logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Vaccinul AstraZeneca: alergii severe adăugate la posibilele efecte secundare (EMA)

Image

Alergiile severe ar trebui adăugate pe lista posibilelor efecte secundare ale vaccinului anti-COVID19 AstraZeneca, după identificarea unor legături probabile cu reacţii de acest gen în Marea Britanie, a anunţat vineri Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), relatează AFP.

Agenţia europeană a anunţat joi că investighează o problemă separată legată de tulburări de coagulare, ceea ce a determinat Danemarca, urmată de alte ţări europene, să suspende utilizarea vaccinului dezvoltat de laboratorul britanic AstraZeneca şi Universitatea Oxford. EMA a afirmat totuşi joi că utilizarea acestui vaccin este sigură.

Agenţia Europeană a Medicamentului a declarat vineri într-un comunicat că "a recomandat actualizarea informaţiilor despre produs pentru a include anafilaxia şi hipersensibilitatea (reacţii alergice) ca efecte secundare".

"Actualizarea se bazează pe o examinare a 41 de cazuri de posibilă anafilaxie observate în rândul a aproximativ 5 milioane de vaccinări din Marea Britanie", a explicat agenţia cu sediul la Amsterdam.

"După o analiză atentă a datelor, comitetul însărcinat cu evaluarea riscurilor medicamentelor a constatat că o legătură cu vaccinul este probabilă în cel puţin unele dintre aceste cazuri", a adăugat EMA.

Cu toate acestea, Agenţia Europeană a Medicamentului a declarat că anafilaxia, considerată o "reacţie alergică severă", este deja un "efect secundar cunoscut care poate apărea, foarte rar, la vaccinuri".

Informaţiile privind vaccinul AstraZeneca/Oxford indică deja faptul că persoanele care primesc vaccinul trebuie ţinute sub "supraveghere atentă timp de cel puţin 15 minute" după administrare, în caz de reacţii alergice.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Codruţ Bălu, editor online: Ada Vîlceanu)

 

Citiţi şi: 

 

Coronavirus: Lucruri de ştiut despre vaccinul AstraZeneca/Oxford (AFP) 

 

OMS consideră că nu există motive de a nu utiliza vaccinul de la AstraZeneca 

 

Coronavirus: EMA recomandă continuarea administrării vaccinului AstraZeneca; riscul de tromboze nu îl depăşeşte pe cel al populaţiei generale 

 

Coronavirus: EMA investighează cazurile de tromboză apărute după injecţii cu vaccinul AstraZeneca; un nou caz semnalat în Olanda 

Afisari: 31

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie