Papa Francisc va participa la COP28 la începutul lunii decembrie
Papa Francisc, care şi-a înmulţit semnalele de alarmă cu privire la încălzirea globală, a anunţat miercuri seară că va participa la începutul lunii decembrie la Conferinţa ONU privind schimbările climatice (COP28) din Emiratele Arabe Unite, informează AFP.
"Voi merge la Dubai. Cred că plec pe 1 decembrie şi voi rămâne până pe 3 decembrie. Voi fi acolo pentru trei zile", a declarat suveranul pontif într-un interviu acordat pentru televiziunea publică italiană Rai 1.
Acest oraş din Emiratele Arabe Unite va găzdui din 30 noiembrie până pe 12 decembrie Conferinţa ONU pentru climă al cărei obiectiv este acela de a se ajunge la o reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră şi de a ajuta ţările în curs de dezvoltare în faţa consecinţelor provocate de schimbările climatice, după un an marcat de evenimente meteorologice devastatoare.
După alegerea sa în 2013, papa Francisc, în prezent în vârstă de 86 de ani, a făcut din chestiunea apărării mediului un leitmotiv al pontificatului său şi i-a dedicat în 2025 enciclica "Laudato si", un manifest de 200 de pagini în favoarea unei "ecologii integrale".
Va fi pentru prima dată în istorie când un papă va participa în persoană la o ediţie a COP după crearea acestui summit în 1995.
Anunţul de miercuri seară intervine la mai puţin de o lună după publicarea, pe 4 octombrie, a unui nou text al papei Francisc despre climă, "Laudate Deum", care le îndeamnă pe marile puteri ale lumii să renunţe la energiile fosile. Documentul a fost dat publicităţii în contextul în care obiectivele privind reducerea emisiilor de carbon par să devină tot mai greu de atins.
La opt ani după publicarea enciclicii sale fondatoare despre ecologia integrală, "Laudato Si", liderul de la Vatican a deplâns reacţiile "insuficiente în timp ce lumea se prăbuşeşte" şi se apropie de un "punct de ruptură".
Îngrijorări
Potrivit papei Francisc, această conferinţă ar putea reprezenta "un punct de cotitură" în cazul semnării unui acord constrângător privind tranziţia de la energii fosile spre surse de energie curată, cum ar fi energia eoliană şi cea solară, pentru că, în caz contrar, ar fi "o mare decepţie".
Suveranul pontif, care face din apărarea Pământului, "casa noastră comună", o temă recurentă a pontificatului său, a lansat un avertisment şi în legătură cu "părerile dispreţuitoare şi lipsite de raţiune" ale climatoscepticilor, care ar exista "chiar şi în sânul Bisericii Catolice".
Pe 11 octombrie, papa Francisc l-a primit la Vatican pe preşedintele COP28, Sultan al-Jaber, care este şi ministrul industriei şi directorul companiei petroliere a Emiratelor Arabe Unite, o poziţie criticată de activiştii ecologişti.
În textul său, suveranul pontif s-a referit la aceste îngrijorări, dar a spus că, deşi Emiratele Arabe Unite reprezintă "un mare exportator de energii fosile", această ţară a realizat totodată "investiţii importante în energiile regenerabile".
"A spune că nu mai este nimic de sperat ar fi un act sinucigaş, care ar expune întreaga omenire, în special pe cei mai săraci, la cele mai grave efecte ale schimbărilor climatice", a insistat el.
Enciclica "Laudato Si" din 2015 a declanşat o dezbatere la nivel mondial, un fenomen inedit pentru un text religios, inclusiv comentarii în reviste ştiinţifice.
Aceasta va fi cea de-a 45-a călătorie în străinătate pentru papa Francisc şi cea de-a şasea din anul 2023. Afectat de dureri la genunchi şi de o operaţie în zona abdominală realizată în iunie, suveranul pontif se deplasează de acum într-un scaun cu rotile. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Uraganul Simon se intensifică rapid în largul coastei pacifice a Mexicului
Uraganul Simon se intensifică rapid în largul coastei pacifice a Mexicului, cu viteze maxime ale vântului de aproape 150 km/h, a anunțat vineri Centrul Național pentru Uragane din SUA, transmite Reuters. Meteorologii preconizează că Simon va deveni un uragan periculos de categoria 4 până sâmbătă, când se așteaptă
Uraganul Isaias se intensifică și amenință sudul SUA
Uraganul Isaias, o furtună de categoria 2, s-a intensificat vineri, în timp ce își continua drumul spre sudul Statelor Unite, determinând evacuări inițiale în zonele de coastă și provocând perturbări semnificative în sectorul petrolului și gazelor din Golful Mexic, transmite AFP. Se aștepta ca acesta să atin
Isaias devine uragan, primul din Oceanul Atlantic în acest sezon
Furtuna tropicală Isaias, care s-a format miercuri în Golful Mexic, a devenit joi primul uragan din Oceanul Atlantic al acestui sezon, un fenomen care se produce destul de târziu în acest an, informează AFP. Potrivit buletinului Centrului național al uraganelor (NHC) de la ora 12:00 GMT, uraganul a fost însoțit de vânturi cu vitez
Seism cu magnitudinea 6,3 în estul Vanuatu
Un cutremur cu magnitudinea 6,3 a zguduit joi insula Pentecost din estul Vanuatu, stat insular din Pacificul de Sud. Autoritățile nu au raportat pagube imediat după producerea seismului și nici nu a fost declanșată o alertă de tsunami, informează agenția de presă EFE. Seismul s-a produs la ora locală 20:00 (09:00 GMT), potrivit Serviciului Geo
Cutremur cu magnitudinea 5,7 în zona insulei Mindanao din Filipine (GFZ)
Un cutremur cu magnitudinea 5,7 s-a produs joi pe insula Mindanao din Filipine, a anunțat Centrul German de Cercetare în Geoștiințe (GFZ), transmite Reuters. Seismul s-a produs la o adâncime de 10 kilometri, conform GFZ. Agenția de seismologie din Filipine, Phivolcs, a declarat într-un comunicat că nu se aștept
Climă/ Fenomenul El Nino continuă să se intensifice, atingând apogeul în decembrie (OMM)
Puternicul fenomen meteorologic El Nino, în curs de desfășurare, se va intensifica și mai mult în următoarele luni, până când va atinge apogeul în decembrie, urmând să persiste până în februarie, a anunțat joi Organizația Meteorologică Mondială (OMM), o agenție a ONU, transmit agențiile AFP și Reuters.
Bilanțul inundațiilor din Thailanda urcă la 60 de morți; meteorologii au emis noi alerte de furtună
Bilanțul inundațiilor din Thailanda a crescut la 60 de morți, conform datelor anunțate miercuri dimineață de Departamentul pentru prevenirea și gestionarea dezastrelor, citat de agenția de presă Xinhua. Inundațiile persistă la Bangkok și în alte 27 de provincii, aproximativ 1,15 milioane de gospodării fiind afectate în prezent, a p
Un seism cu magnitudinea 5,5 s-a produs la Aleneva, Alaska (USGS)
Un seism cu magnitudinea 5,5 s-a produs marți la Aleneva, Alaska, a anunțat Serviciul Geologic al Statelor Unite (USGS), potrivit Reuters. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 87,3 kilometri, potrivit USGS. USGS a raportat inițial că seismul s-ar fi produs la Kokhanok.AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu ,editor onlin
COP31/ Electrificarea, banii, deșeurile, principalele subiecte de pe ordinea de zi
Energia, finanțele, deșeurile sau metanul se numără printre temele aflate pe ordinea de zi a celei de-a 31-a reuniuni a Conferinței Părților (COP31) la Convenția-cadru a ONU privind schimbările climatice (UNFCCC), care va avea loc în noiembrie în Antalya, Turcia, deși niciun subiect nu se impune cu adevărat în fruntea agendei, țările având de
Un ghețar din Slovenia ar putea dispărea în câteva zile, potrivit cercetătorilor
Odinioară punct de atracție pentru schiorii din timpul verii și celebrat de mai multe generații drept un simbol al moștenirii alpine a Sloveniei, unul dintre cei mai mari ghețari din această țară s-a micșorat la doar câteva porțiuni de gheață care, potrivit cercetătorilor, ar putea și acestea dispărea în câteva zile, informează Reuters. Oamen
Japonia/ Record de precipitații la Tokyo, cu 37 de zile ploioase consecutive
Un weekend însorit la Tokyo a pus capăt unei serii record de 37 de zile ploioase consecutive în capitala Japoniei, a anunțat luni agenția meteorologică japoneză, citată de AFP. Sezonul ploios se manifestă de obicei în acest megalopolis în luna iunie, însă anul acesta capitala Tokyo a fost afectată de averse regulate pe tot parcurs
Cercetătorii apelează la AI pentru a identifica enzime care pot descompune poluanții plastici
Oameni de știință din Australia apelează la biotehnologii bazate pe inteligență artificială (AI) pentru a identifica enzime capabile să descompună plasticul și alți poluanți nocivi, transmite luni Xinhua. Cercetătorii combină tehnologia de învățare automată (machine learning) cu biochimia pentru a analiza milioane de enzime stocate &icir
Mesaje ''SOS'' gigantice în albia secată a unui lac de la granița franco-elvețiană (GALERIE FOTO)
Lipsit de apă aproape toată vara, Lacul Brenets, situat la granița franco-elvețiană, are albia aproape complet secată, acoperită de vegetație, iar localnicii au scris recent în albie mesajele ''AJUTOR'' și ''SOS'' cu litere gigantice, transmite vineri AFP. Yvan Durig, proprietarul și căpitanul companiei de
VIDEO O persoană a murit în urma furtunilor abătute asupra insulei Creta
Furtunile și ploile torențiale s-au dezlănțuit asupra Cretei și a numeroaselor insule din Marea Egee, un deces fiind confirmat până la această oră, informează DPA. Un păstor și-a pierdut viața după ce a fost luat de apele provenite de la inundații într-o zonă muntoasă din Creta, au anunțat serviciile de urgență. P&ac
Indonezia / Două noi insule au apărut după erupția vulcanului Anak Krakatau
Două noi insule au apărut în apropierea vulcanului indonezian Anak Krakatau în urma erupțiilor de luna trecută care au paralizat principalul aeroport al țării, a declarat vineri un oficial, potrivit AFP. Insulele sunt situate la cel puțin 1 kilometru de muntele Anak Krakatau, potrivit imaginilor satelitare, a indicat Centrul pentru vulcanologie și













