agenției dpa. Scurgerile de petrol provin de la o navă avariată în conflictul dintre Ira
Replică de 5,3 grade în zona afectată de cutremurul cu magnitudinea 7 din Tibet
Un cutremur cu magnitudinea 5,3 a zguduit sâmbătă o zonă situată în apropierea epicentrului cutremurului cu magnitudinea 7 care a lovit joi regiunea tibetană din China și s-a soldat cu cel puțin 16 morți și 76 de răniți, informează agenția de presă EFE care citează informațiile furnizate de Centrul Chinez pentru Rețele Seismice. Se
Taifunul Champi în Taiwan/ 56.000 de gospodării fără curent electric, un mort și mii de evacuați (FOTO/VIDEO)
Echipele pentru intervenții de urgență au fost mobilizate sâmbătă pentru restabilirea alimentării cu energie electrică în aproximativ 56.000 de gospodării din Taiwan, rămase fără curent după trecerea taifunului Champi, care se îndreaptă spre China și Japonia, transmite AFP. Peste 5.000 de persoane au fost evacuate din locuinț
Vanuatu/ Dublu seism, cu magnitudinea 6,9, respectiv 6,3
Două seisme, cu magnitudinea 6,9, respectiv 6,3, s-au produs sâmbătă în largul arhipelagului Vanuatu, în Oceanul Pacific, ceea ce a condus la declanșarea unei alerte de tsunami, care a fost între timp ridicată, conform centrului de monitorizare pentru tsunami, informează AFP. Serviciul Geologic al Statelor Unite (USGS)











