Seism cu magnitudinea 6,9 în largul sudului Filipinelor
Un cutremur cu magnitudinea 6,9 s-a produs luni dimineaţă în largul coastelor din sudul Filipinelor, a anunţat Institutul american de geofizică (USGS), acesta fiind cel mai recent dintr-o serie de seisme puternice care au lovit regiunea în weekend, transmite AFP.
Cutremurul s-a produs cu puţin înainte de ora locală 04:00 (duminică 20:00 GMT), la o adâncime de 30 de kilometri, la circa 72 de kilometri nord-est de municipalitatea Hinatuan, situată pe insula Mindanao.
Institutul filipinez de vulcanologie şi seismologie a dat însă asigurări că nu există niciun risc de tsunami.
La scurt timp după aceea, un alt seism, cu magnitudinea 5,4, a fost înregistrat de USGS în aceeaşi regiune, la 28 de kilometri est de Aras-asan, la o adâncime de 43 de kilometri.
Aceste cutremure au avut loc după un seism cu magnitudinea 6,6 produs duminică, precedat la rândul său, cu o zi înainte, de un altul, cu magnitudinea 7,6 - însoţit de mai multe replici de mare intensitate (cu o magnitudine de peste 6) în aceeaşi regiune - soldat cu cel puţin doi morţi şi patru răniţi.
"Cutremurul a fost scurt, a durat aproximativ şase secunde, dar trepidaţiile au fost destul de puternice", a declarat Allan Luna, responsabil cu gestionarea dezastrelor în municipalitatea Cagwait, la aproximativ 35 de kilometri de epicentrul seismului de luni.
"Noaptea cealaltă, oamenii au intrat în panică. În această dimineaţă, însă, pentru că au avut deja parte de un cutremur similar, au ieşit calmi din case şi au stat afară circa o oră", a adăugat el.
Seismul de sâmbătă a fost înregistrat la o adâncime de 32 de kilometri, la aproximativ 21 de kilometri nord-est de Hinatuan şi a fost urmat de o alertă de tsunami, ridicată ulterior. Institutul filipinez de vulcanologie şi seismologie a explicat că cele mai mari valuri generate au atins 0,64 metri pe insula Mawes.
Circa 45.000 de filipinezi au primit ordin să îşi părăsească locuinţele şi mulţi dintre ei au încercat să ajungă, pe jos sau cu maşina, în zone mai înalte, a indicat sergentul Joseph Lambo, de la poliţia din Hinatuan, care a precizat că seismul a fost "foarte puternic".
Un cutremur cu magnitudinea 6,7 a avut loc în această regiune la 17 noiembrie, acesta fiind soldat cu cel puţin nouă morţi.
Seismele se produc frecvent în Filipine, acest arhipelag fiind situat pe aşa-numitul "Cerc de foc" al Pacificului, o zonă cu activitate seismică şi vulcanică intensă, ce se întinde din Japonia până în bazinul Pacificului, trecând prin Asia de Sud-Est. Cele mai multe dintre aceste cutremure au o magnitudine prea mică pentru a fi resimţite. AGERPRES/ (AS - autor: Ana Alecu, editor: Dana Purgaru, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Uraganul Simon se intensifică rapid în largul coastei pacifice a Mexicului
Uraganul Simon se intensifică rapid în largul coastei pacifice a Mexicului, cu viteze maxime ale vântului de aproape 150 km/h, a anunțat vineri Centrul Național pentru Uragane din SUA, transmite Reuters. Meteorologii preconizează că Simon va deveni un uragan periculos de categoria 4 până sâmbătă, când se așteaptă
Uraganul Isaias se intensifică și amenință sudul SUA
Uraganul Isaias, o furtună de categoria 2, s-a intensificat vineri, în timp ce își continua drumul spre sudul Statelor Unite, determinând evacuări inițiale în zonele de coastă și provocând perturbări semnificative în sectorul petrolului și gazelor din Golful Mexic, transmite AFP. Se aștepta ca acesta să atin
Isaias devine uragan, primul din Oceanul Atlantic în acest sezon
Furtuna tropicală Isaias, care s-a format miercuri în Golful Mexic, a devenit joi primul uragan din Oceanul Atlantic al acestui sezon, un fenomen care se produce destul de târziu în acest an, informează AFP. Potrivit buletinului Centrului național al uraganelor (NHC) de la ora 12:00 GMT, uraganul a fost însoțit de vânturi cu vitez
Seism cu magnitudinea 6,3 în estul Vanuatu
Un cutremur cu magnitudinea 6,3 a zguduit joi insula Pentecost din estul Vanuatu, stat insular din Pacificul de Sud. Autoritățile nu au raportat pagube imediat după producerea seismului și nici nu a fost declanșată o alertă de tsunami, informează agenția de presă EFE. Seismul s-a produs la ora locală 20:00 (09:00 GMT), potrivit Serviciului Geo
Cutremur cu magnitudinea 5,7 în zona insulei Mindanao din Filipine (GFZ)
Un cutremur cu magnitudinea 5,7 s-a produs joi pe insula Mindanao din Filipine, a anunțat Centrul German de Cercetare în Geoștiințe (GFZ), transmite Reuters. Seismul s-a produs la o adâncime de 10 kilometri, conform GFZ. Agenția de seismologie din Filipine, Phivolcs, a declarat într-un comunicat că nu se aștept
Climă/ Fenomenul El Nino continuă să se intensifice, atingând apogeul în decembrie (OMM)
Puternicul fenomen meteorologic El Nino, în curs de desfășurare, se va intensifica și mai mult în următoarele luni, până când va atinge apogeul în decembrie, urmând să persiste până în februarie, a anunțat joi Organizația Meteorologică Mondială (OMM), o agenție a ONU, transmit agențiile AFP și Reuters.
Bilanțul inundațiilor din Thailanda urcă la 60 de morți; meteorologii au emis noi alerte de furtună
Bilanțul inundațiilor din Thailanda a crescut la 60 de morți, conform datelor anunțate miercuri dimineață de Departamentul pentru prevenirea și gestionarea dezastrelor, citat de agenția de presă Xinhua. Inundațiile persistă la Bangkok și în alte 27 de provincii, aproximativ 1,15 milioane de gospodării fiind afectate în prezent, a p
Un seism cu magnitudinea 5,5 s-a produs la Aleneva, Alaska (USGS)
Un seism cu magnitudinea 5,5 s-a produs marți la Aleneva, Alaska, a anunțat Serviciul Geologic al Statelor Unite (USGS), potrivit Reuters. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 87,3 kilometri, potrivit USGS. USGS a raportat inițial că seismul s-ar fi produs la Kokhanok.AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu ,editor onlin
COP31/ Electrificarea, banii, deșeurile, principalele subiecte de pe ordinea de zi
Energia, finanțele, deșeurile sau metanul se numără printre temele aflate pe ordinea de zi a celei de-a 31-a reuniuni a Conferinței Părților (COP31) la Convenția-cadru a ONU privind schimbările climatice (UNFCCC), care va avea loc în noiembrie în Antalya, Turcia, deși niciun subiect nu se impune cu adevărat în fruntea agendei, țările având de
Un ghețar din Slovenia ar putea dispărea în câteva zile, potrivit cercetătorilor
Odinioară punct de atracție pentru schiorii din timpul verii și celebrat de mai multe generații drept un simbol al moștenirii alpine a Sloveniei, unul dintre cei mai mari ghețari din această țară s-a micșorat la doar câteva porțiuni de gheață care, potrivit cercetătorilor, ar putea și acestea dispărea în câteva zile, informează Reuters. Oamen
Japonia/ Record de precipitații la Tokyo, cu 37 de zile ploioase consecutive
Un weekend însorit la Tokyo a pus capăt unei serii record de 37 de zile ploioase consecutive în capitala Japoniei, a anunțat luni agenția meteorologică japoneză, citată de AFP. Sezonul ploios se manifestă de obicei în acest megalopolis în luna iunie, însă anul acesta capitala Tokyo a fost afectată de averse regulate pe tot parcurs
Cercetătorii apelează la AI pentru a identifica enzime care pot descompune poluanții plastici
Oameni de știință din Australia apelează la biotehnologii bazate pe inteligență artificială (AI) pentru a identifica enzime capabile să descompună plasticul și alți poluanți nocivi, transmite luni Xinhua. Cercetătorii combină tehnologia de învățare automată (machine learning) cu biochimia pentru a analiza milioane de enzime stocate &icir
Mesaje ''SOS'' gigantice în albia secată a unui lac de la granița franco-elvețiană (GALERIE FOTO)
Lipsit de apă aproape toată vara, Lacul Brenets, situat la granița franco-elvețiană, are albia aproape complet secată, acoperită de vegetație, iar localnicii au scris recent în albie mesajele ''AJUTOR'' și ''SOS'' cu litere gigantice, transmite vineri AFP. Yvan Durig, proprietarul și căpitanul companiei de
VIDEO O persoană a murit în urma furtunilor abătute asupra insulei Creta
Furtunile și ploile torențiale s-au dezlănțuit asupra Cretei și a numeroaselor insule din Marea Egee, un deces fiind confirmat până la această oră, informează DPA. Un păstor și-a pierdut viața după ce a fost luat de apele provenite de la inundații într-o zonă muntoasă din Creta, au anunțat serviciile de urgență. P&ac
Indonezia / Două noi insule au apărut după erupția vulcanului Anak Krakatau
Două noi insule au apărut în apropierea vulcanului indonezian Anak Krakatau în urma erupțiilor de luna trecută care au paralizat principalul aeroport al țării, a declarat vineri un oficial, potrivit AFP. Insulele sunt situate la cel puțin 1 kilometru de muntele Anak Krakatau, potrivit imaginilor satelitare, a indicat Centrul pentru vulcanologie și













