Un ciclon de categoria a 5-a ameninţă arhipelagul Vanuatu
Vanuatu, republică insulară din Marea Sudului, se pregăteşte pentru sosirea unui super-ciclon, transmite marţi agenţia DPA.
Furtuna tropicală Lola a fost clasificată la categoria a 5-a, cea mai puternică, şi va atinge "viteze ale vântului foarte distructive", de 230 km/h, cu rafale de până la 320 km/h, în următoarele 24 de ore, a anunţat marţi Departamentul local de meteorologie şi riscuri geologice (VMGD).
Se prognozează că furtuna Lola va ajunge în insulele Torba, Sanma, Penama, Malampa şi Shefa - situate la nord de insula principală Efate, unde se află capitala Port Vila - în următoarele câteva ore.
Air Vanuatu a anulat toate zborurile, ca măsură de precauţie.
Ambarcaţiunile au fost rechemate în porturi din cauza temerilor legate de producerea "unui val de furtună asemănător unui tsunami", conform Radio New Zealand.
A fost emisă o avertizare cod roşu pentru provinciile vizate, ceea ce înseamnă că locuitorii trebuie să ajungă imediat în locuri sigure. Câteva zeci de persoane au fost transportate în adăposturi, ca măsură de precauţie.
VMGD se aşteaptă la ploi abundente, cu viituri, în special în regiunile de coastă. Agenţia a avertizat asupra riscului de valuri uriaşe.
Potrivit site-ului Agenţiei pentru situaţii de urgenţă din Vanuatu, această ţară este afectată de cicloane în fiecare an, între lunile noiembrie şi aprilie. "Comunităţile din Vanuatu au dezvoltat o puternică rezistenţă la pericolele naturale de-a lungul deceniilor în care s-au confruntat cu acestea", conform agenţiei.
Arhipelagul Vanuatu, situat în Pacificul de Sud, este alcătuit din aproximativ 80 de insule şi se află la aproximativ 1.800 de kilometri est de Australia. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
* Sursa foto: Vanuatu Meteorology and Geo-hazards Department / Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cutremure în Venezuela/ Bebeluș salvat nevătămat de sub dărâmături
Un nou-născut a fost salvat de sub dărâmăturile unei clădiri prăbușite, la 32 de ore după cele două cutremure care au devastat Venezuela, transmite sâmbătă AFP. O înregistrare video obținută de AFP arată echipele de salvare lucrând la lumina unui proiector în vârful unei grămezi de moloz și scoțând bebelușul, în
Danemarca înregistrează cea mai ridicată temperatură măsurată vreodată în țară
Institutul Meteorologic Danez a anunțat sâmbătă cea mai ridicată temperatură de la începutul înregistrărilor meteorologice în această țară: 36,6 grade Celsius, transmite AFP. 'Cu 36,6 grade Celsius, la nord de Odense, am avut cea mai caldă zi măsurată vreodată de la începutul înregistrărilor, în 1874', a declar
Taifunul Mekkhala trece pe lângă Japonia, după taifunul Higos, soldat cu un mort și 3 răniți
Taifunul Mekkhala se deplasa sâmbătă de-a lungul coastei pacifice din centrul Japoniei, însă, potrivit estimărilor, va trece pe lângă capitala Tokyo. În cursul aceleiași zile, regiunea fost traversată de un alt taifun, soldat cu moartea unei persoane și cu rănirea altor trei, au anunțat agenția de meteorologie și autoritățile locale, transmite agenția
Japonia/ Zece răniți după un cutremur cu magnitudinea 5,6, în apropiere de Muntele Fuji
Zece persoane au suferit răni ușoare în urma unui seism cu magnitudinea 5,6 care a lovit vineri seara (ora locală) prefectura Yamanashi din centrul Japoniei și zonele învecinate, informează sâmbătă agențiile de presă Kyodo și Xinhua. Cutremurul s-a produs vineri, în jurul orei locale 22:29, la o adâncime de aproximativ 20 de kilom
Caniculă în Europa/ Cel puțin 193 de milioane de persoane, afectate sâmbătă de temperaturi de peste 35°C
Cel puțin 193 de milioane de locuitori din Europa, dintre care 75 de milioane din Germania, ar urma să se confrunte cu temperaturi de peste 35 de grade Celsius la un moment în timpul zilei de sâmbătă, conform calculelor AFP, o cifră în creștere comparativ cu situația de vineri, pe măsură ce valul de caniculă se deplasează spre nord-estul continentul
Cutremure în Venezuela/ Cel puțin 920 de morți și 50.000 de dispăruți; statul La Guaira a fost 'militarizat'
Bilanțul dublului cutremur din Venezuela a continuat să se agraveze vineri, ajungând la 920 de morți și peste 50.000 de dispăruți, iar disperarea crește în fața ajutorului limitat din partea autorităților, transmite AFP.
Cutremure în Venezuela/ Bilanțul deceselor a crescut la 920
Numărul oficial al morților în urma celor două cutremure care au devastat părți din Caracas și zonele înconjurătoare a crescut la 920, a declarat vineri parlamentarul Jorge Rodriguez, președintele Adunării Naționale din Venezuela, transmite Reuters. Guvernul a estimat că sute de persoane sunt încă prinse și dispărute la aproa
Cutremure în Venezuela/ Bilanțul urcă la 589 de morți și aproape 3.000 de răniți
Bilanțul celor două seisme consecutive care s-au produs miercuri seară în Venezuela a urcat la 589 de morți și 2.980 de răniți, a anunțat vineri președintele interimar al țării, Delcy Rodriguez, informează DPA. Două puternice cutremure de pământ, cu magnitudini de 7,2 și de 7,5, au lovit nordul și centrul Venezuelei miercuri seară,
Seism cu magnitudinea 6,5 în largul coastelor sudice din Filipine
Un seism cu magnitudinea 6,5 s-a produs în apele din largul coastelor sudice ale statului Filipine, vineri, la ora locală 19:42 (11:42 GMT), a anunțat Institutul de Prospectare Geologică al Statelor Unite (USGS), la mai puțin de trei săptămâni după ce un violent cutremur de pământ înregistrat în aceeași regiune a ucis peste 80 de persoan
Caniculă în Belgia / O reconstituire a bătăliei de la Waterloo, anulată
Fără soldați în uniforme, bivuacuri sau trageri cu tunul: o reconstituire anuală a bătăliei de la Waterloo care a pecetluit soarta lui Napoleon, preconizată să se desfășoare în acest weekend în Belgia, a fost anulată din cauza caniculei, informează AFP. Asemenea unei mari părți din Europa, Belgia se sufocă sub un val de canic
Caniculă în Europa/ Cel puțin 150 de milioane de persoane afectate de temperaturi de peste 35°C (analiză AFP)
Cel puțin 150 de milioane de locuitori din Europa, dintre care peste 50 de milioane în Germania și peste 30 de milioane în Franța, ar urma să se confrunte cu temperaturi de peste 35 de grade Celsius la un moment dat vineri, conform calculelor AFP. În total, temperaturile maxime ar urma să depășească 30 de grade Celsius pentru
Valul de caniculă din Europa, ''practic imposibil'' în absența schimbărilor climatice, avertizează cercetătorii
Valul record de caniculă care s-a abătut asupra Europei de Vest ar fi fost ''practic imposibil'' în absența schimbărilor climatice provocate de activitatea umană, care au făcut ca temperaturile nocturne extrem de ridicate înregistrate în această săptămână să aibă o probabilitate de 100 de ori mai mare decât în urmă
Japonia/Peste 2 milioane de locuitori, evacuați înaintea unui taifun; ploile torențiale paralizează zone din Taiwan
Japonia a evacuat vineri peste 2 milioane de persoane și a emis alerte de inundații și alunecări de teren în contextul aproprierii taifunului Mekkhala. Ploile torențiale provocate de furtuna aflată în trecere pe lângă Taiwanul vecin au paralizat anumite zone ale insulei, lăsând aproximativ 6 milioane de persoane fără acces la serviciu sau la școală, t
Peste 20 de replici s-au înregistrat după puternicele seisme din Venezuela
Peste 20 de replici s-au înregistrat în Venezuela după cele două puternice seisme produse miercuri în regiunea de centru-nord a țării, a spus joi Fundația pentru Cercetări Seismologice din
Cutremure în Venezuela/ Cel puțin 235 de morți (bilanț provizoriu); căutările persoanelor dispărute continuă
Căutările intense au continuat joi seara în Venezuela printre dărâmăturile clădirilor prăbușite, în încercarea de a salva persoanele rămase blocate, la o zi după un dublu cutremur de mare intensitate care a provocat cel puțin 235 de morți, conform celui mai recent bilanț oficial, transmite vineri AFP. 'Din păcate, am primit aproxima








