Seism cu magnitudinea 6,6 în largul Indoneziei soldat cu un mort
Un cutremur cu magnitudinea 6,6 produs miercuri în provincia North Maluku din estul Indoneziei s-a soldat cu un mort, a anunţat un oficial din cadrul agenţiei pentru managementul dezastrelor, transmite Xinhua.
Cutremurul, cu magnitudinea III până la IV pe scara Mercalli modificată (MMI) resimţită în oraşul Ternate, a provocat prăbuşirea unui turn de telecomunicaţii şi moartea unui muncitor, a declarat Fehby Alting, şeful agenţiei provinciale pentru managementul dezastrelor.
Seismul s-a produs în timp ce muncitorul lucra la demolarea turnului operat de Telkomsel care fusese scos din uz. Turnul s-a prăbuşit, iar muncitorul a murit, după cum a declarat Alting pentru Xinhua.
Oficialul a adăugat că alte clădiri sau locuinţe din oraş şi din alte zone ale provinciei nu au suferit pagube, în timp ce evaluările de risc privind impactul cutremurelor nu au fost încă finalizate.
Cutremurul a avut loc la ora locală 09:48 (02:48 GMT). Epicentrul a fost localizat la 68 de kilometri nord-vest de districtul Halmahera Barat (West Halmahera), la o adâncime de 109 kilometri sub fundul mării, a declarat agenţia de meteorologie şi geofizică a ţării.
Seismul a fost resimţit şi în districtele West Halmahera şi North Halmahera din provincia North Maluku, precum şi în oraşele Manado şi Bitung, dar şi în districtele Minahasa şi Sitaro din provincia North Sulawesi, a indicat agenţia.
Reprezentantul agenţiei nu a emis un avertisment de tsunami.
Indonezia este afectată în mod regulat de cutremure şi erupţii vulcanice din cauza poziţiei sale pe "Cercul de foc" al Pacificului, o regiune situată la convergenţa mai multor plăci tectonice. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
O erupție vulcanică pe insula indoneziană Flores a dus la închiderea aeroportului local
Un vulcan situat pe insula turistică indoneziană Flores a intrat în faza de erupție, provocând închiderea aeroportului local, au anunțat vineri autoritățile indoneziene, transmite AFP. Cea mai puternică erupție a Muntelui Lewotobi Laki-Laki, cu o înălțime de 1.703 metri, a avut loc vineri, la ora locală 11:15 (03:15 GMT
Mangrovele ar putea deveni emițătoare de dioxid de carbon odată cu creșterea nivelului mării (studiu)
Mangrovele, esențiale pentru echilibrul climei de pe Terra, ar putea absorbi mai puțin dioxid de carbon în viitor și ar putea chiar să înceapă să emită acest gaz cu efect de seră odată cu creșterea nivelului mărilor, au avertizat oamenii de știință într-un studiu publicat miercuri, informează AFP. Mangrovele formează un ansamblu de vegetație
Furtuna tropicală Jangmi a adus ploi torențiale la Tokyo
Furtuna tropicală Jangmi, care se deplasa de luni de-a lungul coastei Japoniei la Pacific, a ajuns miercuri la Tokyo, provocând umflarea râurilor și blocarea a peste 600 de zboruri, în timp ce sute de mii de oameni din întreaga țară au fost îndemnați să evacueze, transmite AFP. În capitală și în zonele
Oamenii de știință au descoperit originile Eufratului, râul care a alimentat 'leagănul civilizației'
Acum aproximativ 5,4 milioane de ani două râuri curgeau prin Turcia și Siria de astăzi și se vărsau în Marea Mediterană - și în cele din urmă, s-au unit pentru a forma râul Eufrat, sugerează noi cercetări ale căror concluzii au fost publicate luni, Nature Geoscience, transmite Live Science. Eufratul a jucat un rol esențial &icir
O furtună violentă care se îndreaptă spre Tokyo a făcut nouă răniți pe teritoriul Japoniei
O furtună tropicală violentă care se deplasează pe coasta japoneză spre Tokyo a rănit nouă persoane, au anunțat marți autoritățile japoneze, în timp ce aproape 50.000 de locuințe au rămas fără curent electric și sute de zboruri sunt blocate la sol, transmite AFP. Agenția Meteorologică Japoneză a avertizat cu privire la formarea unor valu
Caniculele timpurii riscă să genereze 'un impact mai mare' decât în timpul verii, avertizează un climatolog
Valurile timpurii de căldură, care au tendința de a deveni mai frecvente, riscă să genereze 'un impact mai mare' decât caniculele estivale, a avertizat climatologul francez Cristophe Cassou într-un interviu pentru AFP, la finalul unui episod meteorologic pe durata căruia temperaturile din Europa de Vest au stabilit noi recorduri pentru luna mai.
Trei alpiniști letoni au murit în timpul unei escalade pe Muntele McKinley din Alaska
Trei alpiniști letoni au căzut și au murit în timpul unei escalade pe Muntele McKinley din Parcul Național și Rezervația Denali din Alaska, în timp ce un al patrulea membru al echipei a supraviețuit și a fost salvat, a anunțat vineri o organizație de alpinism din țara lor de origine, transmite sâmbătă Reuters. Serviciul Parcu
BTA/ Sistemul AI dezvoltat de INSAIT prezice riscul de incendii de vegetație în Europa
Primul sistem de inteligență artificială (AI) pentru prezicerea riscului de incendii de vegetație în Europa, cu rezoluție înaltă și explicații accesibile publicului larg, FireScope AI, dezvoltat de Institutul de Informatică, Inteligență Artificială și Tehnologie (INSAIT) din cadrul Universității din Sofia, a fost lansat, a anunțat Ministerul bulgar al Edu
Portugalia a doborât recordul de temperatură pentru luna mai
Portugalia a înregistrat un nou record de căldură pentru o zi din luna mai, cu o temperatură maximală de 40,3 grade Celsius măsurată miercuri în Mora, un oraș din centrul țării, a anunțat joi agenția meteorologică portugheză, precizând că precedentul record, care era de 40 de grade Celsius, fusese stabilit în mai 2001, informează AFP.
Caniculă/ Patru orașe din Italia, printre care și Roma, plasate sub alertă roșie (guvern)
Ministerul Sănătății din Italia a emis joi o alertă roșie - nivelul trei, cel mai ridicat - pentru orașele Roma, Florența, Bologna și Torino din cauza valului de caniculă care afectează Europa săptămâna aceasta, informează AFP. Temperaturile, neobișnuite pentru sfârșitul lunii mai, ar putea ajunge până la 33 de grade Celsius la Torino
Temperaturile globale se vor menține la niveluri record în următorii cinci ani (raport al OMM și Met Office)
Temperaturile medii globale ar putea atinge niveluri aproape record în următorii cinci ani, iar temperaturile din zonele arctice sunt preconizate să crească mai rapid în comparație cu alte regiuni, estimează un raport publicat j
Caniculă în India/ Guvernul face apel la economisirea apei
Cele 45 de orașe cu cele mai ridicate temperaturi din lume au fost înregistrate miercuri în India, cu valori de peste 43 de grade Celsius, iar guvernul condus de Narendra Modi a îndemnat populația să 'ia toate măsurile de precauție' necesare în fața caniculei mortale și să economisească apa, transmite AFP. 'Cu râuri se
Brazilia/ Defrișările, la cel mai scăzut nivel înregistrat după anul 2019
Defrișările din Pădurea Amazoniană din Brazilia au atins anul trecut cel mai scăzut nivel înregistrat după anul 2019. De asemenea, suprafața defrișată la nivel național a scăzut pentru prima dată sub un milion de hectare, conform unui raport publicat miercuri, citat de AFP. Aceste date colectate de rețeaua de monitorizare de referință MapBiomas reprezint
Laos/ O 'speranță' pentru găsirea în viață a șapte persoane, blocate de șapte zile într-o peșteră
Echipele de salvare își mențin 'speranța' în 'cursa contra cronometru' pentru găsirea în viață a șapte persoane rămase blocate de șapte zile într-o peșteră din Laos, transmite AFP. 'Avem în continuare mari speranțe că îi vom găsi pe mineri în viață, deoarece au intrat în mină cu provizii care
Nou record de temperatură stabilit în Franța pentru luna mai
Un nou record de căldură pentru luna mai a fost doborât marți în Franța, unde temperatura medie la nivel național a atins 24,8°C, potrivit Meteo-France, transmite AFP. În cursul zilei de luni temperatura medie a fost de 24,6°C. În acest context, șapte persoane au murit în Franța dire













