logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

VIDEO Război Israel-Hamas/ Manifestaţii pro-palestiniene în lume; incidente la Londra

Image

Sute de mii de demonstranţi au ieşit în stradă sâmbătă în marile oraşe din Europa, Orientul Mijlociu şi Asia pentru a-şi manifesta sprijinul faţă de populaţia palestiniană din Fâşia Gaza, unde armata israeliană şi-a intensificat operaţiunile militare prin bombardamente violente şi incursiuni terestre împotriva grupării islamiste Hamas, transmite Reuters.

Una dintre cele mai mari demonstraţii a avut loc la Londra, unde circa 100.000 de persoane au cerut încetarea focului în Fâşia Gaza şi au avut loc confruntări cu poliţia. Au fost organizate şi contramanifestaţii, dar cu participare mult mai redusă. Premierul britanic Rishi Sunak s-a raliat în acest conflict poziţiei SUA şi s-a abţinut să ceară o încetare a focului, pledând doar pentru pauze umanitare care să permită distribuirea ajutoarelor.

 


Mii de persoane au manifestat de asemenea în mai multe oraşe germane împotriva bombardamentelor israeliene în Fâşia Gaza, inclusiv la Berlin, unde circa 3.000 de manifestanţi s-au adunat la un protest deşi autorităţile au interzis desfăşurarea unor astfel de manifestaţii.

 

 

Foto: (c) Annegret Hilse/REUTERS 


Alte manifestaţii pro-palestiniene mai semnificative în Europa au avut loc la Copenhaga, Stockholm şi Roma. În Franţa, unde în mai multe oraşe au fost interzise manifestaţiile palestiniene, un mic miting a avut totuşi loc la Paris, sfidând interdicţia. Un alt protest s-a desfăşurat şi la Marsilia.

 

 

Foto: (c) TAYFUN SALCI/EPA


Cea mai importantă manifestaţie pro-palestiniană a avut loc în Turcia, la Istanbul. Vorbind acolo în faţa a sute de mii de persoane, preşedintele Recep Tayyip Erdogan a criticat vehement Israelul şi Occidentul.

 

 

Foto: (c)  ERDEM SAHIN/EPA 



În Asia, o manifestaţie numeroasă a fost în Malaezia, unde protestatarii s-au adunat lângă ambasada SUA din Kuala Lumpur. Au continuat de asemenea manifestaţiile anti-israeliene în Orientul Mijlociu, mai ales în capitala irakiană Bagdad.

 

 

Foto: (c) Hasnoor Hussain/REUTERS 


Ministrul israelian al apărării Yoav Gallant a declarat sâmbătă că războiul împotriva mişcări islamiste Hamas "a intrat într-o nouă fază" şi că "pământul în Gaza s-a cutremurat" după o noapte de bombardamente intense şi o incursiune terestră a armatei israeliene, operaţiuni care urmăresc neutralizarea vastei reţele de tuneluri subterane folosite de gruparea islamistă Hamas şi anihilarea acestei grupări care a ucis peste 1.400 de persoane în atacul surpriză asupra Israelului pe 7 octombrie.

Relatările din Fâşia Gaza vorbesc într-adevăr despre scene ca după cutremur în urma bombardamentelor israeliene violente din noaptea de vineri spre sâmbătă, cu clădiri puse la pământ şi cratere în şosele, în timp ce ultimul bilanţ al victimelor comunicat de Ministerul palestinian al Sănătăţii arată 7.650 de morţi şi 19.450 de răniţi de când a început războiul pe 7 octombrie.AGERPRES/(AS - editor: Sorin Popescu, editor online: Andreea Preda)

 

Citeşte şi:

 

LIVE UPDATE Război Israel-Hamas / Adunarea Generală a ONU cere încetarea ostilităţilor, în timp ce IDF anunţă extinderea operaţiunilor terestre în Gaza

Afisari: 47

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie