Încălzirea globală cauzată de om a atins un ''ritm fără precedent'' (studiu)
Încălzirea globală cauzată de activităţile umane a atins un "ritm fără precedent", iar fereastra pentru limitarea creşterii temperaturilor la 1,5 grade Celsius este deja aproape închisă, avertizează zeci de cercetători de renume într-un studiu apărut miercuri, informează AFP.
"Încălzirea provocată de om a crescut într-un ritm fără precedent în măsurătorile instrumentale, atingând 0,26 grade Celsius în perioada 2014-2023", indică aceşti oameni de ştiinţă.
Studiul, publicat miercuri în revista Earth System Science Data, este rodul muncii a circa 60 de cercetători de renume, care au folosit metodele IPCC, experţii în climă mandataţi de ONU.
Scopul cercetării este de a furniza indicatori actualizaţi pe baza raportului acestora din urmă, fără a mai aştepta următorul ciclu peste câţiva ani.
Comparativ cu era preindustrială, această încălzire provocată de om a atins 1,19 grade Celsius în acest deceniu, ceea ce reprezintă o creştere clară faţă de cifrele din ultimul raport publicat în urmă cu un an (+1,14 grade Celsius în perioada 2013-2022).
Doar în anul 2023, încălzirea atribuită activităţii umane a atins 1,31 grade Celsius. Încălzirea totală observată a fost de 1,43 grade Celsius - deoarece variabilitatea naturală a climei a jucat, de asemenea, un rol, începând cu fenomenul El Nino.
Emisii record
Oamenii de ştiinţă intenţionează să furnizeze date actualizate în fiecare an, pentru a contribui la negocierile COP şi la dezbaterea politică, în condiţiile în care deceniul actual este considerat decisiv pentru salvarea obiectivelor Acordului de la Paris din 2015, care urmăreşte limitarea încălzirii globale mult sub 2 grade Celsius şi, preferabil, la 1,5 grade Celsius.
Acest studiu apare într-un moment în care reprezentanţi din întreaga lume se întâlnesc la Bonn pentru a face să avanseze negocierile privind clima înaintea conferinţei COP29, programată să aibă loc la Baku la sfârşitul anului (11-22 noiembrie).
Încălzirea globală este rezultatul emisiilor de gaze cu efect de seră - cauzate în principal de utilizarea masivă a combustibililor fosili (petrol, gaze, cărbune) - care au atins niveluri record: circa 53 de miliarde de tone de dioxid de carbon echivalent pe an în perioada 2013-2022. Doar pentru anul 2022, ele erau de 55 de miliarde de tone.
Cercetătorii subliniază şi un alt efect: mai puţină răcire cauzată de particulele poluante din aer, care reflectă soarele şi permit formarea anumitor nori.
"Un pic de optimism"
Bugetul de carbon rezidual - spaţiul de manevră, exprimat în cantitatea totală de CO2 care ar putea fi încă emisă, menţinând o şansă de 50% de a limita încălzirea globală la 1,5 grade Celsius - s-a redus substanţial.
Acest "buget" este în prezent de doar circa 200 de miliarde de tone, echivalentul a aproximativ cinci ani de emisii în ritmul actual, faţă de 250 de miliarde de tone în ultima ediţie a studiului în urmă cu un an.
"Este un deceniu critic", scriu autorii studiului.
"Este de aşteptat ca o încălzire globală de 1,5 grade Celsius să fie atinsă sau depăşită în următorii 10 ani", în absenţa unei răciri provocate de o erupţie vulcanică majoră.
"Dar acesta este, de asemenea, deceniul în care emisiile globale ar putea atinge un nivel maxim şi apoi să înceapă să scadă substanţial", subliniază ei.
În pofida nivelurilor record atinse, rata de creştere a emisiilor de CO2 a încetinit de fapt în acest deceniu, prin comparaţie cu anii 2000.
Raportul conţine "un pic de optimism", susţine Piers Forster de la Universitatea din Leeds, autorul principal al studiului.
"Emisiile de gaze cu efect de seră cresc într-un ritm mai lent decât în 2000, însă continuă să crească", astfel că "vor continua concentraţiile lor să crească, la fel şi încălzirea" a explicat pentru AFP Pierre Friedlingstein, de la Universitatea din Exeter.
"Trebuie ca ele să ajungă la zero emisii nete", a subliniat el.AGERPRES/ (AS - editor: Ana Alecu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Paiele de hârtie sunt mai dăunătoare pentru mediu decât cele din plastic (studiu)
Un studiu recent comandat de guvernul din Coreea de Sud a constatat că paiele de hârtie pot fi mai dăunătoare pentru mediu decât cele din plastic, ceea ce a dus la critici la adresa eforturilor țării de a înlocui plasticul, eforturi care au început în 2022, transmite site-ul Geekspin care citează publicațiile The Korea Herald și The Kore
Președinția COP31 solicită statelor angajamente pentru a face din AI 'o parte a soluției' pentru climă
Președinția COP31 a cerut țărilor să se angajeze voluntar să facă din inteligența artificială (AI) 'o parte a soluției la provocările climatice', mai degrabă decât o nouă sursă de creștere a emisiilor de gaze cu efect de seră, prin lansarea miercuri a unui prim document de politici pe această temă, transmite AFP. Această problemă
Fumul provenit de la incendiile de vegetație poate reduce producția parcurilor solare cu 70% (studiu)
Fumul provenit de la incendiile de vegetație de mare amploare poate reduce producția de energie solară cu până la 70% pe o rază de aproximativ 50 de kilometri față de focare și cu până la 30% pe o distanță de cel puțin 150 de kilometri, a dezvăluit un studiu australian recent, informează Xinhua. Cercetătorii au utilizat date meteor
Singapore/Pasionații de alergare se antrenează în centrele comerciale pentru a se feri de smog
Zgomotul pantofilor de alergare răsună, înainte de deschiderea magazinelor, pe culoarele climatizate ale unui centru comercial din Singapore, devenit un refugiu pentru alergătorii matinali pe fondul smogului sufocant de afară, relatează miercuri AFP. Calitatea aerului din Singapore a ajuns, în ultimele săptămâni, la cel mai scăzut nivel din u
Ciclonul Arnab lovește India; mii de persoane au fost evacuate
Vânturile puternice și ploile torențiale au lovit miercuri coasta de sud-est a Indiei, după ce ciclonul Arnab a atins zona de uscat, conform serviciului național de meteorologie, citat de AFP. Autoritățile indiene au dispus marți evacuarea a aproape 100.000 de persoane din statele Andhra Pradesh și Odisha. Arnab a lovit Andhra Pradesh mier
Ciclonul Arnab va atinge uscatul pe coastele estice ale Indiei
Arnab, un ciclon foarte puternic, cu vânturi care ajung la viteze de aproape 130 km/h, urmează să atingă uscatul pe coastele estice și sud-estice ale Indiei în primele ore ale dimineții de miercuri, a anunțat marți Departamentul Indian de Meteorologie (IMD), citat de agenția de presă Xinhua. Mai multe mii de persoane au fost evacua
Gazele cu efect de seră au atins concentrații record în 2025, potrivit ONU
Concentrațiile de gaze cu efect de seră, motorul principal al schimbărilor climatice, au atins un nivel record în 2025 și continuă să crească în acest an, condamnând planeta noastră la 'un viitor mai cald', a avertizat marți ONU, informează AFP. Potrivit Organizației Meteorologice Mondiale (OMM), concentrațiile atmosf
Climă/ Reducerea cu 6% a emisiilor globale preconizată până în 2035 este 'insuficientă', potrivit ONU
Organizația Națiunilor Unite (ONU) a estimat, marți, că angajamentele recente asumate de state în ceea ce privește reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) vor permite o scădere de doar 6% până în 2035, un procent 'în mod clar insuficient' pentru atingerea obiectivelor climatice, transmite AFP. 'Nivelurile totale l
Țările de Jos vor contribui cu 500 de milioane de dolari pentru protejarea pădurilor tropicale
Guvernul olandez a spus luni că va contribui cu o sumă de până la 500 de milioane de dolari în următorul deceniu la un fond internațional destinat protejării pădurilor tropicale, informează Reuters. Suma va contribui la înființarea Tropical Forest Forever Facility, un nou fond de investiții public-privat care are drept obiect
Thailanda / Insula Phuket, afectată de viituri și alunecări de teren
Ploile torențiale au provocat viituri și alunecări de teren în insula thailandeză Phuket, meteorologii avertizând că se vor produce și alte episoade de vreme rea înaintea încheierii sezonului ploios în această țară din sud-estul Asiei, potrivit DPA. Orașul Patong, o populară destinație turistică, a fost printre cele mai grav afect
Regatul Unit/ Doi morți în urma furtunii Boelo
Doi bărbați au murit, iar mii de locuințe au rămas fără curent electric după ce două furtuni au lovit Marea Britanie în trei zile, informează luni DPA/PA Media. Un bărbat în vârstă de aproximativ 20 de ani a fost declarat decedat, duminică, după ce un copac a căzut peste o mașină aflată în mișcare, în nordul Londrei, potrivit BBC.
India / Evacuări pe coasta estică înaintea sosirii ciclonului Arnab
Două state din India situate pe coasta estică se pregăteau să evacueze mii de persoane înaintea sosirii ciclonului Arnab, așteptat să atingă uscatul miercuri, unul dintre state anunțând totodată că urmează să închidă școlile în câteva districte pentru două zile, potrivit Reuters. Arnab, care s-a format deasupra golfului Bengal &ic
Emiratele Arabe Unite își închid plajele din cauza poluării cu petrol
Plajele din Emiratele Arabe Unite - Ras Al Khaimah, Umm Al Quwain și Sharjah, vecin cu Dubai - au fost închise din cauza poluării produse probabil de un atac asupra unui petrolier, a anunțat duminică ministerul mediului de la Abu Dhabi, conform agenției dpa. Scurgerile de petrol provin de la o navă avariată în conflictul dintre Ira
Replică de 5,3 grade în zona afectată de cutremurul cu magnitudinea 7 din Tibet
Un cutremur cu magnitudinea 5,3 a zguduit sâmbătă o zonă situată în apropierea epicentrului cutremurului cu magnitudinea 7 care a lovit joi regiunea tibetană din China și s-a soldat cu cel puțin 16 morți și 76 de răniți, informează agenția de presă EFE care citează informațiile furnizate de Centrul Chinez pentru Rețele Seismice. Se
Taifunul Champi în Taiwan/ 56.000 de gospodării fără curent electric, un mort și mii de evacuați (FOTO/VIDEO)
Echipele pentru intervenții de urgență au fost mobilizate sâmbătă pentru restabilirea alimentării cu energie electrică în aproximativ 56.000 de gospodării din Taiwan, rămase fără curent după trecerea taifunului Champi, care se îndreaptă spre China și Japonia, transmite AFP. Peste 5.000 de persoane au fost evacuate din locuinț











