Ama Optimex: De ce merită păstrat cristalinul natural cât mai mult timp la prezbiopie?
Există o întrebare destul de simplă care lămurește aproape toată discuția despre operația de prezbiopie: vrem să imităm vederea naturală sau să o folosim pe cea pe care ochiul o mai are? Răspunsul la această întrebare stă la baza modului în care abordează prezbiopia medicii de la clinica de oftalmologie Ama Optimex din București și explică de ce, în majoritatea cazurilor, intervenția cu laser este prima opțiune, iar abia a doua este înlocuirea cristalinului natural cu unul artificial.
Înainte de a intra în detalii despre proceduri, merită să explicăm puțin câteva detalii tehnice: diferența dintre o vedere care rămâne fiziologică (naturală) și una construită „tehnologic” și ce înseamnă această diferență pentru confortul de zi cu zi al pacientului, acum, dar și peste ani.
Cum se schimbă vederea odată cu vârsta?
Cristalinul, lentila naturală din interiorul ochiului, își modifică forma de mii de ori pe zi pentru a focaliza imaginea pe retină în funcție de distanță. Cu timpul, această capacitate scade. Mai întâi devine inconfortabil cititul de aproape, apoi distanța la care vedem clar se tot mărește. Așa apare nevoia de ochelari de citit pe care mulți oameni încep să o aibă după 40 de ani. Procesul este continuu și, la ora actuală, nu poate fi oprit, deoarece nu există tratamente eficiente. Singurul lucru pe care medicina îl poate face acum este să compenseze această funcție pierdută a cristalinului, fie cu ochelari de citit (de care mulți oameni doresc să scape), fie cu o intervenție: cu laser sau prin schimbarea cristalinului cu unul artificial.
Ce face, concret, tratamentul laser PRESBYOND?
PRESBYOND este un tratament laser personalizat prin care se remodelează corneea, astfel încât aceasta să preia o parte din funcția pe care cristalinul nu o mai are și să o amplifice pe cea rămasă. Dioptriile sunt optimizate astfel încât pacientul să se descurce fără ochelari la cât mai multe activități zilnice (aproape, intermediar, distanță). Fiind o intervenție efectuată pe cornee, este minim invazivă. Ca desfășurare, tratamentul laser durează câteva minute pe ochi și se efectuează cu anestezie cu picături, iar pacientul își reia repede programul obișnuit, în majoritatea situațiilor.
Alternativa la tratamentul laser este înlocuirea cristalinului natural cu unul artificial multifocal sau cu profunzime extinsă de focalizare (EDOF), adică a doua opțiune pentru tratamentul chirurgical al prezbiopiei. Aceasta presupune o intervenție în interiorul ochiului, deci mai invazivă decât cea cu laser.
Care este, de fapt, diferența dintre cele două?
Diferența nu se rezumă numai la cât de mult se intervine asupra ochiului, adică minim invaziv sau mai invaziv, căci ambele sunt, în definitiv, intervenții standardizate și efectuate în condiții de siguranță. Ține și de calitatea vederii care rezultă după intervenție. După PRESBYOND, cristalinul natural rămâne activ, iar vederea obținută este fiziologică și dinamică, foarte apropiată de cea naturală. Ochiul continuă să se adapteze singur la distanța la care privește.
Un cristalin artificial încearcă să imite această funcție prin mijloace tehnice, prin multifocalitate sau prin profunzime extinsă de focalizare. Oricât de mult au evoluat aceste soluții, ele rămân totuși o aproximare a ceea ce cristalinul natural face firesc. O lentilă artificială funcționează după un tipar fix, în timp ce ochiul viu se adaptează permanent. Atât timp cât cristalinul natural este sănătos, activ și transparent, iar o tehnică laser precisă poate rezolva problema, varianta mai puțin invazivă, cea cu laser, este de preferat.
Și dacă, peste ani, reapare nevoia de ochelari sau apare cataracta?
PRESBYOND este gândit ca o soluție pe termen mediu și lung, dar nu are cum să prevadă tot ce se schimbă într-un ochi de-a lungul anilor. Dacă la un moment dat reapare nevoia de ochelari, se face o evaluare completă și se stabilește împreună cu pacientul ce se potrivește la acel moment.
Dacă apare cataracta, cristalinul opacifiat se înlocuiește cu un cristalin artificial monofocal, potrivit situației de atunci, păstrându-se efectul optic creat în cornee de PRESBYOND. Această combinație, o cornee deja optimizată și o lentilă monofocală simplă, oferă de obicei o imagine clară și un contrast bun la mai multe distanțe, fără neajunsurile pe care le pot da uneori cristalinele multifocale sau cu profunzime extinsă.
Există și situația inversă, a pacienților care au trecut deja printr-o operație de cataractă și au un cristalin monofocal implantat, dar ar vrea să renunțe la ochelarii de citit. Și pentru ei, corecția cu laser, prin tehnica PRESBYOND, poate intra în discuție, tot în urma unei evaluări.
Dar când devine implantul de cristalin alegerea corectă?
Nu de fiecare dată cristalinul natural poate fi păstrat. Sunt cazuri în care anatomia ochiului nu permite intervenția cu laser PRESBYOND sau cristalinul dă deja semne de opacifiere (început de cataractă). Atunci, înlocuirea cristalinului în scop refractiv, cunoscută și ca PRELEX, devine soluția logică. Poziția clinicii Ama Optimex este consecventă: se recurge la schimbarea cristalinului atunci când, dintr-un motiv obiectiv, ochiul nu permite intervenția cu laser, nu ca regulă implicită.
Astfel, când sunt prezente cataracta și prezbiopia în același timp, medicul și pacientul aleg împreună un cristalin artificial potrivit pentru mai multe distanțe, dacă asta își dorește pacientul, iar o singură operație acoperă ambele situații.
De ce contează experiența clinicii în această decizie?
Partea cea mai delicată nu este nici laserul, nici implantul în sine, ci alegerea corectă a soluției pentru fiecare ochi. Aici contează experiența. Ama Optimex face intervenții de cataractă și implant de cristalin artificial în scop refractiv din 1998, operații pentru reducerea dioptriilor cu laser din 2005, iar tehnica PRESBYOND a fost introdusă de clinică în România în 2019. În acești ani, s-au efectuat la Ama Optimex câteva mii de intervenții PRESBYOND. Echipa medicală folosește această experiență tocmai pentru a recunoaște cui i se potrivește laserul și cui nu, iar recomandarea pentru o tehnică sau alta se face după nevoile pacientului, nu după o regulă fixă.
Decizia, în toate cazurile, se ia după o evaluare amănunțită a ochiului și o discuție despre stilul de viață al pacientului. Felul în care medicii clinicii pun în balanță tehnica laser și implantul este detaliat în materialul când păstrăm cristalinul natural și când îl înlocuim, de pe site-ul Ama Optimex.
De ce nu auzim mai des despre corecția prezbiopiei cu laser?
PRESBYOND este o tehnică personalizată și complexă și, pe lângă experiență în chirurgia refractivă, este nevoie de o echipă formată anume pentru această tehnică. În plus, procedura se poate efectua doar pe platforma ZEISS. Sunt condiții care înseamnă o investiție consistentă și un timp lung până la implementare, așa că tehnica este disponibilă într-un număr restrâns de centre.
Dacă vă interesează corecția dioptriilor cu laser, întrebați din start dacă se practică în centrul unde mergeți și de cât timp. Orice clinică vă răspunde fără probleme la această întrebare. Iar un centru unde se practică deopotrivă chirurgia refractivă cu laser și chirurgia cristalinului vă poate prezenta toate variantele.
Doar în urma efectuării investigațiilor oftalmologice medicul vă poate spune dacă sunteți un candidat pentru tehnica laser sau dacă la dumneavoastră este necesară înlocuirea cristalinului.
Întrebări frecvente
De ce se preferă laserul în locul schimbării cristalinului la prezbiopie?
Pentru că tehnica laser PRESBYOND păstrează cristalinul natural, iar vederea rezultată rămâne fiziologică și dinamică, foarte apropiată de cea naturală. Este și mai puțin invaziv decât intervenția din interiorul ochiului.
Ce este PRELEX?
PRELEX este înlocuirea cristalinului natural cu unul artificial în scop refractiv, folosind un cristalin multifocal sau cu profunzime extinsă de focalizare (EDOF). La Ama Optimex, la prezbiopie, se ia în calcul când ochiul nu permite intervenția laser.
Cristalinul artificial vede la fel ca cel natural?
Cristalinul artificial imită funcția naturală prin mijloace tehnice și funcționează după un tipar fix, în timp ce ochiul viu se adaptează permanent. Rezultatul este foarte bun pentru pacientul potrivit în majoritatea cazurilor, dar rămâne o aproximare a vederii naturale.
Efectul PRESBYOND dispare după operația de cataractă?
Nu. Forma corneei modelată cu laser rămâne permanentă și se combină cu cristalinul monofocal implantat la cataractă, ajutând în continuare vederea la mai multe distanțe.
De ce nu se efectuează PRESBYOND în toate clinicile?
Pentru că se poate realiza doar pe platforma ZEISS și cere o echipă formată anume pentru această tehnică, condiții care presupun o investiție mare și un timp lung de implementare. Din acest motiv tehnica există într-un număr restrâns de centre.
Cine face PRESBYOND în România și de când?
Tehnica a fost introdusă în România de clinica Ama Optimex din București în 2019, urmată de câteva mii de intervenții realizate de echipa medicală, coordonată de dr. Andrei Filip, în acești ani.
Informațiile prezentate au scop informativ și nu înlocuiesc consultul oftalmologic. Indicația medicală se stabilește individual, în urma evaluării efectuate de medic. Nicio intervenție chirurgicală nu este lipsită de riscuri.
ADVERTORIA.RO
Oblyo Digital SRL
AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.
Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.
AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.
Business OTS
Vocea ta, vizibilitatea ta: articolele tale, în lumina reflectoarelor!
HBF 2027 lansează Deal Match: înscrieri deschise pentru antreprenorii care vor să își prezinte proiectele de hospitality în fața investitorilor
Hospitality Business Forum anunță ediția 2027 care va avea loc în data de 6 aprilie 2027 la InterContinental Athénée Palace, București și lansează HBF Deal Match, o inițiativă dedicată antreprenorilor care vor să își prezinte proiectele de hospitality în fața potențialilor investitori și proprietarilor de hoteluri participanți la eveniment. Un număr de maximum cinci proiecte vor fi selectate pentru sesiunea de pitching, concepută pentru a deschide discuții despre posibile finanțări și parteneriate strategice. Ajuns la a treia ediție, Hospitality Business Forum reunește investitori, proprietari de hoteluri, dezvoltatori, operatori, instituții financiare și lideri din industrie intere
Ce decide dacă ChatGPT recomandă o firmă din București: un studiu pe 480 de întrebări
În mai 2026, cineva a întrebat pe Reddit unde găsește un stomatolog bun în București. I-au răspuns 63 de oameni. Trei luni mai târziu, numele din acel fir de discuție ajunseseră în recomandările ChatGPT. Unul dintre ele, cu numele scris greșit, într-o formă care nu există nicăieri pe internet. Cazul e unul dintre rezultatele unui studiu făcut de The Big Pixel, agenție de social media și marketing digital din București. În august 2026, agenția a întrebat ChatGPT, Claude, Gemini și Perplexity unde găsești un stomatolog bun și unde mănânci bine în oraș. De 480 de ori. Motoarele au numit în total 265 de clinici și 435 de localuri.
Orteze Triamed sau Chrisofix: ce diferă între cele două game de pe Emotion?
O orteză aleasă corect poate susține o articulație, poate limita o mișcare care provoacă disconfort sau poate menține o poziție recomandată după un traumatism. Desigur, înainte de a face o alegere contează diagnosticul, gradul de stabilizare indicat, durata purtării și activitățile pe care le faci în mod obișnuit. Pe e-motion.ro găsești două game de orteze: Triamed și Chrisofix. Pe scurt, Triamed reunește orteze textile, cu mărimi standard și reglaj prin benzi, pentru zone precum încheietura, cotul, umărul, genunchiul sau glezna. Chrisofix oferă atele și orteze modelabile, destinate în special degetelor, policelui și mâinii. Acest articol te ajută să înțelegi diferențele practice, însă are scop informativ și nu înlocuiește consultul medica
Tranzacțiile cu locuințe au crescut în octombrie cu 20% în București și cu 3% în țară comparativ cu octombrie 2025, conform datelor ANCPI analizate de Storia
În București au avut loc în luna octombrie a acestui an aproape 4.900 de tranzacții cu unități individuale, în creștere cu 19,6% comparativ cu octombrie 2025, conform datelor ANCPI analizate de Storia, cea mai vizitată platformă imobiliară din România, conform BRAT. La nivel național, tranzacțiile au crescut cu 3% pentru același interval de timp. Piața imobiliară din România a raportat pentru luna octombrie creșteri la nivel național și în câteva dintre piețele regionale majore din punctul de vedere al
AIMA Life se lansează în România cu o abordare integrată care redefinește echilibrul personal
Fondat de Alexandra Constantinescu, proiectul conectează oamenii cu specialiști și resurse adaptate nevoilor lor, pornind de la o evaluare online gratuită. AIMA Life, ecosistemul de wellbeing construit în jurul a șapte piloni — Somn, Stres, Nutriție, Vitalitate, Claritate, Comunitate și Ritualuri — s-a lansat oficial pe 11 noiembrie 2026, la POT Stories, în București. Evenimentul, cu tema „omul ca întreg”, a reunit aproximativ 80 de medici, terapeuți, specialiști și lideri din mediul de business, alături de actorul Marius Manole.
Cum pot companiile să se promoveze prin articole în presa online
Companiile din România au la dispoziție tot mai multe instrumente pentru promovarea activității în mediul digital, însă utilizarea acestora diferă semnificativ față de media europeană. În acest context, articolele publicate în presa online, comunicatele de presă și materialele optimizate pentru motoarele de căutare (SEO) pot completa strategiile de comunicare și pot facilita accesul firmelor la noi audiente. Potrivit datelor Eurostat publicate în iunie 2026, 48,07% dintre întreprinderile din România cu cel puțin 10 angajați au utilizat rețelele sociale în 2025. La nivelul Uniunii Europene , procentul a fost de 63,6%. România se numără astfel printre statele membre cu cele mai reduse ponderi ale utilizării rețelelor sociale de către companii.
„Nu mai putem coborî din autobuzul AI”: Competențele pe care inteligența artificială nu le poate înlocui
România a construit una dintre cele mai puternice industrii IT din Europa pe baza competențelor tehnice. Acum, când inteligența artificială preia tot mai multe dintre activitățile tehnice, industria se confruntă cu o nouă provocare: ce îi va face pe profesioniștii din domeniu valoroși în viitor? Pentru psihologul organizațional Anne Dumitrache, răspunsul nu constă într-o nouă certificare profesională. „Poate că una dintre cele mai importante competențe pentru a rămâne relevant nu este deloc una tehnică, ci capacitatea de a continua să fii eficient atunci când lucrurile devin incerte, inconfortabile sau dificile”, explic
Rolul educației în formarea campionilor
Podcastul Business Philosophy, care a fost moderat de Laurențiu Ciornei, l-a avut ca invitat pe fostul mare înotător, Cezar Bădiță, actualmente instructor la Alexandreea Fitness & Spa. CAPITOLE: 00:00:00 – Prezentare invitat, fostul mare înotător Cezar Bădiță, participant la Jocurile Olimpice Sydney 2000, actualmente instructor la Alexandreea Club Fitness &Spa 00:01:18 – Cezar provine dintr-o familie de
AQUA Carpatica, lider în topul celor mai vizibile branduri de apă în online în luna octombrie 2026
AQUA Carpatica este lider în topul celor mai vizibile branduri de apă în online la categoria “Top expresii“ pentru luna octombrie 2026, informează iqads.ro. Topul lunar al celor mai vizibile branduri in online si pe Facebook este realizat pe baza datelor ZeList Monitor si fbMonitor, platforme de monitorizare si analiza ale companiei TreeWorks. Sursa foto iqads.ro
Cum alegi bradul artificial și instalațiile de Crăciun în siguranță: ghid practic pentru sezonul 2026
Odată cu jumătatea lui noiembrie, tot mai multe familii încep să-și pregătească decorațiunile de sărbători. Pentru mulți, bradul și luminițele sunt simbolul Crăciunului. Pompierii avertizează însă în fiecare an că instalațiile luminoase defecte sau improvizate și bradul așezat lângă o sursă de căldură se numără printre cauzele incendiilor din locuințe în această perioadă. Cu câteva verificări simple la cumpărare și la montaj, decorul de sărbători poate rămâne frumos ani la rând, fără riscuri. Brad natural sau brad artificial? O alegere care ține de stilul de viață Bradul natural rămâne pentru multe familii o
ARIA Shopping Center has received official completion and acceptance of construction works, and more than half of the leasable area is already leased
ARIA Shopping Center, the new showroom-format retail center in District 6, Valea Cascadelor, has completed construction and received the official completion and acceptance of construction works. The project has thus moved from the construction phase to the pre-opening phase, and over 50% of the 6,000-square-meter leasable area is already leased. ARIA Shopping Center has obtained an A+ energy performance certificate—the highest energy efficiency rating in Romania—for both energy consumption and CO₂ emissions. For a center dedicated to home & living showrooms&mdash
ARIA Shopping Center a obținut recepția lucrărilor, iar peste jumătate din suprafața închiriabilă este deja contractată
ARIA Shopping Center, noul centru comercial de tip showroom din Valea Cascadelor, Sectorul 6, a finalizat construcția și a obținut recepția lucrarilor. Proiectul trece astfel din etapa de execuție în cea de pregătire a deschiderii, iar peste 50% din suprafața închiriabilă de 6.000 mp este deja contractată. ARIA Shopping Center a obținut certificatul de performanță energetică în clasa A+, cea mai ridicată clasă energetică din România, atât pentru consumul de ener
11 ani de Digi FM, sărbătoriți cu un matinal de colecție, în direct de la Art Safari
Postul de radio Digi FM a împlinit 11 ani și a ales să marcheze aniversarea într-un cadru pe cât de neobișnuit, pe atât de inspirat: Art Safari New Museum. Miercuri, 11 noiembrie, Oana Zamfir și Vlad Craioveanu au schimbat pentru câteva ore clasicul studio cu un spațiu dedicat artei, aflat chiar în inima Capitalei, invitând publicul să descopere dintr-o altă perspectivă adrenalina emisiei live, într-o dimineață ieșită din tipare. Programul special a avut toate ingredientele unui eveniment de zile mari: ritmuri antrenante, conversații savuroase, surprize pe măsură și invitați de calibru din lumea artistică, cul
Limitless Agency: magazinele online din portofoliul agenției au depășit 105 milioane de euro vânzări de Black Friday 2026
Date colectate de la peste 345 de magazine online: vânzările venite din ChatGPT și alte motoare AI au crescut cu peste 10.000%, SEO a fost canalul cu cel mai bun ROAS, iar 68,88% din vânzări au venit de pe mobil. (Măsurare realizată cu TRUDA.) București, 12 noiembrie 2026 – Limitless Agency, agenție românească de marketing digital specializată în SEO, GEO (Generative Engine Optimization), PPC și social media ads pentru ecommerce, publică rezultatele Black Friday 2026 pentru magazinele online din portofoliul său. În perioada analizată, vânzările totale au depășit 105 milioane de euro, în creșt
Creşterea competitivităţii firmei INNORI DESIGN SRL prin achiziţionarea de echipamente performante
INNORI DESIGN SRL, în calitate de Beneficiar, implementează proiectul „Creșterea competitivității firmei INNORI DESIGN SRL prin achiziționarea de echipamente performante”, cod MySMIS 340419, finanțat prin Programul Regional București- Ilfov 2021-2027, Prioritatea Programului 1 - O regiune competitivă prin inovare, digitalizare și întreprinderi dinamice, Acțiunea 1.8 Sprijin pentru creșterea durabilă și modernizarea tehnologică a microîntreprinderil
Ce trebuie să știi despre diamantele create în laborator înainte să le alegi drept cadou: ghidul DAAR
Un diamant creat în laborator este un diamant autentic, format din carbon cristalizat, cu aceeași compoziție chimică, aceeași duritate și aceeași strălucire ca un diamant natural. Singura diferență este originea: cristalul crește într-un mediu controlat, nu în adâncul pământului. Ca piatră prețioasă pentru un cadou, îl alegi după aceleași criterii ca pe orice diamant: tăietură, culoare, claritate, carataj și certificat. Ce sunt diamantele create în laborator? Diamantele create în laborator sunt pietre prețioase din carbon pur, cristalizat în aceeași rețea ca diamantul extras din pământ. Specialiștii recreează presiunea, temperatura sau mediul bogat în car
Studii și cercetări despre fericirea la locul de muncă în România în prezent
Sursa foto: Pexels.com Birourile moderne și activitățile de echipă pot contribui la experiența angajaților, dar nu garantează starea de bine. În 2026, mulți angajați obțin performanțe remarcabile, deși se confruntă cu oboseala, nu se simt ascultați sau se simt tot mai puțin conectați la organizație.
Concediul de iarnă acasă: cum transformi terasa cu jacuzzi într-un spațiu de relaxare
Sursa foto: pexels.com O vacanță de iarnă înseamnă, de obicei, rezervări făcute din timp, bagaje, câteva ore petrecute pe drum și un program adaptat locului de cazare. Pentru unii, schimbarea decorului reprezintă partea cea mai plăcută a concediului. Pentru alții, însă, adevărata relaxare începe atunci când nu mai trebuie să respecte un program sau să împartă spațiile de recreere cu alți turiști. O terasă amenajată pentru sezonul rec













