Amnistia fiscală pentru repatrierea capitalului românesc, principala temă a conferinţei ROUNIT de la Munchen
ROUNIT a organizat, în colaborare cu Camera de Comerț și Industrie a României și partenerii săi principali, vineri, 31 iulie 2026, la Scheck Club München, un eveniment de excepție înainte de intrarea în luna august. Locația aleasă a devenit aproape neîncăpătoare datorită afluxului de personalități ale lumii românești din München. Aproximativ 60 de participanți – oameni de afaceri români, profesioniști și reprezentanți ai asociațiilor de români – au contribuit la o dezbatere și la prezentarea proiectelor aflate în desfășurare în cadrul ROUNIT.
În deschiderea lucrărilor, Mihai Octavian Rusu, „legenda” de la Radio România Liberă și gazda evenimentului, a salutat inițiativa, urând bun venit tuturor participanților.
Eugen Terteleac, președintele ROUNIT, a făcut o trecere în revistă a direcțiilor ROUNIT și a rezultatelor obținute până astăzi, prezentând ca inițiativă a conferinței amnistia fiscală – modelul Berlusconi.
„Repatrierea capitalului românesc”, program ROUNIT pentru diaspora, reîntoarcerea oamenilor de afaceri din străinătate trebuie susținută de o lege a amnistiei, pe modelul făcut de Guvernul Berlusconi de două ori. Avem zeci de mii de antreprenori în străinătate care au nevoie de o reglementare legislativă pentru a-și repatria propriul capital, avem mii de companii din România care au transferat capitalul în offshore din diverse motive. Pacea fiscală pe care o propunem astăzi este soluția cea mai bună pentru deficitul bugetar al economiei românești. Astfel redăm demnitatea mediului de afaceri românesc de pretutindeni. Astăzi antreprenorii români sunt desconsiderați, din păcate, iar ANAF-ul de la București, pentru instituțiile de forță, a devenit un călău care stă cu barda deasupra capului antreprenorului român”, a prezentat, printre altele, Eugen Terteleac.
Marius Hărătău, vicepreședinte ROUNIT, a prezentat studiul sociologic „Diaspora – Capital Strategic al economiei românești”, evidențiind potențialul mediului de afaceri românesc din străinătate în dezvoltarea economiei românești.
„Bursa de Afaceri ROUNIT, Rețeaua de Reprezentare Comună ROUNIT și Camera de Comerț și Industrie a României, Departamentul ROUNIT al Studenților și Tinerilor Români de Pretutindeni, repatrierea forței de muncă și a capitalului românesc sunt direcții ROUNIT cu rezultate excepționale. Apelul meu către diaspora: alăturați-vă ecosistemului ROUNIT și intrați să faceți parte din partea bună a istoriei diasporei”, a susținut în discursul său Marius Hărătău.
Cecilia Văduva, reprezentant al Ministerului Fondurilor Europene, a prezentat într-un mod foarte profesionist toate liniile de finanțare care pot fi folosite de antreprenorii români din străinătate, fie că sunt fonduri europene sau fonduri guvernamentale. Toți cei prezenți au apreciat cu mult interes prezentarea doamnei Văduva. Aceasta a susținut disponibilitatea de a oferi suport, prin intermediul ROUNIT, tuturor celor care vor aplica pe oricare dintre liniile de finanțare prezentate.
Intervenția domnului profesor Dan Dungaciu, prezentat de Eugen Terteleac ca reprezentant al clasei politice românești (întrucât doar domnia sa a onorat invitația), la conferința ROUNIT a fost o lecție despre cum ar trebui să funcționeze statul român în relația cu diaspora.
„Trebuie să revedem misiunea diplomației românești. Este necesară redenumirea MAE în
Ministerul Afacerilor Externe și al Comerțului Exterior. Reprezentarea diasporei în Parlamentul României nu este proporțională. Susțin cu tărie proiectul «Pacea fiscală – Amnistia fiscală», prezentat astăzi”, a declarat Dan Dungaciu.
Mihaela-Mălina Diculescu-Blebea, consul general al României la München, a prezentat activitatea instituției pe care o reprezintă, subliniind că românii din Germania contribuie, la fel ca și celelalte comunități, la bunul mers al societății germane.
Felicia Akkaya, ambasador ROUNIT și președinte al Camerei de Comerț România – Marea Britanie, a prezentat o serie de bune practici care pot fi preluate și de comunitatea românească din München.
Domnul Victor Ionescu, ambasador ROUNIT și expert în relația cu românii de pretutindeni, a contribuit foarte mult în cadrul forumului pe relațiile B2B cu participanții prezenți.
În sesiunea de luări de cuvânt din partea participanților la conferință s-au discutat proiecte de conservare a limbii române, a tradițiilor și obiceiurilor în comunitatea românilor din
Germania, cu un accent mai mare în ceea ce îi privește pe copiii români născuți în străinătate.
Rețeaua de reprezentare ROUNIT s-a mărit cu ocazia evenimentului de la München prin numirea următorilor ambasadori ROUNIT:
- Valentina Banu
- Andrada Bucurenciu
- Tillich Maria Adriana
- Iasmina Alstani
- Mihai Octavian Rusu
- Ionela Van Rees-Zota
- Willem-Alexander Van Rees
- Ciprian Babița
- Mircea Barna
De asemenea, Rețeaua de Reprezentare a Camerei de Comerț și Industrie a României din cadrul ROUNIT s-a mărit cu cinci noi reprezentanți în München:
- Mihai Octavian Rusu
- Ionela Van Rees-Zota
- Willem-Alexander Van Rees
- Ciprian Babița
- Mircea Barna
ROUNIT mulțumește partenerilor care susțin organizarea conferinței și dezvoltarea proiectelor organizației: Ziarul Românesc Germania, Camera de Comerț și Industrie a
României (CCIR), ONE, Construcții Erbașu, RETTER, Exim Banca Românească, Camera de
Comerț și Industrie Româno-Italiană (CCIRO Italia), United Properties, MoBU, Banca Transilvania, Institutul de Politici Mondiale (IPM), ADF, Transgaz, Hidroelectrica, Gazeta Românească, Romexpo, Autovip și Kulterra.
În încheiere, mulțumim colegilor ambasadori ROUNIT care au reprezentat comunitățile ROUNIT reunite: Adrian Dumitru, Alexandru Ștefan, Ciprian Babița și Samuel Diță.
Cu considerație,
Eugen Terteleac
Președinte ROUNIT
Adresa: Bulevardul Mărăști 65-67, etaj 1,cam 5 contact@rounit.org
Sector 1, București, România, Cod postal 01146 Centrul Expozițional Romexpo București






AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.
Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.
AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.
Business OTS
Vocea ta, vizibilitatea ta: articolele tale, în lumina reflectoarelor!
Bancnote, monede, și medalii vechi găsite în colecțiile de familie: cum afli dacă au valoare
În multe familii se păstrează bancnote retrase din circulație, monede vechi, medalii, decorații sau chiar albume întregi strânse de-a lungul mai multor generații. Uneori sunt păstrate cu grijă, alteori sunt descoperite într-un sertar, într-o cutie sau printre obiectele rămase de la părinți și bunici. Pentru cei care descoperă astfel de piese și vor să afle dacă prezintă interes pentru colecționari, un colecționar care cumpără bancnote vechi poate face o primă evaluare pe baza unor fotografii clare. Prima întrebare este aproape întotdeauna aceeași: au valoare sau sunt doar obiecte vechi?
Majoritatea spectacolelor de succes sunt șușanele – regizorul Mircea Cornișteanu
Regizorul Mircea Cornișteanu a fost invitatul lui Romeo Chiriac în cadrul podcastului Business Philosophy. CAPITOLE: 00:00:00 – Regizorul Mircea Cornișteanu oferă un autograf pe clipboardul podcastului Business Philosophy 00:02:32 – Personaje medicale din piesele de teatru pe care le-a regizat
Naționala jurnaliștilor din România va participa la Euro Cup Media din Georgia
Naționala de fotbal a jurnaliștilor din România va participa la Euro Cup Media, care se va disputa în perioada 11-15 octombrie, în Batumi (Georgia). La competiție și-au anunțat prezența până la această oră naționale ale jurnaliștilor din Georgia, România, Armenia, Ucraina, Kazahstan, Israel, Egipt, Turcia și Azerbaidjan. Tricolorii ziariști au participat anul acesta la turneele internaționale din Druskininkai (Lituania) și Chișinău (R. Moldova) și urmează să mai concureze anul acesta la competițiile rezervate jurnaliștilor din Alexandria (Egipt). Naționala jurnaliști
De la mentorat la marea scenă. Concertul simfonic Maestrul și discipolii aduce tinerii virtuozi pe scena Ateneului Român
Marți, 10 noiembrie 2026, de la ora 19:00, Sala Mare a Ateneului Român va găzdui concertul simfonic extraordinar Maestrul și discipolii, o premieră absolută pentru principala scenă clasică bucureșteană. Evenimentul este dedicat dialogului artistic dintre experiență și noua generație de pianiști, aducând în fața publicului tineri virtuozi alături de maestrul lor și de muzicieni de talie internațională. Pe scena Ateneului va evolua Orchestra de Cameră ConCerto!, aflată sub bagheta reputatului dirijor britanic Alexander Walker (profesor la Royal Academy of Music din Londra). Protagoniștii serii vor fi tinerii pianiști Alexandru Becheru (10 ani) și Gruia Soare (13 ani), alături de mentorul lor, pianistul și profesorul Nicolae Dumitru (Colegiul Național de Muzică „George Enescu&
Doar 4% dintre utilizatorii de chatboti AI verifică sursele. Cum ajunge o informație falsă să fie prezentată ca realitate.
Asistenții AI sunt folosiți tot mai des pentru informare, iar mulți dintre utilizatori au încredere în răspunsurile primite. Specialiștii in marketing online au analizat cum ajunge o informație neverificată să fie redată ca realitate de chatbotii AI și ce pot face oamenii și firmele ca să evite astfel de situatii. Potrivit Reuters Institute Digital News Report 2026, 10% dintre respondenții din 48 de piețe folosesc săptămânal chatboți AI pentru a se informa, față de 7% în 2025. Printre cei care îi folosesc deja, 44% spun că au încredere în știrile primite de la chatboți. Problema e că acele răspunsuri nu sunt întotdeauna corecte. Un studiu c
Narada& ICCV dau startul studiului pilot pentru masurarea autoreglarii, autodisciplinei și gândirii critice dedicat elevilor de gimnaziu
La nivel național, nu există în prezent un instrument care să măsoare împreună autodisciplina, autoreglarea emoțională și gândirea critică. Cel la care lucrează Narada împreună cu cercetătorii de la ICCV din cadrul Academiei Române, aflat acum în faza de pilotare, este construit pentru contextul socio-economic și cultural din România. Narada lansează, tot în luna octombrie, și o campanie de comunicare, destinată în special părinților copiilor de gimn
Nadia Comăneci, în benzi desenate, la Mangalia! „10 PERFECT!” – expoziția care aduce povestea campioanei, în premieră, la malul mării
European School of Comics, în parteneriat cu redacția publicației digitale MangaliaNews.ro și conducerea Școlii Gimnaziale „Gala Galaction”, aduce expoziția „Un 10 al benzii desenate românești”, în premieră, la malul Mării Negre. Elevii din Mangalia au ocazia să vadă lucrările câștigătoare ale celor 6 ediții ale Olimpiadei de
Grupul TIU împlinește 36 de ani cu o creștere de 20% față de 2025 și o cifră de afaceri estimată la peste 143 de milioane de euro
Grupul TIU aniversează 36 de ani de activitate pe piața soluțiilor tehnologice din România și estimează pentru 2026 o cifră de afaceri de peste 143 de milioane de euro, în creștere cu 20% față de 2025. Evoluția este susținută în principal de dezvoltarea activităților din zona sistemelor inteligente de transport, instalațiilor și construcțiilor, precum și a serviciilor de încredere și securitate digitală. În perioada 2025–2026, companiile Grupului au câștigat și derulează proiecte importante pentru infrastructura de transport, medicală și energetică din România.
Cand evenimentul alege destinatia — airsoftul si un altfel de turism de weekend
Pentru unii pasionati de sport, destinatia unui weekend nu este aleasa dupa hotel, gastronomie sau obiective turistice. Mai intai apare evenimentul, iar calatoria se organizeaza in jurul lui. Airsoftul se potriveste foarte bine acestui model. Jocurile organizate pe terenuri speciale si evenimentele de tip MilSim pot determina participantii sa calatoreasca in alte regiuni sau chiar in alte tari pentru o experienta diferita de cea disponibila in comunitatea locala. Cand pasiunea devine motiv de calatorie Pentru astfel de participanti, evenimentul este punctul de plecare. Transportul, cazarea si masa sunt alese ulterior, in functie de locat
Controlul oftalmologic complet: ce verifică medicul dincolo de dioptrii
Vederea încețoșată, durerile de cap la citit sau sensibilitatea la lumină nu se rezolvă întotdeauna cu ochelari noi. Iată ce verifică un medic oftalmolog la o consultație completă și când merită să vă programați. De ce ajung mulți pacienți la control abia când nu mai văd bine? Pentru cei mai mulți oameni, un control la ochi se rezumă la o întrebare: s-au schimbat dioptriile sau nu? Când literele devin neclare, primul gând este o pereche nouă de ochelari. Durerile de cap sunt puse pe seama oboselii. Ochii care ustură primesc niște picături luate din farmacie, în speranța că trece.
Citație de la poliție într-un dosar penal: ce trebuie să știi prima oara
Primirea unei citații de la Poliție sau Parchet poate ridica imediat întrebări și îngrijorări, mai ales atunci când persoana citată nu știe exact de ce este chemată sau care este rolul său în dosar. O citație nu reprezintă însă o constatare a vinovăției și nici nu înseamnă automat că persoana respectivă este suspectată de săvârșirea unei infracțiuni. Într-un dosar penal pot fi chemate pentru audieri persoane aflate în situații foarte diferite: martori, persoane vătămate, suspecți sau inculpați. Din acest motiv, înainte de orice declarație, primul pas important este verificarea calității procesuale în care persoana a fost chemată.
POETIC BEATS – primul musical interactiv din România revine pe scena Teatrului Metropolis. Publicul decide cine câștigă!
Asociația JG Victory of Art – JG Victoria Artei anunță deschiderea rezervărilor pentru POETIC BEATS, primul musical interactiv din România, un spectacol inovator în care poezia românească întâlnește muzica, dansul și teatrul contemporan, iar publicul devine parte activă a spectacolului. După avanpremiera din luna iunie, POETIC BEATS revine pe scena Teatrului Metropolis cu patru reprezentații, programate pe 14, 15, 29 și 30 octombrie 2026, de la ora 18:00, com
Persoanele care au trecut de la tratamente injectabile la Wegovy® oral au înregistrat o scădere medie de 4,1% în greutate după trei luni, potrivit datelor prezentate la EASD 2026
Noi date din practica medicală curentă, prezentate de Novo la Congresul Asociației Europene pentru Studiul Diabetului — EASD 2026, descriu evoluția ponderală a adulților cu suprapondere sau obezitate care au trecut de la semaglutidă injectabilă sau tirzepatidă la semaglutidă orală, Wegovy® comprimate. Studiul OCTANE, o analiză retrospectivă de cohortă, a inclus 194 de pacienți înscriși pe platforma de telemedicină Ro. La trei luni după schimbarea tratamentului, participanții au înregistrat o scădere medie de 4,1% a greutății corporale, respectiv 4,0 kg (p<0,001). Greutatea medie inițială a fost de 100,5 kg, iar indicele de masă corporală (IMC) mediu, de 34,5 kg/m².
Industria feroviară se reunește la București, 20–21 octombrie, la a XXI-a ediție a Summit-ului Zilele Feroviare
A XXI-a ediție a summit-ului Zilele Feroviare (Railway Days) are loc în zilele de 20 și 21 octombrie 2026, la București. Evenimentul este organizat de Club Feroviar și reunește peste 400 de participanți: manageri, operatori, decidenți tehnici și financiari, reprezentanți ai autorităților și investitori din România și din regiunea Europei Centrale și de Est. Formatul combină conferința de business, o expoziție specializată și sesiuni de networking. „Cu peste două decenii de tradiție, Zilele Feroviare au devenit, în timp, evenimentul de referință al sectorului — locul unde companiile, autoritățile și specialiștii din România și din întreaga regiune CEE se întâlnesc pentru a discuta investiții, infrastructură, material rulant și viitorul transportului feroviar”.
Cum să scapi de gândacii de canalizare cu insecticid gel
Gândacii de canalizare pot apărea în spații foarte diferite, de la locuințe și restaurante până la magazine alimentare, brutării, sedii de birouri sau alte spații în care există surse de hrană și umezeală. Sunt insecte care se pot ascunde în zone greu accesibile și pot deveni dificil de controlat atunci când infestarea nu este abordată în locurile în care acestea își petrec cea mai mare parte a timpului. Pentru astfel de situații, insecticidele sub formă de gel reprezintă una dintre metodele utilizate pentru controlul gândacilor. Aceste produse funcționează diferit față de insecticidele pulverizate și pot fi utile mai ales în tratamentele de întreținere sau ca metodă complementară unui tratament
Adrenalină, tehnologie și super-mașini la SAB & Accesorii 2026!
Se anunță o toamnă cu motoarele turate la maxim, iar capitala devine locul de întâlnire al pasionaților auto! Salonul Auto București & Accesorii vă așteaptă între
Peste 50.000 de oameni au făcut mișcare prin joacă la Urban Playfield 2026
Cea de-a treia ediție a turului național a adus sportul mai aproape de comunitățile locale 50.200 de oameni au ieșit la joacă și la mișcare în propriile comunități, în cele opt orașe prin care a trecut Urban Playfield în 2026. Copii și adulți au încercat sporturi, au intrat în joc alături de familie și prieteni, au cu
Săptămâna Carierei Inginerului CFDP: industria și facultatea, împreună în formarea noilor generații de ingineri
Formarea viitorilor ingineri de infrastructură nu poate fi doar responsabilitatea universității. Într-un domeniu în care companiile au nevoie tot mai mult de specialiști bine pregătiți, familiarizați cu proiectele reale, tehnologiile și cerințele pieței, legătura dintre studenți și industrie trebuie construită încă din facultate. Acesta a fost obiectivul evenimentului „Săptămâna Carierei Inginerului CFDP”., desfășurat în perioada 29 septembrie – 1 octombrie 2026 la Facultatea de Căi Ferate, Drumuri și Poduri din cadrul Universității Tehnice de Construcții B
















