Clopotele au bătut la unison în Europa pentru pace în Ucraina
Clopotele marilor biserici din Europa, inclusiv din Paris, Roma şi Köln, au bătut la unison, joi, în semn de solidaritate cu poporul ucrainean, pentru pace şi în memoria celor ucişi după invazia Ucrainei de către Rusia, relatează Reuters.
Asociaţia europeană a constructorilor de catedrale a declarat că biserici "din Norvegia până în Malta şi din Spania până în Ucraina" nu au dorit să rămână tăcute în legătură cu războiul.
"Europa arde - vrem să lăsăm clopotele bisericilor noastre să răsune joi, 3 martie 2022, la ora 12 la amiază, timp de şapte minute, câte un minut pentru fiecare zi a acestui război lipsit de sens", a declarat asociaţia într-un comunicat.
"Odată cu acest sunet, ne rugăm pentru toţi cei care sunt afectaţi de acest război. Cu acest sunet, ne rugăm pentru pace", se arată în mesaj.
Invazia Rusiei în Ucraina a intrat în a doua săptămână, joi, un aparent eşec tactic până acum, cu principala sa forţă de asalt blocată de zile întregi pe o autostradă la nord de Kiev şi cu alte progrese stăvilite la periferia oraşelor pe care le bombardează. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Ana Alecu, editor online: Adrian Dădârlat)
Citiţi şi:
VIDEO LIVE UPDATE A opta zi a invaziei: Noi bombardamente ruse înaintea unei noi runde de negocieri
VIDEO LIVE UPDATE Ziua a şaptea a invaziei: Lupte grele în oraşele Harkov şi Herson
LIVE UPDATE Ofensiva rusă în Ucraina continuă
VIDEO LIVE UPDATE Negocieri ruso-ucrainene la frontiera cu Belarus
LIVE UPDATE Ofensiva rusă împotriva capitalei ucrainene Kiev continuă
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.