Milioane de oameni se reunesc în America de Nord pentru a admira eclipsa totală de Soare
Va începe în Mexic, va traversa Statele Unite şi se va încheia în Canada: milioane de oameni din America de Nord vor admira luni o rară eclipsă totală de Soare, un eveniment ceresc care stârneşte mereu uimire, dar care reprezintă şi o oportunitate ştiinţifică şi economică, informează AFP şi Reuters.
În Statele Unite, peste 30 de milioane de persoane trăiesc în zona în care eclipsa totală va fi vizibilă timp de câteva minute, potrivit NASA.
În anumite regiuni, eclipsa va dura peste patru minute. Numeroşi fani se reunesc în localităţi aflate de-a lungul "traseului totalităţii", conform Reuters. Cu o durată de 4 minute şi 28 de secunde, aceasta va fi mult mai lungă decât eclipsa totală ce a traversat Statele Unite în 2017 şi care a durat 2 minute şi 42 de secunde. Conform NASA, eclipsele totale pot avea durate cuprinse între 10 secunde şi 7 minute şi jumătate.
Printre oraşele nord-american aflate pe traseul eclipsei se numără Mazatlan, Mexic; San Antonio, Austin şi Dallas, Texas; Indianapolis, Indiana, Cleveland, Ohio, Erie, Pennsylvania; ambele localităţi Niagara Falls, din New York (SUA) şi Ontario (Canada); şi Montreal, Quebec.
Vor trece aproximativ 80 de minute începând din momentul în care Luna începe să acopere Soarele şi până la momentul de totalitate, apoi alte 80 de minute pentru ca procesul să fie finalizat în sens invers.
"Eclipsele au o putere specială. Ele îi emoţionează pe oameni, care simt un fel de reverenţă pentru frumuseţea Universului nostru", a declarat directorul agenţiei spaţiale americane, Bill Nelson, citat de AFP.
Eclipsele totale se produc atunci când Luna se plasează exact între Terra şi Soare, blocând temporar lumina stelei noastre în plină zi.
Soarele este aproximativ 400 de ori mai mare decât Luna, dar şi de 400 de ori mai departe de Terra, iar cele două corpuri cereşti par astfel să aibă o mărime similară.
Evenimentul urmează să fie vizibil mai întâi pe coasta vestică a Mexicului, începând de la ora 18:07 GMT. Traiectoria zonei de umbră de pe Pământ va traversa apoi 15 state americane - din Texas până în Maine -, înainte să îşi încheie cursa în estul Canadei.
În jurul benzii de eclipsă totală, ce va avea lăţimea de 185 de kilometri, localnicii vor putea să vadă o eclipsă parţială.
Autorităţile americane insistă de mai multe săptămâni asupra instrucţiunilor de siguranţă, mai ales asupra necesităţii de a purta ochelari speciali pentru a privi Soarele, întrucât, în caz contrar, apare riscul de formare a unor grave leziuni oculare.
Numeroase evenimente sunt prevăzute pe întreg teritoriul Statelor Unite.
NASA va difuza o emisiune video în direct timp de trei ore, din mai multe locuri, cu imagini furnizate de telescoape şi comentarii ale unor experţi.
Printre locurile emblematice unde eclipsa va fi vizibilă se numără Cascada Niagara, unde spectacolul promite să fie unul grandios.
În partea canadiană a cascadei, autorităţile din acea regiune au decretat "stare de urgenţă" pentru a face faţă mai bine afluxului de vizitatori.
Foto (c): SARAH YENESEL/EPA
Ambuteiaje
Efervescenţa din jurul evenimentului este atât de mare încât mai multe posturi TV de ştiri, precum CNN, au difuzat pe parcursul weekendului o numărătoare inversă.
Numeroase regiuni ar urma să beneficieze de sosirea turiştilor.
"Avem persoane care vin din fiecare dintre cele 40 de state americane, chiar şi din Alaska şi din Hawaii. Vin turişti din Ţările de Jos, din Finlanda, Germania, Israel şi Noua Zeelandă", a declarat Jennyth Peterson, directoarea departamentului de evenimente din zona situată la nord de San Antonio, un oraş din Texas.
La Burlington, în statul american Vermont, populaţia ar putea să se dubleze pe durata acestei zile, potrivit oficialităţilor locale.
Multe hoteluri sunt complet rezervate de mai multe luni şi ambuteiaje monstruoase sunt aşteptate, aşa cum s-a întâmplat cu ocazia precedentei eclipse totale din Statele Unite, în 2017 - în condiţiile în care un număr mai mic de oraşe s-au aflat atunci pe traiectoria eclipsei.
Pentru ocazia specială de luni, numeroase şcoli vor fi închise sau le vor permite elevilor să plece acasă mai devreme.
Eclipsa va fi admirată şi din aer: anumite companii aeriene au programat zboruri de-a lungul traseului de întuneric, iar biletele s-au epuizat rapid. Astronauţii de la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) vor observa şi ei fenomenul, însă vor vedea umbra Lunii care acoperă suprafaţa Pământului.
Condiţiile meteorologice ar putea strica totuşi petrecerea în unele regiuni. În Texas, de exemplu, cerul se anunţă înnorat.
Reuters dezvăluie că aceasta va fi cea de-a noua eclipsă totală la care va asista Anthony Aveni, autorul cărţii "In the Shadow of the Moon: The Science, Magic and Mystery of Solar Eclipses" şi profesor emerit de fizică şi astronomie, sociologie şi antropologie la Colgate University din Hamilton, New York.
"Este o întrerupere a status quo-ului naturii. Şi este o întrerupere care îţi taie respiraţia", a declarat el.
Anthony Aveni spune că fiecare eclipsă la care a asistat a inspirat o stare de admiraţie profundă tuturor oamenilor din jurul său care au văzut-o, declanşând un sentiment de comuniune. El a dezvăluit că oamenii izbucnesc frecvent în plâns şi încep să îmbrăţişeze persoane care le sunt complet necunoscute.
"Indiferent cine eşti sau când ai trăit, vederea unei eclipse începe cu teamă. Imaginile te şochează. Acea frică se transformă treptat în uimire şi, apoi, într-o stare sublimă", a adăugat Anthony Aveni.
Foto (c): SARAH YENESEL/EPA
Mici rachete lansate
Potrivit AFP, evenimentul de luni deţine şi o conotaţie ştiinţifică.
Trei mici rachete-sondă vor fi lansate de NASA înainte, în timpul şi imediat după eclipsă de la o bază din statul Virginia, în estul Statelor Unite. Scopul: măsurarea schimbărilor provocate de întuneric în partea superioară a atmosferei terestre, ionosferă, pe unde trec o mare parte dintre semnalele noastre de comunicaţii.
Coroana solară, stratul superior al atmosferei Soarelui, devine deosebit de vizibil în timpul unei eclipse. Ea va fi observată cu mare atenţie: la nivelul ei se produc erupţiile solare, în contextul în care steaua noastră se află în această perioadă foarte aproape de vârful său de activitate (spre deosebire de momentul eclipsei din 2017).
Totodată, eclipsa ar putea cauza comportamente neobişnuite în rândul animalelor, care sunt sensibile la schimbările de lumină şi de temperatură. Cocoşii şi greierii ar putea să înceapă să cânte, iar păsările să îşi întrerupă zborul şi să aterizeze. În trecut, au fost văzute chiar şi girafe care au început să fugă în galop.
Următoarea eclipsă solară totală ce va fi vizibilă în Statele Unite (fără Alaska) va avea loc în 2044. Înaintea ei, o eclipsă totală va putea fi admirată în Spania, în 2026. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Anda Badea)
Sursa foto:
Ce speră oamenii de ştiinţă să înveţe de la eclipsa totală din Statele Unite?
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Paiele de hârtie sunt mai dăunătoare pentru mediu decât cele din plastic (studiu)
Un studiu recent comandat de guvernul din Coreea de Sud a constatat că paiele de hârtie pot fi mai dăunătoare pentru mediu decât cele din plastic, ceea ce a dus la critici la adresa eforturilor țării de a înlocui plasticul, eforturi care au început în 2022, transmite site-ul Geekspin care citează publicațiile The Korea Herald și The Kore
Președinția COP31 solicită statelor angajamente pentru a face din AI 'o parte a soluției' pentru climă
Președinția COP31 a cerut țărilor să se angajeze voluntar să facă din inteligența artificială (AI) 'o parte a soluției la provocările climatice', mai degrabă decât o nouă sursă de creștere a emisiilor de gaze cu efect de seră, prin lansarea miercuri a unui prim document de politici pe această temă, transmite AFP. Această problemă
Fumul provenit de la incendiile de vegetație poate reduce producția parcurilor solare cu 70% (studiu)
Fumul provenit de la incendiile de vegetație de mare amploare poate reduce producția de energie solară cu până la 70% pe o rază de aproximativ 50 de kilometri față de focare și cu până la 30% pe o distanță de cel puțin 150 de kilometri, a dezvăluit un studiu australian recent, informează Xinhua. Cercetătorii au utilizat date meteor
Singapore/Pasionații de alergare se antrenează în centrele comerciale pentru a se feri de smog
Zgomotul pantofilor de alergare răsună, înainte de deschiderea magazinelor, pe culoarele climatizate ale unui centru comercial din Singapore, devenit un refugiu pentru alergătorii matinali pe fondul smogului sufocant de afară, relatează miercuri AFP. Calitatea aerului din Singapore a ajuns, în ultimele săptămâni, la cel mai scăzut nivel din u
Ciclonul Arnab lovește India; mii de persoane au fost evacuate
Vânturile puternice și ploile torențiale au lovit miercuri coasta de sud-est a Indiei, după ce ciclonul Arnab a atins zona de uscat, conform serviciului național de meteorologie, citat de AFP. Autoritățile indiene au dispus marți evacuarea a aproape 100.000 de persoane din statele Andhra Pradesh și Odisha. Arnab a lovit Andhra Pradesh mier
Ciclonul Arnab va atinge uscatul pe coastele estice ale Indiei
Arnab, un ciclon foarte puternic, cu vânturi care ajung la viteze de aproape 130 km/h, urmează să atingă uscatul pe coastele estice și sud-estice ale Indiei în primele ore ale dimineții de miercuri, a anunțat marți Departamentul Indian de Meteorologie (IMD), citat de agenția de presă Xinhua. Mai multe mii de persoane au fost evacua
Gazele cu efect de seră au atins concentrații record în 2025, potrivit ONU
Concentrațiile de gaze cu efect de seră, motorul principal al schimbărilor climatice, au atins un nivel record în 2025 și continuă să crească în acest an, condamnând planeta noastră la 'un viitor mai cald', a avertizat marți ONU, informează AFP. Potrivit Organizației Meteorologice Mondiale (OMM), concentrațiile atmosf
Climă/ Reducerea cu 6% a emisiilor globale preconizată până în 2035 este 'insuficientă', potrivit ONU
Organizația Națiunilor Unite (ONU) a estimat, marți, că angajamentele recente asumate de state în ceea ce privește reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) vor permite o scădere de doar 6% până în 2035, un procent 'în mod clar insuficient' pentru atingerea obiectivelor climatice, transmite AFP. 'Nivelurile totale l
Țările de Jos vor contribui cu 500 de milioane de dolari pentru protejarea pădurilor tropicale
Guvernul olandez a spus luni că va contribui cu o sumă de până la 500 de milioane de dolari în următorul deceniu la un fond internațional destinat protejării pădurilor tropicale, informează Reuters. Suma va contribui la înființarea Tropical Forest Forever Facility, un nou fond de investiții public-privat care are drept obiect
Thailanda / Insula Phuket, afectată de viituri și alunecări de teren
Ploile torențiale au provocat viituri și alunecări de teren în insula thailandeză Phuket, meteorologii avertizând că se vor produce și alte episoade de vreme rea înaintea încheierii sezonului ploios în această țară din sud-estul Asiei, potrivit DPA. Orașul Patong, o populară destinație turistică, a fost printre cele mai grav afect
Regatul Unit/ Doi morți în urma furtunii Boelo
Doi bărbați au murit, iar mii de locuințe au rămas fără curent electric după ce două furtuni au lovit Marea Britanie în trei zile, informează luni DPA/PA Media. Un bărbat în vârstă de aproximativ 20 de ani a fost declarat decedat, duminică, după ce un copac a căzut peste o mașină aflată în mișcare, în nordul Londrei, potrivit BBC.
India / Evacuări pe coasta estică înaintea sosirii ciclonului Arnab
Două state din India situate pe coasta estică se pregăteau să evacueze mii de persoane înaintea sosirii ciclonului Arnab, așteptat să atingă uscatul miercuri, unul dintre state anunțând totodată că urmează să închidă școlile în câteva districte pentru două zile, potrivit Reuters. Arnab, care s-a format deasupra golfului Bengal &ic
Emiratele Arabe Unite își închid plajele din cauza poluării cu petrol
Plajele din Emiratele Arabe Unite - Ras Al Khaimah, Umm Al Quwain și Sharjah, vecin cu Dubai - au fost închise din cauza poluării produse probabil de un atac asupra unui petrolier, a anunțat duminică ministerul mediului de la Abu Dhabi, conform agenției dpa. Scurgerile de petrol provin de la o navă avariată în conflictul dintre Ira
Replică de 5,3 grade în zona afectată de cutremurul cu magnitudinea 7 din Tibet
Un cutremur cu magnitudinea 5,3 a zguduit sâmbătă o zonă situată în apropierea epicentrului cutremurului cu magnitudinea 7 care a lovit joi regiunea tibetană din China și s-a soldat cu cel puțin 16 morți și 76 de răniți, informează agenția de presă EFE care citează informațiile furnizate de Centrul Chinez pentru Rețele Seismice. Se
Taifunul Champi în Taiwan/ 56.000 de gospodării fără curent electric, un mort și mii de evacuați (FOTO/VIDEO)
Echipele pentru intervenții de urgență au fost mobilizate sâmbătă pentru restabilirea alimentării cu energie electrică în aproximativ 56.000 de gospodării din Taiwan, rămase fără curent după trecerea taifunului Champi, care se îndreaptă spre China și Japonia, transmite AFP. Peste 5.000 de persoane au fost evacuate din locuinț











