Cristian Andrei (CNAIR): De la începutul PNRR, au fost alocați pentru siguranța rutieră peste un miliard de lei
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a beneficiat, prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), de peste un miliard de lei pentru siguranța rutieră și implementarea unor proiecte, a declarat, joi, șeful Direcției Întreținere, Siguranța Circulației, Drumuri și Poduri, Cristian Andrei, la prima conferință dedicată unei campanii pentru siguranță rutieră.
Printre proiecte acesta a amintit iluminarea trecerilor de pietoni cu sisteme foarte performante de detectare a prezenței pietonilor în zonă de la o distanță suficientă pentru a frâna, îmbunătățirea marcajelor rutiere sau implementarea la intrarea în localități a unor echipamente de calmare a traficului.
'Aceasta este prima campanie pe care CNAIR o desfășoară în cei 35 de ani (de la Revoluție - n. r.) și o facem singuri. A mai fost una în anii 2007, când eram în perioada de accedere în Uniunea Europeană și ne-au fost alocate fonduri. Atunci a fost o campanie pe care am desfășurat-o împreună cu Poliția Rutieră. Acum, datorită acestor fonduri care pentru noi au fost un balon de oxigen, practic, dat de PNRR, am reușit să promovăm și o campanie de siguranță rutieră', a afirmat reprezentantul companiei de drumuri.
Potrivit acestuia, DN1 și DN2 sunt cele mai negre trasee, unde se întâmplă accidente cu consecințe grave, cu morți și răniți, iar printre acestea se află și copii.
'Probabil că mulți dintre dumneavoastră știu de ce am ales DN1 și DN2: pentru că și DN1 și DN2 sunt pe harta noastră inginerească cele mai negre, ca să zicem așa, trasee unde se întâmplă accidente cu consecințe grave, cu morți și răniți. Nu în ultimul rând, și copii se află printre aceste victime. Noi ne preocupăm în continuare și de dotarea drumurilor cu tot ceea ce înseamnă siguranță rutieră. Astfel, de la începutul Programului Național de Redresare și Reziliență au fost alocați pentru siguranța rutieră 1.000.000.239 lei și câteva proiecte, ca să le menționez, pentru că ele au fost destul de multe, sunt: iluminarea trecerilor de pietoni cu niște sisteme foarte performante cu care practic poți să detectezi prezența pietonilor în zona trecerilor de pietoni de la o distanță suficientă ca să poți să frânezi. De asemenea, au fost îmbunătățite marcajele rutiere din această zonă periculoasă', a menționat el.
În plus, compania de drumuri are 'o abordare foarte specială' la intrările în localități, prin implementarea unor echipamente de calmare a traficului în momentul în care participantul la trafic intră în localitate.
'La intrare am echipat niște console care sunt deasupra drumului cu niște radare care indică viteza instantanee și s-au gândit niște copii din Oltenia că ar fi bine să facă concursuri de viteză alergând pe partea de carosabil în locul mașinilor. Acel radar instantaneu le arăta viteza cu care ei alergau înspre consola respectivă. Este un mod de educație și acesta. Suntem în curs de a implementa aproximativ 130 de astfel de device-uri pentru calmarea traficului, multe sensuri giratorii, pasaje subterane denivelate dotate cu lifturi și scări rulante prin care, practic, în zonele foarte aglomerate, desființăm trecerile de pietoni la nivel care prezentau un risc sporit de accidente, multă semnalizare rutieră, în special semnalizare luminoasă cu alimentare solară pentru că ele sunt foarte eficiente și, nu în ultimul rând, kilometri întregi de sisteme de protecție pasivă. E vorba de parapeți pe care i-am amplasat în zonele unde înregistram multe accidente', a explicat Cristian Andrei.
El a subliniat că toate aceste măsuri au dus la o scădere, în ultimii cinci ani, cu aproximativ 42% a numărului de victime din accidente grave în 'punctele negre' care erau monitorizate.
'Acest lucru ne dă speranța ca, până în anii 2030, pentru măsurile care sunt deja în diferite stadii de implementare pe aceste zone de puncte periculoase de pe rețeaua de drumuri naționale și autostrăzi, să poată fi atinsă ținta Comisiei Europene de reducere a numărului de persoane decedate provenite din accidente rutiere cu 50%. Suntem aproape de acest target. Dacă vom continua în acest ritm și vom avea și susținerea financiară, pentru că fără bani, să fim sinceri, este foarte greu să ai rezultate...E vorba și de (...) coerciție', a susținut acesta.
Andrei a făcut referire la programul e-Sigur, prin care, în opinia sa, se vor obține mult mai multe rezultate pe partea de coerciție.
'Pentru coerciție, tot în cadrul acestor probleme, avem alocate fonduri ca să aplicăm programul e-Sigur. Programul e-Sigur reprezintă practic amplasarea acelor radare de viteză care vor trimite amenzile acasă și cred că vom avea mult mai multe rezultate din coerciție decât aceste măsuri, care sunt mai mult, să zicem, demonstrative sau un exemplu educativ. Vreau să vă spun că datorită acestei reduceri de accidente, din măsurile pe care le-am aplicat, am obținut o economie a costului social de aproximativ 5,62 miliarde de lei. Practic, am redus numărul de accidente, avem de la Comisia Europeană evaluarea cât costă un mort și un rănit grav, iar totalul celor salvați conduc la această sumă. Gândiți-vă că am investit doar 1.000.000.400 și am obținut economii de aproximativ 5,6, deci aproape un miliard de dolari. În 5 ani este ceva pentru o țară în care ne zbatem să obținem fiecare leuț ca să redresăm bugetul țării', a subliniat oficialul CNAIR.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a organizat, joi, prima conferință din cadrul proiectului pilot 'Campanie națională de creștere a siguranței rutiere prin informarea și educarea elevilor din județele tranzitate de DN 1 și DN 2 pe sectoarele aflate în administrarea CNAIR'. AGERPRES/(A - redactor: Oana Tilică, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Manea (BCR): Creditarea ar putea crește cu 4-5% în 2027
Creditarea ar putea înregistra o creștere de 4-5% în anul 2027, însă evoluția va fi diferită de la un segment la altul, a declarat miercuri Sergiu Manea, CEO al Băncii Comerciale Române (BCR) și președinte al Consiliului Patronatelor Bancare din România (CPBR), la Profit Financial Forum 2026. 'Cred că ne uităm în continu
ITM București a aplicat amenzi de peste cinci milioane de lei în domeniul construcțiilor
Inspectorii de muncă din cadrul ITM București au aplicat amenzi în valoare de peste cinci milioane de lei, în perioada 12-16 octombrie, în cadrul Campaniei Naționale în domeniul construcțiilor. Potrivit unui comunicat de presă al instituției, transmis miercuri AGERPRES, acțiunea a avut ca obiectiv prioritar identificarea și combaterea c
Aproximativ 1.550 de salariați ai CFR Marfă nu și-au primit salariile de patru luni (sindicate)
Aproximativ 1.550 de salariați ai CFR Marfă nu și-au primit salariile de patru luni, iar situația acestora necesită intervenția imediată a Guvernului pentru identificarea unui mecanism legal și financiar de plată a restanțelor, susțin reprezentanții Federației Naționale Feroviare Mișcare Comercial Vagoane (FNFMCV), într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES.
Dănescu (ARB): Riscul legislativ reprezintă principala provocare a industriei bancare din România
Riscul legislativ reprezintă principala provocare a industriei bancare din România, în condițiile în care aproximativ 80% dintre cele 124 de proiecte cu care lucrează Asociația Română a Băncilor (ARB) sunt legate de acest risc, a declarat președintele executiv al ARB, Florin Dănescu, la Profit Financial Forum 2026. 'Din perspectivă
Petrescu (ASF): Dezvoltarea pieței de capital și diversificarea surselor de finanțare pot reduce dependența economiei de creditarea bancară
Dezvoltarea pieței de capital și diversificarea surselor de finanțare pot reduce dependența economiei de creditarea bancară și de resursele bugetare, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu, în cadrul Profit Financial Forum 2026. 'România se confruntă cu o suprapunere a vulnerabilităților interne
ANOFM: Operatorii economici oferă 30.677 de locuri de muncă la nivel național
Agenții economici din România pun la dispoziție 30.677 de locuri de muncă, în această perioadă, conform datelor centralizate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Cele mai multe posturi vacante sunt oferite pentru: conducător auto transport rutier (3.625); lucrător comercial (1.611); manipulant mărfuri (1.388); muncitor neca
Conferința internațională 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investment', la cea de-a treia ediție
New Strategy Center organizează, în joi și vineri, cea de-a treia ediție a conferinței internaționale 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investment'. 'Reconstrucția Ucrainei înseamnă din perspectiva României în primul rând conectivitate în triunghiul strategic România - Moldova - Ucraina. Î
CECCAR respinge tentativa de instituire a unui monopol profesional prin modificarea Legii avocaturii și a Codului civil
Dezvoltarea unei profesii nu se poate realiza prin limitarea competențelor celorlalte profesii și prin restrângerea libertății economice, transmite Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), care își exprimă profunda îngrijorare și dezaprobarea fermă față de propunerea legislativă pentru modificarea și complet
Creșterea taxelor ca soluție de reducere a deficitului bugetar și-a atins limitele (analiză)
Majorarea taxelor ca soluție de reducere a deficitului bugetar și-a atins limitele, în condițiile în care companiile și populația resimt deja povara fiscală, iar economia României ar urma să înregistreze o creștere de numai 0,7% în acest an, consideră Ruxandra Târlescu, partener coordonator Taxe în cadrul PwC România.
Petrescu (ASF): România trebuie să transpună reglementările europene privind criptoactivele
România trebuie să adopte reglementările europene privind criptoactivele, prin transpunerea în legislația națională a cadrului MiCA, iar Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) va avea un rol important în reglementarea acestui sector, a declarat miercuri președintele instituției, Alexandru Petrescu, la evenimentul Profit Financial.forum - '
Modificări în circulația trenurilor ca urmare a lucrărilor efectuate de către CFR SA pe secțiunea Târgu Jiu - Ecaterina Teodoroiu
Circulația trenurilor va suferi modificări în ultima săptămână a lunii octombrie ca urmare a unor lucrări la infrastructura feroviară între stațiile Târgu Jiu și Ecaterina Teodoroiu, concomitent cu lucrările între stațiile Târgu Jiu - Amaradia și Târgu Jiu - Lunca Budieni, informează miercuri CFR Călători.
România are nevoie de un moratoriu fiscal de 3-5 ani pentru a recâștiga încrederea investitorilor (analiză)
România are nevoie de un moratoriu fiscal care să asigure stabilitatea taxelor și impozitelor pentru o perioadă de 3-5 ani și de un dialog periodic între Guvern și mediul de afaceri, pentru recâștigarea încrederii investitorilor, susțin experții companiei de consultanță Frames, într-o analiză transmisă miercuri AGERPRES.
Piața spațiilor de birouri flexibile din București depășește de 6,5 ori nivelul din 2015 (raport)
Stocul de spații de birouri flexibile din București a ajuns la aproximativ 73.500 metri pătrați, de peste 6,5 ori mai mare comparativ cu nivelul de 11.100 metri pătrați înregistrat în 2015, potrivit raportului Bucharest Flex Office Overview 2026, realizat de Cushman & Wakefield Echinox. În prezent, în București sunt
Inspecția Muncii pregătește un sistem de controale bazat pe analiza automată a riscurilor
Inspecția Muncii pregătește introducerea unui sistem de controale bazat pe analiza automată a riscurilor, prin intermediul unei platforme care va recalcula periodic indicatorii de risc și va permite inspectorilor accesul la informații direct în timpul controalelor, potrivit unui comunicat al instituției. 'O componentă esențială este
Peste 82% dintre locurile de muncă postate de la începutul anului au salariul afișat în anunț (platformă de recrutare)
Peste 82% dintre cele 37.000 de locuri de muncă postate de la începutul anului pe platforma iajob.ro au avut salariul afișat în anunțul de angajare, pondere aproape dublă față de cea înregistrată la nivelul platformei eJobs.ro, unde 42% dintre joburi au inclus această informație, potrivit datelor transmise miercuri de eJobs România.











