Pentru mulți pacienți români, traseul prin sistemul medical rămâne dificil de înțeles. O problemă de sănătate începe, de regulă, la medicul de familie, dar continuarea evaluării poate presupune programări la mai mulți furnizori, deplasări între clinici și repetarea acelorași informații. Atunci când orientarea întârzie, unele afecțiuni se agravează, iar cazuri care ar putea fi rezolvate în ambulatoriu ajung la camera de gardă sau direct în spital.

România nu duce lipsă doar de resurse medicale. O problemă importantă este și fragmentarea serviciilor existente. Medicina de familie, ambulatoriul de specialitate, analizele medicale, recuperarea și monitorizarea bolilor cronice funcționează adesea ca puncte separate, pe care pacientul trebuie să le conecteze singur.

„Pacientul nu ar trebui să fie obligat să își construiască singur traseul între medicul de familie, specialist, analize și recuperare. Atunci când aceste servicii funcționează separat, se pierde timp, iar probleme care puteau fi gestionate în ambulatoriu ajung uneori la spital”, explică Monalisa Tufan, Director Îngrijiri Medicale în cadrul Prevencia.

Un sistem mai eficient ar trebui să permită trecerea rapidă de la primul consult la evaluarea de specialitate, investigații, tratament și monitorizare, fără ca pacientul să reconstruiască de fiecare dată traseul medical.

Medicul de familie nu este doar un furnizor de trimiteri

Medicul de familie reprezintă primul nivel de acces la sistemul de sănătate și are un rol mai larg decât eliberarea biletelor de trimitere sau a rețetelor compensate.

În cabinetul de medicină de familie pot fi evaluate problemele acute frecvente, pot fi monitorizate bolile cronice și pot fi identificate din timp simptomele care necesită investigații suplimentare. Tot aici pot fi realizate consultații preventive, evaluări în funcție de vârstă și risc și recomandări privind stilul de viață sau vaccinarea.

Într-un sistem bine coordonat, medicul de familie nu încheie traseul pacientului prin emiterea unei trimiteri. El ar trebui să rămână punctul care integrează informațiile primite de la specialiști și urmărește evoluția pacientului în timp.

În practică, această continuitate se pierde atunci când consultația de specialitate, investigațiile și tratamentul sunt realizate în locuri diferite, iar rezultatele nu revin suficient de repede la medicul care cunoaște istoricul pacientului.

Ce poate rezolva ambulatoriul de specialitate

Ambulatoriul este spațiul dintre cabinetul medicului de familie și spital. Aici pot fi evaluate și tratate numeroase afecțiuni care nu necesită internare.

Consultațiile de cardiologie, medicină internă, gastroenterologie, endocrinologie, neurologie, dermatologie, ORL, pneumologie, psihiatrie, urologie, ginecologie, geriatrie sau recuperare medicală pot clarifica simptomele, stabili diagnosticul și iniția tratamentul fără spitalizare.

Tot în ambulatoriu poate fi realizată monitorizarea periodică a pacienților cu hipertensiune, diabet, boli respiratorii, afecțiuni neurologice, digestive sau reumatologice.

Rolul ambulatoriului nu este doar de a reduce costurile sistemului. Pentru pacient, acesta poate însemna acces mai apropiat de domiciliu, evaluare fără internare și posibilitatea de a continua activitățile obișnuite.

Dezvoltarea medicinei de familie și a serviciilor ambulatorii este importantă și pentru reducerea dependenței excesive de spitale. Multe probleme de sănătate pot fi diagnosticate, tratate și monitorizate în afara spitalului, dacă pacientul ajunge la timp la specialistul potrivit.

De ce ajung cazurile nonurgente la camera de gardă

Camera de gardă rămâne pentru mulți pacienți cea mai vizibilă poartă de acces la sistem. Este deschisă permanent și oferă posibilitatea unei evaluări rapide, chiar dacă problema nu reprezintă întotdeauna o urgență medicală.

Un pacient cu dureri abdominale recurente, amețeli, palpitații, dureri articulare sau simptome respiratorii poate ajunge la urgență deoarece nu știe la ce specialist să se programeze sau nu găsește suficient de repede un traseu ambulatoriu.

Această situație pune presiune pe spitale și prelungește timpul de așteptare pentru urgențele reale. În același timp, episodul poate fi tratat punctual, fără ca pacientul să intre într-un program coerent de diagnostic și monitorizare.

Ambulatoriul integrat poate prelua o parte dintre aceste cazuri, cu condiția să existe legături funcționale între medicul de familie, specialiști, laborator și serviciile de recuperare.

Cum arată un traseu medical integrat

Un traseu integrat începe cu evaluarea inițială și continuă fără întreruperi administrative inutile.

De exemplu, un pacient cu oboseală persistentă, creștere în greutate și palpitații poate fi consultat de medicul de familie, poate primi recomandări pentru analize și, dacă este necesar, poate continua evaluarea la endocrinologie sau cardiologie. Rezultatele ar trebui apoi corelate și urmărite în timp.

Pentru o persoană în vârstă care urmează mai multe tratamente, integrarea este și mai importantă. Evaluările de medicină de familie, geriatrie, cardiologie și recuperare trebuie să conducă la un plan coerent, nu la recomandări izolate.

Același principiu se aplică pacienților cu diabet, hipertensiune, boli pulmonare, afecțiuni neurologice sau probleme de sănătate mintală.

„Integrarea nu înseamnă că toate serviciile trebuie oferite de același medic. Înseamnă că informația circulă, responsabilitățile sunt clare, iar pacientul știe care este următorul pas”, arată Monalisa Tufan.

Un model construit în jurul pacientului

Prevencia dezvoltă în București un model în care asistența medicală primară este conectată cu ambulatoriul de specialitate, analizele medicale și serviciile de recuperare.

Pacientul poate porni de la un cabinet de medicină de familie în contract cu CAS și poate continua evaluarea în cadrul aceleiași rețele, atunci când este necesar un consult de specialitate.

Modelul urmărește reducerea situațiilor în care pacientul primește o trimitere, dar rămâne singur cu întrebările legate de specialitatea potrivită, documentele necesare sau etapele care urmează.

Prevencia oferă consultații în mai multe specialități, o parte dintre acestea fiind decontate prin sistemul public, în baza documentelor necesare și în limita disponibilității contractuale.

În locul unei liste izolate de cabinete, abordarea propusă este aceea a unui ecosistem medical în care pacientul poate trece de la prevenție și diagnostic la tratament, recuperare și monitorizare.

Digitalizarea trebuie să simplifice traseul, nu doar programarea

În multe clinici, digitalizarea s-a limitat la formularul de programare. Acesta este util, dar nu rezolvă întrebarea principală a pacientului: „La ce medic trebuie să merg?”.

Un sistem digital eficient trebuie să explice diferența dintre specialități, să prezinte condițiile de acces și să indice documentele necesare. De asemenea, trebuie să permită orientarea pornind de la simptome, fără să înlocuiască evaluarea medicală.

Prevencia a centralizat informațiile despre serviciile medicale decontate prin CAS, specialitățile disponibile și condițiile generale de programare. Scopul este ca pacientul să înțeleagă mai ușor traseul înainte de a ajunge în clinică.

Digitalizarea poate reduce programările realizate la specialitatea greșită, lipsa documentelor și drumurile inutile. Nu poate însă crea fonduri suplimentare și nici nu poate garanta acces imediat la orice serviciu.

De aceea, informația oferită pacientului trebuie să fie clară și realistă, inclusiv în privința limitelor contractuale și a disponibilității.

De la intervenții episodice la monitorizare continuă

Una dintre vulnerabilitățile sistemului medical este tratarea fiecărui episod separat. Pacientul ajunge la medic când apar simptomele, primește un tratament și revine abia la următoarea problemă.

În cazul bolilor cronice, această abordare este insuficientă. Hipertensiunea, diabetul, bolile cardiovasculare, afecțiunile respiratorii sau tulburările psihice necesită monitorizare, ajustarea tratamentului și colaborare între specialități.

Medicina de familie poate asigura continuitatea, iar ambulatoriul poate oferi expertiza specializată. Împreună, cele două niveluri pot identifica mai devreme agravările și pot reduce internările evitabile.

Ce ar trebui schimbat

Dezvoltarea ambulatoriului nu poate fi redusă la extinderea programului de lucru. Sunt necesare finanțare predictibilă, personal suficient, sisteme informatice compatibile și stimularea colaborării dintre medicina de familie și specialiști.

La fel de importantă este informarea pacientului. Dreptul la servicii medicale are valoare practică doar dacă persoana asigurată știe unde poate merge, ce documente îi sunt necesare și care este traseul corect.

Spitalul trebuie să rămână centrul pentru cazurile complexe și urgente. Pentru numeroase probleme frecvente și boli cronice, însă, soluția poate fi mai aproape de comunitate.

Un sistem construit în jurul medicinei de familie și al ambulatoriului integrat nu elimină toate dificultățile din sănătate. Poate însă reduce fragmentarea, drumurile inutile și presiunea asupra spitalelor, oferind pacientului un traseu mai clar de la primul simptom până la monitorizarea pe termen lung.