Greta Thunberg, arestată în timpul unui protest ecologist la Bruxelles
Activista suedeză de mediu Greta Thunberg a fost arestată sâmbătă în timpul unui protest la Bruxelles în favoarea eliminării subvenţiilor pentru combustibilii fosili în Uniunea Europeană, manifestaţie convocată de circa 30 de mişcări europene reunite pe platforma denumită "United for Climate Justice - UCJ", relatează agenţia EFE.
Greta Thunberg a făcut parte dintr-un grup de aproximativ 150 de activişti care au blocat un bulevard, în pofida avertismentelor poliţiei belgiene, care în cele din urmă a intervenit pentru a elibera artera.
"Această criză climatică, ce nu face decât să escaladeze, este una existenţială. În fiecare secundă în care liderii noştri continuă să finanţeze combustibilii fosili, aceştia au impact asupra tuturor generaţiilor viitoare", a spus Greta Thunberg înainte ca grupul de manifestanţi să blocheze bulevardul Grădinii Botanice din Bruxelles.
Acest protest a urmat unei scrisori deschise care a fost trimisă de UCJ pe 1 octombrie preşedinţilor instituţiilor UE, inclusiv preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi cosemnată de peste 130 de cadre universitare şi organizaţii, inclusiv Oxfam şi Greenpeace.
"Solicităm ca Uniunea Europeană să meargă dincolo de promisiuni şi să ia măsuri concrete şi imediate pentru a implementa iniţiativele prezentate în cel de-al 8-lea Program de Acţiune pentru Mediu pe parcursul următorului ciclu legislativ. Aşteptăm să vedem planuri pentru eliminarea treptată a subvenţiilor pentru combustibilii fosili în următorul program de lucru al Comisiei" Europene, se arată în scrisoare.
Subvenţiile pentru combustibili fosili "perpetuează dependenţa faţă de sursele de energie poluante şi subminează securitatea energetică europeană, în timp ce sprijină industriile care contribuie în mod semnificativ la emisiile de gaze cu efect de seră", adaugă organizaţiile ecologiste în scrisoare.
Activiştii de mediu mai subliniază că acest ajutor vine în contradicţie cu propriile obiective de mediu ale UE şi "alimentează criza climatică globală, afectând în mod disproporţionat comunităţile vulnerabile din Europa şi Sudul Global".
Prin urmare, ei îndeamnă liderii UE să "conducă prin exemplu" şi să pună în aplicare angajamentul de a elimina subvenţiile dăunătoare mediului în întreaga Uniune Europeană până în 2025, conform Acordului de la Paris.AGERPRES/(AS - editor: Sorin Popescu, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bilanțul inundațiilor din Thailanda urcă la 60 de morți; meteorologii au emis noi alerte de furtună
Bilanțul inundațiilor din Thailanda a crescut la 60 de morți, conform datelor anunțate miercuri dimineață de Departamentul pentru prevenirea și gestionarea dezastrelor, citat de agenția de presă Xinhua. Inundațiile persistă la Bangkok și în alte 27 de provincii, aproximativ 1,15 milioane de gospodării fiind afectate în prezent, a p
Un seism cu magnitudinea 5,5 s-a produs la Aleneva, Alaska (USGS)
Un seism cu magnitudinea 5,5 s-a produs marți la Aleneva, Alaska, a anunțat Serviciul Geologic al Statelor Unite (USGS), potrivit Reuters. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 87,3 kilometri, potrivit USGS. USGS a raportat inițial că seismul s-ar fi produs la Kokhanok.AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu ,editor onlin
COP31/ Electrificarea, banii, deșeurile, principalele subiecte de pe ordinea de zi
Energia, finanțele, deșeurile sau metanul se numără printre temele aflate pe ordinea de zi a celei de-a 31-a reuniuni a Conferinței Părților (COP31) la Convenția-cadru a ONU privind schimbările climatice (UNFCCC), care va avea loc în noiembrie în Antalya, Turcia, deși niciun subiect nu se impune cu adevărat în fruntea agendei, țările având de
Un ghețar din Slovenia ar putea dispărea în câteva zile, potrivit cercetătorilor
Odinioară punct de atracție pentru schiorii din timpul verii și celebrat de mai multe generații drept un simbol al moștenirii alpine a Sloveniei, unul dintre cei mai mari ghețari din această țară s-a micșorat la doar câteva porțiuni de gheață care, potrivit cercetătorilor, ar putea și acestea dispărea în câteva zile, informează Reuters. Oamen
Japonia/ Record de precipitații la Tokyo, cu 37 de zile ploioase consecutive
Un weekend însorit la Tokyo a pus capăt unei serii record de 37 de zile ploioase consecutive în capitala Japoniei, a anunțat luni agenția meteorologică japoneză, citată de AFP. Sezonul ploios se manifestă de obicei în acest megalopolis în luna iunie, însă anul acesta capitala Tokyo a fost afectată de averse regulate pe tot parcurs
Cercetătorii apelează la AI pentru a identifica enzime care pot descompune poluanții plastici
Oameni de știință din Australia apelează la biotehnologii bazate pe inteligență artificială (AI) pentru a identifica enzime capabile să descompună plasticul și alți poluanți nocivi, transmite luni Xinhua. Cercetătorii combină tehnologia de învățare automată (machine learning) cu biochimia pentru a analiza milioane de enzime stocate &icir
Mesaje ''SOS'' gigantice în albia secată a unui lac de la granița franco-elvețiană (GALERIE FOTO)
Lipsit de apă aproape toată vara, Lacul Brenets, situat la granița franco-elvețiană, are albia aproape complet secată, acoperită de vegetație, iar localnicii au scris recent în albie mesajele ''AJUTOR'' și ''SOS'' cu litere gigantice, transmite vineri AFP. Yvan Durig, proprietarul și căpitanul companiei de
VIDEO O persoană a murit în urma furtunilor abătute asupra insulei Creta
Furtunile și ploile torențiale s-au dezlănțuit asupra Cretei și a numeroaselor insule din Marea Egee, un deces fiind confirmat până la această oră, informează DPA. Un păstor și-a pierdut viața după ce a fost luat de apele provenite de la inundații într-o zonă muntoasă din Creta, au anunțat serviciile de urgență. P&ac
Indonezia / Două noi insule au apărut după erupția vulcanului Anak Krakatau
Două noi insule au apărut în apropierea vulcanului indonezian Anak Krakatau în urma erupțiilor de luna trecută care au paralizat principalul aeroport al țării, a declarat vineri un oficial, potrivit AFP. Insulele sunt situate la cel puțin 1 kilometru de muntele Anak Krakatau, potrivit imaginilor satelitare, a indicat Centrul pentru vulcanologie și
Râurile din Europa au atins cel mai scăzut debit de vară din ultimii peste 30 de ani
Râurile și fluviile din Europa au înregistrat cele mai scăzute debite medii din perioada de vară de la începutul înregistrărilor, în 1992, în timp ce mările din jurul continentului au fost în 2026 neobișnuit de calde, a declarat vineri Serviciul Copernicus pentru Schimbări Climatice al Uniunii Europene (UE), transmite agenția de pres
Uraganul Rachel crește în intensitate până la categoria a 3-a și amenință coastele Mexicului
Uraganul Rachel a atins joi categoria a 3-a, după ce s-a intensificat 'rapid' în timp ce avansa în largul coastelor mexicane de la Oceanul Pacific, conform informațiilor furnizate de Serviciul Meteorologic Național (SMN) din Mexic, informează agenția de presă EFE. Ochiul uraganului se afla joi, la ora locală 15:00 (21:00 GMT), la 390 km sud
Europa/ Nivel record de stres termic în timpul celei mai calde veri înregistrate vreodată
Un procent record de 52% din teritoriul Europei a fost expus unui stres termic intens în timpul verii excepțional de calde care a afectat continentul în acest an, a indicat vineri observatorul climatic al Uniunii Europene (UE), citat de AFP. Continentul cu cea mai rapidă încălzire din lume s-a confruntat, pe fondul schimbărilor climatice, cu
Un lac din Grecia care s-a micșorat expune impactul rapid al schimbărilor climatice
Înainte de instalarea secetei, lacul Koroneia din nordul Greciei era o zonă umedă protejată, un refugiu pentru mii de păsări migratore și acvatice inclusiv flamingo, precum și un magnet pentru turiști și pentru pescari și fermierii locali, informează joi Reuters. În prezent, după un deceniu de precipitații insuficiente și irigații excesive, lacul,
Bilanțul deceselor în urma inundațiilor și alunecărilor de teren din Nepal a urcat la 34
Bilanțul deceselor în urma inundațiilor și alunecărilor de teren din Nepal a urcat la cel puțin 34, au spus miercuri autoritățile, iar cel mai mare pod suspendat din țară a fost închis din cauza avariilor, informează DPA. Potrivit unui purtător de cuvânt al Autorității naționale pentru reducerea riscului și managementul în caz de dezast
Topirea ghețarilor se accelerează; un nou an 'catastrofal' în Elveția
Ghețarii elvețieni au trecut printr-un nou an 'catastrofal', pierderea volumului lor ajungând la aproape 20% în cinci ani. Acesta este al doilea cel mai sumbru bilanț anual după 2022, conform unui studiu publicat joi și citat de AFP. Conform datelor Rețelei elvețiene de monitorizare glaciologică (Glamos), ghețarii elvețieni au pierdut &icir












