SUA autorizează o mină de litiu în habitatul unei flori unice în lume
Guvernul american a autorizat amenajarea unei mine de litiu, un metal crucial pentru producţia de baterii destinate maşinilor electrice, situată în Nevada, în habitatul unei flori unice în lume, a anunţat joi compania însărcinată cu exploatarea acesteia, informează AFP.
Compania australiană Ioneer "a primit permisul federal" din partea autorităţilor americane pentru mina sa din situl Rhyolite Ridge, precizează un comunicat de presă.
"Acest permis ne autorizează să începem construcţia în 2025", a detaliat patronul său, Bernard Rowe. Dacă totul se va desfăşura aşa cum este prevăzut, compania australiană se aşteaptă să înceapă exploatarea litiului "în anul 2028".
Proiectul ar trebui să înfiinţeze "350 de locuri de muncă" în statul-cheie Nevada, unde rata şomajului este una dintre cele mai ridicate din Statele Unite, potrivit unui comunicat al agenţiei federale care a emis autorizaţia.
Cu câteva zile înaintea alegerilor prezidenţiale din Statele Unite, anunţul reprezintă o veste bună pentru administraţia lui Joe Biden şi Kamala Harris, care ilustrează într-un mod concret investiţiile lor masive în favoarea tranziţiei energetice.
Însă Rhyolite Ridge a devenit totodată în ultimii ani scena unei bătălii care reprezintă compromisurile delicate ce sunt implicate în această tranziţie, care este esenţială pentru lupta împotriva schimbărilor climatice.
Această zonă stâncoasă şi izolată din Vestul american deţine suficient litiu pentru a furniza materia primă pentru bateriile ce ar putea fi montate pe 370.000 de vehicule electrice, în fiecare an, timp de 25 de ani.
Acest fapt "ar mări de patru ori producţia americană de litiu", aproape inexistentă până acum, au reamintit reprezentanţii companiei Ioneer.
Însă proiectul minei de litiu a fost identificat drept una dintre principalele ameninţări pentru o floare unică în lume, denumită "Tiehm's buckwheat" ("Hrişca lui Tiehm"), inclusă pe lista speciilor pe cale de dispariţie în Statele Unite.
Această varietate de hrişcă mai numără în prezent doar aproximativ 20.000 de exemplare, care cresc în câteva zone foarte specifice, pe o suprafaţă totală echivalentă cu cinci terenuri de fotbal.
Compania Ioneer a promis că va lua măsuri pentru a salva această plantă. Ea prevede, mai ales, amenajarea unor perdele anti-praf, pentru a bloca norii de praf ridicaţi în aer de camioanele ce vor fi necesare pentru exploatarea minieră.
Ea preconizează că va distruge treptat 22% din habitatul plantei, dar promite să reabiliteze majoritatea terenurilor afectate. De asemenea, Ioneer a cheltuit 2,5 milioane de dolari pentru cercetări asupra acestei flori, pe care o cultivă în sere, şi speră să o replanteze pe teren.
În luna septembrie, autorităţile americane au emis o evaluare pozitivă în baza unui studiu ce a vizat impactul asupra mediului generat de proiectul minier, deschizând calea pentru aprobarea acestuia.
Însă asociaţiile de mediu nu sunt convinse de justeţea acestei decizii. Joi, Center for Biodiversity a anunţat că lucrează la o acţiune în justiţie.
"Dând undă verde pentru această mină", guvernul american "renunţă la datoria sa de a proteja speciile ameninţate", a declarat unul dintre directorii acestui ONG, Patrick Donnelly.
"Avem nevoie de litiu pentru tranziţia energetică, dar acest lucru nu se poate face cu preţul extincţiei" biodiversităţii, a adăugat el. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Simona Tatu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Președinția COP31 solicită statelor angajamente pentru a face din AI 'o parte a soluției' pentru climă
Președinția COP31 a cerut țărilor să se angajeze voluntar să facă din inteligența artificială (AI) 'o parte a soluției la provocările climatice', mai degrabă decât o nouă sursă de creștere a emisiilor de gaze cu efect de seră, prin lansarea miercuri a unui prim document de politici pe această temă, transmite AFP. Această problemă
Fumul provenit de la incendiile de vegetație poate reduce producția parcurilor solare cu 70% (studiu)
Fumul provenit de la incendiile de vegetație de mare amploare poate reduce producția de energie solară cu până la 70% pe o rază de aproximativ 50 de kilometri față de focare și cu până la 30% pe o distanță de cel puțin 150 de kilometri, a dezvăluit un studiu australian recent, informează Xinhua. Cercetătorii au utilizat date meteor
Singapore/Pasionații de alergare se antrenează în centrele comerciale pentru a se feri de smog
Zgomotul pantofilor de alergare răsună, înainte de deschiderea magazinelor, pe culoarele climatizate ale unui centru comercial din Singapore, devenit un refugiu pentru alergătorii matinali pe fondul smogului sufocant de afară, relatează miercuri AFP. Calitatea aerului din Singapore a ajuns, în ultimele săptămâni, la cel mai scăzut nivel din u
Ciclonul Arnab lovește India; mii de persoane au fost evacuate
Vânturile puternice și ploile torențiale au lovit miercuri coasta de sud-est a Indiei, după ce ciclonul Arnab a atins zona de uscat, conform serviciului național de meteorologie, citat de AFP. Autoritățile indiene au dispus marți evacuarea a aproape 100.000 de persoane din statele Andhra Pradesh și Odisha. Arnab a lovit Andhra Pradesh mier
Ciclonul Arnab va atinge uscatul pe coastele estice ale Indiei
Arnab, un ciclon foarte puternic, cu vânturi care ajung la viteze de aproape 130 km/h, urmează să atingă uscatul pe coastele estice și sud-estice ale Indiei în primele ore ale dimineții de miercuri, a anunțat marți Departamentul Indian de Meteorologie (IMD), citat de agenția de presă Xinhua. Mai multe mii de persoane au fost evacua
Gazele cu efect de seră au atins concentrații record în 2025, potrivit ONU
Concentrațiile de gaze cu efect de seră, motorul principal al schimbărilor climatice, au atins un nivel record în 2025 și continuă să crească în acest an, condamnând planeta noastră la 'un viitor mai cald', a avertizat marți ONU, informează AFP. Potrivit Organizației Meteorologice Mondiale (OMM), concentrațiile atmosf
Climă/ Reducerea cu 6% a emisiilor globale preconizată până în 2035 este 'insuficientă', potrivit ONU
Organizația Națiunilor Unite (ONU) a estimat, marți, că angajamentele recente asumate de state în ceea ce privește reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) vor permite o scădere de doar 6% până în 2035, un procent 'în mod clar insuficient' pentru atingerea obiectivelor climatice, transmite AFP. 'Nivelurile totale l
Țările de Jos vor contribui cu 500 de milioane de dolari pentru protejarea pădurilor tropicale
Guvernul olandez a spus luni că va contribui cu o sumă de până la 500 de milioane de dolari în următorul deceniu la un fond internațional destinat protejării pădurilor tropicale, informează Reuters. Suma va contribui la înființarea Tropical Forest Forever Facility, un nou fond de investiții public-privat care are drept obiect
Thailanda / Insula Phuket, afectată de viituri și alunecări de teren
Ploile torențiale au provocat viituri și alunecări de teren în insula thailandeză Phuket, meteorologii avertizând că se vor produce și alte episoade de vreme rea înaintea încheierii sezonului ploios în această țară din sud-estul Asiei, potrivit DPA. Orașul Patong, o populară destinație turistică, a fost printre cele mai grav afect
Regatul Unit/ Doi morți în urma furtunii Boelo
Doi bărbați au murit, iar mii de locuințe au rămas fără curent electric după ce două furtuni au lovit Marea Britanie în trei zile, informează luni DPA/PA Media. Un bărbat în vârstă de aproximativ 20 de ani a fost declarat decedat, duminică, după ce un copac a căzut peste o mașină aflată în mișcare, în nordul Londrei, potrivit BBC.
India / Evacuări pe coasta estică înaintea sosirii ciclonului Arnab
Două state din India situate pe coasta estică se pregăteau să evacueze mii de persoane înaintea sosirii ciclonului Arnab, așteptat să atingă uscatul miercuri, unul dintre state anunțând totodată că urmează să închidă școlile în câteva districte pentru două zile, potrivit Reuters. Arnab, care s-a format deasupra golfului Bengal &ic
Emiratele Arabe Unite își închid plajele din cauza poluării cu petrol
Plajele din Emiratele Arabe Unite - Ras Al Khaimah, Umm Al Quwain și Sharjah, vecin cu Dubai - au fost închise din cauza poluării produse probabil de un atac asupra unui petrolier, a anunțat duminică ministerul mediului de la Abu Dhabi, conform agenției dpa. Scurgerile de petrol provin de la o navă avariată în conflictul dintre Ira
Replică de 5,3 grade în zona afectată de cutremurul cu magnitudinea 7 din Tibet
Un cutremur cu magnitudinea 5,3 a zguduit sâmbătă o zonă situată în apropierea epicentrului cutremurului cu magnitudinea 7 care a lovit joi regiunea tibetană din China și s-a soldat cu cel puțin 16 morți și 76 de răniți, informează agenția de presă EFE care citează informațiile furnizate de Centrul Chinez pentru Rețele Seismice. Se
Taifunul Champi în Taiwan/ 56.000 de gospodării fără curent electric, un mort și mii de evacuați (FOTO/VIDEO)
Echipele pentru intervenții de urgență au fost mobilizate sâmbătă pentru restabilirea alimentării cu energie electrică în aproximativ 56.000 de gospodării din Taiwan, rămase fără curent după trecerea taifunului Champi, care se îndreaptă spre China și Japonia, transmite AFP. Peste 5.000 de persoane au fost evacuate din locuinț
Vanuatu/ Dublu seism, cu magnitudinea 6,9, respectiv 6,3
Două seisme, cu magnitudinea 6,9, respectiv 6,3, s-au produs sâmbătă în largul arhipelagului Vanuatu, în Oceanul Pacific, ceea ce a condus la declanșarea unei alerte de tsunami, care a fost între timp ridicată, conform centrului de monitorizare pentru tsunami, informează AFP. Serviciul Geologic al Statelor Unite (USGS)











