Furtuna Ciaran: Cel puţin şase morţi şi transporturi perturbate în Europa
Furtuna Ciaran, care a lovit joi vestul Europei, a lăsat în urma sa cel puţin şase morţi şi a provocat perturbări semnificative, mai multe porturi fiind închise şi numeroase zboruri, anulate, informează AFP.
Prăbuşirea unor copaci din cauza rafalelor violente de vânt a fost la originea tuturor acestor accidente mortale: două victime în Belgia, una în centrul Madridului, un şofer de camion în Franţa, o femeie de circa 40 de ani în Germania şi un al şaselea deces în Ţările de Jos.
În oraşul flamand Ghent, un copil de 5 ani care se juca afară a fost rănit de ramurile căzute şi a murit la spital câteva ore mai târziu, potrivit parchetului local. Într-un incident separat, o femeie de 64 de ani, aflată în vizită din Germania, şi-a pierdut viaţa într-un parc al oraşului, în timp ce fiica sa, în vârstă de 31 de ani, a fost grav rănită.
Furtuna Ciaran a dus la întreruperea parţială a traficului feroviar în Flandra, iar trenurile circulau joi cu viteză redusă în restul Belgiei.
De asemenea, traficul maritim a fost întrerupt pentru ziua de azi în zona portului Anvers.
Şi aeroportul din Bruxelles s-a confruntat cu perturbări, dar zborurile au continuat să fie asigurate, în pofida numeroaselor întârzieri.
Un şofer de camion a decedat în nordul Franţei după ce un copac s-a prăbuşit pe camionul său. Şaisprezece persoane, inclusiv şapte pompieri, au fost rănite în aceeaşi zonă, inclusiv una grav, potrivit Ministerului de Interne.
În Franţa, circa 1,2 milioane de locuinţe au rămas fără electricitate, inclusiv 780.000 în Bretania, în vestul Franţei.
În sudul Angliei, vânturile puternice şi ploile abundente au cauzat perturbări semnificative, conexiunile maritime din portul Dover fiind suspendate pentru o mare parte a dimineţii. Sute de şcoli au fost închise.
Insula anglo-normandă Jersey, vizată de o alertă roşie, a înregistrat vânturi de până la 160 km/h, 35 de persoane fiind nevoite să se cazeze în hoteluri după ce locuinţele lor au fost avariate, a indicat poliţia.
Toate zborurile au fost anulate pe aeroporturile din Jersey, Guernsey şi Alderney.
În comitatul Cornwall, din sud-vestul Angliei, peste 8.500 de case au rămas fără electricitate.
În Ţările de Jos, nivelul de alertă a fost ridicat la portocaliu, fiind aşteptate vânturi de până la 110 km/h.
Pe aeroportul Schiphol-Amsterdam, circa 200 de zboruri, în principal către destinaţii europene din apropiere, au fost anulate. De asemenea, traficul feroviar şi cu feribotul a fost întrerupt. Confruntaţi cu ambuteiajele, şoferii au fost rugaţi să aleagă telemunca.
Circulaţia trenurilor regionale în vestul Franţei este întreruptă până vineri dimineaţă. Şi circulaţia trenurilor de mare viteză a fost suspendată pe rutele Paris-Le Mans şi Paris-Nantes.
În vestul Franţei, vânturile s-au apropiat de 200 km/h în timpul nopţii de miercuri spre joi în departamentul Finistere, din regiunea Bretania.
Transporturile au fost perturbate în special în vestul ţării, unde traficul rutier a fost oprit joi dimineaţă în Finistere.
Pe aeroportul Paris-Beauvais, aproape toate zborurile au fost anulate până la prânz.
În Spania, partea cea mai afectată de furtună este nord-vestul ţării, unde unele zone din Galicia sunt în alertă roşie din cauza vânturilor extrem de violente de pe coastă.
Potrivit agenţiei spaniole de meteorologie (Aemet), anumite zone de coastă din Ţara Bascilor sunt la rândul lor în alertă roşie, cu valuri care pot atinge 8-9 metri.
De asemenea, 13 zboruri au fost anulate joi pe aeroportul din Bilbao, potrivit operatorului aeroportuar spaniol Aena. Alte cinci anulări au fost înregistrate pe alte aeroporturi din Galicia, Asturias şi Cantabria.
Furtuna a dus şi la întreruperea traficului feroviar joi între Ourense şi Vigo şi între A Coruna şi Ferrol, în Galicia, precum şi pe alte linii secundare din regiunile Cantabria, Asturias şi Ţara Bascilor.
Portugalia nu va fi "afectată direct" de furtuna Ciaran, a declarat institutul naţional de meteorologie, care a plasat totuşi regiunile de coastă din centrul şi nordul ţării sub alertă roşie.
Evenimentele meteorologice extreme (cicloane, canicule, inundaţii, secete etc.) sunt fenomene naturale, însă încălzirea globală provocată de emisiile de gaze cu efect de seră generate de activitatea umană le poate amplifica. AGERPRES/ (AS - autor: Ana Alecu, editor: Simona Tatu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Uraganul Simon se intensifică rapid în largul coastei pacifice a Mexicului
Uraganul Simon se intensifică rapid în largul coastei pacifice a Mexicului, cu viteze maxime ale vântului de aproape 150 km/h, a anunțat vineri Centrul Național pentru Uragane din SUA, transmite Reuters. Meteorologii preconizează că Simon va deveni un uragan periculos de categoria 4 până sâmbătă, când se așteaptă
Uraganul Isaias se intensifică și amenință sudul SUA
Uraganul Isaias, o furtună de categoria 2, s-a intensificat vineri, în timp ce își continua drumul spre sudul Statelor Unite, determinând evacuări inițiale în zonele de coastă și provocând perturbări semnificative în sectorul petrolului și gazelor din Golful Mexic, transmite AFP. Se aștepta ca acesta să atin
Isaias devine uragan, primul din Oceanul Atlantic în acest sezon
Furtuna tropicală Isaias, care s-a format miercuri în Golful Mexic, a devenit joi primul uragan din Oceanul Atlantic al acestui sezon, un fenomen care se produce destul de târziu în acest an, informează AFP. Potrivit buletinului Centrului național al uraganelor (NHC) de la ora 12:00 GMT, uraganul a fost însoțit de vânturi cu vitez
Seism cu magnitudinea 6,3 în estul Vanuatu
Un cutremur cu magnitudinea 6,3 a zguduit joi insula Pentecost din estul Vanuatu, stat insular din Pacificul de Sud. Autoritățile nu au raportat pagube imediat după producerea seismului și nici nu a fost declanșată o alertă de tsunami, informează agenția de presă EFE. Seismul s-a produs la ora locală 20:00 (09:00 GMT), potrivit Serviciului Geo
Cutremur cu magnitudinea 5,7 în zona insulei Mindanao din Filipine (GFZ)
Un cutremur cu magnitudinea 5,7 s-a produs joi pe insula Mindanao din Filipine, a anunțat Centrul German de Cercetare în Geoștiințe (GFZ), transmite Reuters. Seismul s-a produs la o adâncime de 10 kilometri, conform GFZ. Agenția de seismologie din Filipine, Phivolcs, a declarat într-un comunicat că nu se aștept
Climă/ Fenomenul El Nino continuă să se intensifice, atingând apogeul în decembrie (OMM)
Puternicul fenomen meteorologic El Nino, în curs de desfășurare, se va intensifica și mai mult în următoarele luni, până când va atinge apogeul în decembrie, urmând să persiste până în februarie, a anunțat joi Organizația Meteorologică Mondială (OMM), o agenție a ONU, transmit agențiile AFP și Reuters.
Bilanțul inundațiilor din Thailanda urcă la 60 de morți; meteorologii au emis noi alerte de furtună
Bilanțul inundațiilor din Thailanda a crescut la 60 de morți, conform datelor anunțate miercuri dimineață de Departamentul pentru prevenirea și gestionarea dezastrelor, citat de agenția de presă Xinhua. Inundațiile persistă la Bangkok și în alte 27 de provincii, aproximativ 1,15 milioane de gospodării fiind afectate în prezent, a p
Un seism cu magnitudinea 5,5 s-a produs la Aleneva, Alaska (USGS)
Un seism cu magnitudinea 5,5 s-a produs marți la Aleneva, Alaska, a anunțat Serviciul Geologic al Statelor Unite (USGS), potrivit Reuters. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 87,3 kilometri, potrivit USGS. USGS a raportat inițial că seismul s-ar fi produs la Kokhanok.AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu ,editor onlin
COP31/ Electrificarea, banii, deșeurile, principalele subiecte de pe ordinea de zi
Energia, finanțele, deșeurile sau metanul se numără printre temele aflate pe ordinea de zi a celei de-a 31-a reuniuni a Conferinței Părților (COP31) la Convenția-cadru a ONU privind schimbările climatice (UNFCCC), care va avea loc în noiembrie în Antalya, Turcia, deși niciun subiect nu se impune cu adevărat în fruntea agendei, țările având de
Un ghețar din Slovenia ar putea dispărea în câteva zile, potrivit cercetătorilor
Odinioară punct de atracție pentru schiorii din timpul verii și celebrat de mai multe generații drept un simbol al moștenirii alpine a Sloveniei, unul dintre cei mai mari ghețari din această țară s-a micșorat la doar câteva porțiuni de gheață care, potrivit cercetătorilor, ar putea și acestea dispărea în câteva zile, informează Reuters. Oamen
Japonia/ Record de precipitații la Tokyo, cu 37 de zile ploioase consecutive
Un weekend însorit la Tokyo a pus capăt unei serii record de 37 de zile ploioase consecutive în capitala Japoniei, a anunțat luni agenția meteorologică japoneză, citată de AFP. Sezonul ploios se manifestă de obicei în acest megalopolis în luna iunie, însă anul acesta capitala Tokyo a fost afectată de averse regulate pe tot parcurs
Cercetătorii apelează la AI pentru a identifica enzime care pot descompune poluanții plastici
Oameni de știință din Australia apelează la biotehnologii bazate pe inteligență artificială (AI) pentru a identifica enzime capabile să descompună plasticul și alți poluanți nocivi, transmite luni Xinhua. Cercetătorii combină tehnologia de învățare automată (machine learning) cu biochimia pentru a analiza milioane de enzime stocate &icir
Mesaje ''SOS'' gigantice în albia secată a unui lac de la granița franco-elvețiană (GALERIE FOTO)
Lipsit de apă aproape toată vara, Lacul Brenets, situat la granița franco-elvețiană, are albia aproape complet secată, acoperită de vegetație, iar localnicii au scris recent în albie mesajele ''AJUTOR'' și ''SOS'' cu litere gigantice, transmite vineri AFP. Yvan Durig, proprietarul și căpitanul companiei de
VIDEO O persoană a murit în urma furtunilor abătute asupra insulei Creta
Furtunile și ploile torențiale s-au dezlănțuit asupra Cretei și a numeroaselor insule din Marea Egee, un deces fiind confirmat până la această oră, informează DPA. Un păstor și-a pierdut viața după ce a fost luat de apele provenite de la inundații într-o zonă muntoasă din Creta, au anunțat serviciile de urgență. P&ac
Indonezia / Două noi insule au apărut după erupția vulcanului Anak Krakatau
Două noi insule au apărut în apropierea vulcanului indonezian Anak Krakatau în urma erupțiilor de luna trecută care au paralizat principalul aeroport al țării, a declarat vineri un oficial, potrivit AFP. Insulele sunt situate la cel puțin 1 kilometru de muntele Anak Krakatau, potrivit imaginilor satelitare, a indicat Centrul pentru vulcanologie și













