Un proiect internațional desfășurat sub umbrela Biodiversa+ demonstrează că biodiversitatea nu înseamnă doar natură sălbatică, ci și peisaje modelate de comunitățile tradiționale

Când ne gândim la conservarea naturii și la protejarea mediului înconjurător, mintea celor mai mulți dintre noi zboară automat spre imagini cu păduri virgine, jungle impenetrabile, specii rare de animale și zone complet sălbatice, ferite de orice formă de intervenție sau activitate umană. Această viziune, deși populară, prezintă doar o parte a realității. Realitatea ecologică a continentului european este mult mai nuanțată, mai complexă și, de multe ori, profund paradoxală. Unele dintre cele mai valoroase, spectaculoase și fragile ecosisteme de pe continentul nostru nu au apărut în izolare totală, ci există și își mențin secretele biologice tocmai datorită unei relații strânse, armonioase și de lungă durată dintre oameni și pământ.

Pajiștile semi-naturale din regiunea munților Carpați și ai Alpilor reprezintă exemplul suprem al acestei simbioze de secole. Aceste peisaje deschise, caracterizate de întinderi verzi și pante line, au fost create și ulterior îngrijite, generație după generație, prin intermediul unor activități agricole istorice: cositul tradițional și pășunatul moderat. Din punct de vedere științific, aceste pajiști găzduiesc o biodiversitate uluitoare. În mod surprinzător pentru publicul larg, numărul de specii de plante și insecte care trăiesc pe acești versanți este uneori egal sau chiar net superior celui din ecosistemele considerate complet naturale sau lăsate în paragină.

Descifrarea mecanismelor ecologice și sociale din spatele acestor habitate unice reprezintă nucleul proiectului european Grasslands for Biodiversity (G4B). Această inițiativă de mare anvergură este desfășurată în cadrul prestigiosului program Biodiversa+, un parteneriat european care finanțează cercetarea de excelență în domeniul biodiversității. Rezultatele colectate de oamenii de știință implicați promit să schimbe din temelii politicile de mediu actuale și să ofere un veritabil colac de salvare nu doar pentru flora și fauna montană, ci și pentru comunitățile rurale izolate care depind direct de aceste peisaje pentru a supraviețui economic.

Ce ascund pajiștile semi-naturale și de ce depind ele de oameni?

La o primă vedere, o pajiște de munte poate părea un element de decor simplu în peisajul turistic al României. Din punct de vedere ecologic însă, pajiștile semi-naturale din arcul carpatic sunt adevărate oaze de viață, laboratoare naturale de o bogăție greu de egalat. Pe suprafețe de teren relativ mici, de doar câțiva metri pătrați, cercetătorii pot identifica cu ușurință zeci sau chiar sute de specii de plante medicinale, flori rare, ierburi aromatice și insecte polenizatoare, alături de o multitudine de păsări și mici organisme care depind în totalitate de existența acestor habitate deschise.

Ceea ce le conferă acestor spații un statut special este echilibrul lor fin: ele nu sunt nici complet naturale, dar nici artificiale sau industriale. Ele s-au născut și s-au dezvoltat într-un parteneriat istoric între comunitățile umane și mediul natural. De-a lungul secolelor, prin curățarea controlată a pădurilor și menținerea terenurilor deschise pentru hrana animalelor, țăranii au oferit o șansă unică speciilor iubitoare de lumină să se dezvolte și să colonizeze aceste spații.

Aici intervine marele paradox al conservării moderne: dacă oamenii ar decide brusc să lase aceste pajiști complet în pace, sub pretextul unei protecții absolute și al non-intervenției, rezultatul ar fi unul complet distructiv. Fără cositul periodic și fără pășunatul controlat al animalelor, aceste pante deschise ar fi invadate treptat, dar rapid, de buruieni mari, tufe, arbuști și, în cele din urmă, de pădure. În acest proces natural de succesiune ecologică, sute de specii de plante fragile și insectele care depind de ele, cum ar fi fluturii și albinele sălbatice, și-ar pierde habitatul și ar dispărea definitiv din peisajul european. Este un caz clar în care natura are nevoie urgentă de activitatea umană tradițională pentru a-și păstra bogăția.

Proiectul G4B: O echipă multidisciplinară pentru un scop comun

Pentru a înțelege în profunzime cum pot fi protejate eficient aceste pajiști fără a distruge sau bloca modul de viață al localnicilor, proiectul G4B a adunat la un loc o echipă internațională complexă de specialiști. Pentru prima dată, abordarea nu mai este una pur biologică sau izolată în laboratoare. Ecologiștii lucrează cot la cot cu experți din domenii extrem de variate, precum geografia, sociologia, etnobiologia, istoria ambientală și științele conservării.

Această abordare interdisciplinară permite o redefinire completă a termenului de biodiversitate în contextul secolului XXI. Oamenii de știință subliniază faptul că biodiversitatea nu se rezumă doar la numărarea mecanică a speciilor dintr-un anumit perimetru. Ea include diversitatea genetică a organismelor, complexitatea și mozaicul habitatelor, precum și relațiile funcționale dintre viețuitoare și mediul lor.

Ecosistemele caracterizate de o biodiversitate ridicată sunt mult mai stabile, mai sănătoase și mult mai reziliente în fața efectelor agresive ale schimbărilor climatice. De asemenea, ele oferă servicii ecosistemice vitale pentru întreaga societate, servicii care adesea trec neobservate: asigură polenizarea culturilor agricole din jur, protejează solul împotriva eroziunii și a alunecărilor de teren, ajută la stocarea eficientă a carbonului în sol și mențin resursele de apă curată pentru comunitățile aflate în aval. Prin urmare, pierderea acestor pajiști reprezintă o amenințare directă nu doar pentru mediu, ci și pentru siguranța comunităților umane.

Când coasa tradițională devine tehnologie de vârf pentru conservare

Cercetările detaliate realizate pe teren în cadrul proiectului G4B demonstrează clar că tehnicile bătrânești de utilizare a terenurilor nu sunt simple curiozități muzeale sau practici înapoiate, ci veritabile instrumente ecologice de înaltă precizie. Timp de generații, gospodarii din regiunea Carpaților au aplicat, intuitiv sau prin tradiție transmisă din tată în fiu, un management de tip mozaic asupra peisajului înconjurător.

Aceștia au cosit manual parcelele în perioade diferite ale anului, permițând plantelor să își împrăștie semințele, au practicat un pășunat de tip extensiv – adică cu un număr limitat de animale pe suprafață, prevenind astfel distrugerea rădăcinilor și tasarea solului – și au alternat utilizarea terenurilor în funcție de anotimpuri. Cositul manual lasă timp faunei mici să se adăpostească, spre deosebire de cositoarele mecanice industriale de mari dimensiuni care distrug instantaneu habitatele. De asemenea, pășunatul moderat asigură o fertilizare organică excelentă a solului, stimulând regenerarea naturală a vegetației.

Pentru a pune în acord datele științifice cu realitatea socială curentă, cercetătorii au realizat o serie amplă de chestionare și interviuri detaliate cu fermierii montani, micii crescători de animale și administratorii de terenuri. Dincolo de frumusețea idilică a peisajelor promovate în revistele de turism, realitatea socială din teren este însă una alarmantă. Comunitățile rurale din zonele montane se confruntă cu probleme severe: îmbătrânirea accentuată a populației, exodul tinerilor către marile orașe sau către străinătate, lipsa unor utilaje mecanice ușoare care să poată lucra pe pantele abrupte fără a distruge solul și o presiune economică uriașă de a abandona complet aceste practici grele în favoarea agriculturii industriale intensive sau a reconversiei terenurilor în zone imobiliare.

De la cercetarea istorică la modelarea viitoarelor politici publice europene

Unul dintre cele mai importante și valoroase rezultate practice ale proiectului G4B este dezvoltarea și consolidarea unor baze de date centralizate, dedicate exclusiv biodiversității pajiștilor din întreaga regiune carpatică. Acest instrument digital le permite specialiștilor să cartografieze cu precizie habitatele de mare valoare ecologică, să monitorizeze evoluția și degradarea acestora în timp și să identifice zonele de risc maxim care necesită intervenții urgente.

Un element cu totul inovator adus de proiect este utilizarea ecologiei istorice și a etnobiologiei. Oamenii de știință analizează documente vechi, hărți istorice și mărturii culturale pentru a înțelege modul exact în care strămoșii noștri au gestionat aceste peisaje de-a lungul secolelor. Această privire spre trecut demonstrează clar că multe dintre peisajele pe care noi le considerăm astăzi complet „naturale” sau „sălbatice” sunt, în realitate, produsul direct al unei munci asidue realizate de comunitățile umane din trecut. Înțelegerea istoriei ne oferă cheia de aur pentru rezolvarea problemelor de mediu din viitor.

Miza supremă a proiectului este transformarea acestor mii de date științifice brute în recomandări clare, ferme și aplicabile pentru factorii de decizie politică, atât la nivel național, cât și la nivel european. Informațiile culese vor fi puse la dispoziția instituțiilor care gestionează agricultura și protecția mediului, dar și a administratorilor de arii protejate și parcuri naționale.

Oamenii de știință își doresc ca rezultatele cercetării să schimbe radical modul în care se acordă subvențiile agricole europene. În loc să fie finanțată doar cantitatea brută de produse obținute, fermierii montani ar trebui să primească scheme de sprijin financiar direct pentru rolul lor esențial de „gardieni ai biodiversității”. Practic, un țăran care își cosește manual pajiștea ar trebui recompensat pentru serviciul public pe care îl aduce întregii planete prin menținerea acelui ecosistem viu.

O lecție esențială pentru viitorul ecologic al continentului

Pe lângă studiul pajiștilor montane, proiectul explorează și noi direcții de cercetare, cum ar fi biodiversitatea urbană și modul în care spațiile verzi din orașe pot fi gestionate după modelele ecologice verificate de istorie în mediul rural. Acest lucru reflectă o schimbare de paradigmă majoră în științele mediului: natura nu mai este privită ca ceva separat de om, ci ca un sistem integrat în care comunitățile umane au un rol activ și responsabil.

Poate cea mai importantă lecție pe care o oferă proiectul G4B este dărâmarea mitului conform căruia prezența și activitatea omului sunt întotdeauna și în mod obligatoriu distructive pentru mediul înconjurător. Pajiștile semi-naturale din Carpați și din Alpi ne dovedesc contrariul: durabilitatea autentică și conservarea naturii nu se nasc din excluderea totală a oamenilor, ci din coexistență inteligentă și respect reciproc.

Protejarea biodiversității europene în secolul XXI nu se poate face prin ridicarea unor garduri virtuale în jurul munților sau prin transformarea zonelor rurale în muzee pustii. Ea necesită sprijinirea directă a culturii, a tradițiilor, a cunoștințelor etnobiologice și a modului de viață care au generat, de-a lungul timpului, acest tezaur verde unic. Într-o epocă marcată de schimbări climatice agresive și de o pierdere accelerată a speciilor, rețeta supraviețuirii ecologice s-ar putea afla ascunsă chiar în obiceiurile zilnice, simple și pline de înțelepciune ale bunicilor noștri. De aceea, salvarea pajiștilor din Carpați reprezintă, în definitiv, salvarea propriei noastre identități și a viitorului generațiilor ce vor urma.

Despre proiect

Proiectul internațional Biodiversa G4B (Grasslands for biodiversity: supporting the protection of the biodiversity-rich grasslands and related management practices in the Alps and Carpathians) este finanțat prin programul european Biodiversa+. Acesta își propune studierea, cartografierea și conservarea pajiștilor semi-naturale cu o biodiversitate ridicată din regiunile Alpilor și Carpaților, reunind echipe de cercetători din multiple țări pentru a conecta ecologia aplicată, istoria mediului și politicile agricole într-o strategie comună de protecție a peisajului european.

„Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României”

„PNRR. Finanțat de Uniunea Europeană – UrmătoareaGenerațieUE”

Website: https://mfe.gov.ro/pnrr/  

Facebook: https://www.facebook.com/PNRROficial/