logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Tratat privind combaterea poluării cu plastic/ ONU salută începutul 'convergenţei' în negocieri

Imagine din galeria Agerpres

Directorul Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) a salutat duminică începutul "convergenţei" în negocierile pentru primul tratat mondial pentru combaterea flagelului plasticului, transmite luni AFP.

Delegaţii din 175 de ţări conveniseră în 2022 să finalizeze un astfel de tratat până la sfârşitul anului 2024. A cincea şi ultima sesiune de negocieri este programată pentru perioada 25 noiembrie - 1 decembrie la Busan, în Coreea de Sud. Se menţin, însă, unele diviziuni, în special între naţiunile care doresc o limitare ambiţioasă a producţiei de materiale plastice şi unele ţări producătoare, care preferă îmbunătăţirea reciclării.

"Există anumite domenii în care cred că începem să vedem convergenţe", a dat asigurări Inger Andersen, duminică, în faţa unor jurnalişti, în marja Adunării Generale a ONU de la New York.

Ea şi-a exprimat speranţa că statele membre vor putea conveni asupra "unui anumit grad de obligaţii la nivel mondial sau de linii directoare pentru produsele din plastic".

Totodată, ea a vorbit despre o mai mare convergenţă cu privire la necesitatea unui organism ştiinţific şi a anumitor elemente ale textului pentru a analiza "deşeurile, gestionarea deşeurilor, reciclarea".

"Există un consens clar în ceea ce priveşte faptul că avem nevoie de un text care să abordeze chestiunea moştenirii, poluarea existentă, care va ajunge pe ţărmurile noastre chiar şi după ce vom închide faimosul robinet al plasticului", a remarcat ea.

"Asistăm încă la unele diferenţe (...) în ceea ce priveşte plafoanele de producţie", a precizat ea.

"Vrem să vedem o reducere a producţiei de polimer brut utilizat (pentru produse) de unică folosinţă sau cu durată scurtă de viaţă", a adăugat ea, precizând că plafoanele vor viza în principal produsele poluante.

"Nu văd bucăţi de maşini sau aripi de avioane sau altceva de acest gen plutind în ocean", a remarcat oficialul ONU, susţinând că este nevoie de o discuţie mai inteligentă decât "cu plafon sau fără plafon".

Un alt punct delicat al discuţiilor este reprezentat de o eventuală taxă pe plastic, o chestiune aflată "încă în discuţie" şi care ar putea necesita mai mult timp, a indicat ea.

Producţia anuală de plastic a crescut de peste două ori în 20 de ani, ajungând la 460 de milioane de tone. Aceasta s-ar putea tripla până în 2060 în cazul în care nu se adoptă nicio măsură. Cu toate acestea, doar 9% din materialele plastice sunt reciclate. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Ana Alecu, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 82

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Planeta 07-08-2026 11:49

Japonia/ Evacuări și 500 de zboruri anulate înaintea taifunului Dolphin

Sute de mii de locuitori din sud-vestul Japoniei au primit ordin de evacuare, iar peste 500 de zboruri au fost anulate, vineri, în contextul apropierii taifunului Dolphin, care înainta lent către această regiune, însoțit de vânturi violente, ploi torențiale și valuri înalte, informează Reuters. Taifunul de categoria 1, &ic

Planeta 07-08-2026 11:23

O nouă activitate eruptivă a vulcanului Etna provoacă restricții pe aeroportul din Catania

O nouă activitate eruptivă a vulcanului Etna, cel mai înalt vulcan activ din Europa, cu o altitudine de aproximativ 3.350 de metri și situat pe insula italiană Sicilia, a condus vineri la introducerea unor restricții pe aeroportul din Catania, mai multe zboruri fiind deviate, informează agenția de presă EFE. Noi erupții de lavă au fost înregistrate

Planeta 07-08-2026 08:42

Cutremur cu magnitudinea 5,8 produs în largul Filipinelor, resimțit în capitală

Un cutremur cu magnitudinea 5,8 s-a produs vineri în largul provinciei Occidental Mindoro din vestul Filipinelor, conform potrivit Institutului Filipinez de Vulcanologie și Seismologie (PHIVOLCS). Seismul a fost resimțit în capitala Manila, conform martorilor Reuters. Cutremurul, înregistrat la ora locală 10:38, a avut epicentrul la aproximat

Planeta 06-08-2026 21:37

Autoritățile din Mallorca anunță o temperatură record a apei mării: 33 de grade Celsius

Autoritățile din Mallorca, o insulă din arhipelagul spaniol Baleare, au înregistrat o temperatură record de 33,02 grade Celsius în apele din largul coastelor acesteia în timpul actualului val de căldură, informează joi DPA. Această măsurătoare a fost transmisă de o baliză din Marea Mediterană, potrivit Serviciului Național de

Planeta 06-08-2026 19:49

Slovacia înregistrează un nou record absolut de căldură: 42,2 grade Celsius

Slovacia a înregistrat joi un nou record absolut de temperatură, de 42,2°C, a anunțat agenția națională de meteorologie, pe fundalul valului de căldură extremă care afectează Europa Centrală, informează AFP. Această măsurătoare, realizată la Dolne Plachtince, un sat din sudul țării, a depășit precedentul record de 41,4°C, stabili

Planeta 06-08-2026 19:10

Taifunul Dolphin va atinge uscatul în estul Chinei peste câteva zile

Centrul Național de Meteorologie din China a emis joi seară o alertă galbenă de vreme nefavorabilă în contextul în care se preconizează că taifunul Dolphin va atinge uscatul pe coastele estice ale Chinei, între Shanghai și Fuqing, un oraș din provincia Fujian, între zilele de duminică și luni, informează Xinhua. Dolphin

Planeta 06-08-2026 17:31

Peștera Vjetrenica din Bosnia, inclusă în patrimoniul UNESCO, oferă răcoare în timpul valului de căldură (FOTO/VIDEO)

Într-o perioadă în care sudul Bosniei se confruntă cu o căldură sufocantă de 40 de grade Celsius, turiștii au căutat adăpost în peștera Vjetrenica, inclusă în patrimoniul UNESCO, unde temperatura rămâne constantă, informează Reuters.

Planeta 06-08-2026 17:12

Pompierii, mobilizați în continuare împotriva incendiilor în Balcani

Pompierii erau în continuare mobilizați joi împotriva incendiilor de pădure din Balcani, unde un val de caniculă urmează să ajungă la apogeu cu temperaturi care pot atinge 40 de grade Celsius în anumite regiuni, informează AFP. După mai multe zile de temperaturi ridicate și de secetă, incendiile continuă să se propage î

Planeta 06-08-2026 15:46

Intemperii violente în Filipine; cel puțin patru morți

Alunecările de teren provocate de o depresiune tropicală au ucis patru persoane în nordul statului Filipine, au anunțat joi autoritățile din această țară, informează AFP. Insula principală a arhipelagului filipinez, Luzon, se confruntă de patru zile cu ploi torențiale, care au dus la închiderea administrațiilor publice și a unități

Planeta 06-08-2026 12:00

Italia emite cod roșu de caniculă pentru toate cele 27 de orașe mari din țară

Guvernul italian a emis joi cel mai înalt nivel de alertă de caniculă - codul roșu - pentru toate cele 27 de orașe mari ale țării monitorizate de Ministerul Sănătății din Italia, în contextul în care temperaturile de peste 35 de grade Celsius persistă, transmite agenția de presă DPA. Un cod roșu este emis de guvernul de la Roma în condi

Planeta 06-08-2026 11:30

Japonia/ Peste 5.000 de persoane vizate de un ordin de evacuare în contextul apropierii taifunului Dolphin

Autoritățile nipone au emis joi un ordin de evacuare care vizează peste 5.000 de locuitori din prefectura Kagoshima, situată în sudul țării, în contextul apropierii taifunului Dolphin. Acesta se deplasează spre Marea Chinei de Est și a determinat anularea a sute de zboruri, informează agenția de presă EFE. Taifunul a înregistrat vânturi

Planeta 06-08-2026 08:59

VIDEO Guatemala/ Erupția vulcanului Fuego s-a încheiat; persoanele evacuate revin la casele lor

Erupția vulcanului Fuego din Guatemala, care a condus inițial la evacuarea a peste 1.700 de locuitori din satele situate la poalele acestuia, s-a încheiat miercuri, iar persoanele evacuate au început să se întoarcă la casele lor, informează joi AFP.  

Planeta 05-08-2026 17:36

Record absolut de temperatură doborât pentru a doua zi la rând în Austria

În Austria a fost doborât recordul absolut de temperatură pentru a doua zi la rând, miercuri, cu o valoare termică de 41,2°C măsurată la stația Bad Deutsch-Altenburg, a anunțat serviciul de meteorologie GeoSphere Austria, informează AFP. Precedentul record național din Austria, de 41°C, înregistrat marți la stația meteorologică

Planeta 05-08-2026 16:03

Polonia a emis cel mai înalt nivel de alertă pentru un val de căldură prelungit

Serviciul național de meteorologie din Polonia a emis miercuri cel mai înalt nivel de alertă de caniculă pentru Varșovia și mare parte din teritoriul polonez în timpul valului prelungit de căldură care afectează țara, informează DPA. Meteorologii polonezi au prognozat cele mai extreme condiții pentru sud-estul țării, cu temperaturi care vor

Planeta 05-08-2026 13:03

Incendii în apropiere de Atena / Autoritățile și locuitorii evaluează amploarea pagubelor

Mai multe echipe guvernamentale, precum și locuitori dintr-o regiune situată la vest de Atena au început miercuri evaluarea pagubelor suferite de locuințele, afacerile și terenurile agricole afectate de incendiul devastator, care a mistuit peste 14.000 de hectare în cinci zile, potrivit AFP. Prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis