O navă grecească atacată de rebelii houthi s-a scufundat
Nava grecească transportatoare de cărbune "Tutor", atacată în Marea Roşie de rebelii houthi din Yemen săptămâna trecută, s-a scufundat, a confirmat miercuri o companie de salvare maritimă, citată de Reuters.
Nava vrachier a fost lovită pe 12 iunie de rachete şi de o barcă prevăzută cu explozivi dirijată de la distanţă. De atunci, nava a început să ia apă şi în final s-a scufundat.
Două ambarcaţiuni ale companiei de salvare pe mare "Tsavliris Salvage" s-au îndreptat spre locul unde a fost semnalată ultima poziţie a navei, dar li s-a comunicat de către forţele navale din zonă că resturile şi petele de petrol observate la suprafaţa apei indică scufundarea acesteia, prin urmare au abandonat misiunea.
Vrachierul deţinut de o companie din Grecia şi care naviga sub pavilion Liberia avea 22 de membri ai echipajului, dintre care 21 au fost evacuaţi, iar unul, ce pare că se afla în sala motoarelor în momentul atacului, este dat dispărut.
Aceasta este a doua navă comercială scufundată de rebelii houthi, apropiaţi de Iran şi care controlează coasta vestică a Yemenului. Aceştia recurg la astfel de atacuri cu drone şi rachete din noiembrie anul trecut, când au ameninţat că orice navă aflată în zonă şi a cărei destinaţie este Israelul poate fi o ţintă a lor, ca ripostă faţă de ofensiva armatei israeliene împotriva grupării Hamas în Fâşia Gaza. Rebelii houthi au atacat însă şi nave fără legătură cu Israelul.
Un astfel de atac cu rachete a avariat grav săptămâna trecută nava cargou "Verbena", sub pavilion Palau, deţinută de o campanie ucraineană şi care transporta materiale de construcţie. Echipajul nu a reuşit să oprească incendiul şi a abandonat cargoul, care acum pluteşte în derivă în Golful Aden şi riscă să se scufunde la rândul său.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Irina Cristea, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.