ADM Cares oferă mese calde și sprijin educațional elevilor prin parteneriatul cu Fundația Nouă ne pasă
ADM, prin intermediul programului său de investiții sociale corporative ADM Cares, susține o nouă inițiativă în România condusă de Fundația Nouă ne pasă, menită să contribuie la combaterea insecurității alimentare, susținând în același timp reușita educațională în rândul elevilor din două comunități rurale dezavantajate din județul Constanța. Programul va oferi în perioada octombrie 2026 – martie 2027 peste 2.000 de mese calde pentru 40 de elevi din școlile din Limanu și 2 Mai.
Accesul la mese hrănitoare este esențial pentru a-i ajuta pe copii să rămână implicați în activitatea școlară. Prin această inițiativă, elevii participanți la program vor primi o masă caldă și echilibrată în fiecare zi în care iau parte la sesiuni suplimentare de învățare, contribuind astfel la eliminarea uneia dintre barierele care pot afecta frecvența, capacitatea de concentrare și performanța lor școlară.
Pe lângă asigurarea meselor, programul include 360 de ore remediale la limba română și matematică. Prin asigurarea unei mese calde echilibrate, pregătirea remedială și sprijinul constant al profesorilor, copii din cele două comunități rurale dezavantajate aflați în risc de abandon școlar sunt susținuți să recupereze decalajele de învățare, să dobândească încredere și să rămână în școală.
„La ADM, hrana se află în centrul activității noastre, iar prin intermediul programului ADM Cares ne-am luat angajamentul de a contribui la facilitarea accesului la mese hrănitoare în comunitățile în care ne desfășurăm activitatea”, a declarat Anton Povkhan, Director General ADM pentru Regiunea Dunării. „Oferind peste 2.000 de mese calde prin intermediul acestei inițiative, susținem bunăstarea copiilor din Limanu și 2 Mai, ajutându-i, totodată, să rămână concentrați asupra educației lor. Suntem încrezători în parteneriatul cu Fundația Nouă ne pasă, prin care putem aduce o contribuție pentru susținerea familiilor și comunității locale”.
„Dificultățile de învățare se adună adesea cu lipsurile de acasă și cu pierderea încrederii în propriile puteri. De aceea, copilul are nevoie de toate trei deodată: ore de recuperare, o masă caldă și atenția profesorilor. Acesta este ecosistemul pe care îl construim în jurul lui: școala, fundația și companiile, fiecare cu o contribuție concretă, înainte ca decalajele să devină un motiv de renunțare la școală. Cu sprijinul ADM continuăm intervențiile remediale la Limanu și le mulțumim că fac echipă cu noi”, declară Dorin Agapie, președintele Fundației Nouă ne pasă.
Fundația „Nouă ne pasă” lucrează pentru a sprijini copiii și familiile vulnerabile prin programe care abordează atât nevoile imediate, cât și oportunitățile pe termen lung. Prin acest parteneriat, ADM Cares contribuie la asigurarea accesului elevilor la mese hrănitoare, oferindu-le totodată resurse care le susțin continuarea învățării și dezvoltarea.
Această inițiativă este în linie cu angajamentul ADM Cares de a consolida securitatea alimentară și de a sprijini comunități mai sănătoase și mai reziliente, prin intermediul unor parteneriate locale semnificative.
***
Despre ADM
ADM valorifică puterea naturii pentru a îmbunătăți calitatea vieții. Suntem un actor esențial la nivel global în gestionarea lanțurilor de aprovizionare agricole și în procesare, contribuind la securitatea alimentară prin conectarea nevoilor locale cu capacitățile globale. Suntem un furnizor de top în domeniul nutriției umane și animale, oferind unul dintre cele mai vaste portofolii de ingrediente și soluții derivate din natură din întreaga industrie. Suntem pionieri în sectorul sănătății și al stării de bine, punând la dispoziția consumatorilor – care caută noi modalități de a trăi mai sănătos – o gamă de produse de referință în domeniu. Suntem promotori ai inovației de avangardă, deschizând calea către un viitor bazat pe noi soluții bio, destinate atât consumatorilor, cât și industriei. Totodată, suntem lideri în inițiative de sustenabilitate orientate spre performanța afacerii, care sprijină un sector agricol solid, lanțuri de aprovizionare reziliente și o bioeconomie vastă, aflată în continuă expansiune. La nivel global, expertiza și inovația noastră răspund unor nevoi esențiale, de la recoltă și până la consumatorul final. Aflați mai multe pe www.adm.com.
Despre Fundația Nouă ne pasă
Fundația Nouă ne pasă lucrează de peste un deceniu pentru ca potențialul unui copil să nu fie pierdut din cauza vulnerabilității sau a lipsei de oportunități. Intervențiile sale răspund la două nevoi esențiale ale educației publice: (1) recuperarea decalajelor pentru copiii din mediul rural aflați în risc de eșec școlar, prin programul Nouă ne pasă și (2) pregătirea aprofundată pentru elevii cu potențial de performanță, prin Hai la Olimpiadă!. În ambele programe, Fundația creează condițiile în care profesorii pot lucra constant și pe termen lung cu elevii; le oferă timpul, resursele și cadrul necesare pentru ca intervenția să producă rezultate. În anul școlar 2026-2027, de programul Nouă ne pasă beneficiază aproximatix 1900 de copii din 52 de școli, în 24 de județe, alături de 280 de profesori de învățământ primar și gimnazial; peste 4.500 de elevi se pregătesc anul acesta școlar prin programul pentru performanță, Hai la Olimpiadă!, alături de 350 de profesori din 16 județe și București. Mai multe detalii pe: www.nouanepasa.ro
Pentru mai multe detalii, persoana de contact:
ADM Media Relations
Ana Cruz
+41217028400
Fundația Nouă ne pasă
Larisa Dumitru
AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.
Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.
AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.
Business OTS
Vocea ta, vizibilitatea ta: articolele tale, în lumina reflectoarelor!
Mentenanța instalațiilor de gaze în blocuri: ce trebuie să știe asociațiile de proprietari
Administrarea instalațiilor de gaze naturale dintr-un bloc presupune mai mult decât organizarea verificărilor periodice. Instalațiile comune de gaze ale unui imobil necesită atenție constantă, iar responsabilitățile administrative pot deveni mai complexe în clădirile cu mulți locatari. Pentru asociațiile de proprietari, colaborarea cu o firmă specializată de instalații de gaze poate facilita planificarea lucrărilor de verificare, revizie și mentenanță, precum și gestionarea intervențiilor necesare la nivelul imobilului. De aceea, președinții și administratorii de asociații au nevoie de o evidență clară a lucrărilor efectuate, a documentelor tehnice și a operațiunilor care trebuie programate.
După prima iarnă, de ce unele camere rămân mai reci decât altele?
Sursa foto: Pexels.com Prima iarnă într-o casă nouă sau după renovare scoate la iveală diferențele dintre camere: în sufragerie e confortabil, iar în dormitorul de la capătul holului ai nevoie de încă un strat de haine. Reacția firească este să urci temperatura centralei ori să schimbi caloriferul. Dar dacă problema ține de aer, debit sau un robinet aproape închis, un radiator mai mare nu repară cauza. Recomandările generale se opresc adesea la aerisire și izolație; verificarea începe cu altă întrebare: radiatorul nu se încălzește sau camera pierde căldura mai repede? Urmează diferențele dintre aceste situații, verificările pe care le poți face fără să desfaci instalația și ce să urmărești la încălzirea în par
Economisirea pentru copil are două termene: banii de studii și protecția de până atunci
Imagine de Vitaly Gariev pe Unsplash.com La finalul lunii, intenția de a pune bani deoparte pentru copil se lovește adesea de facturi, cheltuieli neprevăzute și cumpărături care nu mai suportă amânare. Nu lipsa grijii este problema. De obicei, lipsește un plan care să poată continua și într-o lună mai dificilă. Pentru părinții care vor să economisească pentru viitorul copiilor, sfaturile generale despre „a începe
Cauți mobilă modulară pentru o bucătărie mică? Ghidul Leroy Merlin
Ai o bucătărie de apartament sau de garsonieră în care fiecare centimetru contează și nu știi cum să încapă acolo și dulapurile, și frigiderul, și un blat pe care să poți găti? Mobila modulară este una dintre cele mai practice soluții pentru o bucătărie mică, pentru că o construiești din corpuri separate, alese pe măsura peretelui tău. La Leroy Merlin România găsești corpuri inferioare, suspendate și coloană cu lățimi între 15 și 80 cm, configurații predefinite de 200 cm gândite special pentru bucătării mici, un configurator 3D gratuit și servicii de livrare și montaj. Leroy Merlin face parte din grupul ADEO, are o tradiție de aproape 100 de ani și a deschis primul magazin din România în 2011, l
Dobrogea și Muntenia se unesc la aceeași masă: Ferma Dacilor găzduiește „Brunch-ul Înfrățirii” pe 7 noiembrie
Ferma Dacilor anunță organizarea unui eveniment gastronomic de excepție, „Brunch-ul Înfrățirii”, care va avea loc sâmbătă, 7 noiembrie 2026. Evenimentul își propune să aducă împreună două dintre cele mai bogate regiuni istorice ale României, Dobrogea și Muntenia, într-o celebrare a tradițiilor, gusturilor autentice și ospitalității românești, la Ferma Dacilor, Gura Vadului, Prahova. Manifestarea se va desfășura în decorul rustic al Hambarului din Dealul cel Mare, un spațiu dedicat reconectării cu valorile autohtone. Conceptul evenimentului exclude competiția culinară, punând în schimb accentul pe armonie, prietenie și bucuria de a împărtăși rețete pregătite cu suflet, din ingrediente alese.
5 clinici dentare din București unde îți poți pune implant dentar
Dacă îți pui un implant dentar în București, cinci clinici pe care le poți avea în vedere sunt Dentalist, Gentle Dentist, Upgrade Dental, DENT ESTET și EXCEDENT. Dentalist, clinica stomatologică de pe Intrarea Tăciunelui nr. 5, face tomografia, intervenția chirurgicală și lucrarea protetică în aceeași clinică, iar celelalte patru au implantologia printre serviciile principale. Ai pierdut un dinte sau ai unul care nu mai poate fi salvat? Alegerea clinicii ține de ce investigații se fac pe loc, de cine face intervenția, de zona în care îți vine ușor să ajungi la controale și de cât de clar îți este explicat planul. Mai jos găsești fiecare clinică descrisă pe scurt, cu informații preluate de pe site-urile lor. Ordinea din li
ADM Cares oferă mese calde și sprijin educațional elevilor prin parteneriatul cu Fundația Nouă ne pasă
ADM, prin intermediul programului său de investiții sociale corporative ADM Cares, susține o nouă inițiativă în România condusă de Fundația Nouă ne pasă, menită să contribuie la combaterea insecurității alimentare, susținând în același timp reușita educațională în rândul elevilor din două comunități rurale dezavantajate din județul Constanța. Programul va oferi în perioada octombrie 2026 – martie 2027 peste 2.000 de mese calde pentru 40 de elevi din școlile din Limanu și 2 Mai. Accesul la mese hrănitoare este esențial pentru a-i ajuta pe copii să rămână implicați în activitatea școlară. Prin această inițiativă, elevii par
DIGI deschide oficial sezonul reducerilor de Black Friday: prețuri reduse la jumătate, timp de un an, pentru toate serviciile nou contractate
În perioada 5–8 noiembrie 2026, DIGI derulează campania de Black Friday, prin care abonații rezidențiali se vor bucura de reduceri de 50% la serviciile de internet, televiziune, telefonie mobilă și fixă, pentru primele 12 luni de contract; Promoția poate fi accesată rapid și confortabil online, pe DIGI.ro
Unde găsesc paturi metalice rezistente la 400 kg? Variante disponibile în 2026
Sursa foto: Magnific.com În 2026, paturi metalice cu sarcină declarată de până la 400 kg găsești la Doctor Shield, în gama Doctor Home. Categoria include cadre de 90 x 200, 140 x 200 și 160 x 200 cm, cu variante de culoare și finisaj. O comparație utilă pornește de la câteva întrebări simple: Ce dimensiune de saltea și ce spațiu
Distribuirea dividendelor înainte de finalul anului: ce trebuie să știe grupurile cu acționari nerezidenți
Distribuirea dividendelor înainte de închiderea exercițiului financiar permite grupurilor internaționale să gestioneze lichiditățile și fluxurile de numerar. Pentru companiile din România cu acționari nerezidenți, operațiunea implică verificarea profitului distribuibil, respectarea cerințelor societare și aplicarea corectă a impozitului pe dividende. Află ce obligații fiscale și riscuri trebuie analizate înainte de efectuarea plății.
EUROSMART anunță licitația pentru un teren de peste patru hectare în zona logistică Bolintin-Deal, lângă Autostrada A1
Un teren intravilan de aproximativ 4,07 hectare, situat în localitatea Bolintin-Deal, județul Giurgiu, va fi valorificat prin licitație publică pe 19 noiembrie 2026. Proprietatea se află în patrimoniul Leonardo SRL, societate aflată în faliment, iar procedura de valorificare este organizată de EUROSMART Filiala Sibiu SPRL, în calitate de lichidator judiciar. Prețul de pornire este de 1.986.750 lei, fără TVA. Licitația vizează o parcelă situată în imediata vecinătate nordică a Autostrăzii A1 București–Pitești, &ici
PS5 de Black Friday 2026: vezi prețurile la console, jocuri și accesorii înainte de 6 noiembrie
Black Friday la eMAG are loc vineri, 6 noiembrie. Dacă urmărești un PlayStation 5, verifică zilnic pagina Black Friday eMAG și salvează produsele dorite la favorite. Prețurile afișate înaintea campaniei îți dau un reper pentru reducerile care vor apărea vineri. PS5 de Black Friday 2026: cât costă acum consola PlayStation 5 Slim cu disc și SSD de 1 TB
iPhone de Black Friday 2026: vezi ofertele active și reducerile care urmează
eMAG adaugă zilnic produse noi pe pagina de Black Friday, înaintea campaniei din 6 noiembrie. Încă nu a anunțat un preț iPhone pentru ziua evenimentului. Dacă urmărești un model anume, vezi prețurile actuale la eMAG și salvează-l la favorite, ca să poți compara oferta de vineri. Ce oferte iPhone sunt active de Black Friday 2026?
Dyson de Black Friday 2026: vezi ofertele la aspiratoare, Airwrap și uscătoare de păr
Un aspirator Dyson V8 Cyclone cu kit de accesorii a fost anunțat la 1.299 de lei pentru Black Friday la eMAG. Alte modele Dyson au prețuri reduse deja active la Altex și pe site-ul producătorului. Iată ce poți compara înainte de campania eMAG din 6 noiembrie. Aspiratoare Dyson de Black Friday 2026: ce prețuri au V8 și V15? Dyson V8 Cyclone + kit la eMAG este anunțat la 1.299 lei pentru 6 noiembrie, față de prețul de referință de 1.999,99 lei. Urmărește disponibilitatea pe
Ce se întâmplă cu coletele returnate după Black Friday
Black Friday pică anul acesta pe 6 noiembrie, iar valul de retururi vine la câteva săptămâni după. Pentru magazinele online, e partea de campanie care nu ajunge în comunicate. Rata de retur din comerțul online românesc se situează între 8 și 15% din comenzi, în funcție de categorie și de profilul magazinului, iar estimările pentru 2026 o împing spre capătul de sus al intervalului, potrivit unei analize Packeta România publicate în iunie. Pentru finalul de an, Postis a raportat cu 25 până la 30% mai multe comenzi refuzate sau returnate decât într-o
Catalog eMAG Black Friday 2026: mystery box-uri de la 99 de lei și bilete la festival cu 1 leu
Catalogul eMAG Black Friday 2026 include deja bilete la Beach, Please! și Nibiru cu 1 leu, un mystery box pentru copii la 99 de lei și un televizor QLED de 108 cm la 799 de lei se numără printre ofertele anunțate de eMAG pentru Black Friday 2026. Campania are loc vineri, 6 noiembrie, iar primele produse pot fi salvate la favorite din pagina Black Friday eMAG. Ora exactă de start nu a fost comunicată. În anii trecuți, reducerile au început dimineața, în jurul orei 7:00–7:30.
White paper: Sănătatea românilor sub presiunea schimbărilor climatice. 97% dintre medicii chestionați semnalează modificări ale afecțiunilor respiratorii
Chiesi România și Ambasada Sustenabilității în România, cu sprijinul Societății Române de Pneumologie, au lansat un white paper care analizează impactul poluării și al schimbărilor climatice asupra sănătății respiratorii Documentul recomandă integrarea mai clară a dimensiunii de sănătate respiratorie în politicile publice și în răspunsul instituțional din România Bolile respiratorii generează costuri semnificative și exercită presiune asupra serviciilor medicale, în principal prin exacerbări, consultații neplanificate și spitalizări
Temu se alătură oriGIn pentru a consolida protecția online a indicațiilor geografice
Platforma globală de comerț electronic Temu s-a alăturat oriGIn, alianța globală a rețelei organizațiilor dedicate indicațiilor geografice, în calitate de membru asociat. Indicațiile geografice (IG) au valoare economică, socială și culturală, protejând produsele ale căror caracteristici unice și patrimoniu sunt strâns legate de originea lor geografică. Aderarea la oriGIn face parte din angajamentul continuu al Temu de a proteja proprietatea intelectuală (PI). Prin alinierea la rețeaua globală de producători și instituții din cadrul oriGIn, Temu creează o punte între platformele digitale de comerț electronic și titularii de drepturi, consolidând protecția indicațiilor geogr
SGS își consolidează expertiza globală prin patru noi achiziții strategice
București, 4 noiembrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, continuă dezvoltarea portofoliului global prin achiziția Dominios Eléctricos, Konatec, NetSentries și Protechnologies, companii care aduc expertiză specializată în infrastructură electrică, tehnologii pentru minerit, securitate cibernetică și inspecția tehnică a vehiculelor. De la reziliența infrastructurii energetice și eficiența operațiunilor miniere până la gestionarea riscurilor digitale și siguranța vehiculelor, companiile se confruntă cu cerințe tehnice și operaționale tot mai complexe. Extinderea competențelor specializate contribuie la evaluarea mai eficientă a riscurilor și la su
New York are Chelsea Market. Londra are Harrods Food Hall. Barcelona are El Nacional. Bucureștiul va avea Marketta Food Hall
Fiecare mare oraș cu tradiție gastronomică are o piață sau un food hall în care localnicii și turiștii deopotrivă ajung din același motiv: vor să guste orașul într-un singur loc. La New York, acest loc este Chelsea Market, deschis într-o fostă fabrică de biscuiți. Astăzi, peste 6 milioane de oameni îi trec pragul în fiecare an. La Londra exista Harrods Food Hall, deschis în 1902, cu faianța pictată care a devenit una dintre cele mai fotografiate imagini ale orașului. Harrods însuși a pornit ca o mică băcănie cu o singură tejghea și doi vânzători, iar azi primește 15 milioane de vizitatori pe an. Barcelona are El Nacional, o clădire din 1889 de pe Passeig de Gràcia, care de-a lungul tim















