VIDEO Peste 255.000 de refugiaţi au intrat în R. Moldova de la începutul războiului din Ucraina, susţine ministrul de Interne de la Chişinău

Peste 255.000 de refugiaţi au intrat în Republica Moldova de la începutul războiului din Ucraina, a declarat, luni, pentru AGERPRES, ministrul de Interne al Republicii Moldova, Ana Revenco.
Din totalul celor 255.000 de refugiaţi care au tranzitat frontierele dintre Ucraina şi Republica Moldova, peste 227.000 sunt cetăţeni ucraineni.
"Astăzi (n.r. - luni), în Republica Moldova sunt cazaţi sau acomodaţi temporar puţin peste 100.000 de cetăţeni refugiaţi, dintre care puţin peste 95.000 sunt, nemijlocit, cetăţeni ai Ucrainei. Cei mai mulţi sunt mame cu copii, sunt familii cu bătrâni, cu nevoi speciale. Bărbaţii lor au rămas acasă, motiv pentru care sunt foarte îngrijoraţi, sunt înfricoşaţi şi misiunea noastră principală este să le acordăm acest minim suport - nu doar material, ci şi confortul emoţional", a afirmat Ana Revenco.
Ministrul de Interne de la Chişinău a precizat că majoritatea refugiaţilor folosesc Republica Moldova ca ţară de tranzit. AGERPRES/(A - autor: Cristian Lupaşcu, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)
Citiţi şi:
VIDEO LIVE UPDATE A opta zi a invaziei: Noi bombardamente ruse înaintea unei noi runde de negocieri
VIDEO LIVE UPDATE Ziua a şaptea a invaziei: Lupte grele în oraşele Harkov şi Herson
LIVE UPDATE Ofensiva rusă în Ucraina continuă
VIDEO LIVE UPDATE Negocieri ruso-ucrainene la frontiera cu Belarus
LIVE UPDATE Ofensiva rusă împotriva capitalei ucrainene Kiev continuă
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].