Inundaţii în Spania/ Cel puţin 26 de cetăţeni străini printre victime
Inundaţiile care au devastat sud-estul Spaniei la 29 octombrie s-au soldat cu moartea a cel puţin 26 de persoane de naţionalitate străină, conform unui bilanţ oficial publicat joi, care precizează, de asemenea, că aproape jumătate dintre victime aveau 70 de ani sau mai mult, transmite AFP.
Potrivit bilanţului, care vizează exclusiv regiunea administrativă Valencia - cu 216 decese din cele 224 înregistrate până la acest moment -, 104 dintre victimele tragediei aveau 70 de ani sau mai mult, iar 67 dintre acestea chiar 80 de ani sau mai mult. Un număr de 11 copii, inclusiv şapte sub un an, au murit în acest dezastru.
Dintre aceste 216 victime, 190 erau de naţionalitate spaniolă, iar 26 erau cetăţeni străini de 11 naţionalităţi diferite, potrivit cifrelor Centrului de integrare a datelor (CID), organism înfiinţat după inundaţiile din 29 octombrie, care face posibilă colectarea de informaţii despre victime în regiunea Valencia.
Printre cei 26 de străini care şi-au pierdut viaţa se numără nouă români, patru marocani, patru chinezi, doi britanici, un ucrainean, un olandez, un tunisian, un ecuadorian, un venezuelean, un columbian şi un paraguayan.
Pe lângă cele 216 decese înregistrate în regiunea Valencia, inundaţiile din 29 octombrie au făcut, de asemenea, şapte victime în Castilia-La Mancha şi una în Andaluzia.
În continuare 16 persoane sunt date dispărute şi sunt căutate. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Ana Alecu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Caniculă în Europa/ Cel puțin 150 de milioane de persoane afectate de temperaturi de peste 35°C (analiză AFP)
Cel puțin 150 de milioane de locuitori din Europa, dintre care peste 50 de milioane în Germania și peste 30 de milioane în Franța, ar urma să se confrunte cu temperaturi de peste 35 de grade Celsius la un moment dat vineri, conform calculelor AFP. În total, temperaturile maxime ar urma să depășească 30 de grade Celsius pentru
Valul de caniculă din Europa, ''practic imposibil'' în absența schimbărilor climatice, avertizează cercetătorii
Valul record de caniculă care s-a abătut asupra Europei de Vest ar fi fost ''practic imposibil'' în absența schimbărilor climatice provocate de activitatea umană, care au făcut ca temperaturile nocturne extrem de ridicate înregistrate în această săptămână să aibă o probabilitate de 100 de ori mai mare decât în urmă
Japonia/Peste 2 milioane de locuitori, evacuați înaintea unui taifun; ploile torențiale paralizează zone din Taiwan
Japonia a evacuat vineri peste 2 milioane de persoane și a emis alerte de inundații și alunecări de teren în contextul aproprierii taifunului Mekkhala. Ploile torențiale provocate de furtuna aflată în trecere pe lângă Taiwanul vecin au paralizat anumite zone ale insulei, lăsând aproximativ 6 milioane de persoane fără acces la serviciu sau la școală, t
Peste 20 de replici s-au înregistrat după puternicele seisme din Venezuela
Peste 20 de replici s-au înregistrat în Venezuela după cele două puternice seisme produse miercuri în regiunea de centru-nord a țării, a spus joi Fundația pentru Cercetări Seismologice din
Cutremure în Venezuela/ Cel puțin 235 de morți (bilanț provizoriu); căutările persoanelor dispărute continuă
Căutările intense au continuat joi seara în Venezuela printre dărâmăturile clădirilor prăbușite, în încercarea de a salva persoanele rămase blocate, la o zi după un dublu cutremur de mare intensitate care a provocat cel puțin 235 de morți, conform celui mai recent bilanț oficial, transmite vineri AFP. 'Din păcate, am primit aproxima
Cutremure în Venezuela/ Statele Unite anunță un ajutor de 150 de milioane de dolari
Statele Unite au deblocat un ajutor de 150 de milioane de dolari în urma cutremurelor din Venezuela care au făcut cel puțin 188 de morți, a anunțat joi Departamentul de Stat american, transmite AFP. Suma va fi repartizată astfel: 50 de milioane de dolari vor merge către organizațiile umanitare de la fața locului, iar 100 de milioane de d
Cutremure în Venezuela/ Bilanțul urcă la 188 de morți și peste 1.500 de răniți
Bilanțul dublului seism care a lovit miercuri seară Venezuela a urcat la cel puțin 188 de morți și peste 1.500 de răniți, a anunțat joi președintele Parlamentului acestei țări, citat de AFP. Jorge Rodriguez, care este totodată fratele președintei interimare a Venezuelei, Delcy Rodriguez, a menționat și 157 de dispăruți, într-o alocuțiune
Cutremure în Venezuela/ Doi copii răniți, salvați de sub dărâmături
Echipele de salvare din Venezuela sunt implicate într-o cursă contra cronometru în tentativa lor de a găsi supraviețuitori după dezastrul provocat de două puternice seisme care s-au produs la scurt timp unul după celălalt în noaptea de miercuri spre joi, informează DPA. Echipele de intervenție au reușit deja să salveze zeci d
Recorduri de temperatură pentru luna iunie, doborâte în Regatul Unit, Belgia și Elveția
Recorduri de temperatură pentru luna iunie au fost stabilite joi în Regatul Unit, Belgia și Elveția, în contextul în care un val de căldură a cuprins o mare parte din Europa de Vest, informează AFP și DPA. Regatul Unit a doborât încă o dată joi recordul său de temperatură pentru luna iunie, în sud-vestul țăr
Venezuela: Ajutor oferit din întreaga lume în urma celui mai puternic cutremur din ultimul secol
Din întreaga lume, inclusiv din America Latină, se oferă ajutor Venezuelei, victimă a celui mai puternic cutremur de pământ din ultimul secol, care a provocat cel puțin 164 de morți și aproximativ 1.000 de răniți, potrivit unui bilanț provizoriu, în contextul în care și Statele Unite au anunțat imediat trimiterea unor echipe de salvare, inform
Cutremure în Venezuela/ 'Totul s-a prăbușit' - Zona cea mai afectată cere ajutor
'A fost îngrozitor. Totul s-a prăbușit, totul', a declarat Yilmaris Blanco, care privește, împietrită de durere, dezastrul din Catia La Mar, unul dintre orașele cele mai afectate de dublul seism care a devastat zeci de clădiri în Venezuela, informează joi AFP. 'Îi mulțumim lui Dumnezeu că suntem în via
Cutremure în Venezuela/ Țările de Jos trimit o echipă de salvatori cu câini
Țările de Jos au anunțat joi desfășurarea unei echipe de salvare, câini de căutare și echipamente în Venezuela, în urma celor două puternice seisme care au lovit țara latino-americană, transmite AFP. 'Nevoile sunt imense. Având în vedere amploarea dezastrului (...) Țările de Jos au propus imediat desfășurarea
Cutremure în Venezuela/ Cel puțin 164 de morți și aproape 1.000 de răniți (bilanț provizoriu)
Președintele interimar al Venezuelei, Delcy Rodriguez, a anunțat joi că cel puțin 164 de persoane și-au pierdut viața și alte aproape 1.000 au fost rănite în urma a două seisme cu magnitudinea 7,2
Piețe, bulevarde și mașini, transformate în dormitoare improvizate după cutremurele din Venezuela
Venezuelenii au dormit pe saltele și rogojini întinse pe asfalt sau s-au refugiat în propriile lor autoturisme parcate pe străzi joi dimineață devreme, pe fondul fricii de replici în urma celor
Spania/ Cel puțin 212 decese atribuite temperaturilor ridicate din ultimele zile (estimări)
Cel puțin 212 decese înregistrate de duminică până miercuri în Spania pot fi puse pe seama valului de căldură care a afectat țara zilele acestea, conform datelor publicate de Institutul de Sănătate Carol al III-lea din Madrid, transmite joi AFP. În aceeași perioadă din 2025, 98 de decese au fost atribuite aceleiași cauze, conform acestor date.









