În Bangladesh, marea înghite pământul în ritm accelerat, acoperind locuinţe
Un locuitor din Bangladesh, Abdul Aziz, a fost nevoit să îşi abandoneze locuinţa situată într-o zonă de coastă, iar acum pescuieşte în apele care i-au acoperit fosta casă, în contextul unuia dintre cele mai frenetice ritmuri de creştere a nivelului mării din lume, conform unui studiu, transmite vineri AFP.
În zonele costiere dens populate ale acestei ţări din Asia de Sud, "peste un milion de persoane riscă să fie strămutate" până în 2050 în ritmul actual, potrivit studiului publicat luna trecută.
După un ciclon devastator în 2007, Aziz, care este pescar, s-a mutat la jumătate de kilometru distanţă de casa sa distrusă, pentru a se proteja de mareele de furtună. Un an mai târziu, marea a înghiţit cartierul în care se afla fosta sa locuinţă. "Peştii înoată acolo, în apele (care acoperă) pământul meu", a declarat el pentru AFP, arătând spre satul său dispărut.
"Puţine ţări se confruntă cu efectele diverse şi de amploare ale schimbărilor climatice la fel de acut ca Bangladesh", a scris Abdul Hamid, directorul general al Departamentului de Mediu din Bangladesh, în studiu.
Bazându-se pe date satelitare culese pe parcursul unui sfert de secol de către agenţia spaţială americană NASA şi de către omoloaga sa chineză CNSA, cercetătorii au stabilit că Bangladesh, o ţară cu altitudine mică, se confruntă cu creşteri ale nivelului mării cu 60% mai mari comparativ cu media la nivel mondial.
- "Mesaj clar" -
Pe planetă, creşterea nivelului mărilor nu se petrece uniform, în principal din cauza câmpului gravitaţional neuniform al Pământului şi a variaţiilor din dinamica oceanelor.
Creşterile peste medie din Bangladesh sunt rezultatul mai multor factori, inclusiv topirea calotelor glaciare, volumul mărit de apă ca urmare a încălzirii oceanelor şi cantităţi mari de apă dulce care se varsă în Golful Bengal la fiecare muson, potrivit profesorului A.K.M. Saiful Islam, de la Universitatea de Inginerie şi Tehnologie din Bangladesh, care a condus studiul.
În ultimele decenii, creşterea nivelului mării pe coasta acestei ţări a fost de 4,2 până la 5,8 milimetri pe an, comparativ cu media la nivel mondial de 3,7 milimetri, a notat acest membru al Grupului interguvernamental de experţi privind schimbările climatice (GIEC/IPCC).
Studiul oferă "un mesaj clar", potrivit cercetătorului: factorii de decizie politică trebuie să se pregătească să limiteze consecinţele fenomenului şi să se adapteze la acesta.
- Ameninţare multiplă-
Zonele de coastă din Bangladesh au, în general, o altitudine de doar unul sau doi metri peste nivelul mării. Furtunile contribuie la pătrunderea apei de mare pe uscat, aceasta ajungând apoi în fântâni şi lacuri şi distrugând recoltele.
"Când creşterea este mai importantă, apa de mare se infiltrează în casele şi pe pământul nostru", a declarat Ismail Howladar, un fermier de 65 de ani care cultivă orez, ardei, cartofi dulci şi floarea soarelui. "Ne aduce numai pierderi", a spus el.
Shahjalal Mia deţine un restaurant şi vede că marea "câştigă teren" în fiecare an. "Dacă nu vor mai fi plaje, nu vor fi nici turişti", a declarat el.
În Bangladesh, ameninţările se multiplică.
Dincolo de nivelul mării, cicloanele, care au provocat sute de mii de decese în ultimele decenii, devin din ce în ce mai frecvente, mai violente şi mai persistente pe fondul schimbărilor climatice, potrivit experţilor. Valurile de căldură sunt, de asemenea, din ce în ce mai intense.
La cei 63 de ani ai săi, Mia a declarat că a observat o înrăutăţire a cicloanelor, în fiecare an existând "două, trei, chiar patru" astfel de fenomene.
În ceea ce priveşte temperaturile din timpul valurilor de căldură, când termometrul indică uneori peste 40 de grade Celsius, "corpurile noastre nu se pot descurca", a spus el.
- "Prea târziu" -
Bangladesh este unul dintre statele cele mai vulnerabile la schimbările climatice, conform indicelui global de risc climatic (Global Climate Risk Index, CRI).
În aprilie, ţara cu o populaţie de aproximativ 170 de milioane de locuitori a cunoscut cea mai fierbinte lună din istoria acestor înregistrări.
Apoi, în mai, un ciclon, printre cele mai persistente şi rapide dintre cele observate în Bangladesh, a ucis cel puţin 17 persoane şi a distrus 35.000 de gospodării, potrivit agenţiei guvernamentale de meteorologie.
În opinia lui Ainun Nishat, specialist în schimbări climatice la Universitatea Brac din Dacca, capitala Bangladeshului, cei mai săraci plătesc preţul pentru emisiile de carbon ale celor mai bogate ţări. "Nu putem face nimic pentru Bangladesh dacă alte naţiuni, în special statele bogate, nu fac nimic pentru a combate emisiile", a spus el.
"Devine prea târziu pentru a preveni dezastrele", a subliniat Nishat. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Ana Alecu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Președinția COP31 solicită statelor angajamente pentru a face din AI 'o parte a soluției' pentru climă
Președinția COP31 a cerut țărilor să se angajeze voluntar să facă din inteligența artificială (AI) 'o parte a soluției la provocările climatice', mai degrabă decât o nouă sursă de creștere a emisiilor de gaze cu efect de seră, prin lansarea miercuri a unui prim document de politici pe această temă, transmite AFP. Această problemă
Fumul provenit de la incendiile de vegetație poate reduce producția parcurilor solare cu 70% (studiu)
Fumul provenit de la incendiile de vegetație de mare amploare poate reduce producția de energie solară cu până la 70% pe o rază de aproximativ 50 de kilometri față de focare și cu până la 30% pe o distanță de cel puțin 150 de kilometri, a dezvăluit un studiu australian recent, informează Xinhua. Cercetătorii au utilizat date meteor
Singapore/Pasionații de alergare se antrenează în centrele comerciale pentru a se feri de smog
Zgomotul pantofilor de alergare răsună, înainte de deschiderea magazinelor, pe culoarele climatizate ale unui centru comercial din Singapore, devenit un refugiu pentru alergătorii matinali pe fondul smogului sufocant de afară, relatează miercuri AFP. Calitatea aerului din Singapore a ajuns, în ultimele săptămâni, la cel mai scăzut nivel din u
Ciclonul Arnab lovește India; mii de persoane au fost evacuate
Vânturile puternice și ploile torențiale au lovit miercuri coasta de sud-est a Indiei, după ce ciclonul Arnab a atins zona de uscat, conform serviciului național de meteorologie, citat de AFP. Autoritățile indiene au dispus marți evacuarea a aproape 100.000 de persoane din statele Andhra Pradesh și Odisha. Arnab a lovit Andhra Pradesh mier
Ciclonul Arnab va atinge uscatul pe coastele estice ale Indiei
Arnab, un ciclon foarte puternic, cu vânturi care ajung la viteze de aproape 130 km/h, urmează să atingă uscatul pe coastele estice și sud-estice ale Indiei în primele ore ale dimineții de miercuri, a anunțat marți Departamentul Indian de Meteorologie (IMD), citat de agenția de presă Xinhua. Mai multe mii de persoane au fost evacua
Gazele cu efect de seră au atins concentrații record în 2025, potrivit ONU
Concentrațiile de gaze cu efect de seră, motorul principal al schimbărilor climatice, au atins un nivel record în 2025 și continuă să crească în acest an, condamnând planeta noastră la 'un viitor mai cald', a avertizat marți ONU, informează AFP. Potrivit Organizației Meteorologice Mondiale (OMM), concentrațiile atmosf
Climă/ Reducerea cu 6% a emisiilor globale preconizată până în 2035 este 'insuficientă', potrivit ONU
Organizația Națiunilor Unite (ONU) a estimat, marți, că angajamentele recente asumate de state în ceea ce privește reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) vor permite o scădere de doar 6% până în 2035, un procent 'în mod clar insuficient' pentru atingerea obiectivelor climatice, transmite AFP. 'Nivelurile totale l
Țările de Jos vor contribui cu 500 de milioane de dolari pentru protejarea pădurilor tropicale
Guvernul olandez a spus luni că va contribui cu o sumă de până la 500 de milioane de dolari în următorul deceniu la un fond internațional destinat protejării pădurilor tropicale, informează Reuters. Suma va contribui la înființarea Tropical Forest Forever Facility, un nou fond de investiții public-privat care are drept obiect
Thailanda / Insula Phuket, afectată de viituri și alunecări de teren
Ploile torențiale au provocat viituri și alunecări de teren în insula thailandeză Phuket, meteorologii avertizând că se vor produce și alte episoade de vreme rea înaintea încheierii sezonului ploios în această țară din sud-estul Asiei, potrivit DPA. Orașul Patong, o populară destinație turistică, a fost printre cele mai grav afect
Regatul Unit/ Doi morți în urma furtunii Boelo
Doi bărbați au murit, iar mii de locuințe au rămas fără curent electric după ce două furtuni au lovit Marea Britanie în trei zile, informează luni DPA/PA Media. Un bărbat în vârstă de aproximativ 20 de ani a fost declarat decedat, duminică, după ce un copac a căzut peste o mașină aflată în mișcare, în nordul Londrei, potrivit BBC.
India / Evacuări pe coasta estică înaintea sosirii ciclonului Arnab
Două state din India situate pe coasta estică se pregăteau să evacueze mii de persoane înaintea sosirii ciclonului Arnab, așteptat să atingă uscatul miercuri, unul dintre state anunțând totodată că urmează să închidă școlile în câteva districte pentru două zile, potrivit Reuters. Arnab, care s-a format deasupra golfului Bengal &ic
Emiratele Arabe Unite își închid plajele din cauza poluării cu petrol
Plajele din Emiratele Arabe Unite - Ras Al Khaimah, Umm Al Quwain și Sharjah, vecin cu Dubai - au fost închise din cauza poluării produse probabil de un atac asupra unui petrolier, a anunțat duminică ministerul mediului de la Abu Dhabi, conform agenției dpa. Scurgerile de petrol provin de la o navă avariată în conflictul dintre Ira
Replică de 5,3 grade în zona afectată de cutremurul cu magnitudinea 7 din Tibet
Un cutremur cu magnitudinea 5,3 a zguduit sâmbătă o zonă situată în apropierea epicentrului cutremurului cu magnitudinea 7 care a lovit joi regiunea tibetană din China și s-a soldat cu cel puțin 16 morți și 76 de răniți, informează agenția de presă EFE care citează informațiile furnizate de Centrul Chinez pentru Rețele Seismice. Se
Taifunul Champi în Taiwan/ 56.000 de gospodării fără curent electric, un mort și mii de evacuați (FOTO/VIDEO)
Echipele pentru intervenții de urgență au fost mobilizate sâmbătă pentru restabilirea alimentării cu energie electrică în aproximativ 56.000 de gospodării din Taiwan, rămase fără curent după trecerea taifunului Champi, care se îndreaptă spre China și Japonia, transmite AFP. Peste 5.000 de persoane au fost evacuate din locuinț
Vanuatu/ Dublu seism, cu magnitudinea 6,9, respectiv 6,3
Două seisme, cu magnitudinea 6,9, respectiv 6,3, s-au produs sâmbătă în largul arhipelagului Vanuatu, în Oceanul Pacific, ceea ce a condus la declanșarea unei alerte de tsunami, care a fost între timp ridicată, conform centrului de monitorizare pentru tsunami, informează AFP. Serviciul Geologic al Statelor Unite (USGS)











