Brazilia/ Suprafeţele defrişate din Pădurea Amazoniană, în creştere pentru prima oară în 15 luni
Defrişările din Amazonia braziliană au înregistrat o creştere în iulie, pentru prima dată în ultimele 15 luni, un eşec pentru guvernul preşedintelui Luiz Inacio Lula da Silva, chiar dacă tendinţa de bază rămâne în declin considerabil, relatează joi AFP.
Reducerea spectaculoasă a suprafeţelor defrişate din cea mai mare pădure tropicală de pe planetă reprezintă unul dintre punctele culminante ale recordului preşedintelui de stânga de la revenirea sa la putere în 2023, după ce fenomenul s-a intensificat sub predecesorul său de extremă dreapta Jair Bolsonaro (2019-2022).
Însă, cele mai recente cifre, publicate miercuri, pătează această imagine. Zona devastată din Amazonia braziliană a atins luna trecută 666 de kilometri pătraţi (km2), în creştere cu 33% faţă de cei 500 km2 distruşi în iulie 2023, conform datelor Institutului Naţional de Cercetări Spaţiale (INPE).
Creşterea din iulie marchează stoparea declinului continuu din ultimele 15 luni. Totuşi, raportat la ultimele 12 luni, defrişările au scăzut cu 45,7% comparativ cu perioada anterioară, un rezultat spectaculos.
Astfel, în timp ce 7.952 km2 de pădure au fost distruşi în perioada august 2022 - iulie 2023, în perioada august 2023 - iulie 2024 cifra a scăzut la 4.315 km2.
Lula a promis că va pune capăt defrişărilor ilegale din Brazilia până în 2030.
"La venirea sa la putere, preşedintele Lula a acordat prioritate agendei de defrişare zero, nu doar pentru Amazonia, ci pentru toţi biomii", a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă la Brasilia, ministrul Mediului Marina Silva, după prezentarea acestor rezultate.
Biomurile sunt zone geografice vaste, care împărtăşesc un climat, o floră şi o faună similare.
- Alertă în Cerrado -
Defrişarea din Amazonia este strâns asociată cu expansiunea agriculturii şi exploatările ilegale.
Lula a adoptat în iunie un plan ce vizează combaterea organizaţiilor criminale care contribuie la defrişări în acest ecosistem, solicitând Guvernului său să dea dovadă de "agilitate" pentru implementarea rapidă a acestuia.
Autorităţile au subliniat, de asemenea, impactul unei greve a funcţionarilor publici din cadrul agenţiei pentru protecţia mediului Ibama.
Mai mult, "în iulie anul trecut, reducerea (defrişărilor) a fost foarte mare, cu un rezultat situat mult sub tendinţa istorică", a declarat Joao Paulo Capobianco, secretar executiv al Ministerului Mediului, pentru a explica rezultatul slab recent.
Amazonia (din care 60% se află în Brazilia) joacă un rol deosebit de important împotriva încălzirii globale datorită absorbţiei dioxidului de carbon (CO2) din atmosferă.
În cazul în care tendinţa considerabilă de reducere a defrişărilor se va confirma în următoarele luni, "Brazilia va fi foarte aproape de a-şi atinge obiectivul stabilit pentru 2025 în Acordul de la Paris", constând în realizarea unei reduceri de 48% a efectului de seră al acestui gaz de seră, a estimat într-un comunicat Observatorio do Clima, un colectiv de ONG-uri.
Potrivit grupului, "acesta este un semn bun de conducere prin exemplu pentru o ţară care va găzdui conferinţa ONU privind schimbările climatice" de anul viitor, COP30 urmând să aibă loc în oraşul amazonian Belem.
Cu toate acestea, se menţine îngrijorarea pentru Cerrado, un biom situat în sudul Amazoniei şi o zonă de savană, de asemenea, foarte bogată în biodiversitate.
În ultimele patru luni s-a observat o reducere, însă suprafaţa afectată de defrişări a ajuns la 7.015 km2 între august 2023 şi iulie 2024, comparativ cu 6.341 km2 în perioada anterioară.
Ministrul Marina Silva şi-a exprimat speranţa că declinul înregistrat în ultimele luni va deveni o "tendinţă fermă" în Cerrado. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Codruţ Bălu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Președinția COP31 solicită statelor angajamente pentru a face din AI 'o parte a soluției' pentru climă
Președinția COP31 a cerut țărilor să se angajeze voluntar să facă din inteligența artificială (AI) 'o parte a soluției la provocările climatice', mai degrabă decât o nouă sursă de creștere a emisiilor de gaze cu efect de seră, prin lansarea miercuri a unui prim document de politici pe această temă, transmite AFP. Această problemă
Fumul provenit de la incendiile de vegetație poate reduce producția parcurilor solare cu 70% (studiu)
Fumul provenit de la incendiile de vegetație de mare amploare poate reduce producția de energie solară cu până la 70% pe o rază de aproximativ 50 de kilometri față de focare și cu până la 30% pe o distanță de cel puțin 150 de kilometri, a dezvăluit un studiu australian recent, informează Xinhua. Cercetătorii au utilizat date meteor
Singapore/Pasionații de alergare se antrenează în centrele comerciale pentru a se feri de smog
Zgomotul pantofilor de alergare răsună, înainte de deschiderea magazinelor, pe culoarele climatizate ale unui centru comercial din Singapore, devenit un refugiu pentru alergătorii matinali pe fondul smogului sufocant de afară, relatează miercuri AFP. Calitatea aerului din Singapore a ajuns, în ultimele săptămâni, la cel mai scăzut nivel din u
Ciclonul Arnab lovește India; mii de persoane au fost evacuate
Vânturile puternice și ploile torențiale au lovit miercuri coasta de sud-est a Indiei, după ce ciclonul Arnab a atins zona de uscat, conform serviciului național de meteorologie, citat de AFP. Autoritățile indiene au dispus marți evacuarea a aproape 100.000 de persoane din statele Andhra Pradesh și Odisha. Arnab a lovit Andhra Pradesh mier
Ciclonul Arnab va atinge uscatul pe coastele estice ale Indiei
Arnab, un ciclon foarte puternic, cu vânturi care ajung la viteze de aproape 130 km/h, urmează să atingă uscatul pe coastele estice și sud-estice ale Indiei în primele ore ale dimineții de miercuri, a anunțat marți Departamentul Indian de Meteorologie (IMD), citat de agenția de presă Xinhua. Mai multe mii de persoane au fost evacua
Gazele cu efect de seră au atins concentrații record în 2025, potrivit ONU
Concentrațiile de gaze cu efect de seră, motorul principal al schimbărilor climatice, au atins un nivel record în 2025 și continuă să crească în acest an, condamnând planeta noastră la 'un viitor mai cald', a avertizat marți ONU, informează AFP. Potrivit Organizației Meteorologice Mondiale (OMM), concentrațiile atmosf
Climă/ Reducerea cu 6% a emisiilor globale preconizată până în 2035 este 'insuficientă', potrivit ONU
Organizația Națiunilor Unite (ONU) a estimat, marți, că angajamentele recente asumate de state în ceea ce privește reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) vor permite o scădere de doar 6% până în 2035, un procent 'în mod clar insuficient' pentru atingerea obiectivelor climatice, transmite AFP. 'Nivelurile totale l
Țările de Jos vor contribui cu 500 de milioane de dolari pentru protejarea pădurilor tropicale
Guvernul olandez a spus luni că va contribui cu o sumă de până la 500 de milioane de dolari în următorul deceniu la un fond internațional destinat protejării pădurilor tropicale, informează Reuters. Suma va contribui la înființarea Tropical Forest Forever Facility, un nou fond de investiții public-privat care are drept obiect
Thailanda / Insula Phuket, afectată de viituri și alunecări de teren
Ploile torențiale au provocat viituri și alunecări de teren în insula thailandeză Phuket, meteorologii avertizând că se vor produce și alte episoade de vreme rea înaintea încheierii sezonului ploios în această țară din sud-estul Asiei, potrivit DPA. Orașul Patong, o populară destinație turistică, a fost printre cele mai grav afect
Regatul Unit/ Doi morți în urma furtunii Boelo
Doi bărbați au murit, iar mii de locuințe au rămas fără curent electric după ce două furtuni au lovit Marea Britanie în trei zile, informează luni DPA/PA Media. Un bărbat în vârstă de aproximativ 20 de ani a fost declarat decedat, duminică, după ce un copac a căzut peste o mașină aflată în mișcare, în nordul Londrei, potrivit BBC.
India / Evacuări pe coasta estică înaintea sosirii ciclonului Arnab
Două state din India situate pe coasta estică se pregăteau să evacueze mii de persoane înaintea sosirii ciclonului Arnab, așteptat să atingă uscatul miercuri, unul dintre state anunțând totodată că urmează să închidă școlile în câteva districte pentru două zile, potrivit Reuters. Arnab, care s-a format deasupra golfului Bengal &ic
Emiratele Arabe Unite își închid plajele din cauza poluării cu petrol
Plajele din Emiratele Arabe Unite - Ras Al Khaimah, Umm Al Quwain și Sharjah, vecin cu Dubai - au fost închise din cauza poluării produse probabil de un atac asupra unui petrolier, a anunțat duminică ministerul mediului de la Abu Dhabi, conform agenției dpa. Scurgerile de petrol provin de la o navă avariată în conflictul dintre Ira
Replică de 5,3 grade în zona afectată de cutremurul cu magnitudinea 7 din Tibet
Un cutremur cu magnitudinea 5,3 a zguduit sâmbătă o zonă situată în apropierea epicentrului cutremurului cu magnitudinea 7 care a lovit joi regiunea tibetană din China și s-a soldat cu cel puțin 16 morți și 76 de răniți, informează agenția de presă EFE care citează informațiile furnizate de Centrul Chinez pentru Rețele Seismice. Se
Taifunul Champi în Taiwan/ 56.000 de gospodării fără curent electric, un mort și mii de evacuați (FOTO/VIDEO)
Echipele pentru intervenții de urgență au fost mobilizate sâmbătă pentru restabilirea alimentării cu energie electrică în aproximativ 56.000 de gospodării din Taiwan, rămase fără curent după trecerea taifunului Champi, care se îndreaptă spre China și Japonia, transmite AFP. Peste 5.000 de persoane au fost evacuate din locuinț
Vanuatu/ Dublu seism, cu magnitudinea 6,9, respectiv 6,3
Două seisme, cu magnitudinea 6,9, respectiv 6,3, s-au produs sâmbătă în largul arhipelagului Vanuatu, în Oceanul Pacific, ceea ce a condus la declanșarea unei alerte de tsunami, care a fost între timp ridicată, conform centrului de monitorizare pentru tsunami, informează AFP. Serviciul Geologic al Statelor Unite (USGS)











