Turcia: Procurorii au dispus 532 de arestări, majoritatea din rândul armatei, în legătură cu puciul eşuat din 2016
Procurorii turci au ordonat arestarea a 532 de suspecţi, printre care 459 de militari activi, în cadrul unei operaţiuni care îi vizează pe susţinători ai mişcării predicatorului Fethullah Gülen, acuzat de orchestrarea puciului eşuat din vara lui 2016, transmite luni Reuters, preluând o ştire a agenţiei Anadolu.
Ancheta, în desfăşurare în 62 de provincii, face parte dintr-o amplă operaţiune de reprimare a reţelei lui Gülen.
Mai mult de 250 de persoane au fost ucise în timpul puciului eşuat din iulie 2016, în care predicatorul, aflat în exil în SUA, neagă orice implicare.
Potrivit Anadolu, procurorii din Istanbul au ordonat arestarea a 258 de suspecţi, printre care se află şi ofiţeri activi: patru colonei, un locotenent-colonel, nouă maiori şi 24 căpitani.
La Izmir, în vestul ţării, parchetul a dispus 274 de arestări, majoritatea tot din rândul cadrelor militare active.
În urma puciului eşuat, în jur de 80.000 de persoane au fost arestate şi inculpate, iar circa 150.000 de funcţionari civili şi militari au fost demişi sau suspendaţi din funcţii. Mai mult de 20.000 de militari au fost excluşi din rândul armatei. AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.