Dosarul de pensie, un calvar pentru aproape 150.000 de români și companiile la care au lucrat. EAD lansează serviciul E-adeverința care asigură digitalizarea arhivelor istorice

COMUNICAT DE PRESĂ
TEHNOLOGIE, INVESTIȚII STRĂINE
Dosarul de pensie, un calvar pentru aproape 150.000 de români și companiile la care au lucrat. EAD lansează serviciul E-adeverința care asigură digitalizarea arhivelor istorice
Soluția EAD centralizează toate datele necesare adeverințelor de pensie și transformă arhiva fizică într-una complet digitală
BUCUREȘTI, 23 FEBRUARIE 2021 EAD – Empresa de Arquivo de Documentação SA, una dintre cele mai mari companii portugheze din domeniul arhivării digitale, aduce pe piața din România serviciul E-adeverința, prin accesarea căruia companiile își pot digitaliza arhivele istorice în vederea emiterii rapide a adeverințelor de tip sporuri și venituri pentru dosarele de pensie.
În prezent, procedurile sunt extrem de complicate. Cărțile de muncă au trecut la formatul electronic din 2001, iar pentru perioada anterioară acestui an, angajatorii trebuie să emită adeverințe de muncă, în maximum 30 de zile de la primirea solicitărilor în acest sens. Potrivit estimărilor din piață, 3% dintre cei aproximativ cinci milioane de pensionari din România au solicitat adeverințe pentru recalcularea pensiilor din 2018 până în prezent. Asta înseamnă aproape 150.000 de cereri, concentrate în perioadele imediat următoare modificărilor legislației privind pensiile.
Companiile cu istorie mai veche de anii 2000, din industrii precum cea minieră, siderurgică, auto și nu numai, trebuie să își mobilizeze mai mulți angajați pentru a procesa un număr de maximum 10 cereri într-o lună. Există și arhive fizice vechi de 60 de ani, foarte greu de accesat, păstrate în condiții improprii, cu anumite documente degradate sau distruse complet. Nu de puține ori, termenul de 30 de zile se depășește, iar foștii angajați, în nume propriu sau ca grup, dau în judecată companiile pentru întârzieri semnificative în eliberarea adeverințelor. Pe lângă amenzi, firmele riscă și plata unor penalități pentru lunile de întârziere.
Unic pe piața din România, serviciul E-adeverință oferit de EAD simplifică procedurile și centralizează toate datele necesare, prin scanarea statelor de plată sau a fișelor de retribuție, extragerea informațiilor necesare din ele pentru fiecare angajat și generarea unei baze de date.
„O companie din zona de producție ce a avut sporuri pentru condiții grele de muncă, cu câteva mii de angajați în anii ‘85 – ’90, probabil că primește între 60-120 de cereri de adeverințe anual. Aici venim noi în ajutor, prin serviciul E-adeverința. Companiile își vor simplifica toate procedurile, vor salva resurse importante de oameni și vor reduce costurile pe termen lung. Prin accesarea serviciului EAD, arhivele fizice se vor transforma în unele electronice, iar toate datele necesare eliberării adeverințelor pentru venituri vor putea fi accesate imediat”, explică Liviu Zamfir, Chief Operation Manager EAD Romania și unul dintre experții români în managementul arhivelor.
Prin accesarea serviciului E-adeverința, după procesarea arhivelor fizice, datele vor fi disponibile în platforma RWS (Read, Write & Share), iar adeverințele de tip sporuri și venituri se vor genera cu un singur click. E-adeverința este un serviciu similar cu cele oferite de EAD în Portugalia de mai bine de 10 ani.
„Cuvântul ,digitalizare’ este folosit tot mai des în România. Know-how-ul și experiența noastră din Portugalia, unde avem un portofoliu de peste 2000 de clienți activi, ne ajută foarte mult. Am dezvoltat propriul software de management al documentelor și l-am adaptat la cele mai diverse industrii din piață. Am dezvoltat în permanență procedurile și aplicațiile și le-am dus la un nivel de top. Datorită acestor plusuri, atunci când abordăm companiile românești cu același profil cu al clienților din Portugalia, putem demara rapid și eficient procedurile pentru că suntem la curent cu specificul celor mai multe industrii”, spune Bruno Amaro, CEO EAD Romania.
EAD va începe să implementeze serviciul E-Adeverința pentru o companie care activează în domeniul alimentației publice și care a avut o medie de peste 2000 de angajați anual pe parcursul celor 50 de ani de funcționare. Proiectul se va derula pe parcusul a 7 luni și presupune scanarea a peste 200.000 de fluturași de salariu și extragerea a peste 5 milioane de indecși.
Despre EAD
Înființată în anul 1993, compania este prezentă în Portugalia, Insulele Azore, Madeira și în România, are peste 250 de angajați și o cifră de afaceri care depășește 11 milioane de euro. EAD oferă servicii Business Process Outsourcing (BPO) de scanare și optimizare a proceselor bazate pe documente (fluxuri de lucru digitale), dar și soluții de tip virtual mail-room, precum și cloud storage. EAD RO aduce pe piața din România o aplicație proprie de management al documentelor (DMS), denumită Read, Write & Share (RWS) disponibilă în formă SaaS (Software as a Service), care poate fi adaptată la nevoile fiecărei organizații.
CONTACTE MEDIA
Silviu Vișan, PR Manager, Confident Communications, e-mail: [email protected], mobil: +40 723 024 177
***************************
PRESS RELEASE
TECHNOLOGY, FOREIGN INVESTMENTS
The pension file, a nightmare for almost 150,000 Romanians and the companies they worked for. EAD launches the E-Adeverinta service that ensures the digitization of historical archives
The EAD solution centralizes all the data needed for pension certificates and transforms the physical archive into a digital one
BUCHAREST, FEBRUARY 23, 2021 EAD - Empresa de Arquivo de Documentação SA, one of the largest Portuguese companies in the field of digital archiving, brings to the Romanian market the E-Adeverinta service, by accessing which companies can digitize their historical archives to quickly issue allowances such as bonuses and income for pension files.
Currently, the procedures are extremely complicated. The workbooks have been converted to electronic format since 2001, and for the period before this year, employers must issue work certificates, within a maximum of 30 days of receiving requests to do so. According to market estimates, 3% of the approximately five million retirees in Romania have applied for certificates for recalculating pensions from 2018 to date. This means almost 150,000 applications, concentrated in the periods immediately following the amendments to the pension legislation.
Companies with a history older than the 2000s, in industries such as mining, steel, automotive and more, must mobilize more employees to process a maximum of 10 applications in a month. There are also 60-year-old physical archives, very difficult to access, kept in improper conditions, with certain documents degraded or destroyed. Not infrequently, the 30-day deadline is exceeded, and former employees, in their name or as a group, sue companies for significant delays in issuing certificates. In addition to fines, companies risk paying penalties for months of delay.
"A company in the production area that had bonuses for hard working conditions, with several thousand employees in the years '85 - '90, probably receives between 60-120 applications for certificates annually. Here we come to the rescue, through the E-Adeverinta service. Companies will simplify all procedures, save significant human resources and reduce long-term costs. By accessing the EAD service, the physical archives will be transformed into electronic ones, and all the data necessary for issuing income certificates can be accessed immediately ", explains Liviu Zamfir, Chief Operation Manager of EAD Romania and one of the Romanian experts in archive management.
By accessing the E-Adeverinta service, after processing the physical archives, the data will be available in the RWS platform (Read, Write & Share), and the bonuses and income type certificates will be generated with a single click. E-Adeverinta is a service similar to those offered by EAD in Portugal for more than 10 years.
"The word ,digitization’ is used more and more often in Romania. Our know-how and experience in Portugal, where we have a portfolio of over 2000 active clients, helps us a lot. We have developed our own document management software and adapted it to the most diverse industries on the market. We have constantly developed procedures and applications and taken them to the top level. Due to these advantages, when we approach Romanian companies with the same profile as our clients in Portugal, we can start procedures quickly and efficiently because we are aware of the specifics of most industries ", says Bruno Amaro, CEO of EAD Romania.
EAD will start implementing the E-Adeverinta service for a company operating in the field of public catering and which had an average of over 2000 employees annually during the 50 years of operation. The project will run for 7 months and involves scanning over 200,000 pay slips and extracting over 5 million indexes.
About EAD
Founded in 1993, the company is present in Portugal, the Azores, Madeira, and Romania, has over 250 employees and a turnover exceeding 11 million euros. EAD offers Business Process Outsourcing (BPO) services for scanning and optimizing document-based processes (digital workflows), as well as virtual mail-room solutions, as well as cloud storage. EAD RO brings to the Romanian market its own document management application (DMS), called Read, Write & Share (RWS) available in SaaS (Software as a Service) form, which can be adapted to the needs of each organization.
MEDIA CONTACTS
Silviu Vișan, PR Manager, Confident Communications, e-mail: [email protected], mobile: +40 723 024 177
AGERPRES nu îşi asumă responsabilitatea pentru informaţiile conţinute de comunicatele primite şi publicate în fluxul de ştiri sau pe site-ul public. Responsabilitatea conţinutului aparţine exclusiv emitentului comunicatului de presă.
Agenţia Naţională de Presă AGERPRES nu poate fi trasă la răspundere pentru informaţii inexacte/false transmise de către emitenţii comunicatelor de presă.
AGERPRES îşi rezervă dreptul de a nu publica comunicatele de presă care conţin exprimări injurioase, atacuri la persoană şi/sau acuzaţii, încălcări ale drepturilor altor persoane, garantate de Constituţia României.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.
Business OTS
Vocea ta, vizibilitatea ta: articolele tale, în lumina reflectoarelor!
Alegerea căștilor Bluetooth bazată pe activitatea preferată: sport, muncă, relaxare
Alegerea căștilor Bluetooth potrivite pentru activitatea ta preferată poate face o diferență uriașă în experiența audio de zi cu zi. Fie că ești pasionat de sport, te concentrezi intens la locul de muncă, sau pur și simplu vrei să te relaxezi ascultând muzica preferată, căștile joacă un rol esențial. Descoperă cum să identifici caracteristicile cheie ale căștilor Bluetooth pentru fiecare activitate în parte, ce specificații ar trebui să iei în considerare și cum să faci alegerea ideală astfel încât să îți optimizezi performanța! Cuprins
Ghid practic pentru calculul personalizat al BTU la aparatul tău de aer condiţionat: Iată ce este important să ştii!
Alegerea corectă a capacității unui aparat de aer condiționat este importantă pentru a asigura confortul termic într-o locuință. Totuși, precizia calculării BTU (British Thermal Units) nu depinde doar de suprafața spațiului, ci și de factori precum izolația termică și poziționarea locației față de lumina solară. Izolarea eficientă a clădirii poate reduce semnificativ cerințele de energie, în timp ce un spațiu generos cu deschideri mari poate necesita ajustări suplimentare pentru a compensa pierderile de căldură sau încălzirea excesivă. Înțelegerea acestor detalii te va ajuta să faci alegeri informate, economisind atât energie, cât și bani, ceea ce va contribui la un mediu mai sustenabil și confortabil.
Uniformele personalizate: investiție în imaginea sustenabilă a companiei tale
Uniformele personalizate pot deveni un element esențial pentru consolidarea imaginii unei companii. Ele nu doar că oferă un aspect unitar și profesionist angajaților, ci transmit și valori importante legate de identitate, transparență și respect față de mediu. Prin alegerea unor materiale sustenabile și colaborarea cu furnizori care respectă standarde etice, companiile pot integra ușor aceste principii în politicile lor interne. O echipă care poartă uniforme personalizate transmite coerență, grijă față de detalii și un angajament clar pentru responsabilitate socială. Un design bine ales contribuie la recunoașterea rapidă a brandului, încurajează loialitatea angajaților
Cât te costă de fapt un joc „gratuit” de păcănele
Uneori, când intri pe net, te lovești de tot felul de reclame colorate cu păcănele „gratis” sau „free spins”, de parcă ar fi cel mai simplu mod de a-ți face ziua mai veselă. E ca atunci când ești cu gașca în fața unui magazin și cineva îți flutură un pahar de suc „din partea casei”. Aparent, nu te costă nimic, dar știi și tu că nicăieri în lumea asta nu e totul pe gratis. Poate că primești un strop de distracție, dar de multe ori pachetul complet înseamnă și niște costuri pe care n-ai cum să le vezi de la început. Dacă tot ai ajuns aici și-ți faci planuri să încerci un casino online, stai nițel și a
Consultatia neurologica – Ce este, cum se desfasoara si care sunt afectiunile diagnosticate?
Tulburarile de ordin neurologic si afectiunile degenerative se numara printre cele mai complexe si provocatoare probleme de sanatate. Acest lucru vine ca urmare a impactului asupra pacientului, dar si a impactului in viata apartinatorilor. Mai mult, dificultatea de a stabili rapid diagnosticul si lipsa unor tratamente care sa duca la vindecarea completa a pacientului plaseaza aceste afectiuni si tulburari in randul celor mai complexe astfel de probleme de sanatate. Incidenta afectiunilor neurologice la nivel mondial este una foarte ridicata. Desi exista multe diagnostice in randul afectiunilor neurologice, unele au o incidenta mult
Ocroteşte mediul acvatic cu „Focus to green eco life”
Evenimentele proiectului “Focus to Green-Eco-life” ȋţi aduc informaţii interesante despre apă şi „lumea verde” ce susţine viaţa pe Pământ. Ne-am continuat astăzi seria întâlnirilor şi călătoria în lumea vie a mediului înconjurător. A venit rȃndul mediului acvatic, să ni se dezvăluie şi să ȋl ȋnţelegem mai bine, pentru a-l putea ocroti. Alături de copiii Grădiniţei Nr. 23, din Bucureşti. Am discutat despre relaţia noastră cu apa, mediul acvatic, arborii şi plantele specifice, dar şi despre lumea invizibilă şi vindecătoare a acestora.
Roborock lansează seria Qrevo cu funcții avansate la prețuri accesibile
Roborock, lider global în soluțiile de robotică ultra-inteligente pentru casă, lansează seria Roborock Qrevo, care include două modele noi: Roborock Qrevo 5AE și Roborock QR 798. Cu funcționalități de top la prețuri accesibile, ambele modele sunt echipate cu stații multifuncționale avansate, sisteme inteligente de navigație și o putere de aspirare ridicată, oferind utilizatorilor soluția ideală de curățenie și cea mai bună opțiune de aspirator robot indiferent de tipul de locuință. Curățenie inteligentă, fără efort, cu ajutorul stației multifuncționale – întreține și îngrijește mopurile automat Ambele aspiratoare robot sunt
Zalando aniversează trei ani în România și dezvăluie preferințele de shopping ale românilor
Streetwear-ul, produsele premium și articolele pentru copii domină preferințele de cumpărare. Categoria sneakers conduce topul vânzărilor în România, urmată de articolele de exterior și genți și bagaje. Bucureștiul este lider la achizițiile de articole sport și pentru copii, în timp ce locuitorii din Cluj-Napoca manifestă un interes crescut pentru piesele esențiale de zi cu zi.
Cum arată un cartier ideal, conturat de specialiști? Storia lansează „Cartierul Perfect” – o inițiativă care reunește expertiza din urbanism, transport, calitatea aerului și imobiliare
Storia lansează „Cartierul Perfect” – un proiect care propune o machetă conceptuală care ilustrează, cu ajutorul experților, cum ar putea arăta un cartier urban construit în jurul nevoilor cetățenilor. Mersul pe jos, bicicleta și transportul public sunt prioritare, curtea școlii devine spațiu deschis comunității, iar toate intervențiile pun accent pe siguranță, accesibilitate și calitatea vieții. Proiectul reunește experți din urbanism, transport, calitatea aerului și imobiliare și este disponibil atât sub forma unei machete fizice, cât și într-o experiență digitală interactivă, pe p
O nouă ediție a Întâlnirilor JTI
Anima Obscura sau despre viitorul dansului și al umanității în era tehnologiei „Trăim într-o societate obsedată de optimizare: vrem să fim mai sănătoși, să trăim mai mult, să ne prelungim tinerețea. Iar tehnologia, tot mai prezentă în viața noastră și chiar în corpul nostru, ne schimbă radical traiectoria evoluției ca specie”, a declarat Nanine Linning, Director Artistic al Scapino Ballet Rotterdam, compania invitată la cea de-a 26- a ediție a Întâlnirilor JTI.
Comunicat de presă
Comunicat de presă „ProDIGI” Cod SMIS 332349 - oportunitate de dezvoltare pentru Angajații din Județul Argeș
Redescoperire și reconectare – o nouă șansă pentru copiii speciali din București
35 de copii cu dizabilități vor beneficia de programe terapeutice personalizate, activități educative și experiențe sociale care le pot schimba parcursul în viață. București, 18 iunie 2025 Un nou proiect cu suflet prinde viață în această vară, adus în lumină de Fundația pentru copii Șansa la Viitor, cu sprijinul Transelectrica SA: „RE-CONNECT – Redescoperire și Conectare Dincolo de Dizabilitate” – o inițiati
Ce sunt pivoţii din fibră de sticlă?
Pivotul dentar este un dispozitiv protetic utilizat pentru refacerea structurii unui dinte care a suferit distrugeri majore, în special după un tratament de canal. În mod obișnuit, acest dispozitiv este introdus în canalul radicular pentru a oferi suport unei coroane artificiale. O variantă tot mai frecvent utilizată este pivotul din fibră de sticlă, o soluție modernă care îmbină rezistența mecanică cu avantajele estetice și biologice. Compoziția și rolul funcțional Pivotul din fibră de sticlă este alcătuit din fibre fine, orientate axial, încorporate &i
Cazinourile online – o lume aflată în continuă mișcare
Industria jocurilor de noroc se schimbă în acord cu evoluția tehnologiei și preferințele utilizatorilor și evoluează mereu. În ultimii ani piața de sloturi online și de jocuri pentru cazinouri online a înregistrat o creștere importantă, reușind să asigure aproximativ 70% din încasările din domeniu. Ceea ce înseamnă că viitorul se scrie în această direcție. Și, ca în multe alte domenii, implicarea inteligenței arti
Ceaiul de trandafiri – un ceai mai puțin cunoscut, dar cu numeroase beneficii pentru sănătate
În lumea ceaiurilor, varietățile precum ceaiul verde, negru sau de mușețel sunt bine cunoscute și frecvent consumate. Însă există un ceai delicat, parfumat și extrem de valoros pentru sănătate, care merită mai multă atenție: ceaiul de trandafiri. Obținut din petalele uscate ale trandafirului, în special din soiurile Rosa damascena sau Rosa centifolia, acest ceai oferă nu doar o experiență senzorială deosebită, ci și o gamă largă de beneficii terapeutice. Deși nu este la fel de popular ca alte infuzii, ceaiul de trandafiri se remarcă printr-un conținut bogat de antioxidanți, vitamine și compuși antiinflamatori, care îl transformă într-o alegere excelentă pentru susținerea sănătății fizice și emoționale.
MARTIN STREL, LEGENDA MONDIALĂ A ÎNOTULUI, VINE ÎN ROMÂNIA PENTRU EVENIMENTUL ISTORIC "72 DUS-ÎNTORS"
Deținătorul a 5 recorduri Guinness World Records se alătură lui Mihai Badea într-o provocare de 72 de ore pe Canalul Siderurgic din Călărași pentru susținerea copiilor cu nevoi speciale. Legendarul înotător sloven Martin Strel, cunoscut drept "Big River Man" și deținătorul unor recorduri mondiale de neegalat în înotul de anduranță, vine pentru prima dată în România, pentru a lua parte la un eveniment unic. Alături de înotătorul român Mihai Badea, Strel va participa la „72 Dus-Întors”, primul eveniment de înot de anduranță de 72 de ore continuu din țară, desfășurat între 17 și 20 iulie 2025, pe Canalul Siderurgic din Călărași
Brașov: petiție publică pentru relansarea serviciilor de închiriere de trotinete electrice Bolt și Lime - www.vremtrotinete.ro
Locuitorii și vizitatorii Brașovului sunt invitați să își spună cuvântul cu privire la relansarea serviciilor de închiriere a trotinetelor electrice prin intermediul unei petiții publice lansate luni de Asociația Coaliția pentru Economia Digitală pe portalul www.vremtrotinete.ro. Peste 50.000 de brașoveni și alte mii de turiști care vizitează anual municipiul Brașov au rămas fără mijlocul de transport preferat, trotineta electrică, în urmă deciziei surprinzătoare a autorităților locale de a nu acorda autorizația anuală de funcționare pentru 2025 operatorilor acestu
Conferința BE INSPIRED. MAKE IT HAPPEN! ajunge la Craiova în 19 iunie
Seria de conferințe regionale „Be Inspired. Make it Happen!”, organizată de Asociația B-Leader împreună cu Doingbusiness.ro și susținută de Raiffeisen Bank, are loc joi 19 iunie, la Craiova, Ramada Plaza, iar ADR Sud Vest Oltenia s-a alăturat proiectului ca și co-organizator local. Evenimentele sunt dedicate antreprenorilor și liderilor de business care doresc să accelereze dezvoltarea companiilor pe care le conduc, beneficiind de inspirație, know-how aplicat și o comunitate solidă de profesioniști. Deși mai
Comunicat de Presă - Standardele europene de calitate eQval pentru recunoașterea formală a competențelor din voluntariat
Suntem încântați să anunțăm lansarea oficială a Ghidului eQval, o resursă inovatoare menită să sprijine recunoașterea și validarea formală a competențelor dobândite prin voluntariat. Dezvoltat sub egida proiectului european Erasmus+, Ghidul eQval propune un cadru structurat și transparent pentru validarea învățării non-formale și informale obținute în contexte de voluntariat, venind în întâmpinarea unei nevoi reale și în creștere la nivel european și național. Realizat după doi ani de cercetări aprofundate, consultări ample la nivel european, testări riguroase și cooperare &icir
Cum să alegi lamele de microscop potrivite pentru activitatea ta științifică?
Alegerea lamelor de microscop potrivite poate face diferența între obținerea unor rezultate clare și interpretări eronate în experimentele tale științifice. Indiferent dacă lucrezi în domeniul biologiei, chimiei sau al medicinei, înțelegerea caracteristicilor și beneficiilor diverse ale lamelor disponibile pe piață este foarte importantă. Acest articol îți va oferi o perspectivă asupra tipurilor de lame de microscop, materialelor din care sunt fabricate și aplicațiilor specifice fiecăruia. Pornind de la lame standard la cele specializate pentru diferite domenii de cercetare, vei descoperi cum să îți selectezi corect echipamentele pentru a asigura precizia și eficiența lucrărilor tale.