De la 10 la 15 afaceri finanțate pe Via Transilvanica: ADV România și Asociația Tășuleasa Social extind sprijinul pentru antreprenorii locali
O masă caldă după o zi de mers, un loc unde să înnoptezi, o bicicletă reparată sau o experiență care te apropie de oamenii locului. Sunt lucruri simple, dar nu întotdeauna ușor de găsit de-a lungul celor peste 1.600 de kilometri ai Via Transilvanica, primul traseu pedestru de interes național în scop recreativ din România.
Pentru locuitorii comunităților traversate de cărare, aceste nevoi pot deveni oportunități de afaceri.
15 antreprenori vor primi finanțare și sprijin pentru a le transforma în activități economice durabile.
Acceleratorul de Întreprinderi Sociale pe Via Transilvanica își extinde finanțarea de la 10 la 15 inițiative antreprenoriale, după ce procesul de evaluare a evidențiat mai multe proiecte cu potențial de dezvoltare decât permitea bugetul inițial. Cu sprijinul partenerilor, programul va putea susține încă cinci planuri de afaceri înscrise în competiție, oferind mai multor antreprenori oportunitatea de a-și pune ideile în practică și de a contribui la dezvoltarea economică a comunităților de pe traseu.
„Am întâlnit antreprenori care au investit deja timp, resurse și multă muncă în ideile lor și care au nevoie de un sprijin relativ mic pentru a face următorul pas. Ne-am dorit să putem susține mai multe dintre aceste inițiative, iar sprijinul finanțatorului ne-a permis să extindem programul. Următoarea etapă este la fel de importantă: vom lucra alături de antreprenori pentru ca investițiile să se transforme în afaceri viabile, care să aducă venituri și beneficii reale comunităților locale”, a declarat Angela Achiței, președinte ADV Group.
Peste 280 de înscrieri și 25 de proiecte în etapa finală
Lansat în martie 2026, Acceleratorul de Întreprinderi Sociale pe Via Transilvanica a atras 283 de înscrieri din partea persoanelor interesate să dezvolte afaceri de-a lungul traseului sau în apropierea acestuia.
După etapa de formare antreprenorială organizată la Iași, 38 de planuri de afaceri au intrat în competiția pentru finanțare. Dintre acestea, 25 au ajuns în etapa finală, în care antreprenorii și-au susținut proiectele în fața juriului, pe 15 și 16 octombrie 2026.
Selecția a avut în vedere viabilitatea economică a propunerilor, capacitatea de implementare, relevanța serviciilor pentru traseu și beneficiile pentru comunitățile locale. Cele 15 inițiative selectate acoperă domenii diverse: gastronomie locală, cazare, turism experiențial, valorificarea patrimoniului cultural și natural, servicii de recuperare fizică și asistență pentru drumeți.
Multe proiecte pornesc de la resurse deja existente: spații amenajate, investiții din fonduri proprii, experiență în turism sau colaborări cu producători locali. Pentru acești antreprenori, finanțarea poate fi resursa care le permite să extindă serviciile, să finalizeze investiții începute sau să transforme o activitate mică într-o afacere sustenabilă.
Via Transilvanica: o punte între drumeți și comunitățile locale
Via Transilvanica, creată de Asociația Tășuleasa Social, traversează România de la Putna la Drobeta-Turnu Severin. Dincolo de cei peste 1.600 de kilometri, traseul îi aduce pe drumeți în sate și orașe mici pe care altfel le-ar ocoli și îi pune față în față cu oamenii, meșteșugurile și obiceiurile locale.
Pentru ca această întâlnire să aducă venituri în plus în aceste comunități, drumeții au nevoie de servicii pe care să se poată baza: o masă caldă, un loc unde să se odihnească, o bicicletă reparată, un ghid care cunoaște zona. Aici se întâlnesc cei doi parteneri ai Acceleratorului. Asociația Tășuleasa Social a creat traseul și cunoaște foarte bine nevoile pe care le au cei care îl parcurg. ADV România aduce peste 20 de ani de experiență în economia socială, în finanțarea și sprijinirea antreprenorilor.
Împreună, construim o rețea de afaceri locale care leagă poteca, drumeții și comunitățile, astfel încât fiecare experiență de pe traseu să lase ceva în urmă și pentru oamenii care trăiesc de-a lungul lui.
„Via Transilvanica a fost gândită ca un proiect prin care să aducem oamenii mai aproape de comunitățile rurale și să creăm oportunități pentru cei care trăiesc acolo. Un astfel de traseu nu poate exista independent de oamenii locului și de serviciile cu care aceștia îi întâmpină pe drumeți. De aceea, cred că este important să sprijinim inițiativele antreprenoriale care apar de-a lungul drumului și să încurajăm dezvoltarea ospitalității locale. Fiecare afacere care prinde rădăcini înseamnă o oportunitate pentru comunitate, un motiv în plus pentru ca oamenii să rămână, să investească și să-și valorifice priceperea. Ne dorim ca Via Transilvanica să fie un liant economic și social, un drum care aduce valoare locurilor pe care le traversează și care lasă comunitățile mai puternice decât le-a găsit”, a menționat Alin Ușeriu, președintele Asociației Tășuleasa Social.
Prima ediție a Acceleratorului intră astfel într-o nouă etapă, în care accentul se mută de la selecția planurilor de afaceri la implementarea investițiilor. În următorii doi ani, partenerii vor urmări rezultatele celor 15 inițiative și măsura în care acestea contribuie la diversificarea serviciilor și la creșterea veniturilor în comunitățile de pe Via Transilvanica.
Granturi de până la 8.000 de euro și sprijin pentru dezvoltare timp de doi ani
Cele 15 inițiative selectate vor primi granturi nerambursabile de până la 8.000 de euro fiecare, pentru investiții necesare lansării, dezvoltării sau diversificării activităților economice.
Finanțarea este completată de un program de mentorat și consultanță de 24 de luni de la contractare. Antreprenorii vor primi sprijin pentru realizarea investițiilor, organizarea activității, promovarea serviciilor și identificarea unor noi oportunități comerciale. Sprijinul individualizat va viza și provocările identificate în evaluare: sezonalitatea turismului, estimarea cererii, costurile de funcționare și obținerea autorizațiilor necesare.
„La ADV lucrăm zi de zi la firul ierbii, cu propriile noastre întreprinderi sociale, așa că știm că o afacere nu se construiește doar cu o finanțare. De aceea, grantul este doar începutul: timp de doi ani vom fi alături de fiecare antreprenor, de la realizarea investițiilor și obținerea autorizațiilor până la promovare și găsirea clienților. Pentru noi, impactul nu înseamnă indicatori bifați într-un raport, ci schimbarea pe care aceste afaceri o aduc în comunitățile de pe Via Transilvanica”, a subliniat Manuela Iftimoaei, manager de proiect și director Programe Europene, ADV Group.
În paralel, evoluția afacerilor va fi monitorizată pornind de la situația inițială a fiecărei inițiative, pentru a evalua rezultatele economice, sustenabilitatea activităților și contribuția lor la dezvoltarea comunităților locale.
Pentru mai multe detalii legate de Asociația Tășuleasa Social și Via Transilvanica:
Tina Crețu, coordonator marketing și comunicare: tina@tasuleasasocial.ro, 0721.267.622
*****
Via Transilvanica este primul traseu pedestru de interes național în scop recreativ din România care traversează țara de la Putna la Drobeta-Turnu Severin. Asociația Tășuleasa Social, care a dezvoltat proiecte educaționale, culturale și ecologice în ultimii 25 de ani, a inaugurat poteca de 1.400 km în 2022 după patru ani și jumătate de muncă susținută. În anul 2025, organizația a început să extindă traseul spre celelalte regiuni istorice ale României și a lansat un nou ținut: Terra Borza Teutonica ce însumează 170 km, făcând din orașul Brașov a treia poartă de intrare pe Via Transilvanica. Expansiunea va avea loc și în următorii 20 de ani, iar proiectul va continua să promoveze turismul pe îndelete și comunitățile locale care se află pe traseu. Drumul care unește contribuie la descoperirea culturii, tradițiilor și a naturii sălbatice a României, traversând opt regiuni istorice prin 10 județe și 12 situri înscrise în patrimoniul UNESCO.
ADV Group este brandul sub care funcționează ecosistemul de întreprinderi sociale dezvoltat de Fundația „Alături de Voi” România începând cu anul 2002. Ecosistemul include UtilDeco, WISE.travel, JobDirect, OPYA, Social Finance Association și AFIN IFN S.A. Misiunea grupului este dezvoltarea economiei sociale și incluziunea persoanelor cu dizabilități și a altor grupuri vulnerabile.
Social Finance Association facilitează accesul la soluții financiare sustenabile și promovează investițiile în întreprinderi sociale care contribuie la integrarea economică a persoanelor din grupuri vulnerabile.
WISE.travel este o întreprindere socială din domeniul turismului, care funcționează ca broker de turism și sprijină ONG-urile și întreprinderile sociale implicate în dezvoltarea comunităților locale.

AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.
Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.
AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.
Business OTS
Vocea ta, vizibilitatea ta: articolele tale, în lumina reflectoarelor!
De la 10 la 15 afaceri finanțate pe Via Transilvanica: ADV România și Asociația Tășuleasa Social extind sprijinul pentru antreprenorii locali
O masă caldă după o zi de mers, un loc unde să înnoptezi, o bicicletă reparată sau o experiență care te apropie de oamenii locului. Sunt lucruri simple, dar nu întotdeauna ușor de găsit de-a lungul celor peste 1.600 de kilometri ai Via Transilvanica, primul traseu pedestru de interes național în scop recreativ din România. Pentru locuitorii comunităților traversate de cărare, aceste nevoi pot deveni oportunități de afaceri. 15 antreprenori vor primi finanțare și sprijin pentru a le transforma în activități economice durabile. Acceleratorul de Întreprinderi Sociale pe Via Transilvanica își extinde finanțarea de la 10 la 15 inițiative antreprenoriale, după ce procesul de evaluare a evidențiat mai multe proiecte cu potențial de dezvoltare decât permitea bugetul inițial. Cu sprijinul partenerilor, programul va putea susține încă cinci planuri de aface
MagazinCafea și povestea din spatele unui magazin online dedicat pasionaților de cafea
Pentru mulți români, cafeaua este mai mult decât băutura care îi ajută să înceapă ziua. Este un obicei păstrat de-a lungul anilor, un motiv pentru câteva minute de liniște sau un prilej de conversație cu oamenii apropiați. Gusturile diferă de la o persoană la alta, la fel și modul de preparare, însă interesul pentru o cafea bună a contribuit la dezvoltarea unei piețe în care diversitatea și accesibilitatea produselor au devenit tot mai importante. În acest context și-a con
Cum a construit CaffeOnline un portofoliu diversificat pentru iubitorii de cafea din România
Piața cafelei din România s-a schimbat considerabil în ultimii ani, odată cu interesul tot mai mare pentru sortimente de calitate, metode diferite de preparare și experiențe care depășesc simplul obicei de a bea o cafea dimineața. Consumatorii au devenit mai atenți la originea boabelor, la caracteristicile amestecurilor și la aparatele pe care le folosesc acasă sau la birou. În acest context, magazinele specializate au început să joace un rol important, oferind acces la produse care, în trecut, erau mai greu de găsit pe piața locală.
Ferruccio Lamborghini vine pentru prima dată în România, la Luxury SUMMIT și Awards Gala, două evenimente dedicate universului luxului
București, 11 noiembrie 2026 - Ferruccio Lamborghini, nepotul fondatorului celebrului brand italian de automobile, vine pentru prima dată în România, pe 19 noiembrie, ca invitat special al Luxury SUMMIT, eveniment care va reuni la București personalități din lumea luxului, antreprenori, colecționari și experți internaționali. Organizat la Corinthia Grand Hotel du Boulevard, summitul va explora conceptul de lux atemporal, de la arhitectură, artă și orologerie, până la experiențe exclusiviste și tradiții care traversează generațiile. Evenimentul va fi urmat, în aceeași seară, de gala de premiere, aflată la cea de-a XXI-a ediție, dedicată celebrării excelenței în industria luxului.
COMUNICAT DE PRESĂ - CFiR aduce industria feroviară la POLIJobs 2026: un stand dedicat profesiilor și angajatorilor din domeniu
Foto CFIR Carieră Feroviară în România (CFiR) va participa, în zilele de 17 și 18 noiembrie, la POLIJobs 2026, cu Standul Carierei Feroviare, un spațiu pri
Bistro Urban se deschide în Business Garden Bucharest și aduce un nou loc de întâlnire pentru comunitate
Bistro Urban, restaurant dezvoltat de DeliGroup Professional Services, s-a deschis la parterul clădirii A din Business Garden Bucharest. Cu un meniu care îmbină inspirația din bucătăriile internaționale cu influențe locale, Bistro Urban oferă opțiuni pentru micul dejun, prânz și gustări, într-un ambient modern și primitor. Restaurantul ocupă o suprafață de 900 m² si are o capacitate de 250 de locuri.
Monarc Investor Brunch aduce în dialog investițiile premium și dezvoltarea turismului în zona Constanța–Mamaia
sursa foto Monarc Monarc Development continuă seria Monarc Investor Brunch, un format recurent de întâlniri dedicate investitorilor, proprietarilor și liderilor din business, real estate și hospitality. Seria creează un cadru de networking și dialog despre investițiile premium și contribuția acestora la dezvoltarea zonei Constanța–Mamaia ca destinație de turism, business și locuire. Prin aceste întâlniri, compania își propune să construiască relații pe termen lung cu investitorii și partenerii săi și să faciliteze schimbul de perspective despre proiecte care po
Un nou film românesc pe marile ecrane: MONARH, debutul în lungmetraj al regizorului Dan Radu Mihai, ajunge în cinematografe pe 13 noiembrie
sursa foto Dash Film Un nou film românesc pe marile ecrane: MONARH, debutul în lungmetraj al regizorului Dan Radu Mihai, ajunge în cinematografe pe 13 noiembrie MONARH, primul lungmetraj regizat de Dan Radu Mihai, a avut avanpremiera de gală luni, 9 noiembrie, la Cineplexx Băneasa, în prezența echipei și a distribuției. Din 13 noiembrie, producția va putea fi văzută în 33 de cinematografe din 19 orașe din ța
Scaune tapițate pentru bucătărie: stofă, catifea sau piele ecologică?
La bucătărie, tapițeria se alege după pete, nu după culoare. Pielea ecologică se șterge cel mai ușor și e alegerea sigură dacă ai copii mici. Stofa e mai caldă și nu se lipește de piele vara, dar trebuie curățată imediat ce cade ceva pe ea. Catifeaua arată cel mai elegant, dar e mai pretențioasă și se potrivește mai bine într-un dining folosit mai rar. Mai jos găsești cum se comportă fiecare material în folosirea de zi cu zi, ce înălțime trebuie să aibă șezutul față de masă și ce verifici în fișa produsului. Dacă vrei să compari pe loc materialele, dimensiunile și prețurile, uită-te prin scaune de bucătărie tapițate cu stofă, catife
Mini seif: ce încape într-un seif mic și unde îl montezi
Un mini seif ține la adăpost actele, banii de casă, un ceas sau câteva bijuterii de ochii musafirilor, ai copiilor sau ai unui hoț grăbit. Nu ține piept unui spărgător cu scule și nici unui incendiu. E util doar dacă e prins în perete sau în podea și dacă ai verificat dinainte că încape în el ce vrei să pui. Mai jos ai cum citești dimensiunile, ce închidere alegi, unde îl montezi și când ai nevoie de altceva. Exemplele vin din fișele modelelor de pe pagina de mini seifuri de pe seifcertificat.ro, unde fiecare produs are trecute dimensiunile exterioare și interioare.
Hisense susține noua generație de inovatori la Perpetuum 2026
Peste 20 de echipe de studenți au pus la încercare principiile ingineriei și propria imaginație, într-o competiție în care obiectele obișnuite s-au transformat în mecanisme spectaculoase. București, 10 noiembrie – Ce se întâmplă atunci când imaginația întâlnește ingineria? Răspunsul a venit de la studenții participanți la Perpetuum 2026, competiția care a transformat creativitatea, cunoștințele tehnice și spiritul de echipă într-un adevărat spectacol al invențiilor. Hisense, unul dintre brandurile globale de referință în domeniul electronicelor și electrocasnicelor, a susținut inițiativa dedicată tinerilor
Importanța săpunului în igiena zilnică: cum contribuie la menținerea sănătății
Igiena personală este una dintre cele mai simple și eficiente metode prin care putem reduce răspândirea microorganismelor și menține sănătatea pielii. Printre produsele esențiale pentru rutina zilnică se numără săpunul, utilizat pentru îndepărtarea murdăriei, a excesului de sebum și a unei părți dintre microorganisme de pe suprafața pielii. Deși spălarea mâinilor pare un gest banal, realizarea ei corectă poate contribui la reducerea riscului de transmitere a unor agenți patogeni. Alegerea unui săpun potrivit, folosirea unei cantități suficiente de produs și respectarea etapelor de spălare sunt importante atât acasă, cât și în școli, spitale, restaurante, hoteluri și alte spa
Ce este protecția GAP și ce opțiuni CASCO oferă Eazy Asigurări?
Protecția GAP este o acoperire suplimentară care te despăgubește la valoarea de nou a autovehiculului, nu la valoarea de piață depreciată la momentul unei daune totale sau al unui furt. La Eazy Asigurări, această acoperire se numește „garantarea valorii de nou" și este o opțiune pentru asigurarea eazy CASCO Total, disponibilă pentru autoturisme noi (0-3 ani vechime) Eazy Asigurări oferă două produse CASCO distincte, gândite pentru vârste diferite ale mașinii. În continuare afli ce înseamnă concret protecția GAP, cum funcționează în practică și cum alegi opțiunea CASCO potrivită pentru tine.
Regina Maria inaugurează Centrul de Longevitate Băneasa, un concept medical care integrează evaluări avansate, testări genetice și protocoale de prevenție, pentru a înțelege cum trăim mai mult și mai bine
Rețeaua de Sănătate REGINA MARIA a inaugurat Centrul de Longevitate Băneasa, un spațiu medical realizat în urma unei investiții de peste 1 milion de euro, care reunește într-un singur loc resurse medicale dedicate prevenției și menținerii sănătății și stării de bine odată cu înaintarea în vârstă. Noul centru pune accent pe prevenție și pe identificarea timpurie a factorilor de risc, astfel încât pacienții să poată înțelege mai bine modul în care organismul se schimbă odată cu vârsta și ce schimbări pot face în stilul de viață pentru a-și menține sănătatea cât mai mult timp. Evaluările medicale aprofundate și recomandările personalizate stau la baza unui protocol de prevenție adaptat fiecărui pacient, cu măsuri concrete pentru menținerea sănătății și a calității vieții odată cu î
ANALIZĂ Atelier Cortez: Cererea pentru cadouri corporate de Crăciun crește cu 20%, deși bugetele companiilor rămân la nivelul din 2024–2025
Companiile din România continuă să ofere cadouri de Crăciun angajaților, clienților și partenerilor de business, însă mențin bugetele la niveluri similare celor din 2024–2025 și caută soluții pentru optimizarea costurilor. Bugetul mediu este de 150 de lei pentru un cadou destinat angajaților și de 250–500 de lei pentru partenerii de business. În funcție de numărul de cadouri, bugetul total poate varia între 5.500 și 22.000 de lei, potrivit unei simulări realizate de Atelier Cortez.
Anunț important pentru proprietarii de terenuri din comuna Cozieni! Documentele cadastrale vor fi afișate public începând cu 17 noiembrie
Primăria comunei Cozieni, județul Buzău, anunță publicarea documentelor tehnice ale cadastrului pentru trei sectoare cadastrale de pe raza localității. Proprietarii de terenuri și imobile vor avea la dispoziție 60 de zile pentru a consulta documentele și pentru a solicita eventuale rectificări. Potrivit anunțului oficial nr. 5797 din 9 noiembrie 2026, emis de Primăria Cozieni, documentele tehnice ale cadastrului pentru sectoarele cadastrale 18, 30 și 39 vor fi afișate public începând cu data de 17 noiembrie 2026. Documentele vor putea fi consultate pe o perioadă de 60 de zile, timp în care persoanele interesate vor avea posibilitatea să verifice informațiile cadastrale referitoare
Lansarea platformei Oferte-Online.buzz oferă o alternativă rapidă pentru micile afaceri și comerțul din România
București, 2026 — Piața de e-commerce și mica publicitate din România înregistrează o cerere tot mai mare pentru soluții digitale rapide, accesibile și lipsite de birocrație. În acest context, lansarea noii platforme de anunțuri https://oferte-online.buzz/ vine să răspundă nevoilor utilizatorilor și micilor antreprenori care căutau un spațiu eficient pentru promovarea produselor, ofertelor și serviciilor locale. Concepută ca un director generalist modern și ușor de navigat, platforma permite publicarea rapidă a anunțurilor din domenii diverse, acoperind toate categoriile principale de interes pentru publicul larg. Accesibilitate și optimizare pentru căutări naționale
One United Properties își face intrarea pe piața din Miami ca partener al ORA by Casa Tua, o clădire de 77 de etaje din cartierul Brickell, alături de Fortune International Group
One United Properties (BVB: ONE), principalul investitor și dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație listat la Bursa de Valori București, a devenit partener în proiectul ORA by Casa Tua, o clădire emblematică cu destinație rezidențială și mixtă din cartierul Brickell din Miami (Florida, SUA), alături de Fortune International Group. Parteneriatul marchează intrarea companiei ONE pe piața imobiliară din Miami și extinderea prezenței sale în SUA, după
Structurile metalice sunt mai flexibile decât cele prefabricate din beton? Adevărat sau fals?
„Structura metalică este mai flexibilă.” Este o afirmație frecvent întâlnită în domeniul construcțiilor. Mai jos verificăm cinci afirmații des auzite despre structurile metalice și cele prefabricate din beton. „Cu o structură metalică pot modifica liber proiectul în timpul lucrărilor.” FALS. Proiectul autorizat trebuie respectat atât în cazul structurilor metalice, cât și al celor prefabricate. Modificările trebuie analizate și aprobate conform procedurilor aplicabile. „Doar o hală metali
Chei Auto Expert: peste 700 de intervenții la mașini în cinci județe din Moldova, în șapte luni
Piatra Neamț, noiembrie 2026. Chei Auto Expert, serviciu mobil de chei auto cu sediul în Piatra Neamț, a realizat între aprilie și începutul lui noiembrie 2026 peste 700 de intervenții în județele Neamț, Bacău, Iași, Suceava și Botoșani. Dintre acestea, 434 au însemnat chei sau telecomenzi noi, tăiate și programate direct lângă mașina clientului. Celelalte 287 au fost servicii fără piese noi: deblocări, reparații de contact, programări de chei existente și diagnoză. Atelierul vine la mașină, nu invers


















