Aparatul dentar, o necesitate sau un moft?
Aparatul dentar, o necesitate sau un moft?
Sănătatea orală este un aspect esențial al bunăstării generale a oamenilor, iar corectarea timpurie a problemelor dentare poate avea un impact pozitiv pe termen lung. Depistarea problemelor ortodontice este crucială din mai multe puncte de vedere, deoarece acestea pot fi tratate sau chiar prevenite cu ajutorul aparatului dentar.
Aparatul dentar, o necesitate pentru sănătate
Începerea tratamentului ortodontic la momentul potrivit permite interceptarea și corectarea problemelor dentare înainte ca acestea să devină mai grave, probleme precum dinții înghesuiți, spațiile interdentare excesive, mușcătura incorectă sau dinții care cresc în poziții anormale din punct de vedere anatomic.
Toate acestea pot fi corectate cu o mai mare eficiență în copilărie și astfel sunt evitate alte tratamente mai invazive și costisitoare în viitor. Chiar și așa, acestea pot fi corectate și la maturitate și oferă adulților o mai mare încredere în zâmbetul lor. De cele mai multe ori, pot reprezenta doar o parte din tratament, fiind uneori necesare implanturi.
Aparatul dentar contribuie la dezvoltarea corectă a maxilarului și a structurii faciale, prin alinierea dinților. Un maxilar incorect aliniat va determina o mușcătură greșită, care poate duce, în timp, la probleme de masticație și vorbire. De asemenea, acest aparat poate preveni disfuncțiile articulare temporo-mandibulare, care sunt cunoscute pentru durerile și disconfortul pe care le cauzează.
Dinții corect aliniați sunt mai ușor de curățat și de întreținut, ceea ce reduce riscul de apariție a cariilor dentare și a bolilor gingivale. O bună igienă orală este esențială pentru prevenirea acestor afecțiuni, iar un aparat dentar poate contribui în mod semnificativ la menținerea sănătății orale pe termen lung.
Specialiștii cabinetului stomatologic Dental Concept recomandă ca primul consult ortodontic să fie efectuat în jurul vârstei de 7 ani, când dinții permanenți încep să apară și problemele dentare incipiente pot fi identificate și tratate eficient. Chiar dacă nu toți copiii vor avea nevoie de aparat dentar la această vârstă, evaluarea timpurie va permite monitorizarea dezvoltării dentare și intervenirea asupra problemelor la momentul potrivit. Iar odată ajunși la vârsta maturității, oricând este bine-venit un consult ortodontic, pentru a preveni sau trata probleme deja existente.
Câte tipuri de aparate dentare există?
Aparatele dentare pot fi clasice, ceramice, linguale sau mobile. Aparatul dentar tradițional este cel mai comun, fiind fixat pe dinți cu ajutorul bracketurilor conectate printr-un arc metalic ce exercită presiune pentru a îndrepta dinții.
Acesta este durabil și tratează o gamă largă de probleme ortodontice, fiind prima opțiune a majorității pacienților. Cel ceramic este asemănător cu acesta, însă este mai puțin vizibil, motiv pentru care este ales în special de către adolescenți, iar cel lingual este fixat pe partea interioară a dinților, astfel că este complet ascuns, fiind alegerea perfectă pentru tratamentele discrete.
Aparatul ortodontic mobil este detașabil și poate fi scos în timpul mesei sau a periajului, fiind folosit pentru a corecta probleme minore.
Rolul pacienților în tratamentul ortodontic
Pacienții joacă un rol crucial în succesul propriului tratamentul ortodontic. Este important ca aceștia să respecte instrucțiunile ortodontului, precum purtarea corectă și menținerea igienei orale riguroase. De asemenea, programările regulate la medicul dentist sau ortodont sunt esențiale pentru monitorizarea progresului și ajustarea tratamentului.
Purtarea aparatului dentar încă din timpul copilăriei este esențială pentru corectarea și prevenirea problemelor dentare, ghidarea dezvoltării corecte a maxilarului și menținerea sănătății orale pe termen lung.
Cabinetul stomatologic Dental Concept este alegerea potrivită dacă doriți să verificați sănătatea orală a întregii familii. Echipa de medici stomatologi oferă soluții personalizate, în funcție de nevoile fiecăruia, pentru ca fiecare pacient să beneficieze de un tratament eficient și confortabil.
Investiția în sănătatea dentară nu doar că îți oferă un zâmbet strălucitor și mai multă încredere în tine, ci contribuie și la bunăstarea ta generală pe tot parcursul vieții.
Programează o consultație și află cum poți avea o sănătate orală excepțională acum, dar și pe viitor!
AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.
Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.
AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.
Business OTS
Vocea ta, vizibilitatea ta: articolele tale, în lumina reflectoarelor!
Repatrierea persoanelor decedate: procedura, actele și termenele pe care familiile trebuie să le cunoască
Brașov, august 2026 — Tot mai multe familii din România se confruntă cu una dintre cele mai grele situații posibile: decesul unei rude în străinătate. Procedura de aducere în țară este strict reglementată, iar termenele și actele diferă de la o țară la alta. Funerare Beșliu, firmă de servicii funerare din Brașov, explică pașii pe care familiile trebuie să îi cunoască. Primul pas este obținerea certificatului de deces în țara unde s-a produs decesul, urmat de avizele de transport internațional. Legea cere ca transportul să se facă în sicriu cu inserție de zinc, sigilată, iar documentele trebuie traduse și apostilate, în funcție de țară. Familiile nu trebuie să facă aceste drumuri singure: firmele specializate &ici
Terra Sacrae: De la un simplu link la un website complet, construit pentru clienți, Google și AI
În ultimii ani am văzut o schimbare clară în felul în care companiile își privesc site-ul. Nu mai este suficient să existe. Nu mai este suficient nici să arate bine. Un site trebuie să fie găsit, să explice repede ce face firma, să inspire încredere și, foarte important, să ducă utilizatorul spre o acțiune concretă. În paralel, s-a schimbat și modul în care oamenii caută informația. Google folosește deja experiențe bazate pe AI, iar tot mai mulți utilizatori întreabă direct un asistent AI ce produs să aleagă, ce firmă să contacteze sau care este diferența dintre două soluții. Din punctul meu de vedere, asta nu face site-ul mai puțin important. Îl face mai important. Site-ul este locu
Cât costă recondiționarea injectoarelor la un motor diesel modern?
Un motor diesel care pornește greu, scoate fum, consumă mai mult sau funcționează neregulat poate avea probleme în sistemul de injecție. Totuși, simptomele nu indică automat un injector defect. Costul unei reparații depinde de testare, de tipul injectorului și de cauza care a generat defectul. Pentru un automobil diesel vechi de 5–10 ani, recondiționarea poate reprezenta o alternativă profesionistă la cumpărarea unui set complet de injectoare noi. Mai jos găsești intervale orientative, etapele unei reparații corecte și aspectele care influențează devizul final. Cât costă, orientativ, recondiționarea unui injector diesel?
A sosit Mandarina: AQUA Carpatica, puritate cu gust de fructe
AQUA Carpatica a lansat, în weekendul trecut, la Untold Festival din Cluj-Napoca, noua aromă din gama Flavours cu mandarină. Brandul rămâne fidel promisiunii care a definit dintotdeauna gama Flavours, puritate cu gust de fructe, și o dublează, pentru acest an, cu un mesaj nou, jucăuș: „Alege portocaliul bun”.
Odorizante Auto Premium - Parfumuri pentru Masina de Lunga Durata
Un parfum bine ales nu isi gaseste locul doar pe piele, ci si in spatiul in care petrecem zilnic ore intregi: masina. O aroma atent aleasa completeaza atmosfera din habitaclu si transforma fiecare drum intr-o experienta mai placuta. Fie ca preferi note fresh, lemnoase sau orientale, alegerea unor odorizante auto premium poate schimba complet modul in care percepi fiecare calatorie. Un parfum bine ales nu isi gaseste locul doar pe piele, ci si in spatiul in care petrecem zilnic ore intregi: masina. O aroma atent aleasa completeaza atmosfera din habitaclu si transforma fiecare drum intr-o experienta mai placuta. Fie ca preferi
comunicat de presa Help Autism și DGASPC Sector 2
Help Autism și DGASPC Sector 2 lansează un proiect de 7,9 milioane de lei pentru dezvoltarea serviciilor de îngrijire de zi pentru copiii cu dizabilități Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European Plus (FSE+), pentru dezvoltarea serviciilor de îngrijire de zi destinate copiilor cu dizabilități din Sectorul 2. Parteneriatul dintre Help Autism și DGASPC Sec
O nouă generație de antreprenori redescoperă comerțul angro
Pentru mulți români care vor să înceapă o afacere în comerț, principala problemă nu mai este găsirea unei idei. Internetul a făcut relativ simplă deschiderea unui magazin online, promovarea pe rețelele sociale sau testarea unei nișe. Partea dificilă începe atunci când trebuie cumpărată marfa: ce produse alegi, cât investești și, mai ales, ce faci dacă produsele respective nu se vând? Ani la rând, comerțul angro a fost asociat cu depozite mari, paleți, comenzi consistente și capital pe măsură. Digitalizarea a schimbat &ic
Momentul care schimbă energia întregii seri: Dansul Mirilor la Domeniile Săftica
La o nuntă, există momente care trec repede și momente care rămân în memoria invitaților mult după ce muzica se oprește. Dansul Mirilor face parte din a doua categorie. Este clipa în care cei doi își asumă pentru prima dată, în fața tuturor celor dragi, rolul de soț și soție, iar ringul de dans devine pentru câteva minute centrul întregii petreceri. La Domeniile Săftica, acest moment poate fi construit în jurul poveștii fiecărui cuplu, fără ca tradiția să însemne neapărat o coregrafie rigidă sau un vals clasic. Un dans simplu, o melodie cu valoare personală sau o coregrafie pregătită din timp pot transmite aceeași emoție: începutul unei vieți în doi și bucuria împărtășită cu familia și prietenii.
Comunicat lansare proiect
Societatea ANANDA GENERAL CONSTRUCT S.R.L. anunță începerea proiectului „Construire complex turistic in statiunea Sovata”, cod SMIS 359739, finanțat prin PROGRAMUL DEZVOLTARE DURABILĂ ȘI TRANZIȚIE JUSTĂ 2021-2027, Cod apel: PTJ/756/PTJ_P6/NA/JSO8.1/PTJ_A10, gestionat de ADR Centru. Proiectul se implementează la punctul de lucru din Oraş Sovata, Str. Libertatii, nr.1, jud. Mureș, în perioada 27.07.2026 – 24.07.2028. Obiectivul general: Dezvoltarea întreprinderii ANANDA GENERAL CONSTRUCT SRL p
BADSI „instituționalizează băiatul” printr-un serviciu Concierge
În România, expresia „am un băiat” spune de multe ori mai mult decât o explicație de câteva minute. Ai un băiat pentru anvelope, unul pentru ITP, unul care știe un service bun și, cu puțin noroc, pe cineva pe care îl poți suna atunci când se aprinde un martor în bord și nu știi dacă poți continua drumul. Dincolo de umorul expresiei, există însă o nevoie cât se poate de serioasă. Pentru mulți proprietari, administrarea unei mașini înseamnă timp pierdut cu programări, telefoane, căutarea unui service potrivit și &ici
Prima impresie începe cu ținuta: cum alegi hainele potrivite pentru momentele care contează
Fiecare dintre noi participă, la un moment dat, la evenimente care rămân în memorie: o nuntă, un botez, o aniversare importantă, o gală, o petrecere corporate sau chiar un interviu care poate schimba parcursul profesional. În astfel de momente, ținuta nu reprezintă doar o alegere vestimentară, ci o formă de exprimare a personalității și a respectului față de context. Specialiștii în imagine personală spun adesea că primele secunde sunt suficiente pentru a c
Cum îți construiești o garderobă versatilă fără să faci cumpărături inutile
Moda se schimbă constant, însă garderoba ideală nu este cea plină de haine, ci aceea care îți oferă suficiente combinații pentru orice ocazie. În ultimii ani, tot mai multe persoane aleg să investească în piese vestimentare de calitate, care pot fi purtate în contexte diferite și care rămân actuale indiferent de tendințele sezonului. Această abordare nu înseamnă să renunți la stil, ci să construiești o garderobă inteligentă, bazată pe articole versatile și ușor de asortat. Rezultatul este nu doar un aspect mai elegant, ci și mai puțin timp pierdut în fața dulapului at
Recomand, platforma care schimbă modul în care românii găsesc un meseriaș: descrii lucrarea o singură dată și primești oferte
Găsirea unui meseriaș de încredere rămâne una dintre cele mai frustrante experiențe cotidiene din România. Procesul e cunoscut: o căutare pe internet, o listă de numere de telefon, aceeași descriere repetată de zece ori, jumătate dintre apeluri fără răspuns, iar restul cu un „vă sun eu înapoi" care nu mai vine. La final, decizia se ia din memoria a cinci conversații telefonice și, de cele mai multe ori, cu un singur preț pe masă.
Vulcanizare mobilă în Sectorul 2: ce faci când ai o pană și nu poți ajunge la service
Ai făcut pană în Sectorul 2 și mașina nu mai poate fi condusă? Dacă nu ai roată de rezervă sau anvelopa este prea deteriorată pentru a merge până la o vulcanizare, nu este nevoie neapărat să chemi o platformă. O variantă este să soliciți o vulcanizare mobilă, care poate veni la locația mașinii și poate face intervenția pe loc. Serviciul poate fi util dacă ești acasă, la serviciu, într-o parcare sau chiar pe marginea drumului.
Atras de design sau funcționalitate? Ce căutăm cu adevărat când alegem căruciorul pentru bebeluș
Îți imaginezi că vei alege căruciorul după culoare, după landou, după câte accesorii vine la pachet. Și poate că asta faci. Majoritatea părinților o fac. Ajung acasă cu un sistem impresionant, îl scot din cutie, îl montează cu entuziasm, și în primele două săptămâni totul pare perfect. Apoi vine prima ieșire mai lungă, primul supermarket, prima trecere printr-o ușă îngustă, prima zi ploioasă când
Cât de des te poți vopsi cu vopsea fără amoniac
Vopseaua fără amoniac permite o frecvență mai mare de aplicare față de formulele clasice, dar asta nu înseamnă că firul de păr nu are nevoie de pauze. Regula de bază este minimum 3-4 săptămâni între aplicări, indiferent de formulă. Sub această perioadă, cuticula nu apucă să-și refacă stratul lipidic și pH-ul natural, iar părul devine progresiv mai fragil, mai poros și mai mat. Diferența față de vopseaua cu amoniac nu e că poți vopsi oricând. E că, respectând intervalul minim, daunele cumulate sunt semnificativ mai mici. Amoniacul deschide cuticula agresiv și alterează structura cortexului; formulele fără amoniac, precum cele din gama Herbatint, folosesc mecanisme mai blânde care permit o recuperare mai rapidă a firului.
Cele mai frecvente greșeli pe care le fac oamenii înainte să își monteze panouri fotovoltaice
Interesul pentru sistemele fotovoltaice a crescut considerabil în ultimii ani, iar acest lucru este ușor de înțeles. Costurile tot mai ridicate ale energiei electrice, dorința de a reduce cheltuielile pe termen lung și preocuparea pentru un stil de viață mai sustenabil îi determină pe tot mai mulți proprietari de locuințe și afaceri să ia în calcul această investiție. Totuși, în entuziasmul de a face pasul către independența energetică, mulți oameni se concentrează aproape exclusiv pe alegerea panourilor sau pe găsirea celei mai mici oferte de preț. În realitate, succesul unui sistem fotovoltaic nu depinde doar de echipamentele instalate, ci și de deciziile luate înainte ca primul panou să ajungă pe acoperiș.
Agrii România respinge concluziile Consiliului Concurenței și își reafirmă angajamentul față de fermieri și parteneri
Agrii România (‘Agrii’) a luat act de comunicatul emis de Consiliul Concurenței privind investigația sa asupra presupuselor practici anticoncurențiale ale producătorilor și distribuitorilor de pe piața românească a semințelor și produselor fitosanitare. Agrii respinge ferm concluziile Consiliului Concurenței, afirmă că nu s-a angajat în niciun moment în practici de fixare a prețurilor și, prin urmare, intenționează să își exercite pe deplin dreptul de a contesta decizia prin toate căile legale disponibile.
Comunicat de presă pentru începerea proiectului
Numele proiectului de investiție: ” SISTEM FOTOVOLTAIC PROSUMATOR SC DIAPLAST PRODUCTION SRL” Numele beneficiarului: DIAPLAST PRODUCTION SRL Valoarea totală a p
Ce acte îți trebuie ca român pentru chirie auto Chișinău de la Justrent
Te-ai hotărât să treci granița spre Moldova și vrei o mașină personală, nu să depinzi de taxiuri sau de programul rudelor. Înainte să rezervi, echipa noastră este la un telefon distanță pentru a întreba: ce acte trebuie să ai la tine când apelezi la chirie auto chisinau dacă vii din România? Vestea bună e că procesul e mult mai simplu decât pare, mai ales dacă știi dinainte ce să pregătești. De ce contează actele corecte de la început La Justrent, procesul e gândit special pentru turiștii care vin din afara Moldovei, inclusiv din România, așa că actele cerute sunt clare și puține. Moldo













