După ce a depășit pragul de 10 milioane de euro venituri, WENS Travel își propune să crească segmentele de incoming și business travel în 2025
WENS Travel, agenție de turism românească, fondată în 1997 la Cluj-Napoca de Mihaela Călușer, a încheiat anul 2024 cu venituri de 10 milioane de euro și țintește pentru 2025 o creștere de 10-12%, generată în principal de atragerea în România a turiștilor străini (incoming) și dezvoltarea segmentului de business travel.
„WENS are o filosofie de business care se bazează pe experiențe personalizate și de calitate pentru fiecare dintre clienții noștri. În 2025, ne propunem să aducem în România tot mai mulți turiști străini și să creștem turismul de incoming, un segment cu potențial imens dar insuficient valorificat până în acest moment. Există multe lacune în comunicarea noastră ca brand de țară, iar turismul de incoming este limitat de incapacitatea noastră de a vinde ceea ce este bun și autentic în România. Fie nu știm ce este autentic românesc, fie, dacă știm, nu avem încredere că poate atrage turiști iar aceste minusuri ne afectează potențialul de dezvoltare ca destinație turistică”, explică Mihaela Călușer, fondatoarea WENS Travel.
Antreprenoarea consideră că, în prezent, turismul de incoming este mai degrabă unul nișat, deoarece străinii care aleg România pentru vacanțe se încadrează în două categorii: persoane în vârstă, care caută destinații mai ieftine, și motocicliști, cicliști, cățărători, persoane care caută aventură.

România, fereastră de oportunitate pentru incoming
„În timpul pandemiei, am început să explorez mai mult România și am descoperit locuri deosebite, cu condiții de cazare foarte bune. Am observat o schimbare în mentalitatea proprietarilor de locații turistice, care au început să acorde o mai mare atenție calității serviciilor oferite. Acest lucru m-a inspirat să mă implic mai mult în dezvoltarea segmentului de incoming și să investesc direct. Am început cu o proprietate la Câmpia Turzii, o casă veche cu o livadă de 9.000 de metri pătrați unde îmi propun să ofer experiențe autentic românești turiștilor străini care ajung în România”, explică Mihaela Călușer.
Potrivit fondatoarei WENS Travel, momentan, proprietatea de la Câmpia Turzii funcționează în regim de centru de organizare de evenimente fiind potrivită pentru ședințe de management sau ateliere gastronomice. Planul de dezvoltare include construcția unui complex cu șapte căsuțe, pentru a oferi și servicii de cazare
„Având în vedere experiența noastră vastă pe segmentul turismului experiențial și de aventură, am gândit programe care să ofere experiențe de neuitat, dincolo de clasicele vizite la Palatul Parlamentului sau la Castelul lui Dracula, o masă tradițională cu slănină, sarmale și țuică. Avem programe care au la bază patrimoniul UNESCO, pentru că acesta este recunoscut la nivel mondial. Dar lucrăm și la programe în care să combinăm România cu Republica Moldova, de exemplu, sau cu alte țări din jur, care să se adreseze turiștilor din zone mai îndepărtate, Australia, Coreea, Statele Unite ale Americii, care, dacă vin de foarte departe, vor o experiență mai mare decât țara noastră”, explică Mihaela Călușer.
Agenția va promova aceste programe la nivel internațional, prin participarea la târguri de profil, dar și prin intermediul agențiilor cu care colaborează pentru a atrage turiști străini interesați de destinațiile autentice din România.
Business travel și turism experiențial, tendințele anului 2025
În 2025, WENS Travel își propune să-și extindă și mai mult serviciile de business travel, un segment care generează în prezent 70% din veniturile agenției. Deși piața de business travel din Cluj-Napoca este foarte competitivă, agenția își propune să se extindă la nivel național și să colaboreze mai mult cu companiile românești, pentru a reduce riscul dependenței de corporațiile internaționale care impun parteneri globali în gestionarea călătoriilor de afaceri.
„Intenționăm ca, pe partea de business travel, să ne îndreptăm mai mult spre investițiile românești. Am observat în ultimii ani această tendință în piața de business travel ca firmele mamă să impună filialelor să colaboreze cu anumiți parteneri, și nu doar pe partea de turism, iar acestea să fie nevoite să renunțe la partenerii locali, deși colaborarea a fost impecabilă”, spune Mihaela Călușer.
De asemenea, WENS Travel va continua să extindă în 2025 segmentul de turism experențial și de aventură, răspunzând cererii tot mai mari pentru destinații exotice precum Japonia, Vietnam, Cambodgia, Africa de Sud și Kenya.
„Am organizat primele grupuri personalizate în 2017, iar cererea pentru astfel de experiențe a crescut constant. Cea mai provocatoare experiență a fost anul trecut când am fost în Vietnam cu 75 de persoane. Inițial, am pornit cu 15 persoane, iar la final am avut 75, împărțiți în trei grupuri. De fapt, fiecare grup a avut o variantă diferită de program, Vietnam a fost nucleul, toți l-au vizitat, dar unele persoane au fost și în Laos, și în Cambodgia”, spune fondatoarea WENS Travel.
În acest an, majoritatea grupurilor personalizate vor fi organizate la cererea clienților, care sunt foarte interesați de călătorii unice, adaptate preferințelor individuale. Cei mai mulți participanți la acest tip de circuite sunt persoane cu vârsta peste 50 de ani, pasionate de descoperirea unor destinații noi și care alocă un buget special pentru călătorii. În plus, perioada pandemiei i-a determinat să-și reevalueze prioritățile și să transforme în realitate experiențele pe care și le-au dorit de mult timp.
„Imediat după pandemie, am avut o cerere foarte mare. Oamenii voiau să călătorească foarte mult în locuri inedite. Dacă propunea cineva o destinație, găseam repede participanți. În ultima vreme, am observat că oamenii au devenit mai selectivi în ceea ce privește destinația. Sunt mai atenți la dorințele lor”, spune fondatoarea WENS Travel.
În 2024, serviciile B2B au reprezentat 70% din cifra de afaceri a agenției, iar cele B2C, 30%. WENS Travel este cunoscută pe piața din România pentru abordarea personalizată a fiecărui client și a fiecărui proiect. Orientată inițial pe vânzarea biletelor de avion, compania și-a dezvoltat rapid portofoliul de servicii de la organizare de evenimente corporate până la pachete turistice menite să transforme călătoriile în experiențe memorabile. În prezent, WENS Travel are 26 de angajați și un portofoliu impresionant: peste 195.000 de itinerarii, 11.500 de călătorii de afaceri și 29.000 de clienți mulțumiți.
Despre WENS Travel
Fondată în 1997 la Cluj-Napoca de Mihaela Călușer, WENS Travel este o agenție de turism recunoscută pentru abordarea personalizată a fiecărui client. Inițial specializată în vânzarea biletelor de avion, compania s-a extins rapid, oferind organizare de evenimente corporate și pachete turistice menite să transforme călătoriile în experiențe memorabile. Certificarea IATA obținută în 2000 a consolidat reputația agenției ca una dintre cele mai de încredere din România. Agenția oferă o gamă variată de servicii, de la vacanțe personalizate, sejururi standard și călătorii de grup, până la pachete exotice și city break-uri, inclusiv cu plecare din Cluj-Napoca. Specializată și în vacanțe tematice și de familie, WENS Travel se asigură că fiecare călătorie este unică și adaptată dorințelor fiecărui client.
WENS Travel
AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.
Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.
AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.
Business OTS
Vocea ta, vizibilitatea ta: articolele tale, în lumina reflectoarelor!
POETIC BEATS – primul musical interactiv din România revine pe scena Teatrului Metropolis. Publicul decide cine câștigă!
Asociația JG Victory of Art – JG Victoria Artei anunță deschiderea rezervărilor pentru POETIC BEATS, primul musical interactiv din România, un spectacol inovator în care poezia românească întâlnește muzica, dansul și teatrul contemporan, iar publicul devine parte activă a spectacolului. După avanpremiera din luna iunie, POETIC BEATS revine pe scena Teatrului Metropolis cu patru reprezentații, programate pe 14, 15, 29 și 30 octombrie 2026, de la ora 18:00, com
Persoanele care au trecut de la tratamente injectabile la Wegovy® oral au înregistrat o scădere medie de 4,1% în greutate după trei luni, potrivit datelor prezentate la EASD 2026
Noi date din practica medicală curentă, prezentate de Novo la Congresul Asociației Europene pentru Studiul Diabetului — EASD 2026, descriu evoluția ponderală a adulților cu suprapondere sau obezitate care au trecut de la semaglutidă injectabilă sau tirzepatidă la semaglutidă orală, Wegovy® comprimate. Studiul OCTANE, o analiză retrospectivă de cohortă, a inclus 194 de pacienți înscriși pe platforma de telemedicină Ro. La trei luni după schimbarea tratamentului, participanții au înregistrat o scădere medie de 4,1% a greutății corporale, respectiv 4,0 kg (p<0,001). Greutatea medie inițială a fost de 100,5 kg, iar indicele de masă corporală (IMC) mediu, de 34,5 kg/m².
Industria feroviară se reunește la București, 20–21 octombrie, la a XXI-a ediție a Summit-ului Zilele Feroviare
A XXI-a ediție a summit-ului Zilele Feroviare (Railway Days) are loc în zilele de 20 și 21 octombrie 2026, la București. Evenimentul este organizat de Club Feroviar și reunește peste 400 de participanți: manageri, operatori, decidenți tehnici și financiari, reprezentanți ai autorităților și investitori din România și din regiunea Europei Centrale și de Est. Formatul combină conferința de business, o expoziție specializată și sesiuni de networking. „Cu peste două decenii de tradiție, Zilele Feroviare au devenit, în timp, evenimentul de referință al sectorului — locul unde companiile, autoritățile și specialiștii din România și din întreaga regiune CEE se întâlnesc pentru a discuta investiții, infrastructură, material rulant și viitorul transportului feroviar”.
Cum să scapi de gândacii de canalizare cu insecticid gel
Gândacii de canalizare pot apărea în spații foarte diferite, de la locuințe și restaurante până la magazine alimentare, brutării, sedii de birouri sau alte spații în care există surse de hrană și umezeală. Sunt insecte care se pot ascunde în zone greu accesibile și pot deveni dificil de controlat atunci când infestarea nu este abordată în locurile în care acestea își petrec cea mai mare parte a timpului. Pentru astfel de situații, insecticidele sub formă de gel reprezintă una dintre metodele utilizate pentru controlul gândacilor. Aceste produse funcționează diferit față de insecticidele pulverizate și pot fi utile mai ales în tratamentele de întreținere sau ca metodă complementară unui tratament
Adrenalină, tehnologie și super-mașini la SAB & Accesorii 2026!
Se anunță o toamnă cu motoarele turate la maxim, iar capitala devine locul de întâlnire al pasionaților auto! Salonul Auto București & Accesorii vă așteaptă între
Peste 50.000 de oameni au făcut mișcare prin joacă la Urban Playfield 2026
Cea de-a treia ediție a turului național a adus sportul mai aproape de comunitățile locale 50.200 de oameni au ieșit la joacă și la mișcare în propriile comunități, în cele opt orașe prin care a trecut Urban Playfield în 2026. Copii și adulți au încercat sporturi, au intrat în joc alături de familie și prieteni, au cu
Săptămâna Carierei Inginerului CFDP: industria și facultatea, împreună în formarea noilor generații de ingineri
Formarea viitorilor ingineri de infrastructură nu poate fi doar responsabilitatea universității. Într-un domeniu în care companiile au nevoie tot mai mult de specialiști bine pregătiți, familiarizați cu proiectele reale, tehnologiile și cerințele pieței, legătura dintre studenți și industrie trebuie construită încă din facultate. Acesta a fost obiectivul evenimentului „Săptămâna Carierei Inginerului CFDP”., desfășurat în perioada 29 septembrie – 1 octombrie 2026 la Facultatea de Căi Ferate, Drumuri și Poduri din cadrul Universității Tehnice de Construcții B
Cum este procesat laptele și ce impact are acest lucru asupra produsului final?
Sursa foto: Artesana Drumul laptelui de la fermă până în sticla din frigider presupune o serie de etape importante. Standardizarea, pasteurizarea sau omogenizarea nu sunt doar termeni tehnici, ci procese care influențează gustul, textura, prospețimea și felul în care laptele se comportă. Familiile care aleg atent ceea ce pun pe masă, trebuie să cunoască aceste diferențe. Un lapte minim procesat păstrează mai mult din caracterul natural, în timp ce o procesare intensă urmărește, de regulă, o s
Lustre cu LED integrat sau cu becuri LED: ce alegi pentru locuință?
O lustră cu LED integrat poate fi potrivită când cauți un corp compact și funcții de reglare prevăzute din fabricație. O lustră cu becuri LED schimbabile permite alegerea separată a surselor și înlocuirea lor individuală. Decizia depinde de lumina necesară, dimensiunile camerei, comenzile dorite și posibilitățile de întreținere. Ambele variante merită comparate dincolo de aspectul din fotografie. Cuprins Ce diferențiază cele do
AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU MEDIU ȘI ARII PROTEJATE (ANMAP) - Anunt sintetic procedura selectie parteneri_ROSCI0104 Lunca Inferioara a Crisului Repede si ROSPA0103 Valea Alceului
ANUNȚ privind intenția de selectare a unui partener, entitate PUBLICĂ SAU PRIVATĂ în vederea implementării unor activități în cadrul unui viitor proiect și a elaborării Cererii de finanțare și a studiilor pregătitoare necesare, în cadrul
Romanian Creative Week X Bucharest 2026 deschide conversația despre viitorul industriilor creative și al jurnalismului de artă și explorează prezentul prin dans și cinema
Romanian Creative Week, cel mai amplu eveniment dedicat industriilor creative din Uniunea Europeană, revine între 2 și 8 octombrie 2026 cu cea de-a doua ediție RCW X Bucharest, capsula de toamnă a RCW. Desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, programul aduce în București proiecte de artă, new media, modă, film și dans, dar și două întâlniri RCW Academy care mută conversația dinspre prezentarea creației spre infrastructura de care aceasta are nevoie pentru a crește: politici culturale, educație, finanțare, jurnalism specializat și conectare internațională. Pe 5 octombrie, de la ora 16:30, la Biblioteca Centrală Universitară, Salonul Carol I, masa rotundă
Comunicat de presă de final
GUSTIDENT SRL anunță finalizarea proiectului „Creșterea competitivității firmei GUSTIDENT SRL, prin retehnologizarea departamentului de producție”, cod SMIS 332562, implementat în Municipiul Târgu Jiu, Calea SEVERINULUI, Nr. 45, Județ Gorj, proiect cofinanțat de Uniunea Europeană prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021–2027. Prin implementarea acestui proiect, societatea a urmărit creșterea competitivității, modernizarea și eficientizarea activității desfășurate, prin retehnologizarea departamentului de producție și realizarea investițiilor asumate în cadrul proiectului.
FDJ UNITED, licență nouă ONJN (2026-2036) pentru cele 3 branduri din portofoliu: Unibet, Vlad Cazino & 32Roșu
FDJ UNITED a primit o nouă licență Clasa I din partea Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN), astfel că grupul va putea continua să opereze pe piața din România până în 2036. Unibet (Germany) Limited, compania prin care FDJ UNITED este prezent în țara noastră, a obținut licența cu numărul L1260657W001792. Aceasta a intrat în vigoare la 1 septembrie 2026 și este valabilă până la 31 august 2036. Noua licență este utilizată pentru cele trei branduri operate de grup în România: Unibet, Vlad Cazino și 32Roșu. Astfel, FDJ UN
KUMA în proiecte complexe: soluții personalizate pentru hoteluri, spitale, aeroporturi și clădiri de birouri
Într-un proiect complex, nimic nu există cu adevărat de sine stătător. Fiecare element trebuie să răspundă unei utilizări, unei arhitecturi și unui ritm al spațiului. Materialele, proporțiile, funcționalitatea și rezistența trebuie să construiască împreună o soluție coerentă, capabilă să funcționeze nu doar în momentul finalizării proiectului, ci și după ani de utilizare. Este perspectiva din care KUMA abordează proiectele personalizate: nu prin produse izolate, ci prin soluții adaptate arhitecturii și cerințelor concrete ale fiecărui spațiu. În hoteluri, spitale, aeroporturi sau clădiri de birouri, nevoile sunt diferite, însă exigența răm&aci
Insecticid purici: cum alegem tratamentul potrivit și de ce este importantă tratarea spațiului
Puricii sunt insecte mici, dar o infestare poate deveni rapid o problemă dificil de controlat. De cele mai multe ori, prezența lor în locuințe este asociată cu animalele de companie, care îi pot aduce din exterior sau îi pot prelua de la alte animale cu care intră în contact. Odată ajunși în interior, puricii nu rămân neapărat pe animal. O mare parte din ciclul lor de viață se desfășoară în mediul înconjurător, în locuri ascunse și greu de observat. De aceea, atunci când apar mușcături suspecte sau purici în locuință, tratarea animalului nu este suficientă. Este necesară și evaluarea spațiului și, în funcție de gradul infestării, aplicarea unui
FACTORY 4.0 Awards & Gala 2026: diplomația tehnologică întâlnește diplomația culturală
„We celebrate the digital. We honour the human." „Trăim un moment în care tehnologia a devenit limbaj diplomatic. Inteligența artificială, securitatea cibernetică, energia și calculul cuantic nu mai sunt doar teme industriale. Ele definesc astăzi poziția unei țări în lume, alianțele pe care le construiește și încrederea pe care o inspiră. Dar tehnologia singură nu creează punți între popoare. Le creează oamenii, valorile și cultura pe care le purtăm cu noi. De aceea, FACTORY 4.0 propune o strategie clară: diplomația tehnologică, completată de di
„Ața și năvodu' ei... de viață”, „Dragi părinți” și „Ah, bărbatul! Vai, femeia!”, pe scenele din Timișoara, Reșița, Cluj-Napoca, Deva, Zalău și Târgu Mureș, la mijloc de octombrie
Trei spectacole aduc, sub semnătura ProTicket, în perioada 19-25 octombrie, nume mari ale teatrului românesc precum Constantin Cotimanis, Carmen Tănase, Marius Manole, Medeea Marinescu, Iulia Dumitru. „Ața și năvodu' ei... de viață!”, „Dragi părinți” și „Ah, bărbatul! Vai, femeia!” sunt titlurile pe care publicul din Timișoara, Reșița, Cluj-Napoca, Deva, Zalău și Târgu Mureș are ocazia să le vadă pe scenă. „Ața și năvodu' ei... de viață!”
ELKO anunta 5 beneficii ale supravegherii mobile cu Axis | Exemple din diferite industrii
Cerintele de securitate devin tot mai complexe, pe masura ce amenintarile si mediile evolueaza. De la santiere si spatii comerciale pana la evenimente de amploare si operatiuni industriale desfasurate in locatii izolate, sistemele mobile de supraveghere devin alternative flexibile, care se pot adapta la medii si cazuri de utilizare in continua schimbare. Desi reprezinta solutia utilizata in mod obisnuit, sistemele fixe traditionale de supraveghere nu sunt intotdeauna potrivite pentru toate conditiile. Aceste solutii care sunt acum si in portofoliul ELKO Romania ofera rezultate d
Puffer de 500 de litri: pentru ce putere de cazan ajunge și cât loc cere în centrală
Rezervorul de acumulare, numit în magazine puffer, se alege de obicei la final, după cazan și după calorifere. Două întrebări rămân atunci fără un răspuns clar: pentru ce putere de cazan ajunge un rezervor de 500 de litri și pe unde intră el în centrala termică. Prima are un răspuns care se calculează, nu unul care se memorează. A doua nu ține de litri, ci de diametrul cu izolație, de golul ușii și de diagonala pe care rezervorul o cere atunci când e ridicat din poziție orizontală. Mai jos sunt amândouă, cu metoda de calcul și cu lista pieselor care apar pe deviz alături de vas. Răspunsul pe scurt: 500 de














