Expo 2020 Dubai/ Emiratele Arabe Unite au inaugurat Expoziţia Universală cu o ceremonie fastuoasă şi cu un an întârziere

Cu o ceremonie oficială fastuoasă, desfăşurată joi la Dubai, Emiratele Arabe Unite au deschis în sfârşit Expo 2020, expoziţia mondială care trebuia să se deschidă iniţial anul trecut, dar care a fost amânată din cauza pandemiei de coronavirus, relatează DPA.
Începând de vineri, vizitatorii pot admira pavilioanele reprezentând aproximativ 190 de naţiuni în centrul expoziţional situat la periferia sudică a Dubaiului, un oraş deja cunoscut pentru zgârie-norii şi pentru gustul său pentru lux.
''Acest mega-eveniment de şase luni se concentrează pe trei teme: Sustenabilitate, Mobilitate şi Oportunitate, cu scopul de a crea diversitate culturală pentru a modela un viitor mai luminos pentru lume prin dialoguri culturale creative menite să prezinte soluţii şi idei inovatoare şi revoluţionare pentru un viitor mai bun'', a scris Emirates News Agency.
Foto: (c) Rula Rouhana/REUTERS
La ceremonia oficială au participat prinţul moştenitor al Abu Dhabi, şeicul Mohammed bin Zayed Al Nahyan, conducătorul Dubaiului, şeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum, precum şi alţi înalţi oficiali şi diplomaţi.
''Întreaga lume se reuneşte în Emiratele Arabe Unite pentru a inaugura împreună Expo 2020 la Dubai, cu binecuvântarea lui Allah", a declarat prinţul moştenitor din Dubai, şeicul Hamdan ben Mohammed, înainte de începerea festivităţilor, citat de AFP.
Este prima expoziţie mondială din Orientul Mijlociu şi cel mai mare eveniment global de la începutul pandemiei de COVID-19, a cărui organizare a costat aproape 7 miliarde de dolari.
Foto: (c) Rula Rouhana/REUTERS
Un spectacol de lasere plin de culoare şi spectacole susţinute de invitaţii vedetă precum tenorul italian Andrea Bocelli sau pianistul chinez Lang Lang au deschis oficial Expoziţia Mondială. Muzicianul emiratez Hussain al-Jasmi, cântăreţul saudit Mohammed Abdu şi cântăreaţa libanezo-americană Mayssa Karaa au avut, de asemenea, reprezentaţii. Ceremonia a fost însoţită de focuri de artificii şi de spectacole de dans în Al-Wasl Plaza, o incintă futuristă în formă de dom, simbol al arhitecturii islamice.
Peste 800 de ingineri, tehnicieni şi specialişti în construcţii au fost implicaţi în construcţia domului, care este cea mai mare suprafaţă din lume pentru proiecţii laser la 360 de grade, potrivit echipei tehnice care îl administrează. În timpul ceremoniei de deschidere, cupola s-a transformat dintr-o lume subacvatică colorată într-un cer înstelat infinit, prin simpla apăsare a unui buton.
Dubaiul doreşte ca Expo, o expoziţie de cultură, tehnologie şi arhitectură sub sloganul "Connecting Minds and Creating the Future" (Conectarea minţilor şi crearea viitorului), să fie o demonstraţie de ingeniozitate şi un loc în care provocările globale, cum ar fi schimbările climatice, conflictele şi creşterea economică, să poată fi abordate împreună.
Foto: (c) Rula Rouhana/REUTERS
China se mândreşte cu unul dintre cele mai mari pavilioane, în formă de bec, în timp ce Marocul şi-a construit pavilionul din pământ, invocând motive de mediu. Olandezii au optat pentru o piramidă acoperită cu plante comestibile şi irigată cu apă de ploaie solară, consemnează AFP.
Printre atracţiile aşteptate se numără Harlem Globetrotters şi un robot panda chinezesc. Fanii călătoriilor futuriste vor putea vizita o cabină Hyperloop, în timp ce pasionaţii de istorie vor avea ocazia să vadă un sarcofag antic în pavilionul egiptean.
Majoritatea ţărilor europene participă la eveniment, deşi Parlamentul European a cerut boicotarea acestuia printr-o rezoluţie adoptată la mijlocul lunii septembrie "pentru a-şi arăta dezaprobarea faţă de încălcările drepturilor omului din Emirate".
Foto: (c) Ahmed Jadallah/REUTERS
În pofida campaniilor lor internaţionale de promovare, Emiratele sunt criticate în mod regulat de către organizaţiile neguvernamentale, în special pentru încălcarea libertăţii de exprimare sau pentru condiţiile de muncă ale muncitorilor străini cum ar fi cei care au fost trimişi în masă pentru a construi site-ul Expo-2020.
Expo 2020 din Emirate promite, însă, să dezvăluie minuni arhitecturale şi inovaţii tehnologice în numeroasele sale pavilioane şi să fie cel mai mare eveniment văzut vreodată în Orientul Mijlociu, cu un an înaintea Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, ţara vecină bogată. Este posibil ca evenimentul să se confrunte cu o reticenţă globală la călătorii, iar multe evenimente vor fi transmise în direct pe internet. Cu toate acestea, se aşteaptă oficial ca Expo să atragă mai mulţi vizitatori decât Milano (care a găzduit expoziţia universală anterioară) şi mai mult decât dublul populaţiei Emiratelor Arabe Unite.
Foto: (c) Ahmed Jadallah/REUTERS
Astfel, Dubai, centrul turistic, comercial şi de afaceri al regiunii, speră să îşi stimuleze economia prin atragerea a 25 de milioane de vizite de afaceri şi turişti la târgul mondial, care a fost construit de la zero pe o suprafaţă de 4,3 km pătraţi de deşert. De asemenea, multe ţări şi companii aşteaptă ca expoziţia să stimuleze comerţul şi investiţiile, scrie Reuters.
Înainte de pandemie, compania de consultanţă EY a prognozat că Expo va contribui cu 1,5% din produsul intern brut al Emiratelor Arabe Unite, pe parcursul celor şase luni de desfăşurare.
Ca urmare a întârzierii provocate de pandemie, Emiratele vor putea sărbători la 2 decembrie, în plină desfăşurare a Expo-2020, cea de-a 50-a aniversare a fondării acestei federaţii de şapte emirate, din care fac parte Dubai şi capitala Abu Dhabi.
În timp ce autorităţile japoneze au interzis accesul publicului la Jocurile Olimpice de la Tokyo, Dubaiul îşi deschide porţile pentru turiştii străini, care vor trebui să poarte măşti şi să respecte o distanţă socială. Vizitatorii trebuie să fie vaccinaţi sau să aibă un test PCR negativ.
Emiratele Arabe Unite se numără printre ţările care au vaccinat cel mai rapid, cu aproape 20 de milioane de doze administrate la o populaţie de aproximativ 10 milioane de locuitori.
Statul din Golf a relaxat majoritatea restricţiilor privind coronavirusul, dar Expo impune purtarea măştilor sanitare şi ca vizitatorii cu vârsta peste 18 ani să fie vaccinaţi împotriva COVID-19 sau să prezinte un test negativ la coronavirus.
Prima Expoziţie Universală a avut loc la Londra în 1851, în Crystal Palace, o clădire construită special pentru această ocazie. Iar la Paris, Turnul Eiffel a fost inaugurat la expoziţia din 1889. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Ionescueditor: Gabriela Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
SUA sancţionează o întreprindere chineză acuzată de sprijinirea unor piraţi cibernetici
Guvernul american a anunţat vineri că va adopta sancţiuni contra unui grup chinez specializat în securitate cibernetică, pe care îl acuză de sprijin adus unei grupări de infractori cibernetici, Flax Typhoon, acuzată că sabotează companii americane, relatează AFP. Potrivit Departamentului Trezoreriei, Integrity Technology Group, cu
VIDEO Condoleanţe din întreaga lume după accidentul aviatic devastator din Coreea de Sud
Lideri din întreaga lume au transmis condoleanţe Coreei de Sud după prăbuşirea unui avion de pasageri la aterizare, accident în care şi-au pierdut viaţa 179 de persoane, fiind cel mai mare dezastru aerian din istoria ţării, relatează AFP.
Accident de avion în Kazahstan: Cutiile negre vor fi trimise în Brazilia pentru investigare
Cutiile negre ale unui avion aparţinând companiei Azerbaijan Airlines care s-a prăbuşit miercuri în Kazahstan şi care ar fi putut fi doborât de o rachetă antiaeriană rusă vor fi trimise în Brazilia pentru investigarea acestui accident care s-a soldat cu 38 de morţi, au anunţat duminică autorităţile kazahe, relatează AFP. "Comisia d
Egipt: Turist italian ucis de rechin în Marea Roşie (minister)
Un turist italian a fost ucis şi un altul rănit duminică de un rechin în Marea Roşie, în largul coastei Egiptului, a anunţat o sursă a Ministerului italian de Externe, relatează AFP. Ministerul egiptean al Mediului indicase anterior într-un comunicat că "doi cetăţeni străini au fost atacaţi în regiunea (...) Marsa
Turcia: Trei persoane condamnate la închisoare pe viaţă pentru uciderea unei fetiţe de 8 ani, un caz ce a bulversat ţara
Un tribunal turc a condamnat sâmbătă la închisoare pe viaţă trei membri ai familiei unei fetiţe de opt ani al cărei asasinat în provincia Diyarbakir a bulversat ţara, informează AFP. Trupul neînsufleţit al lui Narin Guran, dispărută de 19 zile, a fost găsit în septembrie într-un sac dintr-un râu, la ci
VIDEO UPDATE Prăbuşirea unui pod în Brazilia: Bilanţul urcă la zece morţi
Prăbuşirea unui pod din nordul Braziliei în urmă cu şase zile s-a soldat cu cel puţin zece morţi şi şapte dispăruţi, potrivit unui nou bilanţ al Marinei publicat vineri, scrie AFP. Podul Juscelino Kubitschek de Oliveira, principala cale de legătură între statele Maranhao (nord-est) şi Tocantins (nord), s-a prăbuşit duminică, fără s
Mexic: Opt morţi şi 27 de răniţi într-un accident rutier
Cel puţin opt persoane au murit şi 27 au fost rănite vineri într-un accident între un autocar şi un camion în sud-estul Mexicului, au raportat autorităţile, notează AFP. Ciocnirea între autobuzul companiei de transport călători A.D.O şi camionul de mărfuri a avut loc vineri dimineaţă devreme în statul Veracruz, între loca
Prăbuşirea avionului în Kazahstan: Primele informaţii indică responsabilitatea Rusiei (oficial american)
Primele informaţii despre prăbuşirea unui avion de linie al companiei Azerbaijan Airlines în Kazahstan indică responsabilitatea unui sistem de apărare aeriană rusesc, a declarat joi un oficial american, conform AFP. Declaraţiile oficialului, care a vorbit sub protecţia anonimatului, au venit după relatări ale unor mass-media internaţionale potrivit căror
VIDEO Trei morţi într-un accident de autocar într-o zonă turistică din Norvegia
Trei persoane au murit şi alte patru au fost rănite după ce un autocar care transporta "mulţi străini" a ieşit de pe şosea şi a ajuns într-un lac de pe coasta de nord a Norvegiei, a declarat joi poliţia, citată de AFP. "Mulţi dintre pasagerii din autocar sunt cetăţeni străini", a precizat poliţia din comitatul Nordland. Un total de 58
VIDEO UPDATE Avion de pasageri prăbuşit în Kazahstan: 38 de morţi (responsabil kazah)
Un număr de 38 de persoane şi-au pierdut viaţa miercuri în prăbuşirea unui avion de linie al companiei Azerbaijan Airlines în Kazahstan, a declarat un vicepremier kazah, citat de presă, relatează AFP. "Situaţia nu este foarte bună, 38 de morţi", a declarat vicepremierul Kanat Bozoumbaiev în cursul unei reuniuni, citat de agenţia de
OMS avertizează asupra creşterii alarmante a numărului de cazuri de malarie în Etiopia
Etiopia a raportat 8,4 milioane de cazuri de malarie de la începutul acestui an, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), transmite agenţia Xinhua. "Malaria continuă să reprezinte un risc la adresa sănătăţii publice în Etiopia, (atingând) o proporţie epidemică, cu o medie de peste 300.000 de cazuri de malarie rap
Cazurile de deces cauzate de COVID-19, în continuă scădere la cinci ani după izbucnirea pandemiei (OMS)
Cazurile de deces cauzate de COVID-19 sunt în continuă scădere la cinci ani după izbucnirea pandemiei de coronavirus, a declarat marţi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), la Geneva, transmite agenţia DPA. În timp ce, în iunie 2021, un sfert dintre pacienţii spitalizaţi cu coronavirus au decedat, cifra a scăzut în pr
Cinci bărbaţi au fost condamnaţi la Amsterdam pentru violenţe împotriva unor suporteri de fotbal israelieni
Tribunalul de la Amsterdam a condamnat marţi cinci bărbaţi pentru fapte de violenţă şi complicitate la violenţă împotriva unor suporteri de fotbal israelieni în noiembrie, în timpul unor atacuri ce au fost calificate drept antisemite de numeroase guverne occidentale, informează AFP. Cei cinci au fost declaraţi vinovaţi de o s
Jubileu2025: Papa Francisc va inaugura Anul Sfânt 2025 în Ajunul Crăciunului
Papa Francisc va inaugura marţi seară Anul Sfânt al Bisericii Catolice în Bazilica Sfântul Petru din Roma, informează DPA şi AFP. În cadrul unei ceremonii solemne care va avea loc în Ajunul Crăciunului, suveranul pontif, în vârstă de 88 de ani, va deschide şi va trece prin Poarta Sfântă a Bazilic
În Finlanda, elevii sunt învăţaţi să detecteze dezinformarea
În Finlanda, abilităţile necesare pentru a identifica dezinformarea online sunt predate în şcoli, elevii dobândind astfel cunoştinţe cruciale pentru a contracara un pericol în creştere în societăţile actuale, transmite marţi AFP. "Cine a produs conţinutul pe care îl vizionaţi?", "Cine ştie ce este un t