ZIUA MONDIALA SINDROM DOWN - 2026
Ziua de sâmbătă, 21 martie 2026, marchează a 21-a aniversare a Zilei Mondiale a Sindromului Down.
Pentru Ziua Mondială a Sindromului Down - 2026, Asociația DOWN București susține tematica propusă de Down Syndrome International – ” Împreună împotriva singurătății” – (Together Against Loneliness).
Scopul acestei manifestări este de a informa şi de a atrage atenţia societăţii şi autorităţilor asupra acestui sindrom, pentru dezvoltarea toleranţei şi deschiderii faţă de incluziunea socială a persoanelor cu sindrom Down. De asemenea, se urmăreşte promovarea valorizantă a posibilităţilor persoanelor cu sindrom Down, punându-se accentul pe faptul că sunt parte a societăţii şi în condiţiile în care au un mediu adaptat – pot participa la diverse activități sociale, pot munci, aducându-şi astfel în mod constructiv aportul la dezvoltarea societăţii din care fac parte.
Scurt istoric ZMSD: La nivel mondial, initiaţiva acestei manifestări a apărut in noiembrie 2005, apoi pe 21 martie 2006 la Singapore au avut loc primele acţiuni de amploare care au atras atenţia asupra importanţei întelegerii corecte a acestui sindrom. Simultan, evenimente similare au fost organizate la nivel local în multe state inclusiv România. Toate acestea au dus în mod firesc la pornirea demersurilor de declarare oficială a Zilei Mondiale a Sindromului Down. Din anul 2008, Ziua Mondială a Sindromului Down este recunoscută şi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), iar din noiembrie 2011, Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a adoptat rezoluţia ce stabileşte data de 21 martie – ZIUA MONDIALĂ A SINDROMULUI DOWN. În România, această zi a fost celebrată începând din 2006, în cadrul organizaţiilor ce au în componenţă persoane cu sindrom Down. Astfel 21 martie 2025 aduce cu sine a 21-a ediţie a celebrării Zilei Mondiale a Sindromului Down.
Ce este sindromul Down: Sindromul Down este o boală genetică cromozomială ce afectează aproximativ unul din o mie de copii. Cel care a descris sindromul pentru prima oara, în anul 1866, a fost medicul britanic John Langdon Down. În 1959, pediatrul si geneticianul francez Jérôme Lejeune a descoperit că sindromul Down era cauzat de prezenţa unui cromozom 21 suplimentar, rezultând astfel un număr de 47 de cromozomi, faţă de 46, cât are un om în mod normal. Din această cauză, sindromul este cunoscut şi sub denumirea de trisomia 21 sau mongolism. Gradul de dizabilitate diferă de la o persoană la alta şi este greu de apreciat în momentul naşterii, cum va evolua manifestarea acestei boli în viitor. Persoanele cu sindrom Down au trăsături fizice și caracteristici distincte şi, deşi sindromul Down este permanent, majoritatea celor afectaţi, beneficiind de o îngrijire adecvată, pot duce o viaţă normală şi activă.
Motivație: Persoanele cu sindromul Down, în condiții de egalitate cu ceilalți membri ai comunității, trebuie să fie în măsură să se bucure ca și aceștia, de drepturi depline și egale, atât copii, tinerii cât și adulții. Aceasta include posibilitatea de a participa pe deplin în viața comunităților din care fac parte. Realitatea este că mulți dintre noi afișează, în mod predominant, conform unor stereotipuri, atitudini negative, așteptări scăzute, discriminare și excludere, ceeace duce la crearea de comunități în care copiii, tinerii și adulții cu sindrom Down nu se pot integra , existând diferențe , chiar conflictuale, cu colegii lor. Dar în cazul în care copiilor cu sindrom Down și alte dizabilități le sunt oferite oportunități de a participa, alături de toți copiii la activitățile cotidiene, creându-se un mediu de acceptare, respect și prietenie întreaga comunitate are de câștigat. Nu numai asta, dar acest mediu pregătește toți copii de astăzi pentru viață, iar persoanele cu sindrom Down ajunse adulte să trăiască, să lucreze și să participe la dezvoltarea comunității, cu încredere și autonomie individuală, pe deplin incluse în societate, alături de prietenii și colegii lor.
„Împreună împotriva singurătății” este îndemnul Down Syndrome International la acțiune în anul 2026. Persoanele cu sindrom Down sunt adesea printre cele mai afectate de izolare socială, nu din lipsă de dorință de a socializa, ci din lipsa oportunităților și a structurilor adecvate. Singurătatea la persoanele cu dizabilități intelectuale poate duce rapid la depresie și regres cognitiv. De aceea, intervenția noastră este vitală.
Persoanele cu sindrom Down sunt adesea caracterizate printr-o natură afectuoasă și sociabilă, dar pot întâmpina dificultăți în:
- Inițierea conversațiilor.
- Menținerea prieteniilor în afara structurilor școlare sau familiale.
- Accesul la locuri de socializare "tipice" fără a se simți judecate sau excluse.
Organizația noastră promovează o combinatie de activităti foarte potrivită acestui scop.
Dansul, teatrul și sportul formează ceea ce noi am numi "Sfânta Treime" a conectării non-verbale și emoționale.
Pentru persoanele cu sindrom Down, care uneori pot avea dificultăți în a-și exprima verbal nuanțele complexe ale sentimentelor, aceste trei activități sunt canale perfecte pentru a ieși din izolare.
Nu uităm că ajutând beneficiarii, ajutăm și familiile. Părinții adulților cu sindrom Down se tem adesea de viitorul social al copiilor lor ("Cine va fi lângă el când noi nu vom mai putea?"). Crearea unei rețele de prieteni oferă o plasă de siguranță emoțională uriașă pentru viitor.
Ne propunem in acest an să organizăm sesiuni de instruire pentru folosirea tabletelor sau a apelurilor video simplificate, să creăm grupuri de chat (WhatsApp) moderate subtil de noi, unde pot trimite mesaje vocale sau stickere, menținând legătura între întâlnirile fizice.
De asemenea dorim sa sporim conectarea cu comunitatea largă prin iesirea in oraș si organizarea cât mai multe activități. Izolarea dispare când sunt vizibili.
Parteneri Asociația DOWN București: DGASPC sector 5 Bucuresti, FTMB – Fundatia pentru Tineret a Municipiului București, Clubul Sportiv ATACK Team, Special Olympics Romania, UNEFS, etc.
………………………………………………………………………………………………
Pentru detalii; sponsorizări; donaţii:
Contact: Zelko Alexandru – director programe
Asociaţia DOWN Bucureşti C.I.F.: 26551135
Cont bancar (IBAN): RO43BTRLRONCRT0DB6362402; Banca Transilvania
Telefon: 0744.171.445.
Site: www.asociatiadown.ro
FaceBook: http://www.facebook.com/asociatia.down.bucuresti
e-mail: office@asociatiadown.ro, alexandru.zelko@gmail.com
AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.
Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.
AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.
Business OTS
Vocea ta, vizibilitatea ta: articolele tale, în lumina reflectoarelor!
CFMOTO, cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în 2026
2.204 motociclete noi între ianuarie și septembrie. Creștere de 77,9% față de anul trecut. CFMOTO încheie primele nouă luni ale anului ca marca de motociclete cu cele mai multe înmatriculări din România, cu un avans de peste 1.000 de unități față de următoarea marcă. Clasamentul are la bază datele oficiale DGPCI și nu include scuterele. Pe întreaga piață de vehicule noi L3e (piață care include toate vehiculele cu două roți, fără ataș, echipate cu motor cu cilindree mai mare de 50 cmc și / sau a căror viteză constructivă depășește 45 km/oră), CFMOTO ocupă locul 2, cu o cotă de 17,3%, față de 13,9% în 2025. În mai, august și septembrie, marca a fost pe primul loc și în acest cla
De la izvoarele Carpaților la Cupa Davis: AQUA Carpatica, alături de Peru într-un an de excepție pentru tenisul peruan
Pentru al doilea an consecutiv, apa minerală naturală românească este partenerul oficial al Federației Peruane de Tenis și ajunge pe mesele unora dintre cele mai apreciate restaurante ale lumii, la Lima O apă minerală naturală născută în inima Carpaților a devenit parte din povestea uneia dintre cele mai frumoase ascensiuni ale tenisului sud-american. AQUA Carpatica continuă și în 2026 parteneriatul cu Federația Peruană de Tenis, în calitate de sponsor oficial al Federației și al echipei naționale a Peruului în Cupa Davis – într-un an în care selecționata peruană și-a câștigat, pe teren propriu, biletul spre runda Qualifi
Kanal D aduce „The Final Circle" în România
Kanal D aduce „The Final Circle" în România Ţara noastră devine astfel al treilea teritoriu unde va fi difuzat celebrul format produs de Warner Bros International Television Production Kanal D a achiziţionat formatul de divertisment "The Final Circle", creat de Satisfaction Group şi produs de Warn
Analiză PAD.ro: Gradul de asigurare obligatorie a locuințelor a ajuns la 25,06% în septembrie
România a depășit pragul de 25% în ceea ce privește gradul de cuprindere prin asigurarea obligatorie a locuințelor PAD. La 30 septembrie 2026 erau în vigoare 2.537.030 de polițe, cu 10.396 mai multe decât la sfârșitul lunii august, potrivit datelor oficiale publicate de Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PADROM) și analizate în cadrul Barometrului PAD.ro. Gradul național de acoperire a ajuns la 25,06%, față de 24,96% în august, un avans de 0,10 puncte procentuale. Nivelul este calculat prin raportare la fondul locativ de referință de 10.122.333 de locuințe, conform datelor statistice utilizate de PADROM.
Comunicat de presă privind demararea proiectului : "AUTOCONSUMUL ENERGETIC IN AGRICULTURA”
Proiect finanțat cu fonduri europene nerambursabile prin Planul Strategic 2023 – 2027 (PS 2023 - 2027) Nume proiect: "AUTOCONSUMUL ENERGETIC IN AGRICULTURA” Beneficiarul ORGANIZAȚIA UTILIZATORILOR DE APĂ PENTRU IRIGAȚII “SRPA 21 VIZIRU”, implementează proiectul cu titlul "AUTOCONSUMUL ENERGETIC IN AGRICULTURA”, cod proiect CF
6 motive pentru care persoanele active apreciază proteinele din zer DY Nutrition
Persoanele active apreciază proteinele din zer DY Nutrition pentru șase motive practice. Acestea includ eticheta transparentă, varietatea formulelor, profilul de aminoacizi, solubilitatea, aroma și toleranța digestivă. Proteina din zer completează mesele fără să le înlocuiască. Aportul proteic contribuie la creșterea și menținerea masei musculare, alături de antrenament regulat și o alimentație echilibrată. Un shake rapid ajută mai ales după antrenament sau în zilele aglomerate, când mesele complete rămân greu de planificat. Gama de proteine din zer DY Nutrition include Shadowhey Concentrate, Shadowhey Isolate și Shadowhey Hydrolyzed, cu informații nutriționale pe ambalaj. În continuare afli ce urmăresc sport
Camuflajul discret al nuanțelor pământii: adaptarea cromatică a liniei principale la albia apei
În universul discret al pescuitului modern, unde comportamentul peștilor mari este ghidat de un instinct de conservare extrem de ascuțit, camuflajul reprezintă fundamentul oricărei strategii de succes. Indiferent dacă vizezi crapi capitali pe lacuri sălbatice sau plătică de talie mare pe râuri cu albie neregulată, primii metri de fir care se așază în jurul monturii sunt permanent supuși inspecției vizuale și tactile a bancurilor de pești. Apele nu sunt uniforme: lumina pătrunde diferit în funcție de adâncime și limpezime, iar fundul apei este un mozaic complex format din mâl afânat, argilă compactă, frunziș în descompunere, pietriș rugos și pâlcuri neregulate de vegetație submersă. Dacă linia principală afișează o culoare stridentă sau o nuanță artificială care contrastează violent cu relieful albiei, ea proiectează o dungă suspectă, capabilă să pună în
Sanconfind, premiat pentru cel mai bun terapeut balneo la Congresul de Turism Balnear și Wellness 2026
Angela Bucșe, maseur specializat în drenaj limfatic în cadrul Sanconfind, a primit distincția pentru cel mai bun terapeut balneo. Premiul reprezintă a patra recunoaștere obținută de Sanconfind în patru ani consecutivi de premiere. În perioada 6–8 octombrie 2026, la Hotel Căprioara din Covasna, a avut loc Congresul de Turism Balnear și Wellness 2026, un eveniment dedicat specialiștilor din domeniul balnear, recuperării medicale și wellness-ului. În cadrul Galei Premiilor organizate la finalul prezentărilor de specialitate, Sanconfind a fost recompensat pentru activitatea Angelei Bucșe, maseur specializat î
Rezervi singur sau cu ajutorul Coral Travel? Avantajele reale pe care le ai când alegi o agenție de turism
Te vezi deja pe plajă, alegând o terasă pentru cină sau pregătind o excursie de o zi. Până ajungi acolo, ai însă de ales între două moduri de organizare: rezervi fiecare serviciu separat sau alegi un pachet pregătit de o agenție. Ambele variante pot funcționa bine. Rezervarea individuală îți oferă libertate mare în alegerea zborurilor, hotelurilor și traseului. Un pachet turistic îți simplifică pașii și adună serviciile într-o singură rezervare. Alegerea depinde de timpul pe care îl ai, de experiența ta și de tipul de vacanță pe care îl pregătești. Rezervare pe cont propriu sau prin agenție: ce alegere ți se potrivește?
Software de transparență salarială în România: comparație între 7 platforme, cu prețuri
Din 7 iunie 2027, firmele cu cel puțin 150 de angajați raportează diferența de remunerare dintre femei și bărbați, conform Directivei (UE) 2023/970, iar primul raport acoperă anul 2026. Pe piața din România există deja platforme dedicate directivei, module în suitele de HR și payroll, platforme internaționale de pay equity și pachete de consultanță. Am comparat șapte dintre platformele cele mai des luate în calcul de companiile din România, românești și internaționale, pe aceleași criterii, folosind exclusiv informațiile publicate de fiecare furnizor pe site-ul propriu. Pe scurt: dintre cele șapte platforme comparate, Egalis.ro este singura care publică prețurile pe pragurile de angajați din directivă (gratuit sub 50 de angajați, 149 €/lună fără TVA pentru 150–249 de angajați) și singura care
Trei vinuri de la Crama Domeniile Sâmburești, premiate la concursul Treasures of the East
Trei vinuri de la Crama Domeniile Sâmburești au fost premiate la concursul Treasures of the East, informează businessphilosophy.ro. „Domeniile Sâmburești. Vinuri premiate pentru excelență La concursul Treasures of the East, trei vinuri de la Crama Domeniile Sâmburești au fost premiate:
AQUA Carpatica își dovedește performanța și anul acesta, prin două distincții
“AQUA Carpatica își dovedește performanța și anul acesta, prin două distincții : În cadrul galei Top BrandRO 2026 AQUA Carpatica a primit premiul pentru „Game Changer”. Iar în cadrul BIZ PR Conference & Awards 2026 a fost decernat premiul pentru „Creativitate Inovatoare”. Mulțumim pentru recunoaștere!”, se precizează pe pagina de Facebook
Sănătatea în 2027: investiții europene, finanțare predictibilă, modernizare și reziliență pentru un sistem sustenabil
De la finanțarea sănătății în 2027 și modernizarea spitalelor până la accesul la medicamente și pregătirea pentru situații de criză, transformarea sistemului medical aduce în prim-plan nevoia de resurse predictibile, servicii mai performante și o mai bună coordonare între instituții. Pentru pacienți, miza este una concretă: îngrijire mai accesibilă, tratamente disponibile la timp și continuitatea serviciilor medicale atunci când au cea mai mare nevoie de ele. Aceste teme au fost dezbătute în cadrul Conferin
UNPR Regiunea Sud-Vest se lansează oficial la Craiova, în cadrul Business Forum Sud-Vest 2026
Uniunea Națională a Patronatului Român (UNPR) lansează oficial structura sa teritorială UNPR Regiunea Sud-Vest, în cadrul primei ediții a Business Forum Sud-Vest. Evenimentul are loc joi, 15 octombrie 2026, între orele 9:00 și 16:30, la Muzeul de Artă Craiova, Centrul Constantin Brâncuși (Calea Unirii nr. 15, Craiova). Forumul este organizat de UNPR și UNPR Regiunea Sud-Vest, în parteneriat cu Consiliul Județean Dolj și Camera de Comerț și Industrie Dolj. Scopul lui este crearea unui cadru de dialog direct &ic
Comunicat de presă „Identitate și cultură românească în diaspora în Malta”
COMUNICAT DE PRESĂ „Identitate și cultură românească în diaspora în Malta” Valletta, Malta, 7 octombrie 2026 Comunitatea Ortodoxă Română și Parohia „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Malta (VO/
Comunicarea multilingvă, un factor strategic în internaționalizarea companiilor românești
Extinderea internațională a unei afaceri presupune capacitatea organizației de a comunica eficient cu clienți, furnizori, parteneri și echipe din contexte lingvistice și culturale diferite. Fiecare email, meeting sau negociere devine o ocazie în care compania este reprezentată, iar felul în care angajații folosesc limba engleză poate influența direct calitatea relației profesionale. Firma Lingua Transcript cunoaște aceste lucruri. Iată de ce să îi alegi drept partener de business pentru a-ți educa angajații. Internaționalizarea companiilor românești sc
Peptide.ro se lansează în România: o platformă online dedicată peptidelor pentru cercetare și documentației analitice
Noua platformă reunește un catalog specializat de peptide și compuși pentru cercetare, certificate de analiză (COA) asociate loturilor și resurse informative despre metodele de testare utilizate în laborator. Peptide.ro anunță lansarea pe piața din România a unei platforme online specializate în peptide și compuși destinați exclusiv cercetării și activităților de laborator. Platforma a fost dezvoltată pentru a facilita accesul la informații despre produse, documentație analitică și date relevante privind loturile disponibile, într-un mediu digital organizat și ușor de utilizat. Prin lansarea Peptide.ro, compania își p
Beneficiile vitaminei B12 în perioadele solicitante
În perioadele solicitante, când zilele sunt aglomerate, somnul nu este întotdeauna suficient, iar ritmul de lucru sau de învățare crește, alimentația poate trece ușor pe plan secund. Tocmai în astfel de momente este important ca organismul să primească nutrienții de care are nevoie pentru funcționarea normală. Iar printre aceștia se numără și vitamina B12, un nutrient esențial pentru sistemul nervos, formarea celulelor roșii și sinteza ADN-ului. Vitamina B12, cunoscută și sub denumirea de cobalamină, este considerată o „vitamină a energiei” în sensul popular al expresiei, datorită beneficiilor
6 practici wellness pentru un stil de viață mai echilibrat
Într-un ritm de viață aglomerat, echilibrul începe cu momentele pe care ți le oferi. O pauză conștientă, puțină mișcare sau câteva minute de liniște te pot ajuta să te reconectezi cu tine și să-ți susții starea de bine. Wellness este despre o stare generală de bine, o stare constantă, un stil de viață susținut. Ce înseamnă wellness pentru stilul tău de viață?














