logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Vara anului 2023, cea mai fierbinte din ultimii 2.000 de ani (studiu)

Imagine din galeria Agerpres

Vara trecută, când incendiile de vegetaţie s-au extins în regiunea mediteraneană, pe drumurile din Texas au fost instituite restricţii de circulaţie, iar valurile de caniculă au pus la grea încercare reţelele electrice din China, nu a fost doar cea mai călduroasă înregistrată vreodată, ci şi cea mai fierbinte din ultimii 2.000 de ani, potrivit unui nou studiu, citat marţi de Reuters şi AFP.

Cercetătorii europeni au stabilit anul trecut că perioada iunie-august a fost cea mai călduroasă de la debutul înregistrărilor, din 1940 - un semn clar al schimbărilor climatice care alimentează noi fenomene extreme.

Căldura din vara anului 2023 din emisfera nordică eclipsează, totodată, înregistrările pe o perioadă mult mai lungă, a constatat un studiu publicat marţi în revista Nature. "Când este analizată o lungă perioadă din istorie, se poate vedea cât de dramatică este încălzirea globală recentă", a declarat coautorul studiului, Jan Esper, climatolog la Universitatea Johannes Gutenberg din Germania.

În vara anului 2023, temperaturile terestre din zone situate între 30 şi 90 de grade latitudine nordică au fost cu 2,07 grade Celsius mai ridicate comparativ cu mediile din perioada preindustrială, potrivit studiului.

"N-ar trebui să fim surprinşi", a declarat pentru AFP Jan Esper. "Pentru mine, este doar continuarea a ceea ce am început prin eliberarea de gaze cu efect de seră", odată cu utilizarea masivă a combustibililor fosili încă din epoca industrială, a subliniat el.

Oamenii de ştiinţă s-au bazat pe date înregistrate la staţiile meteo începând de la jumătatea anilor 1800, combinate cu informaţiile înmagazinate în inelele arboricole de la mii de copaci din nouă situri din emisfera nordică, pentru a afla temperaturile anuale din trecutul îndepărtat.

Vara trecută, au constatat ei, a fost cu 2,2 grade Celsius mai caldă comparativ cu temperaturile medii estimate între anii 1 - 1890, pe baza acestor inele arboricole.

Oamenii de ştiinţă din cadrul Serviciului Copernicus pentru Schimbări Climatice al Uniunii Europene au declarat în luna ianuarie că este "foarte probabil" ca anul 2023 să fi fost cel mai călduros din ultimii 100.000 de ani.

Însă, Jan Esper şi o echipă de cercetători europeni au respins aceste afirmaţii. Ei susţin că metodele ştiinţifice folosite pentru culegerea informaţiilor climatice din trecut, din surse precum sedimentele lacustre şi marine şi din turbării, nu permit realizarea de comparaţii anuale pentru aflarea temperaturilor extreme pe o perioadă de timp atât de vastă. "Nu avem astfel de date", a declarat Esper. "A fost o afirmaţie exagerată", a adăugat specialistul.

Încălzirea asociată creşterii emisiilor de gaze cu efect de seră în urma arderii combustibililor fosili a fost amplificată vara trecută de un model climatic El Nino care, în general, conduce la temperaturi globale mai ridicate, a spus Esper. "Ajungem să ne confruntăm cu valuri de căldură mai lungi şi mai severe şi cu perioade prelungite de secetă", a adăugat el.

- Căldură mortală -

Verile mai călduroase au, de asemenea, consecinţe asupra sănătăţii. Într-un alt studiu, publicat marţi în revista Nature Communications, cercetătorii au stabilit că zeci de milioane de persoane cu vârsta peste 69 de ani vor fi expuse la zile caracterizate de o căldură extremă, periculoasă pentru sănătatea lor, până în 2050.

În prezent, 14% dintre vârstnici sunt expuşi la zile în care termometrele depăşesc 37,5 grade Celsius, ceea ce poate agrava o serie de probleme medicale şi poate duce chiar la deces. Se preconizează că această cifră va creşte la 23% în 2050, potrivit acestui studiu.

"Diferite ţări din întreaga lume se confruntă cu probleme similare", a declarat pentru AFP Giacomo Falchetta de la Centrul euro-mediteranean pentru schimbări climatice din Veneţia, autor principal al studiului. "Însă, nivelurile de pregătire, adaptabilitatea oamenilor şi a societăţii variază", a notat el.

Europa, continentul care se încălzeşte cel mai rapid, se va confrunta astfel cu o schimbare mai brutală, chiar dacă guvernele din majoritatea ţărilor au pus în aplicare măsuri de sprijinire a populaţiilor în timpul valurilor de caniculă.

Anumite regiuni din Africa şi Asia sunt deja obişnuite cu temperaturile extreme, însă le lipsesc resursele - apă potabilă sau un sistem sanitar bine pus la punct - pentru a ajuta persoanele vârstnice.

Dacă jumătatea secolului poate părea încă departe, Giacomo Falchetta a subliniat că unii oameni, care vor fi atunci vulnerabili la caniculă, au astăzi în jur de 40 de ani. Cu toate că este imposibilă prevenirea îmbătrânirii populaţiei, lumea poate reduce drastic emisiile de gaze cu efect de seră rezultate din utilizarea petrolului, gazelor şi cărbunelui până în 2050. "Acest lucru poate reduce, într-o oarecare măsură, expunerea la căldura care va fi resimţită", a insistat cercetătorul. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Codruţ Bălu, editor online: Ada Vîlceanu)

Afisari: 62

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Planeta 29-10-2026 17:54

Paiele de hârtie sunt mai dăunătoare pentru mediu decât cele din plastic (studiu)

Un studiu recent comandat de guvernul din Coreea de Sud a constatat că paiele de hârtie pot fi mai dăunătoare pentru mediu decât cele din plastic, ceea ce a dus la critici la adresa eforturilor țării de a înlocui plasticul, eforturi care au început în 2022, transmite site-ul Geekspin care citează publicațiile The Korea Herald și The Kore

Planeta 28-10-2026 21:36

Președinția COP31 solicită statelor angajamente pentru a face din AI 'o parte a soluției' pentru climă

Președinția COP31 a cerut țărilor să se angajeze voluntar să facă din inteligența artificială (AI) 'o parte a soluției la provocările climatice', mai degrabă decât o nouă sursă de creștere a emisiilor de gaze cu efect de seră, prin lansarea miercuri a unui prim document de politici pe această temă, transmite AFP. Această problemă

Planeta 28-10-2026 15:40

Fumul provenit de la incendiile de vegetație poate reduce producția parcurilor solare cu 70% (studiu)

Fumul provenit de la incendiile de vegetație de mare amploare poate reduce producția de energie solară cu până la 70% pe o rază de aproximativ 50 de kilometri față de focare și cu până la 30% pe o distanță de cel puțin 150 de kilometri, a dezvăluit un studiu australian recent, informează Xinhua. Cercetătorii au utilizat date meteor

Planeta 28-10-2026 10:19

Singapore/Pasionații de alergare se antrenează în centrele comerciale pentru a se feri de smog

Zgomotul pantofilor de alergare răsună, înainte de deschiderea magazinelor, pe culoarele climatizate ale unui centru comercial din Singapore, devenit un refugiu pentru alergătorii matinali pe fondul smogului sufocant de afară, relatează miercuri AFP. Calitatea aerului din Singapore a ajuns, în ultimele săptămâni, la cel mai scăzut nivel din u

Planeta 28-10-2026 08:37

Ciclonul Arnab lovește India; mii de persoane au fost evacuate

Vânturile puternice și ploile torențiale au lovit miercuri coasta de sud-est a Indiei, după ce ciclonul Arnab a atins zona de uscat, conform serviciului național de meteorologie, citat de AFP. Autoritățile indiene au dispus marți evacuarea a aproape 100.000 de persoane din statele Andhra Pradesh și Odisha. Arnab a lovit Andhra Pradesh mier

Planeta 27-10-2026 20:36

Ciclonul Arnab va atinge uscatul pe coastele estice ale Indiei

Arnab, un ciclon foarte puternic, cu vânturi care ajung la viteze de aproape 130 km/h, urmează să atingă uscatul pe coastele estice și sud-estice ale Indiei în primele ore ale dimineții de miercuri, a anunțat marți Departamentul Indian de Meteorologie (IMD), citat de agenția de presă Xinhua. Mai multe mii de persoane au fost evacua

Planeta 27-10-2026 17:03

Gazele cu efect de seră au atins concentrații record în 2025, potrivit ONU

Concentrațiile de gaze cu efect de seră, motorul principal al schimbărilor climatice, au atins un nivel record în 2025 și continuă să crească în acest an, condamnând planeta noastră la 'un viitor mai cald', a avertizat marți ONU, informează AFP. Potrivit Organizației Meteorologice Mondiale (OMM), concentrațiile atmosf

Planeta 27-10-2026 09:59

Climă/ Reducerea cu 6% a emisiilor globale preconizată până în 2035 este 'insuficientă', potrivit ONU

Organizația Națiunilor Unite (ONU) a estimat, marți, că angajamentele recente asumate de state în ceea ce privește reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) vor permite o scădere de doar 6% până în 2035, un procent 'în mod clar insuficient' pentru atingerea obiectivelor climatice, transmite AFP. 'Nivelurile totale l

Planeta 26-10-2026 13:58

Țările de Jos vor contribui cu 500 de milioane de dolari pentru protejarea pădurilor tropicale

Guvernul olandez a spus luni că va contribui cu o sumă de până la 500 de milioane de dolari în următorul deceniu la un fond internațional destinat protejării pădurilor tropicale, informează Reuters. Suma va contribui la înființarea Tropical Forest Forever Facility, un nou fond de investiții public-privat care are drept obiect

Planeta 26-10-2026 13:38

Thailanda / Insula Phuket, afectată de viituri și alunecări de teren

Ploile torențiale au provocat viituri și alunecări de teren în insula thailandeză Phuket, meteorologii avertizând că se vor produce și alte episoade de vreme rea înaintea încheierii sezonului ploios în această țară din sud-estul Asiei, potrivit DPA. Orașul Patong, o populară destinație turistică, a fost printre cele mai grav afect

Planeta 26-10-2026 12:59

Regatul Unit/ Doi morți în urma furtunii Boelo

Doi bărbați au murit, iar mii de locuințe au rămas fără curent electric după ce două furtuni au lovit Marea Britanie în trei zile, informează luni DPA/PA Media. Un bărbat în vârstă de aproximativ 20 de ani a fost declarat decedat, duminică, după ce un copac a căzut peste o mașină aflată în mișcare, în nordul Londrei, potrivit BBC.

Planeta 26-10-2026 09:01

India / Evacuări pe coasta estică înaintea sosirii ciclonului Arnab

Două state din India situate pe coasta estică se pregăteau să evacueze mii de persoane înaintea sosirii ciclonului Arnab, așteptat să atingă uscatul miercuri, unul dintre state anunțând totodată că urmează să închidă școlile în câteva districte pentru două zile, potrivit Reuters. Arnab, care s-a format deasupra golfului Bengal &ic

Planeta 25-10-2026 15:25

Emiratele Arabe Unite își închid plajele din cauza poluării cu petrol

Plajele din Emiratele Arabe Unite - Ras Al Khaimah, Umm Al Quwain și Sharjah, vecin cu Dubai - au fost închise din cauza poluării produse probabil de un atac asupra unui petrolier, a anunțat duminică ministerul mediului de la Abu Dhabi, conform agenției dpa. Scurgerile de petrol provin de la o navă avariată în conflictul dintre Ira

Planeta 24-10-2026 12:52

Replică de 5,3 grade în zona afectată de cutremurul cu magnitudinea 7 din Tibet

Un cutremur cu magnitudinea 5,3 a zguduit sâmbătă o zonă situată în apropierea epicentrului cutremurului cu magnitudinea 7 care a lovit joi regiunea tibetană din China și s-a soldat cu cel puțin 16 morți și 76 de răniți, informează agenția de presă EFE care citează informațiile furnizate de Centrul Chinez pentru Rețele Seismice. Se

Planeta 24-10-2026 12:05

Taifunul Champi în Taiwan/ 56.000 de gospodării fără curent electric, un mort și mii de evacuați (FOTO/VIDEO)

Echipele pentru intervenții de urgență au fost mobilizate sâmbătă pentru restabilirea alimentării cu energie electrică în aproximativ 56.000 de gospodării din Taiwan, rămase fără curent după trecerea taifunului Champi, care se îndreaptă spre China și Japonia, transmite AFP. Peste 5.000 de persoane au fost evacuate din locuinț