logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Decesul Papei emerit Benedict al XVI-lea: Papa Francisc omagiază personalitatea sa ''nobilă şi gentilă''

Image

Papa Francisc i-a adus un omagiu sâmbătă predecesorului său Benedict al XVI-lea, salutând o "persoană atât de nobilă", la câteva ore după decesul acestuia, la Vatican, la vârsta de 95 de ani, relatează AFP şi Reuters.

"Ne amintim cu emoţie de persoana sa atât de nobilă, de gentilă, şi simţim atâta recunoştinţă în inimile noastre, recunoştinţă pentru că Dumnezeu l-a dăruit Bisericii şi lumii", a declarat papa în cadrul unei ceremonii la bazilica Sfântul Petru din Roma, subliniind "sacrificiile" aduse de acesta "pentru binele Bisericii".

Fostul papă, care a încetat din viaţă sâmbătă la 95 de ani, va fi înhumat pe 5 ianuarie într-o criptă din bazilica Sfântul Petru din Roma, a anunţat puţin mai devreme Vaticanul.

"Sicriul Suveranului pontif emerit va fi adus în bazilica Sfântul Petru, apoi în grotele Vaticanului (unde se află mormintele papale) pentru a fi înhumat", a precizat într-un comunicat serviciul de presă al Sfântului Scaun.

De luni până miercuri, sicriul teologului german, născut Joseph Ratzinger, va fi expus în bazilica Sf. Petru, unde credincioşii vor putea veni să se reculeagă.

Funeraliile vor fi oficiate, joi, de Papa Francisc. Este pentru prima oară în istoria modernă când un papă prezidează funeraliile predecesorului său.AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Toth, editor online: Andreea Preda)

Afisari: 45

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie