VIDEO Amplu protest pentru climă în Olanda, cu zece zile înaintea alegerilor generale anticipate
Zeci de mii de protestatari au mărşăluit duminică în Amsterdam cerând acţiuni imediate împotriva schimbărilor climatice, cu zece zile înainte de organizarea alegerilor generale anticipate, relatează Reuters şi AFP.
Poliţia locală a comunicat că aproximativ 70.000 de persoane au participat la manifestaţie, inclusiv activista pentru climă Greta Thunberg şi fostul responsabil pentru Pactul verde european Frans Timmermans, care conduce o coaliţie între Laburişti şi Verzi în alegerile din 22 noiembrie.
Protestatarii s-au adunat în piaţa centrală din Amsterdam înainte de a mărşălui prin oraş. Evenimentul a fost organizat de o coaliţie care include Extinction Rebellion, Fridays for Future, Oxfam şi Greenpeace. Potrivit acestora, participarea a fost cea mai mare înregistrată vreodată în Olanda la un protest pentru climă.
"Sunt aici pentru că nu vreau ca planeta să devină mai fierbinte decât este deja şi vreau ca Polul Nord să rămână la fel de rece cum este şi vrem să creştem gradul de conştientizare pentru asta", a declarat protestatarul Anouk Mul pentru Reuters.
Unii protestatari au purtat echipament de scufundări ca o referire la creşterea nivelului mării şi pancarte pe care scria, printre altele ''Don't like our Climate March? Try living on Mars'' (Nu vă place marşul nostru climatic? Încercaţi să trăiţi pe Marte).
Olandezii sunt chemaţi la urne pe 22 noiembrie, după o campanie electorală care a fost dominată până acum de discuţii privind migraţia şi creşterea costului vieţii. Problemele climatice, în general, se situează mai jos pe listele de priorităţi ale majorităţii oamenilor, după locuinţe, asistenţă medicală, imigraţie şi sărăcie, au arătat sondaje de opinie recente.
Coaliţia lui Timmermans a făcut din combaterea schimbărilor climatice una dintre principalele sale teme de campanie şi se află în prezent pe locul al treilea, în spatele a două partide conservatoare care pun mai mult accent pe necesitatea de a limita migraţia.
Discursul lui Thunberg din Piaţa Muzeului din Amsterdam a fost întrerupt pentru scurt timp de un protestatar care i-a luat microfonul, acuzând-o că a transformat marşul într-un eveniment politic. AGERPRES/(AS - editor: Mariana Ionescu, editor online: Andreea Preda)
Foto: (c) Piroschka van de Wouw/REUTERS
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
O serie de mici seisme în apropiere de Teheran reînnoiește temerile legate de un cutremur major
O serie de nouă seisme de intensitate mică s-au produs în zona Paradis, la est de Teheran, pe parcursul nopții, a relatat miercuri agenția de știri Mehr, reînnoind temerile rezidenților legate de un eventual dezastru seismic major în capitala iraniană, informează Reuters. Activitatea seismică repetată a reînviat temeril
VIDEO India/ Cel puțin 6 morți în urma ploilor torențiale din statul Maharashtra
Șase persoane, printre care trei copii, au murit, iar alte cel puțin zece au fost rănite după ce structura sub care se adăpostiseră în timpul ploilor torențiale și al vânturilor puternice s-a prăbușit brusc peste ele, în statul Maharashtra din sud-vestul Indiei, a confirmat miercuri poliția locală, transmite agenția de presă Xinhua. <bl
O furtună solară de categorie M 5,7 a declanșat o puternică ejecție coronală de masă
O puternică erupție solară de categoria M 5.7 s-a produs la 10 mai, declanșând o impresionantă ejecție coronală de masă (CME) care ar putea lovi scutul magnetic al Pământului în această seară și ar putea declanșa spectacole de auroră boreală la latitudini mari, transmite marți Space.com. Erupția a atins punctul culminant la o
Pinguinii imperiali, în centrul unei conferințe despre protejarea Antarcticii
O conferință despre Antarctica a început marți în Japonia, unde reprezentanți din aproximativ 50 de țări vor dezbate mai multe teme, inclusiv protejarea pinguinului imperial pe această imensă întindere de gheață de la Polul Sud, amenințată de schimbările climatice, informează AFP. Acest continent cu o suprafață de 14 milioane
Indonezia / Trupul neînsuflețit al unei excursioniste, recuperat după o erupție vulcanică
Salvatorii indonezieni au anunțat că au recuperat sâmbătă trupul unei excursioniste care și-a pierdut viața în urma erupției vulcanului Dukono, soldată cu trei morți, vineri, pe insula Halmahera, din arhipelagul Moluce, estul Indoneziei, informează AFP. Muntele Dukono a intrat în erupție vineri, iar trei excursioniști și-au p
Nepalul a emis un număr record de permise pentru escaladarea Muntelui Everest
Autoritățile din Nepal au emis un număr record de permise pentru ascensiunea pe Muntele Everest în această primăvară, au anunțat vineri oficialii, ceea ce naște temeri referitoare la aglomerația de pe cel mai înalt munte din lume, informează DPA. Până pe 8 mai, Nepalul a emis 492 de permise doar pentru Everest, echivalentul u
O pată de petrol a fost detectată în Golful Persic, în largul insulei iraniene Kharg
O pată de petrol a fost detectată în Golful Persic, în largul insulei iraniene Kharg, principalul terminal petrolier al țării, conform imaginilor din satelit publicate vineri de Observatorul Conflictelor și Mediului (CEOBS), informează sâmbătă AFP. Potrivit organizației cu sediul în Marea Britanie, aceasta este una dint
Croaziera afectată de hantavirus, parte din boom-ul turistic în Antarctica, care necesită o reglementare mai strictă
Turismul în Peninsula Antarctică este o nișă în plină expansiune, stimulată de iubitorii de aventură care dispun de fondurile necesare și care sunt dispuși să călătorească mii de kilometri ca să vadă colonii de pinguini sau să plonjeze în apele polare din vecinătatea aisbergurilor, relatează vineri Reuters. Însă numărul tot mai mare de
O serie de fenomene climatice bruște a determinat topirea record a ghețarilor din Antarctica (studiu)
Gheața marină din Antarctica s-a topit până la niveluri record după ce o serie de evenimente agravate de schimbările climatice au afectat brusc peisajul înghețat, au descoperit oamenii de știință, relatează vineri DPA/PA Media. Continentul sudic acoperit de gheață părea să sfideze tendințele de încălzire globală, suprafața gheții din această
David Attenborough, ''copleșit'' de urările primite la împlinirea vârstei de 100 de ani
David Attenborough s-a declarat vineri ''total copleșit'' de urările primite cu ocazia împlinirii vârstei de 100 de ani, prezentatorul britanic de emisiuni despre natură, cu zeci de ani de activitate de pionierat, primind mesaje de afecțiune din întreaga lume, relatează Reuters. După mai bine de 70 de ani de c
Naturalistul britanic David Attenborough a împlinit 100 de ani: 13 lucruri inedite din viața sa (FOTO/VIDEO)
Naturalistul britanic David Attenborough, care a fost timp de decenii cea mai autoritară voce din lume în chestiuni legate de natură și ale cărui documentare au fost vizionate de sute de milioane de oameni, își sărbătorește vineri cea de-a 100-a aniversare.
Oceanele, la un pas de niveluri record de căldură, chiar înainte de revenirea preconizată a fenomenului El Nino
Oceanele lumii se îndreaptă spre ''temperaturi record'' în luna mai, pe fondul revenirii fenomenului natural de încălzire El Nino, a avertizat vineri observatorul climatic european Copernicus, informează AFP. Temperaturile medii de la suprafața mărilor și oceanelor, cu excepția regiunilor polare, au atins &ici
VIDEO Indonezia/ Cel puțin 3 morți în urma erupției unui vulcan
Trei excursioniști, dintre care doi străini, au murit, iar 10 sunt dați dispăruți în urma unei erupții de vineri a vulcanului Dukono de pe insula Halmahera, din arhipelagul indonezian Insulele Moluce, a declarat un responsabil al serviciilor de salvare, transmite agenția AFP. ''Sunt trei morți, doi străini și un locuitor al insul
Un imens tsunami produs în 2025 în Alaska a fost al doilea ca înălțime din istoria înregistrărilor (studiu)
Fiordul Tracy Arm, situat în sud-estul statului american Alaska, în Pădurea Națională Tongass, oferă o panoramă majestuoasă, cu un golf îngust înconjurat de stânci de granit impunătoare, cascade și ghețari. Anul trecut, însă, într-o dimineață, acesta a fost, de asemenea, locul în care s-a produs o puternică alunecare de
În Spania, cel mai călduros aprilie din istoria înregistrărilor
Spania a cunoscut cea mai călduroasă lună aprilie înregistrată vreodată, cu o temperatură medie de 15,1 grade Celsius, adică cu o zecime mai mult decât aceeași lună din 2023, care deținea până în prezent recordul, potrivit datelor preliminare ale Agenției naționale de meteorologie (AEMET), informează AFP. ''Luna trecută a bătut













