Un bărbat înarmat a fost ucis după ce a încercat să pătrundă în biroul FBI din Ohio

Un bărbat înarmat, care a încercat să pătrundă în clădirea FBI din Cincinnati, statul Ohio, a fost împuşcat joi de către poliţie după o urmărire cu maşina ca în filme, schimb de focuri şi încercuirea lui într-un lan de porumb la nord-est de oraş, au spus oficiali, citaţi de Reuters.
Poliţia nu cunoaşte încă identitatea acestuia şi a refuzat în două conferinţe de presă să comenteze referitor la mobilul acţiunilor presupusului atacator. New York Times şi NBC News, citând surse anonime, l-au identificat sub numele Ricky Schiffer (42 de ani), menţionând că ar fi putut avea opinii de extrema dreaptă.
FBI, poliţia federală americană, a declarat într-un comunicat că o persoană înarmată a încercat "să pătrundă" în birourile sale din Cincinnati, Ohio, joi dimineaţa devreme, notează AFP.
"Alarma s-a declanşat şi au sosit agenţi FBI înarmaţi, iar suspectul a fugit", a indicat poliţia federală.
Potrivit media locale, bărbatul, care purta o vestă antiglonţ, s-a folosit de un ciocan pneumatic pentru cuie şi agita o armă semiautomată AR-15, înainte de a fugi cu maşina.
Un purtător de cuvânt al poliţiei a declarat că forţele de ordine au pornit imediat în urmărirea sa. "Odată ce vehiculul s-a oprit, a avut loc un schimb de focuri între poliţie şi suspect", a spus el.
Bărbatul a fugit într-un lan de porumb, unde a fost înconjurat de forţele de securitate care au încercat fără succes să negocieze cu el să se predea autorităţilor, a spus un purtător de cuvânt al poliţiei din Ohio.
Suspectul şi-a îndreptat arma de foc către poliţişti, care apoi au tras. Decesul său a fost declarat la faţa locului.
Potrivit media americane, un bărbat cu acelaşi nume ca al suspectului a avertizat asupra unui atac împotriva Truth Social, platformă de social media creată de fostul preşedinte Donald Trump.
"Dacă nu veţi mai avea noutăţi de la mine, e adevărat că am încercat să atac FBI şi asta va însemna fie că am fost scos de pe internet, fie că FBI m-a prins, fie că au trimis simpli poliţişti...", se spunea în mesaj.
Aceste postări, inclusiv altele care exprimau opinii extreme au fost şterse la scurt timp după ce poliţia a declarat reporterilor că suspectul din Cincinnati a fost ucis.
NBC News, citând doi oficiali anonimi familiarizaţi cu cazul, a transmis că suspectul se afla la Capitoliu în timpul atacului din 6 ianuarie 2021 al susţinătorilor lui Donald Trump.
New York Times, citând alţi doi responsabili din cadrul forţelor de ordine, a relatat că anchetatorii cercetau dacă acesta ar putea avea legături cu grupări extremiste.
Unii susţinători ai lui Donald Trump sunt nemulţumiţi de FBI în legătură cu conflictul fostului preşedinte cu agenţia, inclusiv ancheta privind presupusul sprijin al Rusiei pentru campania sa prezidenţială din 2016 şi percheziţia autorizată de tribunal la reşedinţa sa din Florida luni.
FBI este ţinta unor ameninţări online de când agenţi ai săi au percheziţionat proprietatea lui Trump din Mar-a-Lago, ca parte a unei investigaţii privind documente scoase din Casa Albă la încheierea mandatului fostului preşedinte în ianuarie 2021.
Directorul FBI, Christopher Wray, care a calificat extremismul violent autohton drept cea mai importantă ameninţare la adresa securităţii SUA, a emis o declaraţie în urma evenimentelor de joi în care denunţa "atacuri neîntemeiate la adresa integrităţii FBI".
"Violenţa şi ameninţările împotriva forţelor de ordine, inclusiv a FBI, sunt periculoase şi ar trebui să suscite o îngrijorare profundă în rândul tuturor americanilor", a spus Wray.AGERPRES/(AS-autor:Lilia Traci, editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
SUA sancţionează o întreprindere chineză acuzată de sprijinirea unor piraţi cibernetici
Guvernul american a anunţat vineri că va adopta sancţiuni contra unui grup chinez specializat în securitate cibernetică, pe care îl acuză de sprijin adus unei grupări de infractori cibernetici, Flax Typhoon, acuzată că sabotează companii americane, relatează AFP. Potrivit Departamentului Trezoreriei, Integrity Technology Group, cu
VIDEO Condoleanţe din întreaga lume după accidentul aviatic devastator din Coreea de Sud
Lideri din întreaga lume au transmis condoleanţe Coreei de Sud după prăbuşirea unui avion de pasageri la aterizare, accident în care şi-au pierdut viaţa 179 de persoane, fiind cel mai mare dezastru aerian din istoria ţării, relatează AFP.
Accident de avion în Kazahstan: Cutiile negre vor fi trimise în Brazilia pentru investigare
Cutiile negre ale unui avion aparţinând companiei Azerbaijan Airlines care s-a prăbuşit miercuri în Kazahstan şi care ar fi putut fi doborât de o rachetă antiaeriană rusă vor fi trimise în Brazilia pentru investigarea acestui accident care s-a soldat cu 38 de morţi, au anunţat duminică autorităţile kazahe, relatează AFP. "Comisia d
Egipt: Turist italian ucis de rechin în Marea Roşie (minister)
Un turist italian a fost ucis şi un altul rănit duminică de un rechin în Marea Roşie, în largul coastei Egiptului, a anunţat o sursă a Ministerului italian de Externe, relatează AFP. Ministerul egiptean al Mediului indicase anterior într-un comunicat că "doi cetăţeni străini au fost atacaţi în regiunea (...) Marsa
Turcia: Trei persoane condamnate la închisoare pe viaţă pentru uciderea unei fetiţe de 8 ani, un caz ce a bulversat ţara
Un tribunal turc a condamnat sâmbătă la închisoare pe viaţă trei membri ai familiei unei fetiţe de opt ani al cărei asasinat în provincia Diyarbakir a bulversat ţara, informează AFP. Trupul neînsufleţit al lui Narin Guran, dispărută de 19 zile, a fost găsit în septembrie într-un sac dintr-un râu, la ci
VIDEO UPDATE Prăbuşirea unui pod în Brazilia: Bilanţul urcă la zece morţi
Prăbuşirea unui pod din nordul Braziliei în urmă cu şase zile s-a soldat cu cel puţin zece morţi şi şapte dispăruţi, potrivit unui nou bilanţ al Marinei publicat vineri, scrie AFP. Podul Juscelino Kubitschek de Oliveira, principala cale de legătură între statele Maranhao (nord-est) şi Tocantins (nord), s-a prăbuşit duminică, fără s
Mexic: Opt morţi şi 27 de răniţi într-un accident rutier
Cel puţin opt persoane au murit şi 27 au fost rănite vineri într-un accident între un autocar şi un camion în sud-estul Mexicului, au raportat autorităţile, notează AFP. Ciocnirea între autobuzul companiei de transport călători A.D.O şi camionul de mărfuri a avut loc vineri dimineaţă devreme în statul Veracruz, între loca
Prăbuşirea avionului în Kazahstan: Primele informaţii indică responsabilitatea Rusiei (oficial american)
Primele informaţii despre prăbuşirea unui avion de linie al companiei Azerbaijan Airlines în Kazahstan indică responsabilitatea unui sistem de apărare aeriană rusesc, a declarat joi un oficial american, conform AFP. Declaraţiile oficialului, care a vorbit sub protecţia anonimatului, au venit după relatări ale unor mass-media internaţionale potrivit căror
VIDEO Trei morţi într-un accident de autocar într-o zonă turistică din Norvegia
Trei persoane au murit şi alte patru au fost rănite după ce un autocar care transporta "mulţi străini" a ieşit de pe şosea şi a ajuns într-un lac de pe coasta de nord a Norvegiei, a declarat joi poliţia, citată de AFP. "Mulţi dintre pasagerii din autocar sunt cetăţeni străini", a precizat poliţia din comitatul Nordland. Un total de 58
VIDEO UPDATE Avion de pasageri prăbuşit în Kazahstan: 38 de morţi (responsabil kazah)
Un număr de 38 de persoane şi-au pierdut viaţa miercuri în prăbuşirea unui avion de linie al companiei Azerbaijan Airlines în Kazahstan, a declarat un vicepremier kazah, citat de presă, relatează AFP. "Situaţia nu este foarte bună, 38 de morţi", a declarat vicepremierul Kanat Bozoumbaiev în cursul unei reuniuni, citat de agenţia de
OMS avertizează asupra creşterii alarmante a numărului de cazuri de malarie în Etiopia
Etiopia a raportat 8,4 milioane de cazuri de malarie de la începutul acestui an, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), transmite agenţia Xinhua. "Malaria continuă să reprezinte un risc la adresa sănătăţii publice în Etiopia, (atingând) o proporţie epidemică, cu o medie de peste 300.000 de cazuri de malarie rap
Cazurile de deces cauzate de COVID-19, în continuă scădere la cinci ani după izbucnirea pandemiei (OMS)
Cazurile de deces cauzate de COVID-19 sunt în continuă scădere la cinci ani după izbucnirea pandemiei de coronavirus, a declarat marţi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), la Geneva, transmite agenţia DPA. În timp ce, în iunie 2021, un sfert dintre pacienţii spitalizaţi cu coronavirus au decedat, cifra a scăzut în pr
Cinci bărbaţi au fost condamnaţi la Amsterdam pentru violenţe împotriva unor suporteri de fotbal israelieni
Tribunalul de la Amsterdam a condamnat marţi cinci bărbaţi pentru fapte de violenţă şi complicitate la violenţă împotriva unor suporteri de fotbal israelieni în noiembrie, în timpul unor atacuri ce au fost calificate drept antisemite de numeroase guverne occidentale, informează AFP. Cei cinci au fost declaraţi vinovaţi de o s
Jubileu2025: Papa Francisc va inaugura Anul Sfânt 2025 în Ajunul Crăciunului
Papa Francisc va inaugura marţi seară Anul Sfânt al Bisericii Catolice în Bazilica Sfântul Petru din Roma, informează DPA şi AFP. În cadrul unei ceremonii solemne care va avea loc în Ajunul Crăciunului, suveranul pontif, în vârstă de 88 de ani, va deschide şi va trece prin Poarta Sfântă a Bazilic
În Finlanda, elevii sunt învăţaţi să detecteze dezinformarea
În Finlanda, abilităţile necesare pentru a identifica dezinformarea online sunt predate în şcoli, elevii dobândind astfel cunoştinţe cruciale pentru a contracara un pericol în creştere în societăţile actuale, transmite marţi AFP. "Cine a produs conţinutul pe care îl vizionaţi?", "Cine ştie ce este un t