Avertizări de vânt puternic, ploi şi ninsori au fost emise în Regatul Unit înainte de sosirea furtunii Gerrit
Teritoriul Regatului Unit va fi afectat de vânturile, ploile şi ninsorile ce vor fi provocate de furtuna Gerrit, informează marţi DPA.
Această furtună va aduce cu sine vânturi puternice şi ploi abundente în multe zone ale Regatului Unit în cursul zilei de miercuri, fiind de asemenea posibilă apariţia unor condiţii periculoase de iarnă, au avertizat meteorologii britanici.
Coduri galbene de vânt şi de ploi au fost emise pentru cea mai mare parte a teritoriului ţării.
Meteorologul Simon Partridge de la Met Office a declarat că această furtună a primit un nume oficial întrucât o astfel de denumire constituie un element de avertizare pentru oamenii care se întorc acasă după vacanţa de Crăciun.
"Datorită amplorii avertizărilor care au fost emise, s-a considerat că atribuirea unui nume pentru furtună reprezintă o idee bună, deoarece acest element va evidenţia pentru public riscurile asociate, mai ales că mâine este posibil să fie o zi destul de aglomerată pe drumuri, cu oameni care călătoresc şi se întorc la casele lor după Crăciun", a adăugat el.
Simon Partridge a declarat că vremea ploioasă şi cu vânturi puternice va acoperi "aproape tot Regatul Unit", iar ninsori importante sunt aşteptate în anumite zone din Scoţia.
Un cod galben de ploi şi de ninsori va fi în vigoare miercuri pentru cea mai mare parte a Scoţiei între orele locale 06:00 şi 21:00.
"Există avertizări de vânt puternic pentru sudul Angliei, de-a lungul coastelor Canalului Mânecii. Există însă avertizări de vânt şi pentru zone din vestul Ţării Galilor, nord-estul Angliei, Irlanda de Nord, nordul Scoţiei şi Insulele de Nord", a adăugat meteorologul britanic.
Doar pentru regiunea centrală a Regatului Unit nu a fost încă emisă o avertizare de vânturi puternice.
Meteorologii se aşteaptă ca vânturile să atingă viteze de 80-96 de kilometri pe oră şi de 112 kilometri pe oră la altitudini înalte şi în zonele costiere.
"Există avertizări de ploi abundente pentru toată Irlanda de Nord, vestul Ţării Galilor, nord-vestul Angliei şi o avertizare de ploaie combinată cu zăpadă în Scoţia", a mai spus Simon Partridge.
În toate zonele situate la altitudinea de peste 200 de metri în Scoţia şi Insulele de Nord este posibil să se producă ninsori, a adăugat meteorologul britanic. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cutremure în Venezuela/ Bebeluș salvat nevătămat de sub dărâmături
Un nou-născut a fost salvat de sub dărâmăturile unei clădiri prăbușite, la 32 de ore după cele două cutremure care au devastat Venezuela, transmite sâmbătă AFP. O înregistrare video obținută de AFP arată echipele de salvare lucrând la lumina unui proiector în vârful unei grămezi de moloz și scoțând bebelușul, în
Danemarca înregistrează cea mai ridicată temperatură măsurată vreodată în țară
Institutul Meteorologic Danez a anunțat sâmbătă cea mai ridicată temperatură de la începutul înregistrărilor meteorologice în această țară: 36,6 grade Celsius, transmite AFP. 'Cu 36,6 grade Celsius, la nord de Odense, am avut cea mai caldă zi măsurată vreodată de la începutul înregistrărilor, în 1874', a declar
Taifunul Mekkhala trece pe lângă Japonia, după taifunul Higos, soldat cu un mort și 3 răniți
Taifunul Mekkhala se deplasa sâmbătă de-a lungul coastei pacifice din centrul Japoniei, însă, potrivit estimărilor, va trece pe lângă capitala Tokyo. În cursul aceleiași zile, regiunea fost traversată de un alt taifun, soldat cu moartea unei persoane și cu rănirea altor trei, au anunțat agenția de meteorologie și autoritățile locale, transmite agenția
Japonia/ Zece răniți după un cutremur cu magnitudinea 5,6, în apropiere de Muntele Fuji
Zece persoane au suferit răni ușoare în urma unui seism cu magnitudinea 5,6 care a lovit vineri seara (ora locală) prefectura Yamanashi din centrul Japoniei și zonele învecinate, informează sâmbătă agențiile de presă Kyodo și Xinhua. Cutremurul s-a produs vineri, în jurul orei locale 22:29, la o adâncime de aproximativ 20 de kilom
Caniculă în Europa/ Cel puțin 193 de milioane de persoane, afectate sâmbătă de temperaturi de peste 35°C
Cel puțin 193 de milioane de locuitori din Europa, dintre care 75 de milioane din Germania, ar urma să se confrunte cu temperaturi de peste 35 de grade Celsius la un moment în timpul zilei de sâmbătă, conform calculelor AFP, o cifră în creștere comparativ cu situația de vineri, pe măsură ce valul de caniculă se deplasează spre nord-estul continentul
Cutremure în Venezuela/ Cel puțin 920 de morți și 50.000 de dispăruți; statul La Guaira a fost 'militarizat'
Bilanțul dublului cutremur din Venezuela a continuat să se agraveze vineri, ajungând la 920 de morți și peste 50.000 de dispăruți, iar disperarea crește în fața ajutorului limitat din partea autorităților, transmite AFP.
Cutremure în Venezuela/ Bilanțul deceselor a crescut la 920
Numărul oficial al morților în urma celor două cutremure care au devastat părți din Caracas și zonele înconjurătoare a crescut la 920, a declarat vineri parlamentarul Jorge Rodriguez, președintele Adunării Naționale din Venezuela, transmite Reuters. Guvernul a estimat că sute de persoane sunt încă prinse și dispărute la aproa
Cutremure în Venezuela/ Bilanțul urcă la 589 de morți și aproape 3.000 de răniți
Bilanțul celor două seisme consecutive care s-au produs miercuri seară în Venezuela a urcat la 589 de morți și 2.980 de răniți, a anunțat vineri președintele interimar al țării, Delcy Rodriguez, informează DPA. Două puternice cutremure de pământ, cu magnitudini de 7,2 și de 7,5, au lovit nordul și centrul Venezuelei miercuri seară,
Seism cu magnitudinea 6,5 în largul coastelor sudice din Filipine
Un seism cu magnitudinea 6,5 s-a produs în apele din largul coastelor sudice ale statului Filipine, vineri, la ora locală 19:42 (11:42 GMT), a anunțat Institutul de Prospectare Geologică al Statelor Unite (USGS), la mai puțin de trei săptămâni după ce un violent cutremur de pământ înregistrat în aceeași regiune a ucis peste 80 de persoan
Caniculă în Belgia / O reconstituire a bătăliei de la Waterloo, anulată
Fără soldați în uniforme, bivuacuri sau trageri cu tunul: o reconstituire anuală a bătăliei de la Waterloo care a pecetluit soarta lui Napoleon, preconizată să se desfășoare în acest weekend în Belgia, a fost anulată din cauza caniculei, informează AFP. Asemenea unei mari părți din Europa, Belgia se sufocă sub un val de canic
Caniculă în Europa/ Cel puțin 150 de milioane de persoane afectate de temperaturi de peste 35°C (analiză AFP)
Cel puțin 150 de milioane de locuitori din Europa, dintre care peste 50 de milioane în Germania și peste 30 de milioane în Franța, ar urma să se confrunte cu temperaturi de peste 35 de grade Celsius la un moment dat vineri, conform calculelor AFP. În total, temperaturile maxime ar urma să depășească 30 de grade Celsius pentru
Valul de caniculă din Europa, ''practic imposibil'' în absența schimbărilor climatice, avertizează cercetătorii
Valul record de caniculă care s-a abătut asupra Europei de Vest ar fi fost ''practic imposibil'' în absența schimbărilor climatice provocate de activitatea umană, care au făcut ca temperaturile nocturne extrem de ridicate înregistrate în această săptămână să aibă o probabilitate de 100 de ori mai mare decât în urmă
Japonia/Peste 2 milioane de locuitori, evacuați înaintea unui taifun; ploile torențiale paralizează zone din Taiwan
Japonia a evacuat vineri peste 2 milioane de persoane și a emis alerte de inundații și alunecări de teren în contextul aproprierii taifunului Mekkhala. Ploile torențiale provocate de furtuna aflată în trecere pe lângă Taiwanul vecin au paralizat anumite zone ale insulei, lăsând aproximativ 6 milioane de persoane fără acces la serviciu sau la școală, t
Peste 20 de replici s-au înregistrat după puternicele seisme din Venezuela
Peste 20 de replici s-au înregistrat în Venezuela după cele două puternice seisme produse miercuri în regiunea de centru-nord a țării, a spus joi Fundația pentru Cercetări Seismologice din
Cutremure în Venezuela/ Cel puțin 235 de morți (bilanț provizoriu); căutările persoanelor dispărute continuă
Căutările intense au continuat joi seara în Venezuela printre dărâmăturile clădirilor prăbușite, în încercarea de a salva persoanele rămase blocate, la o zi după un dublu cutremur de mare intensitate care a provocat cel puțin 235 de morți, conform celui mai recent bilanț oficial, transmite vineri AFP. 'Din păcate, am primit aproxima








