logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Sequoia gigant, arbori ce captează o cantitate mare de CO2, prosperă în Regatul Unit

Image

Sequoia gigant, arbori emblematici prezenţi în parcurile naturale californiene şi care absoarb cantităţi mari de dioxid de carbon, sunt în prezent mai numeroşi în Regatul Unit, unde s-au adaptat corespunzător, decât în ţinutul lor de origine, este concluzia unui studiu publicat miercuri, informează AFP.

În Regatul Unit există circa 500.000 de sequoia gigant, în comparaţie cu mai puţin de 80.000 existenţi încă în stare naturală în California, potrivit acestui studiu condus de universitatea britanică UCL, publicat în revista Royal Society Open Science, şi care a analizat capacitatea ieşită din comun a acestor arbori de captare a dioxidului de carbon.

Pădurile de sequoia din California, alcătuite din arbori cu înălţimi de la 50 de metri la peste 80 de metri şi cu diametre de 6-8 metri, sunt printre cele mai dense în dioxid de carbon din lume, în principal datorită vârstei arborilor din care sunt alcătuiţi şi care ajung şi până la 3.000 de ani.

''Am constatat că sequoia britanici sunt bine aclimatizaţi în Regatul Unit şi sunt capabili să capteze o mare cantitate de dioxid de carbon (CO2)'', a explicat Ross Holland, autorul principal al studiului.

Sequoia gigant a fost introdus în Regatul Unit la mijlocul secolului al XIX-lea şi a ''devenit rapid un simbol al bogăţiei'' în epoca victoriană, când era plantat la intrarea pe marile proprietăţi, de-a lungul principalelor artere şi în parcuri, amintesc cercetătorii.

În prezent, în contextul crizei climatice, potenţialul acestor arbori de a absoarbe CO2 este ceea ce-i interesează pe oamenii de ştiinţă, care au studiat astfel dezvoltarea şi cantităţile de carbon sechestrate de circa 100 de specimene britanice, plantate în diverse condiţii de mediu (sol, umiditate, climat etc).

În două locuri studiate - o grădină botanică din Sussex (sud-estul Angliei) şi o alta situată la nord-vest de Glasgow în Scoţia, arborii sequoia s-au dezvoltat în acelaşi ritm ca şi echivalenţii lor americani şi au dezvoltat capacităţi de sechestrare a carbonului aproape similare, echivalentul a circa 85 de kilograme de carbon absorbite pe an.

În comparaţie, cei plantaţi într-un parc din apropierea Londrei şi care au beneficiat de precipitaţii anuale mai reduse au crescut mai lent şi au produs mai puţină biomasă (frunze, trunchi, ramuri) capabile de absorbţia CO2.

În urma acestor rezultate, cercetătorii speră să poată face recomandări asupra amplasamentelor cele mai adecvate pentru plantarea arborilor sequoia în viitor, precum şi în ceea ce priveşte maniera de a-i întreţine mai bine. AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Andreea Lãzãroiu)

Afisari: 51

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Planeta 29-10-2026 17:54

Paiele de hârtie sunt mai dăunătoare pentru mediu decât cele din plastic (studiu)

Un studiu recent comandat de guvernul din Coreea de Sud a constatat că paiele de hârtie pot fi mai dăunătoare pentru mediu decât cele din plastic, ceea ce a dus la critici la adresa eforturilor țării de a înlocui plasticul, eforturi care au început în 2022, transmite site-ul Geekspin care citează publicațiile The Korea Herald și The Kore

Planeta 28-10-2026 21:36

Președinția COP31 solicită statelor angajamente pentru a face din AI 'o parte a soluției' pentru climă

Președinția COP31 a cerut țărilor să se angajeze voluntar să facă din inteligența artificială (AI) 'o parte a soluției la provocările climatice', mai degrabă decât o nouă sursă de creștere a emisiilor de gaze cu efect de seră, prin lansarea miercuri a unui prim document de politici pe această temă, transmite AFP. Această problemă

Planeta 28-10-2026 15:40

Fumul provenit de la incendiile de vegetație poate reduce producția parcurilor solare cu 70% (studiu)

Fumul provenit de la incendiile de vegetație de mare amploare poate reduce producția de energie solară cu până la 70% pe o rază de aproximativ 50 de kilometri față de focare și cu până la 30% pe o distanță de cel puțin 150 de kilometri, a dezvăluit un studiu australian recent, informează Xinhua. Cercetătorii au utilizat date meteor

Planeta 28-10-2026 10:19

Singapore/Pasionații de alergare se antrenează în centrele comerciale pentru a se feri de smog

Zgomotul pantofilor de alergare răsună, înainte de deschiderea magazinelor, pe culoarele climatizate ale unui centru comercial din Singapore, devenit un refugiu pentru alergătorii matinali pe fondul smogului sufocant de afară, relatează miercuri AFP. Calitatea aerului din Singapore a ajuns, în ultimele săptămâni, la cel mai scăzut nivel din u

Planeta 28-10-2026 08:37

Ciclonul Arnab lovește India; mii de persoane au fost evacuate

Vânturile puternice și ploile torențiale au lovit miercuri coasta de sud-est a Indiei, după ce ciclonul Arnab a atins zona de uscat, conform serviciului național de meteorologie, citat de AFP. Autoritățile indiene au dispus marți evacuarea a aproape 100.000 de persoane din statele Andhra Pradesh și Odisha. Arnab a lovit Andhra Pradesh mier

Planeta 27-10-2026 20:36

Ciclonul Arnab va atinge uscatul pe coastele estice ale Indiei

Arnab, un ciclon foarte puternic, cu vânturi care ajung la viteze de aproape 130 km/h, urmează să atingă uscatul pe coastele estice și sud-estice ale Indiei în primele ore ale dimineții de miercuri, a anunțat marți Departamentul Indian de Meteorologie (IMD), citat de agenția de presă Xinhua. Mai multe mii de persoane au fost evacua

Planeta 27-10-2026 17:03

Gazele cu efect de seră au atins concentrații record în 2025, potrivit ONU

Concentrațiile de gaze cu efect de seră, motorul principal al schimbărilor climatice, au atins un nivel record în 2025 și continuă să crească în acest an, condamnând planeta noastră la 'un viitor mai cald', a avertizat marți ONU, informează AFP. Potrivit Organizației Meteorologice Mondiale (OMM), concentrațiile atmosf

Planeta 27-10-2026 09:59

Climă/ Reducerea cu 6% a emisiilor globale preconizată până în 2035 este 'insuficientă', potrivit ONU

Organizația Națiunilor Unite (ONU) a estimat, marți, că angajamentele recente asumate de state în ceea ce privește reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) vor permite o scădere de doar 6% până în 2035, un procent 'în mod clar insuficient' pentru atingerea obiectivelor climatice, transmite AFP. 'Nivelurile totale l

Planeta 26-10-2026 13:58

Țările de Jos vor contribui cu 500 de milioane de dolari pentru protejarea pădurilor tropicale

Guvernul olandez a spus luni că va contribui cu o sumă de până la 500 de milioane de dolari în următorul deceniu la un fond internațional destinat protejării pădurilor tropicale, informează Reuters. Suma va contribui la înființarea Tropical Forest Forever Facility, un nou fond de investiții public-privat care are drept obiect

Planeta 26-10-2026 13:38

Thailanda / Insula Phuket, afectată de viituri și alunecări de teren

Ploile torențiale au provocat viituri și alunecări de teren în insula thailandeză Phuket, meteorologii avertizând că se vor produce și alte episoade de vreme rea înaintea încheierii sezonului ploios în această țară din sud-estul Asiei, potrivit DPA. Orașul Patong, o populară destinație turistică, a fost printre cele mai grav afect

Planeta 26-10-2026 12:59

Regatul Unit/ Doi morți în urma furtunii Boelo

Doi bărbați au murit, iar mii de locuințe au rămas fără curent electric după ce două furtuni au lovit Marea Britanie în trei zile, informează luni DPA/PA Media. Un bărbat în vârstă de aproximativ 20 de ani a fost declarat decedat, duminică, după ce un copac a căzut peste o mașină aflată în mișcare, în nordul Londrei, potrivit BBC.

Planeta 26-10-2026 09:01

India / Evacuări pe coasta estică înaintea sosirii ciclonului Arnab

Două state din India situate pe coasta estică se pregăteau să evacueze mii de persoane înaintea sosirii ciclonului Arnab, așteptat să atingă uscatul miercuri, unul dintre state anunțând totodată că urmează să închidă școlile în câteva districte pentru două zile, potrivit Reuters. Arnab, care s-a format deasupra golfului Bengal &ic

Planeta 25-10-2026 15:25

Emiratele Arabe Unite își închid plajele din cauza poluării cu petrol

Plajele din Emiratele Arabe Unite - Ras Al Khaimah, Umm Al Quwain și Sharjah, vecin cu Dubai - au fost închise din cauza poluării produse probabil de un atac asupra unui petrolier, a anunțat duminică ministerul mediului de la Abu Dhabi, conform agenției dpa. Scurgerile de petrol provin de la o navă avariată în conflictul dintre Ira

Planeta 24-10-2026 12:52

Replică de 5,3 grade în zona afectată de cutremurul cu magnitudinea 7 din Tibet

Un cutremur cu magnitudinea 5,3 a zguduit sâmbătă o zonă situată în apropierea epicentrului cutremurului cu magnitudinea 7 care a lovit joi regiunea tibetană din China și s-a soldat cu cel puțin 16 morți și 76 de răniți, informează agenția de presă EFE care citează informațiile furnizate de Centrul Chinez pentru Rețele Seismice. Se

Planeta 24-10-2026 12:05

Taifunul Champi în Taiwan/ 56.000 de gospodării fără curent electric, un mort și mii de evacuați (FOTO/VIDEO)

Echipele pentru intervenții de urgență au fost mobilizate sâmbătă pentru restabilirea alimentării cu energie electrică în aproximativ 56.000 de gospodării din Taiwan, rămase fără curent după trecerea taifunului Champi, care se îndreaptă spre China și Japonia, transmite AFP. Peste 5.000 de persoane au fost evacuate din locuinț