Radosław Sikorski

Navigând pe rețelele sociale[1], am dat recent peste o hartă care prezenta toate țările cu un PIB pe cap de locuitor[2] mai mare decât cel al Poloniei în anii 1990 și 2018. Diferența era izbitoare. În timp ce acum 35 de ani existau destul de multe astfel de țări nu doar din Europa, ci și în America de Sud, Asia și Africa, între timp numărul lor a scăzut semnificativ. În 2018 pe hartă nu mai apărea niciun stat sud-american sau african.

Până în 2025, acest grup s-a restrâns și mai mult. Conform datelor FMI, în 1990, PIB-ul în Polonia era de doar 6 690 USD în dolari actuali. Până în 2024, acesta a crescut de aproape 8 ori, ajungând la 51 630 de dolari[3]. Toate acestea în doar trei decenii – o generație. Și evoluția continuă. Conform previziunilor Comisiei Europene, în anii 2024-2025, în rândul marilor economii ale Uniunii Europene, economia Poloniei va înregistra cea mai rapidă creștere[4].

Cum s-a întâmplat acest lucru? La succesul economic au contribuit, pe lângă efortul cetățenilor noștri, doi factori majori – sau, mai exact, două instituții: NATO și Uniunea Europeană.

Prima dintre acestea, la care Polonia a aderat în 1999, a oferit garanții de securitate și a contribuit la depășirea divizării vechi de decenii dintre Europa de Est și Europa de Vest. A doua, la care am aderat cinci ani mai târziu, a dus procesul de atenuare a disparităților de lungă durată cu încă un pas înainte. Aceasta a acordat noilor state membre acces la așa-numitele „fonduri de coeziune”, dar mai ales la piața europeană comună.

Sursele succesului

După căderea comunismului în Polonia în 1989 și revenirea la politici democratice amestecate, în ciuda tuturor disputelor politice de zi cu zi, un lucru a rămas constant, indiferent cine era la putere – hotărârea Poloniei de a adera la cele două organizații menționate mai sus. De ce?

Suntem o națiune măreață, dar o țară de mărime medie. Ne prețuim istoria îndelungată – anul acesta marcăm un mileniu de la încoronarea primului nostru rege – dar populația noastră este mult mai mică decât cea a Beijingului și Shanghaiului împreună. Polonia are nevoie de aliați pentru a-și amplifica potențialul pe scena internațională.

Ceea ce a fost valabil pentru Polonia – care în 1990 era o țară săracă ce ieșea din patru decenii de dominație rusească și proastă gestionare economică - ar putea fi valabil pentru multe dintre așa-numitele „state mijlocii” din Asia, Africa și America de Sud, care își caută spațiu pentru dezvoltare.

Adesea, aceste state au nevoie de ce avea nevoie Polonia cu disperare în urmă cu 35 de ani și de ce încă profită: o bună guvernare, investiții străine fără condiționări, dar, mai presus de toate, stabilitate politică, un stat de drept și un mediu internațional previzibil, cu vecini care nu doresc să poarte războaie, ci să colaboreze pentru beneficii reciproce. De fapt, acești factori pot ajuta orice țară, indiferent de nivelul PIB-ului ei.

În prezent, ordinea internațională este contestată pe mai multe fronturi. Uneori din motive întemeiate. Instituțiile vechi de decenii – inclusiv ONU și Consiliul de Securitate al acesteia – nu sunt reprezentative pentru comunitatea globală și sunt incapabile să facă față provocărilor cu care ne confruntăm. Ele trebuie însă reformate în profunzime, nu eliminate în totalitate.

Iluziile imperialiste

Pentru cei care au nevoie disperată de schimbare, forța ar putea părea atrăgătoare. Ar fi o greșeală. Abandonarea forumurilor de dialog internațional și recurgerea la violență nu ne vor duce departe.

Să luăm ca exemplu agresiunea neprovocată a Rusiei împotriva Ucrainei. Potrivit propagandei Kremlinului, aceasta este o reacție justificată la imperialismul occidental care ar amenința securitatea Rusiei. În realitate, este un război modern de colonizare îndreptat împotriva poporului ucrainean care – la fel ca noi, polonezii, acum 30 de ani – dorește o viață mai bună și își dă seama că nu va putea atinge niciodată acest obiectiv prin întoarcerea sub jugul rusesc. Acesta este motivul pentru care sunt pedepsiți – pentru eforturile de a se elibera de sub controlul acestui fost metropolis. Agresiunea Kremlinului este lupta disperată a unui imperiu falimentar pentru a-și restabili sfera de influență.