Căldura extremă continuă să afecteze Asia de Sud-Est
Cursuri şcolare organizate în format online în Filipine, parcuri supraaglomerate în Myanmar şi alertă de caniculă în Bangladesh: Asia de Sud-Est continuă să fie afectată duminică de temperaturi anormal de ridicate, cu vârfuri termice de peste 45 de grade Celsius, informează AFP.
Autorităţile din Manila, capitala statului Filipine, au decretat duminică suspendarea cursurilor şcolare cu prezenţa fizică a elevilor în toate şcolile publice timp de două zile, în principal din cauza căldurii.
"Ţinând cont de cele mai recente previziuni ale indicelui de căldură (...) şi de anunţul referitor la o grevă naţională în transporturi, toate şcolile publice din ţară vor trebui să organizeze cursuri defalcate/de la distanţă pe 29 şi 30 aprilie 2024", a anunţat Ministerul Educaţiei din Filipine într-un mesaj publicat pe Facebook.
Această măsură vizează peste 47.000 de unităţi de învăţământ.
În Bangladesh, şcolile s-au redeschis duminică după mai multe zile în care au rămas închise, tot din cauza unei călduri copleşitoare.
Milioane de elevi au revenit astfel în sălile de clasă în pofida unei alerte de caniculă care este în continuare activă. Grădiniţele au rămas închise, iar programul şcolilor primare a fost scurtat.
"Am venit la şcoală cu fiica mea de 13 ani. Era bucuroasă că şcoala ei s-a redeschis, dar este o situaţie dificilă", a declarat Lucky Begum, a cărei fiică învaţă într-o şcoală publică din capitala ţării, Dacca.
"Căldura este prea puternică. Şi ea (fiica sa - n.red.) are deja erupţii cutanate din cauza transpiraţiei. Sper să nu se îmbolnăvească", a adăugat mama elevei.
În Myanmar, unde mercurul a urcat în termometre miercuri până la 45,9 grade Celsius în oraşul Chauk, mulţi dintre localnici au căutat puţină răcoare la umbra copacilor din parcuri, după asfinţitul soarelui.
În această ţară, afectată de un conflict civil şi cu o reţea electrică învechită, penele de curent sunt frecvente, între atacuri comise asupra infrastructurilor şi epuizarea rezervelor de gaze naturale.
Cei care nu dispun de mijloace materiale pentru a-şi cumpăra un generator pe motorină pot să rămână astfel mai mult de opt ore fără curent electric şi, deci, fără aer condiţionat.
"E o căldură infernală", a declarat San Yin, o casieră în vârstă de 39 de ani. Ea spune că merge într-un parc din oraşul Yangon după venirea serii, alături de soţul ei şi de fiul lor de patru ani, până când revine curentul electric în apartamentul în care locuiesc.
"Mă rog pentru ca ploaia să vină în curând", a adăugat ea.
Recorduri
Marţi, ONU a anunţat că Asia se încălzeşte deosebit de repede, după ce mai multe recorduri de temperatură au fost doborâte peste tot în lume în anul 2023.
Pe acest continent, Filipine se numără printre ţările cele mai vulnerabile în faţa consecinţelor provocate de schimbările climatice.
Termometrul a afişat 38,8 grade Celsius în capitala ţării, Manila, sâmbătă - o valoare niciodată atinsă până acum -, cu un indice de căldură (temperatura resimţită) de 45 grade Celsius, potrivit statisticilor naţionale.
Peste 40 de grade Celsius au fost înregistrate în aceeaşi zi în Camiling, în provincia Tarlac din nord-vestul ţării, ceea ce reprezintă un record naţional în 2024.
Mulţi dintre locuitorii din Filipine se refugiază în centrele comerciale, întrucât acestea dispun de aparate de aer condiţionat.
"Este foarte cald în casă. Cea mai mare căldură pe care am trăit-o vreodată", a declarat Gerise Reyes, în vârstă de 31 de ani, care, alături de fiica ei de doi ani, se pregătea să meargă să se răcorească într-un centru comercial de lângă Manila. "Avem nevoie de aer condiţionat gratuit pentru a ne uşura factura de electricitate", a explicat ea.
Experţii în climatologie au explicat că valurile de căldură au devenit mai lungi, mai intense şi mai frecvente din cauza schimbărilor climatice.
Temperaturile maximale anunţate pe durata acestei săptămâni în Dacca au depăşit, în medie, cu 4-5 grade Celsius valorile medii înregistrate în ultimii 30 de ani în aceeaşi perioadă a anului.
În Thailanda, agenţia naţională de meteorologie a emis o avertizare conform căreia temperatura ar urma să atingă 44,1 grade Celsius, duminică, în nordul provinciei Phetchabun.
În Cambodgia, ministrul pentru Apă şi Meteorologie a avertizat că valorile termice ar putea să urce până la 43 de grade Celsius săptămâna viitoare şi a îndemnat populaţia să rămână vigilentă.
În Vietnam, în provincia Nghe An din sudul ţării, au fost 43,2 grade Celsius sâmbătă, a raportat presa locală. Valori cuprinse între 38 şi 41 de grade Celsius sunt aşteptate pentru zilele următoare în nordul ţării. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Paiele de hârtie sunt mai dăunătoare pentru mediu decât cele din plastic (studiu)
Un studiu recent comandat de guvernul din Coreea de Sud a constatat că paiele de hârtie pot fi mai dăunătoare pentru mediu decât cele din plastic, ceea ce a dus la critici la adresa eforturilor țării de a înlocui plasticul, eforturi care au început în 2022, transmite site-ul Geekspin care citează publicațiile The Korea Herald și The Kore
Președinția COP31 solicită statelor angajamente pentru a face din AI 'o parte a soluției' pentru climă
Președinția COP31 a cerut țărilor să se angajeze voluntar să facă din inteligența artificială (AI) 'o parte a soluției la provocările climatice', mai degrabă decât o nouă sursă de creștere a emisiilor de gaze cu efect de seră, prin lansarea miercuri a unui prim document de politici pe această temă, transmite AFP. Această problemă
Fumul provenit de la incendiile de vegetație poate reduce producția parcurilor solare cu 70% (studiu)
Fumul provenit de la incendiile de vegetație de mare amploare poate reduce producția de energie solară cu până la 70% pe o rază de aproximativ 50 de kilometri față de focare și cu până la 30% pe o distanță de cel puțin 150 de kilometri, a dezvăluit un studiu australian recent, informează Xinhua. Cercetătorii au utilizat date meteor
Singapore/Pasionații de alergare se antrenează în centrele comerciale pentru a se feri de smog
Zgomotul pantofilor de alergare răsună, înainte de deschiderea magazinelor, pe culoarele climatizate ale unui centru comercial din Singapore, devenit un refugiu pentru alergătorii matinali pe fondul smogului sufocant de afară, relatează miercuri AFP. Calitatea aerului din Singapore a ajuns, în ultimele săptămâni, la cel mai scăzut nivel din u
Ciclonul Arnab lovește India; mii de persoane au fost evacuate
Vânturile puternice și ploile torențiale au lovit miercuri coasta de sud-est a Indiei, după ce ciclonul Arnab a atins zona de uscat, conform serviciului național de meteorologie, citat de AFP. Autoritățile indiene au dispus marți evacuarea a aproape 100.000 de persoane din statele Andhra Pradesh și Odisha. Arnab a lovit Andhra Pradesh mier
Ciclonul Arnab va atinge uscatul pe coastele estice ale Indiei
Arnab, un ciclon foarte puternic, cu vânturi care ajung la viteze de aproape 130 km/h, urmează să atingă uscatul pe coastele estice și sud-estice ale Indiei în primele ore ale dimineții de miercuri, a anunțat marți Departamentul Indian de Meteorologie (IMD), citat de agenția de presă Xinhua. Mai multe mii de persoane au fost evacua
Gazele cu efect de seră au atins concentrații record în 2025, potrivit ONU
Concentrațiile de gaze cu efect de seră, motorul principal al schimbărilor climatice, au atins un nivel record în 2025 și continuă să crească în acest an, condamnând planeta noastră la 'un viitor mai cald', a avertizat marți ONU, informează AFP. Potrivit Organizației Meteorologice Mondiale (OMM), concentrațiile atmosf
Climă/ Reducerea cu 6% a emisiilor globale preconizată până în 2035 este 'insuficientă', potrivit ONU
Organizația Națiunilor Unite (ONU) a estimat, marți, că angajamentele recente asumate de state în ceea ce privește reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) vor permite o scădere de doar 6% până în 2035, un procent 'în mod clar insuficient' pentru atingerea obiectivelor climatice, transmite AFP. 'Nivelurile totale l
Țările de Jos vor contribui cu 500 de milioane de dolari pentru protejarea pădurilor tropicale
Guvernul olandez a spus luni că va contribui cu o sumă de până la 500 de milioane de dolari în următorul deceniu la un fond internațional destinat protejării pădurilor tropicale, informează Reuters. Suma va contribui la înființarea Tropical Forest Forever Facility, un nou fond de investiții public-privat care are drept obiect
Thailanda / Insula Phuket, afectată de viituri și alunecări de teren
Ploile torențiale au provocat viituri și alunecări de teren în insula thailandeză Phuket, meteorologii avertizând că se vor produce și alte episoade de vreme rea înaintea încheierii sezonului ploios în această țară din sud-estul Asiei, potrivit DPA. Orașul Patong, o populară destinație turistică, a fost printre cele mai grav afect
Regatul Unit/ Doi morți în urma furtunii Boelo
Doi bărbați au murit, iar mii de locuințe au rămas fără curent electric după ce două furtuni au lovit Marea Britanie în trei zile, informează luni DPA/PA Media. Un bărbat în vârstă de aproximativ 20 de ani a fost declarat decedat, duminică, după ce un copac a căzut peste o mașină aflată în mișcare, în nordul Londrei, potrivit BBC.
India / Evacuări pe coasta estică înaintea sosirii ciclonului Arnab
Două state din India situate pe coasta estică se pregăteau să evacueze mii de persoane înaintea sosirii ciclonului Arnab, așteptat să atingă uscatul miercuri, unul dintre state anunțând totodată că urmează să închidă școlile în câteva districte pentru două zile, potrivit Reuters. Arnab, care s-a format deasupra golfului Bengal &ic
Emiratele Arabe Unite își închid plajele din cauza poluării cu petrol
Plajele din Emiratele Arabe Unite - Ras Al Khaimah, Umm Al Quwain și Sharjah, vecin cu Dubai - au fost închise din cauza poluării produse probabil de un atac asupra unui petrolier, a anunțat duminică ministerul mediului de la Abu Dhabi, conform agenției dpa. Scurgerile de petrol provin de la o navă avariată în conflictul dintre Ira
Replică de 5,3 grade în zona afectată de cutremurul cu magnitudinea 7 din Tibet
Un cutremur cu magnitudinea 5,3 a zguduit sâmbătă o zonă situată în apropierea epicentrului cutremurului cu magnitudinea 7 care a lovit joi regiunea tibetană din China și s-a soldat cu cel puțin 16 morți și 76 de răniți, informează agenția de presă EFE care citează informațiile furnizate de Centrul Chinez pentru Rețele Seismice. Se
Taifunul Champi în Taiwan/ 56.000 de gospodării fără curent electric, un mort și mii de evacuați (FOTO/VIDEO)
Echipele pentru intervenții de urgență au fost mobilizate sâmbătă pentru restabilirea alimentării cu energie electrică în aproximativ 56.000 de gospodării din Taiwan, rămase fără curent după trecerea taifunului Champi, care se îndreaptă spre China și Japonia, transmite AFP. Peste 5.000 de persoane au fost evacuate din locuinț











