VIDEO Război Israel-Hamas/O primă echipă medicală a Crucii Roşii a intrat în Gaza de la începutul conflictului
O echipă medicală a Crucii Roşii a intrat în Fâşia Gaza pentru prima dată de la începutul războiului dintre Israel şi Hamas, a anunţat vineri un purtător de cuvânt al Comitetului Internaţional al Crucii Roşii (CICR), relatează AFP.
Însoţind un convoi de camioane cu ajutoare umanitare, această echipă este formată din mai mulţi medici specializaţi în răni suferite în urma războiului, potrivit CICR.
Ei sunt dotaţi cu echipamente care le permit să "trateze între 1.000 şi 5.000 de persoane, în funcţie de gravitatea rănilor".
"Nu este însă suficient", a avertizat directorul regional al CICR, Fabrizio Carboni. Aceasta va "ajuta la atenuarea presiunii extreme exercitate asupra personalului medical din Gaza, însă accesul sigur şi susţinut pentru ajutorul umanitar este urgent", a mai spus el.
Ministerul Sănătăţii din Gaza a anunţat vineri că 7.326 de persoane au fost ucise şi alte aproape 19.000 au fost rănite în Fâşia Gaza de la începutul războiului.
La trei zile după ce Israelul a dat undă verde, obţinută în urma vizitei preşedintelui american Joe Biden la Tel Aviv, primul convoi cu ajutoare umanitare a intrat în Gaza din Egipt pe 21 octombrie prin punctul de trecere a frontierei de la Rafah, singurul care nu este controlat de Israel. De atunci, mai multe convoaie au intrat în enclava palestiniană.
Nu este însă suficient, potrivit organizaţiilor umanitare care avertizează zilnic asupra situaţiei catastrofale cu care se confruntă cei aproximativ 2,4 milioane de locuitori ai Fâşiei Gaza, supuşi unei blocade totale impuse de Israel după atacul asupra teritoriului său din 7 octombrie.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Irina Cristea, editor online: Ady Ivaşcu)
Citeşte şi:
* LIVE UPDATE Război Israel-Hamas / Liderii UE solicită coridoare şi pauze umanitare în Fâşia Gaza
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.